Glossy novel
articol aparut in Cultura, nr. 78 din 2007-06-28» cultura literara »
Autor: Adrian Jicu
O lume snoaba, dar animata, in care trebuie sa te imbeti bine ca sa fii cool. In care trebuie sa fii oricind gata pentru un sir neintrerupt de destroy-uri.
Traim intr-o lume glossy. Cu oameni glossy, cu petreceri glossy, cu reviste glossy, cu atitudini glossy. O asemenea lume trebuia sa nasca si romane cum e acela al lui Jean-Lorin Sterian, „Lorgean“, glossy de la titlu si coperta, pana la structura si semnificatii. O carte aspectuoasa, atractiva inca de pe raftul librariei.
Glose
Si, daca tot suntem intr-o lume glossy, imi voi permite si eu sa glosez pe marginea cartii, exprimandu-mi inainte de toate nedumerirea fata de intaia afirmatie din prefata: „Acesta nu este un roman.“ La ce s-o fi referit prefatatorul poate fi doar banuit. Sa fie vorba de tematica, de apartenenta la epic, de structura narativa, de valoarea artistica? Cine stie? In orice caz i-as da dreptate doar in ultima situatie. Pentru ca „Lorgean“ nu este un roman care sa reziste examenului critic. Asta nu inseamna ca nu e bine scris, ca nu se citeste cu interes, ca nu place. Ba dimpotriva. Cartea e scrisa cu zvac si are sex-appeal. E, cum s-ar spune, trendy. Se vede formatia de gazetar a autorului care stie sa scrie fara pedanterie, pentru un public caruia trebuie sa-i servesti mancaruri usoare. Cartea are ritm. As incadra-o in categoria romanelor de succes ale lui Coelho. Vandabile, citibile, premiabile, dar (trebuia sa vina si un „dar“) lipsite de substanta, de acel ceva care sa ii dea greutate.
Fiind un roman glossy, „Lorgean“ nu putea aborda decat teme la moda. Personajul-narator traieste o viata mondena intensa, alternand prabusirile sufletesti provocate de atmosfera din redactie cu escapadele sexuale si lansarile de tot soiul. El pluteste intr-un high-life dominat de PR-i, telefoane mobile, sms-uri, mailuri, metrosexuali, jointuri, hostese, party-uri etc. O lume snoaba, dar animata, in care trebuie sa te imbeti bine ca sa fii cool. In care trebuie sa fii oricind gata pentru un sir neintrerupt de destroy-uri. Eroul traieste picareste, experimentand. De la festivaluri gen Sziget, unde fumeaza marijuana, trece firesc la dejunuri somptuoase la Hilton, la prezentari de moda in Office, la o lansare Fiat la World Trade Center si la deschiderea vreunui club pe Magheru. Cu nonsalanta si cu necesara (auto)ironie: „Conferintele de presa si lansarile sint rasplata pe pamant a jurnalistului frustrat si sarac. Aici se poate odihni intr-un fotoliu confortabil, isi poate face nevoile intr-o toaleta decenta (cea de la Casa Presei pare o incapere frigorifica si are doar doua WC-uri pentru trei sute de persoane). Dupa ce asculta speech-urile plicticoase ale organizatorilor, are posibilitatea de a se infrupta din trofeele culinare tinute ascunse pana atunci sub stergare albe. Doar studentii de la jurnalistica sint atat de naivi incit sa-si mai ia notite, desi la plecare vor primi o mapa de presa care contine orice informatie de care au nevoie. La plecare, fete dragute intind pungi in care se afla cadouri, de cele mai multe ori lipsite de utilitate, dar care pot fi facute la randul lor cadou.“
Ca orice roman comercial, „Lorgean“ trebuia sa aiba dragoste si mister, ingrediente indispensabile pentru a intretine viu interesul cititorului. Personajul are tot felul de relatii, cu femei albe sau negre, romance sau straine, tinere sau coapte, pe care le iubeste sau nu. „Nu se da in laturi de la aventuri. S-ar spune ca nimic din ceea ce e omenesc nu ii este strain. Satul insa de viata mondena, se inregimenteaza ca voluntar in Maroc, unde parcurge o experienta initiatica pe care o inalta la valoare de simbol. Intr-o lume exotica, „unde timpul avea rabdare si oamenii i se supuneau“, Youssen ii descopera Lorg’ean, a doua piatra sfanta a musulmanilor, despre care se spune ca iti poate schimba viata. Ea ii produce revelatia dualitatii trup-suflet. Pentru ca, in definitiv, atractia Marocului si a desertului echivaleaza cu o evadare, cu iesirea dintr-un spatiu conventional, apasator, acela al vietii tumultoase din capitala. Mirajul exoticului ia infatisarea unui ideal caruia ii da glas unul dintre voluntarii marocani care fumeaza narghilea si il aprovizioneaza cu hasis: „ – Sa vii sa traiesti aici. sa dormi sub cerul liber. Sa faci numai ceea ce vrei. Sa nu-ti pese de timp. In desert, sufletele sint neincatusate.“
