Yaesakura cu spion
articol aparut in Cultura, nr. 79 din 2007-07-05» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Plecat mult prea devreme dintre noi, Gyuri Kazar a fost, fara indoiala, unul dintre specialistii de marca internationala in domeniul stampelor japoneze, al culturii Tarii Soarelui Rasare, in general. Stau marturie expozitiile realizate si prezentate de el (invesmantat in Kimono traditional) la Muzeul Colectiilor din Bucuresti. Si povestirile-parabolele sale, nesemanand cu niciunele semnate de scriitori europeni fascinati de „exotismul“ nipon, din pacate, oferite cu parcimonie revistelor literare si inca neadunate in meritatul volum.
Si studiile sale asupra artei nipone, privita, in egala masura, din exteriorul cercetatorului de pe batranul continent si din interiorul celui ce s-a scolit la fata locului, devenind, cu diferente specifice, fireste, si om al locului. Caci, dupa 1990, cam din doi in doi ani, Gyuri Kazar a facut stagii in Japonia, cercetandu-i bibliotecile, muzeele, manastirile si altarele, palatele si colectiile de arta, fiind un obisnuit al cartierului Yayosugashi din Edo, vechiul Tokyo, un pelerin spre Nara si Kyoto. Tot ce afla si vedea, impartasea la intoarcere cu prietenii, care beneficiau din plin de arta sa de povestitor. O arta a evocarii care te seducea instantaneu, facandu-te ascultator vreme de ore bune si calator cu imaginatia pe unde Gyuri a pus piciorul si a adastat ca un cunoscator. Nu stiu daca a scris memoriale de calatorie. Vorbea foarte putin despre proiectele sale, asculta (cu generozitate) despre proiectele altora. Daca da, aceste memoriale ar trebui sa fie un fabulos portret in evantai al Japoniei, din care noi am „vazut“ doar cateva fatete in ceasuri de rememorari bucurestene ale unui intelectual caruia i se potrivea perfect expresia „toba de carte“. Pentru ca „toba de carte“ (de pe toate continentele!) era Gyuri, dar si om viu, cu umor spumos, pretuitor de mancaruri si bauturi rafinate, de tot ce incanta si stimuleaza simturile, de tot ce fascineaza gandirea… Editura Charmides din Bistrita (editor, neobositul manager cultural Gavril Tarmure) a publicat recent, din mostenirea de manuscrise ramase de la Gyuri Kazar, studiul „Rolul si semnificatia prim planului in «Meisho Edo Hyakkei» de Hiroshige“. ingrijita de Tatiana Segal si avandu-l drept coordonator de proiect pe Ioan Cristescu, editia bilingva, romana-engleza, reproduce un text scris de autorul lui in engleza si cunoscut de specilistii niponi ai domeniului (si nu numai).
Cu acribia-i cunoscuta, dublata de deschiderea spre cautarea noului, a unghiului inedit in cercetare (care, in ceea ce priveste artele vizuale, inseamna, fireste, si o noua „privire“), Gyuri Kazar abordeaza relatia dintre prim plan si fundal in stampele lui Hiroshige. Artistul care impreuna cu (poate) mai cunoscutul Hokusai marcheaza inconfundabil evolutia stampelor japoneze, intr-o perioada de mare avant cultural care a fost shogunatul Tokugawa.
Fiu de pompier imperial (Ando Genemon), Hiroshige s-a nascut in Edo (vechiul Tokyo) in 1797. Ramas orfan la 12 ani, viitorul artist (pe numele adevarat Ando Tokutaro) i-a succedat in meserie tatalui sau si in urmatorii 14 ani a fost si pompier si pictor. in 1823 i-a incredintat atributiile de brigadier fratelui sau Nakajiro si s-a dedicat in exclusivitate artei pe care avea s-o duca la perfectiune. De la inceput a mers impotriva curentului „popular“, preocupat fiind de peisaje, si s-a impus cu seria „Locuri cunoscute din Edo“ (1831). ii mai ramaneau 27 de ani in care sa lucreze si sa-si impuna stilul, mai ales prin renumitele „Opt scene din Oni“, „Scene faimoase din Kyoto“ si foarte cunoscutul sau triptic „Zapada, Luna si Flori“. Dupa ce a fost ultima figura marcanta a renumitei scoli de imprimerie Ukiyo-e si dupa ce facuse cunoscut si recunoscut numele profesorului sau, pe care, in semn de respect, si l-a ales ca pseudonim semnandu-si operele Utagawa Hiroshige, artistul a incetat din viata la 62 de ani, in 1858, rapus de ciuma, la Edo (Tokyo).
Abordarea scenelor cu femei, mai ales geishe si actori de teatru traditional, a peisajelor, a scenelor din viata de zi cu zi, a imaginilor de sarbatoare a insemnat pentru Hiroshige o lupta continua sa semene cat mai putin sau, daca se putea, deloc cu maestrul Hokusai si sa invinga conventiile si limitele impuse in arta japoneza de la jumatatea secolului al XIX-lea.
Studiul lui Gyuri Kazar, care analizeaza la detaliul infinitesimal cele peste 100 de stampe din „Meisho Edo Hyakkei“, tocmai asta face – arata originalitatea lui Hiroshige intr-un domeniu in care se parea ca „reteta“ e una pentru totdeauna si ca inovatiile n-au ce cauta in stampele nipone „traditionale“. Privind prin „ochii lui Hiroshige“, care, la randu-i, „priveste“ prin „ochii unui intrus“, ai unui „martor dinlauntru“, cercetatorul pune semnul egalitatii intre anumite detalii ale prim planului si privirea lui Hiroshige care, in fapt, ar trebui sa domine fundalul. Acesta din urma, insa, e dominat, cercetat, „spionat“ de catre un misterios, presupus „altcineva“, de unde frapanta originalitate a stampelor cu perspectiva „deschisa“ prin usi, obloane, plase de peste etc., de parca un spion s-ar uita la imaginea „stratificata“ printr-un hublou nevazut sau, uneori, printr-un ochean intors.
Ca un veritabil… inginer al vizualului, dar si ca un… contabil al detaliului care-ti sare in ochi, Gyuri Kazar masoara, descompune, recompune, insumeaza si il descifreaza pe Hiroshige, atat pentru specialisti, cat si pentru marele public.
Asta, tehnic vorbind. Pentru ca, inzestrat cu har de prozator, atent la tot ce e „viu“, colorat puternic si neasemenea cu altceva, estetic expresiv, cercetatorul „rescrie“ sau, daca vreti, supraimprima, secventa cu secventa, istoria „mica“ a Japoniei, vazuta la Edo in toate anotimpurile. Cu detalii ce capata autonomie intr-o compozitie in schimbare dubla de perspectiva: o data, aceea a spionului, alta data, aceea a lui Gyuri Kazar, intrat parca, firesc, in stampe, asa cum ne iluzioneaza ilustratia copertei a patra facand trimitere (probabil) la una dintre prozele autorului, in care un misterios personaj „intra“ in tablou.
„Rolul si semnificatia prim planului in «Meisho Edo Hyakkei» de Hiroshige este o prima carte care valorifica mostenirea de manuscrise ale lui Gyuri Kazar. Sunt de asteptat si altele. De asteptat cu interes pe masura inzestrarii pentru studiu, eseu si proza a acestui fermecator intelectual „toba de carte“, pe care o boala necrutatoare l-a rapit, mult prea devreme, dintre prieteni si dintre cristalele sale limpezi ca gandirea pura…