Caldura mare
articol aparut in Cultura, nr. 79 din 2007-07-05» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
A venit canicula. De undeva de prin Africa, aerul cald al desertului a coborit peste Romania mioritica. Este cald, este seceta, este mai rau ca in ’46 sau ’47 sau ’48, ca nu stiu exact cand a fost mai rau. Oamenii mor pe strazi, cad prin statii de autobuze, sau prin piete intarind imaginea apocaliptica inoculata de presa. Media este plina de comentarii care de care mai amenintatoare, mai catastrofice. Sa vina oare sfarsitul lumii?
Oamenii normali incearca sa isi vada de treaba, sa se comporte firesc.
Ma uitam acum cateva zile la televizor. Reporterii, prin casele oamenilor, masurau temperatura. Groaznic! 40 de grade in casa! Un batranel, intr-un asemenea apartament de bloc era insa uluitor de vesel, chiar ingrijorator de vesel din punctul de vedere al reporterului.
– Nu va este cald?
– Ba da, dar sunt obisnuit, ca am lucrat la fabrica de sticla toata viata. Ce sa facem, ne adaptam!
– Dar totusi cum rezistati?
– Pai nu v-am spus, sunt obisnuit, lucrez prin casa ma iau cu munca si asta este...
– Dar totusi, se alarma de-a binelea reporterul, cum puteti sta aici, ca este foarte cald, prea cald…
Batranelul cu pricina se uita un pic crucis la reporter. Oare ce nu intelesese? Era cald, dar era obisnuit cu astfel de conditii si incerca sa priveasca senin in fata si sa isi vada de treaba. Ce ar fi trebuit sa faca la urma urmei?
V-am reprodus cat am putut mai bine acest dialog pentru ca el este simptomatic. Un om oarecare se comporta normal, iar ziaristul nostru reactioneaza ca si cum Bin Laden i-ar fi spus ca a fost logodit cu maica Tereza. Ciudata lumea in care traim! Este vara si este cald, mai cald decat in alte veri, a plouat mai putin decat in alte veri, dar in Romania experienta istorica cel putin ne spune ca asa sunt verile de mai multe mii de ani pe aici. Sunt si unele foarte calduroase, sunt si unele foarte ploioase, cum a fost cea de anul trecut. Asa cum iernile uneori ninge mult, iar alteori mai deloc.
Oamenii normali incearca sa isi vada de treaba, sa se comporte firesc si sa se adapteze la conditiile climatice, dupa cum ii duce mintea si buzunarul.
Ziaristii nu! Ei considera ca a venit sfarsitul lumii, ca noi romanii am incheiat socotelile cu existenta si cu istoria. Totul se termina. Nu va mai fi apa, nu vor mai fi alimente, intr-un reportaj cineva a anuntat ca in 15 ore au murit cinci oameni din cauza caldurii, de altfel, exista un concurs secret intre televiziuni si ziare bazat pe ideea cine are mai multi morti din cauza caniculei castiga.
Din pacate, nu am vazut nici un moment un reportaj pozitiv in care sa ni se prezinte si cum cineva a invins caldura, cum cineva sfideaza clima neprietenoasa, cum cineva reuseste sa castige in lupta cu natura. Nu! Pentru media romaneasca totul este in negru. Toate infarct-urile sunt contabilizate in dreptul infractorului numit canicula, toata lumea are probleme fundamentale de a supravietui, caldura este mult prea mare oriunde, chiar si la strand sau la plaja.
Una din definitiile pe care le putem da omului ganditor este cea care il opune universului si dependentei de natural. Omul poate sa infrunte natura si asta il deosebeste radical de alte specii. Omul este, a fost si va fi de multe ori de acum incolo invins de natura. Cu toate acestea, el are puterea sa lupte si sa treaca dincolo de capriciile ei, sa o manipuleze si sa o instrumenteze in favoarea lui. Si asta de mii si mii de ani. Este adevarat ca, pe muntii si vaile noastre, dimensiunea mioritica a timpului si a vietii ne-a condus de multe ori spre contemplare, spre o liniste si o impotenta absoluta in fata destinului. in fond, ce face baiatul acela care vorbeste cu oaia? Sta si asista la propriul sfarsit fara sa ii treaca prin cap ca viitorul povestii poate depinde totusi si de el. O drama in toata regula, desi nici azi nu stim daca nu fusese un simplu zvon aruncat de vreo oaie nemultumita.
Ziaristii nostri sunt mioritici, alaturi probabil de o parte a populatiei. Nu mai este nimic de facut, decat sa numaram secundele pana la apocalipsa, sa ne numaram zilele pentru care mai avem mancare, sa ne ingropam mortii, iar la sfarsit sa stam in geam resemnati si sa vedem cand apune soarele definitiv.
Trebuie insa sa spun ca exista in ochii jurnalistilor un neam de infractori, oamenii normali, care refuza sa se inscrie in programul: „Apocalipsa acum ori niciodata“. Este vorba de oamenii care isi vad de treaba lor, incearca sa isi vada de familii, de munca, de problemele zilnice. Oameni care isi pun in geam draperii, prosoape ude, staniol sau isi cumpara ventilatoare, sau aer conditionat, oameni care s-au racordat prin comunele patriei la apa curenta, desi erau puturi in sat, care au incercat ei, sau impreuna cu cei din comunitatile lor, sa faca proiecte ca sa aiba irigatii, oameni care fac fata conditiilor neprielnice, pentru simplul fapt ca incerca sa le depaseasca.
Cred ca daca vrem sa mergem inainte ar trebui sa privim catre acest orizont al normalitatii. Daca vrem sa ne mintim apropiatii ca la nunta noastra a cazut o stea atunci este suficient sa privim la televizor.
Partea amuzanta a lucrurilor este aceea ca, pana la urma, vor veni ploile. Vom avea apa si furtuni. Cel mai probabil, vom incepe sa ne vaitam ca ploua prea mult, ca ea, apa, nu este buna asa de multa, iar in cele din urma va veni iarna, care va fi ori prea racoroasa ori prea calduroasa. Cred ca unii dintre noi sunt convinsi ca natura comploteaza impotriva noastra. incep sa cred ca baiatul cu oaia din Miorita nu era decat un pusti complexat, cu usoare accente paranoice, care nu putea sa suporte dramele vietii si atunci si-a inchipuit un mare complot impotriva sa. Sa fie totul o mare mascarada? Chiar, ce dovezi avem ca cel vrancean si cu cel ungurean chiar puneau ceva la cale? Sa o intrebam pe oaie? Pe vremea aceea oile poate vorbeau. Din fericire, azi avem televizor.