Imagini puberale si cai-putere
articol aparut in Cultura, nr. 78 din 2007-06-28» cultura psi » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
In viata, ca si in literatura, detaliile fac diferenta. Ceva este intr-un fel anumit doar pentru ca o pojghita subtire de realitate (ori numai de aparenta) introduce neasemanarea cu altceva. Atentia iti este atrasa de minima stridenta sau de culoarea afectiva a detaliului. La fel ca in istorioara povestita de Simon Wisenthal: un detinut de la Auschwitz, insotit de gardianul „din dotare“, cara un sac cu cartofi pe drumul de inapoiere spre lagar; gardianul, cu totul surprinzator, il invita pe detinut sa se odihneasca, sa sada pe sac, ba chiar ii ofera o tigara etc.; apoi il intreaba cu ce sentimente ii asteapta pe americanii eliberatori, care se apropiau; detinutul, fireste, evreu, profitand de incredibila toleranta a germanului, ii raspunde ca spera sa se faca dreptate tuturor victimelor; iar raspunsul gardianului nazist e naucitor prin logica: „stii, n-o sa va creada nimeni, caci o crima, una singura, sau chiar zece ori douazeci si sapte, e ceva reprezentabil, in timp ce cifra de un milion de morti devine pura statistica, este ceva abstract, nereprezentabil“. Ce vreau sa spun prin aceasta? Doar ca minima diferenta e cea care conteaza, nu cantitatea de adevar a realitatii…
Faciesul este grav, abatut, ingrijorat, totalmente responsabil, anuntand un apocaliptic si planetar nec plus ultra.
Asadar, detaliile fac muzica. Psihologia gesturilor, a atitudinilor, a alegerilor ne spune (aproape) totul despre cum este cineva in adevar. Important este sa te tii treaz, sa-ti conservi curiozitatea si sa stii sa privesti, observand infinitezimalele diferente intre insi, obiecte si relatii.
Iata numai cateva exemple. Observ de la o vreme, privind la unele coperte ale cartilor „de autor“ care apar la Editura Humanitas, un aspect cu totul particular: cand vine vorba de titluri recente (originale sau reeditari) ale „monstrilor sacri“, gen Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, imaginea personajului auctorial de pe prima coperta este una veche de cateva bune decenii. Cu alte cuvinte, din motive deloc evidente, cei doi autori „de formula unu“ ai pomenitei case de editura bucurestene, ajunsi astazi la o varsta onorabila (nu matusalemica, dar totusi nici cea a junelui Romeo ori a ceva mai maturului Iisus din Nazareth!), simt nevoia sa ofere publicului o imagine a lor din… tinerete. Astfel, pe coperta cartii „Comédii la portile Orientului“ ne intampina un Andrei Plesu extrem de ludic, mai suplu (sic!), aproape dansant, care executa un neverosimil si riscant salt de balerin; sau, in „Despre bucurie in Est si in Vest si alte eseuri“, ne surade de pe coperta un alt Andrei Plesu decat il stim noi astazi, unul cu „cosita“ neinspicata si chiar cu un facies virginal, clar adolescentin, in care cu greu il putem ghici pe ninsul guru greu incercat al zilelor noastre. La fel, de pe coperta volumulului „Despre ura“ al directorului Editurii Humanitas ne priveste un chip neuzat, transparent si chiar simpatic, in care doar cu dificultate il putem repera pe gravul, definitivul si iubitorul de grea morga Gabriel Liiceanu al prezentului. Oare de ce-or simti nevoia acestia doi sa se intinereasca vizual, lasandu-si chipuri adolescentine pe copertele cartilor unor autori (totusi) sexagenari? Marturisesc ca habar n-am.
