Un graphic novel si ceva in plus
articol aparut in Cultura, nr. 79 din 2007-07-05» cultura literara »
Autor: Catalin Sturza
Unde incepe, insa, povestea? in pasiunea unui grafician american, pe numele sau Brian Selznick, de profesie ilustrator de carti pentru copii, pentru filmele vechi.
Cine a fost Georges Méliès? Magician de succes la sfarsitul secolului al XIX-lea, talent multilateral, inventator intr-ale mecanicii si inovator cu pensula si creionul, apoi pionier al cinematografiei, cineast entuziast si prolific (531 de filme turnate intre 1896 si 1914), „parintele trucajelor cinematografice“, dar si al limbajului filmic – cel dintai care a pus cap la cap o poveste din cadre filmate separat. Si, in lumea filmului, parintele unui gen, la granita cu spectacolele de magie si in prelungirea admiratiei sale pentru Jules Verne – S.F.&Fantasy. Marcat de teatrul popular, al secolului al XIX-lea, si preocupat, concomitent, de teme serioase: istoria medievala a Frantei, curtea Regelui-Soare si balurile ei mascate, Revolutia de la 1789 (decapitarea e un laitmotiv in filmele sale), basmele lui Perrault.
Scenarist si scenograf, pictor si grafician, actor, regizor, cameraman si impresar al propriei afaceri. Victima celei dintai piratari din istoria cinematografiei, cand, in 1902, Thomas Edison a distribuit, in America, sute de copii ale celei mai reusite pelicule a lui Méliès – „O calatorie la luna“ – fara sa-i plateasca acestuia nici un ban. Legislatia, fie ea si americana, nu era pregatita, pe atunci, sa-i faca dreptate, si gestul lui Edison nu a i-a imbunatatit deloc situatia financiara. La inceputul Primului Razboi Mondial a dat faliment, si cele mai multe filme pe care le turnase (in jur de 500) au fost rechizitionate si topite de armata franceza, pentru a face tocuri pentru soldati. Un destin ciudat pentru fiul unui cizmar care a incercat, toata tineretea, sa fuga de ambitia tatalui sau, care voia sa-l capatuiasca in bransa, punandu-i in mana afacerile si meseria familiei. Ramas fara bani, cu opera distrusa, a renuntat la film si a cazut in uitare. intr-un tarziu, a fost redescoperit, printr-o intamplare, si s-a bucurat de o recunoastere moderata, ca pionier al cinematografiei.
Papa Méliès
Cine a fost, de fapt, Georges Méliès? Un magician, intai si intai, intr-o vreme cand cinematograful era perceput ca o forma de magie. Personaj fabulos, inventatorul unor automate miraculoase, care scriu poezii si deseneaza scene halucinante: diavoli inaripati, capete care explodeaza, zei zburand in spinarea unor pesti gigantici, monstri taratori, cu aripi de lilieci si ciocuri pline de colti, care sufla foc peste Persei in haine orientale, Orfei batrani si naiade cu antene de fluture, temple cuprinse de flacari si, nu in ultimul rand, Omul din Luna, cu proiectilul temerarilor aventurieri care au pornit sa-l deranjeze infipt in ochi. Geniu al mecanicii care, atunci cand Fratii Lumiere au refuzat sa-i vanda o camera de filmat, si-a construit singur una. Stapanul si creatorul viselor, pe care oamenii le pot vedea, acum, si cu ochii deschisi, mergand la cinema.
Printr-o intorsatura nedreapta a sortii, Méliès va ajunge, la batranete, vanzator de jucarii, intr-un magazin dintr-o gara pariziana. Dar, la un moment dat, in fata tejghelei sale isi face aparitia un pusti de 12 ani, Hugo Cabret, care avea sa-l aduca din nou sub lumina reflectoarelor, pe scena Academiei Franceze de Film, in aplauzele publicului. „Ne-am adunat aici, in aceasta seara, pentru a-l omagia pe unul dintre pionierii nostri, Georges Méliès, care a adus in filme magia“. Si raspunsul batranului maestru: „Ma uit la voi, toti cei adunati aici, si vreau sa va spun ca nu vad o sala plina de spectatori parizieni cu jobene si diamante si rochii de matase. Nu vad bancheri, doamne elegante si functionari. Nu. in seara asta ma adresez celor care sunteti cu adevarat: vrajitori, sirene, calatori, aventurieri si magicieni“.