Jean-Lorin Sterian cultiva si misterul, din dorinta de a scoate cartea din zona jurnalului monden si a reportajului. Roxana, prostituata durdulie din bordelul lui jupan Tavi, intra intr-o secta care are ca scop zidirea barbatilor, pentru a razbuna jertfa Sfintei Ana. Se vorbeste in paginile cartii si despre o miscare mondiala a shitter-ilor, care isi gasesc un rost in viata in a defeca in casele marilor personalitati, de la Einstein si Woddy Allan, la autohtonii Caragiale si Fizz. Intr-o lume „plina de staruri de mucava, facaturi de televiziune, marionete, actori supraestimati, fotbalistid“, „unde ti se face scarba“, forma suprema de dispret, de razbunare este profanarea intimitatii. Asa ca miscarea shitter-ilor ia amploare, prin castigarea de noi si noi adepti, care fac turism mondial in cautarea de victime. Ei se organizeaza pe net, au site, cu bloguri si sectiuni, unde se falesc cu reusitele in domeniu, pe care le fotografiaza si le expun lumii spre a fi admirate. Un shitter, spre exemplu, traieste extazul suprem in baia lui Coelho, stergandu-se cu paginile „Alchimistului“, dupa ce in prealabil se plictisise cumplit ascultandu-l pe marele „guru spiritual pentru coafeze si directoare de marketing la menopauza“. Altul vine in Romania special pentru a gasi WC-ul lui Ceausescu, iar un al treilea calatoreste in Irak, atras de toaleta lui Saddam.
Nu puteau lipsi din paginile cartii evenimentele si personajele zilei. Irakul sub ocupatie americana, cu viata sa dubla, a oamenilor simpli, care mor in atentate, si cu petrecerile intense ale diplomatilor si voluntarilor care si-o trag ca si cum ar fi ultima zi din viata, sau rapirea jurnalistilor romani sunt aspecte la moda, pe care autorul nu le scapa din vedere. Scena cu Mihai Traistariu lansandu-si un album intr-o fabrica de confectii, printre mosoare si croitorese fericite, se transforma intr-o pagina grotesca, in care, soparle, pitulici, marcaneti si grifoni se intrec in alergare si primesc drept recompensa CD-uri cu muzica starului dambovitean.
Si inca o glosa despre intertextele de tip mess si mail, inserate abil, cu caractere diferite, in paginile cartii. Retin doar unul, in care apare Lorin, scriind la calculator un roman, romanul acesta: „… Lorin statea la computer si scria. Romanul cu cacarea, asa era cunoscut in cercul nostru de prieteni, in care personajul principal poarta numele autorului, care e de fapt un pseudonim, cum nici fotografia de pe coperta nu e a lui. Ma vede intrand, da din cap si se intoarce la scris. Il inteleg si il las in pace sa scrie cat pofteste. (…) Sincer, cum sa te caci cu un om in camera de alaturi care scrie un roman, un geam transparent in fata ta si glasuri de copii si porumbei adiind odata cu vantul?“ E aici o dedublare derutanta, in care prozatorul se pune pe sine si propria carte pe net, parodiindu-se si, in acelasi timp, luand in ras retorica traditionala a romanului. Un gest de fronda…
Glosar
destroy – petrecere solicitanta, cu bautura si droguri usoare din belsug
glossy – superficial, care tine de un anumit stil de viata
homeless – barbati buni de a fi sacrificati pentru razbunarea Sfintei Ana, de catre organizatia secreta a femeilor
Lorgean – numele unui serial din anii ’90, al unei organizatii caritabile si al unei pietre sfinte a musulmanilor
shitter – membru al unei conspiratii mondiale care protesteaza impotriva (pseudo)vedetelor profanandu-le WC-urile
Concluzie
Un roman glossy, comercial, usor de citit, scris cu oarecare indemanare, dar lipsit de consistenta si, implicit, de valoare artistica.