In aceeasi logica a observarii unor detalii care fac diferenta – si tot in cadrul ofertei editoriale a Humanitas-ului – v-as mai provoca sa nu ignorati un aspect: unii autori romani importanti ai editurii, in fotografiile de promovare a cartilor publicate, adopta un stil si o morga 100% reflexiva. Si Gabriel Liiceanu, si H.-R. Patapievici, si Traian Ungureanu ne privesc ingrijorati dintr-o parte, cu barbia eroic sprijinita in pumn, de parca greutatea craniului, amplificata de calitatea cugetarii si de profunzimea gandului ce-i obsedeaza, ar simti in chip urgent nevoia unui masiv sprijin de ordin fizic, muscular. Faciesul este grav, abatut, ingrijorat, totalmente responsabil, anuntand un apocaliptic si planetar nec plus ultra. Si sesizand aceste lucruri, desigur, marunte, dar totusi semnificative, imi este imposibil sa nu ma intreb asupra coeficientului de teatralitate al unor astfel de poze… Cui se adreseaza ele? Pe cine isi propun sa impresioneze ele? In locul a ce nazuiesc ele sa treaca? Intrebari, intrebari…
Un alt aspect interesant, pentru care ar trebui sa le multumesc colegilor de la „Cotidianul“, este cel gratie caruia am aflat ce patima ardenta il leaga pe filosoful si editorul Gabriel Liiceanu de cele doua masini ale sale, un BMW si un Alfa Romeo, pe care le-a botezat, dupa o prealabila (presupun) declaratie de dragoste, Siegfried si Marcello. Le raman sincer recunoscator jurnalistilor de la „Cotidianul“ care, prin ancheta realizata, mi-au dezvaluit aceasta cancaniero-mondena pasiune, care il face pe Liiceanu egalul Oanei Zavoranu si concurentul lui Adi Copilul Minune. De ce? Pentru ca o astfel de pasiune il umanizeaza, il asaza in randul lumii (statistice, a bacanului) pe cel mai indragit metafizician al natiei (potrivit sondajului realizat de postul Realitatea TV si intitulat „10 pentru Romania“). Intr-adevar, parca simteam si eu ca lipseste ceva portretului de „cel mai iubit discipol nicasian“, de „cel mai inflacarat partizan al reformelor basesciene“ ori de „cel mai acerb rezistent anticomunist“. Am trait astfel revelatia ca spiritul, in forma lui cea mai „pura“, se poate intalni neproblematic cu materia, in dimensiunea ei cea mai luxos-sfidatoare. De aceea, cred ca gazetarii de la „Cotidianul“ i-au facut personajului Gabriel Liiceanu un serviciu greu cuantificabil in prezent. I-au oferit practic sansa de a-l face de nerecunoscut pe definitivul si sacramentalul ganditor de pe bannere, fotografii din statiile de autobuz, carti postale sau de pe copertele cartilor sale. Mondenitatea stridenta a inghitit, prin opulenta ei, subtirele staif metafizic, iar caracterul pedestru al pasiunilor a denaturat aroma purelor silogisme in stil heideggerian. Asta da performanta! Asta da umanitate!
Cultura de vara in fm
Oltea Serban-Parau
E un fapt cunoscut, aproape o lege: pe timpul verii, consumul de radio (media, carte) e mai mic decat in restul anului. Si atunci, o intrebare nu intarzie sa apara, cam la aceeasi data in fiecare an: care ar fi cea mai inspirata idee de emisiune estivala? Ce ai putea propune mai atractiv, mai interesant, mai bun ascultatorilor?
Mai bun… sau chiar foarte bun… sau pur si simplu cele mai bune emisiuni. O selectie „Best of“ Radio Romania Cultural parca nu am mai ascultat de mult. Sa regasim, asadar, tot ce am realizat la varf in anul din urma si sa lansam in eter zece saptamani „de colectie“, din 25 iunie pana la inceputul toamnei.
Va vom oferi prin urmare o selectie a celor mai bune piese de teatru, concerte, emisiuni muzicale, emisiuni de publicistica din domeniul culturii, documentare si nu numai, personalitati, momente, teme si dezbateri pe care v-ati dorit sa le ascultati sau sa le reascultati la Radio Romania Cultural. Daca lipsa de timp nu v-a permis sa o faceti pana acum, va punem la dispozitie in vacanta o alternativa captivanta si spirituala la tonomatele muzicale de pe majoritatea celorlalte frecvente.
Contactul cu realitatea si cu actualitatea culturala il vor asigura deja consacratele emisiuni de dimineata „Espresso“ si „Matinal de week-end“ sau, la orele dupa-amiezii, „Pasaport european“, cu informatii, relatari si comentarii despre proiectele care se desfasoara la Sibiu – capitala europeana a culturii 2007.
Iar acestea nu sunt singurele repere. Ramane doar sa le descoperiti pe frecventele noastre din intreaga tara.