Desigur, toate aceste lucruri nu s-au intamplat in realitate. Méliès ar fi tinut, probabil, acest discurs, daca ar fi avut ocazia, exprimand ceea ce vor sa creada admiratorii sai despre el. Sau ar fi spus doar ca era si timpul ca profesionistii sa-si dea seama cat de desavarsite sunt filmele sale, realizate cu mai bine de doua decenii in urma (chiar a facut o astfel de declaratie, in 1929). Pentru un basm, sfarsitul este perfect: marele mag aruncat din turnul sau, cazut in dizgratie si inglodat in mizerie, repus in drepturi de un tanar ucenic-vrajitor.
Unde incepe, insa, povestea? in pasiunea unui grafician american, pe numele sau Brian Selznick, de profesie ilustrator de carti pentru copii, pentru filmele vechi. Nu neaparat vechi de o suta de ani: „Nota zero la purtare“, al lui Jean Vigo, sau „Cele patru sute de lovituri“, al lui François Truffaut (modele declarate), si alte povesti din seria „Cuore“/„Pistruiatul“/ „Corigent la limba romana“.
Hugo Cabret, pustiul de 12 ani care-l va scoate din jobenul cu naftalina pe batranul magician, nu e asa de important. Desi el se intampla sa fie personajul principal al unui roman destul de gros, scris si ilustrat de Brian Selznick. Povestea este una pentru copii: un protagonist masculin in rolul Cenusaresei, cateva pilde moralizatoare, happy-end cu eforturile rasplatite, greselile iertate si repunerea in drepturi a tuturor Cenusareselor, de la Hugo la papa Georges Méliès.
Dincoace de literatura
insa exista cateva detalii care scot cartea din randul best-seller-urilor pentru juniori, menite sa ingroase randurile afacerilor cu sabloane digerabile. Mai intai, este surprinzator omagiul adus lui Georges Méliès, a carui legenda influenteaza, de la un capat la altul, imaginarul, ritmul si dezvoltarea intamplarilor. Cenusareasa se transpune intr-un vis cu automate mecanice miraculoase, desprins, parca, dintr-un joc pe calculator al lui Benoit Sokal. O combinatie intre mecanic si magie, intre un fundal medieval si un decor industrial inhibat si nevrotic, care nu face, pana la capat, pasul in era masinilor cu motor.
Apoi, este formatul de graphic novel, care sustine si ilustreaza, la propriu, acest univers particular. Relatia dintre imagine si text nu este cea dintr-o carte pentru copii, cu pozele anexate paginilor scrise, pe post de oglinda si apendice al textului. „Inventia lui Hugo Cabret“ incorporeaza ilustratia ca parte a textului, alternand frazele scrise cu cele grafice. „Brusc Hugo o lua la fuga“, scrie Cabret, si pune punct. Revine, peste cateva pagini: „Hugo o ajuta pe Isabelle sa se ridice, in timp ce privea fix cheia“. Desenele introduc elemente noi in poveste, creioneaza atmosfera, marcheaza momentele tensionate. Si urmeaza o tehnica cinematografica: nu doar imagini de ansamblu, ci si primplan-uri, zoom-uri, detalii, plus o camera mobila si un montaj alert, de benzi desenate.
in sfarsit, atrag atentia insert-urile care depasesc mixajul de literatura si B.D. Nostalgia pentru iluziile lui Méliès si pentru anii de inceput ai cinematografiei este una bine documentata: secvente din filmele regizorului-magician, introduse in carte, fotografii ale unor modele si machete folosite in diverse pelicule, dar si cadre dintr-unul din filmele de inceput ale fratilor Lumiere, „Un tren intra in gara“. Sunt destul de frecvente momentele cand personajele se intersecteaza, oniric, cu istoria: un tanar pasionat de film are, la fel ca Omul din Luna, un ochi peticit, Hugo se trezeste in fata trenului care intra in gara si este salvat, in ultima clipa, de bratul unui politist fioros. Fictiunea este sectionata, la fiecare pas, de lamele ascutite ale realitatii palpabile, deschizand o dubla lectura: de istorioara infantila, instructiva, care proiecteaza cinematograful intr-o alta lumina – fantastica, entuziasta si candida -, si de omagiu matur pentru o figura uitata, Georges Méliès, inconjurata in atmosfera de mit a vietii si a creatiilor sale.
in acelasi timp, romanul lui Brian Selznick este, in sine, un act de pionierat. Ca si primele filme, experimenteaza un nou limbaj: text, imagine si fotografie intr-o curgere narativa fluenta, benzi desenate si film, fabulatie si document istoric. E paraliteratura si supraliteratura in acelasi timp, punct de tranzit intre doua medii de neimpacat: pagina scrisa si ecranul de cinema. Si, nu in ultimul rand, este un roman-obiect amuzant si instructiv. Macar pentru ca ajungeti, in felul acesta, sa aflati mai multe despre Georges Méliès (www.mshepley.btinternet.co.uk/melies.htm).