Eroii nostri uitati
articol aparut in Cultura, nr. 78 din 2007-06-28» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
In amintirea lui mos Ion Irimia Asavei si a atator romani care au luptat pentru o lume fara comunism si au primit doar o pensie de veteran
Cei care au luptat pentru buna-randuiala a civilizatiei europene au fost condamnati sa fie stersi din manualele de istorie...
In fiecare an, pe 22 iunie, ar trebui sa ne aducem aminte de momentul in care forte armate din intreaga Europa au pornit o ultima cruciada, cruciada impotriva comunismului. Armata romana a participat la aceasta cruciada eliberand teritoriile romanesti ocupate samavolnic de Uniunea Sovietica (Basarabia, Bucovina de Nord si Herta) si mergand, in incercarea dramatica de a distruge Fiara rosie, pana in muntii Caucazului si in Stalingrad.
Ultima cruciada
Din pacate, aceasta ultima cruciada nu a reusit, iar invingatorii de la Kremlin au dictat ulterior felul in care trebuia inteleasa istoria. Prin politrucii lor din lagarul socialist sau de aiurea (scoala de la Frankfurt, „teologii eliberarii“ sau mai recentii politicieni occidentali neomarxizati), comunistii au reusit sa transforme razboiul impotriva bolsevismului intr-o crima impotriva umanitatii, de care ar trebui sa ne rusinam. In timpul procesului de la Nürnberg, nazistii, vinovati de oribilele crime din timpul Holocaustului, au fost scosi „tapi ispasitori“ si pentru crimele comise de comunisti (tragicul episod al masacrului de la Katyn), iar nevoia legitima de a proteja civilizatia europeana de marxism a fost considerata a fi inca o manifestare a crimelor national-socialistilor.
Cei care au luptat pentru buna-randuiala a civilizatiei europene au fost condamnati fie sa poarte stigmatul de „fascisti“, fie sa fie stersi din manualele de istorie, primind in schimb „rasplata“ tardiva si insuficienta a unei pensii de veteran. In Romania, aceasta atitudine a fost politica de stat inainte de 1989 si a si ramas ca atare in timpul democratiei noastre socialiste. Tendinta de a prezenta istoria participarii Romaniei in cel de-Al Doilea Razboi Mondial ca incepand cu 23 august 1944 nu a fost depasita. Daca, inainte de revolutie, memoria maresalului Antonescu era intunecata prin omisiune, dupa evenimentele din 1989, chipul partial reabilitat al lui Antonescu a fost fie sters, fie incapsulat in cutii metalice pentru a se impiedica „propagarea fascismului“. Pentru oamenii obisnuiti, insa, Antonescu este si va ramane, in felul sau, un erou. Cu tot zbuciumul penibil al domnului Adrian Cioroianu si al „corectilor politic“ de la TVR, Antonescu a fost mentionat intre primii 5 mari romani de catre un public care, departe de a se fi mobilizat ideologic, a dorit sa isi afirme increderea in faptul ca razboiul purtat de Antonescu impotriva comunismului nu a fost in nici un caz unul nedrept.
Condamnarea la uitare
Insa, daca Antonescu avea probabil constiinta lipsei de obiectivitate a istoriei oficiale, care da lauri doar invingatorilor, cei care sufera, poate, cel mai mult, prin ignorare si nestiinta, sunt milioanele de romani afectati intr-un fel sau altul de cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Ma refer, desigur, la veteranii de razboi si la rudele lor.
Cand au trecut, la 22 iunie 1941, Prutul, soldatii romani nu faceau altceva decat sa lupte pentru reintregirea Romaniei abuziv ciuntite de jocurile mai-marilor politicii. Mai tarziu, cand au trecut si Nistrul, stiau ca un razboi se castiga doar daca se duce pana la capat. Trecand prin sate cu bisericile transformate in grajduri sau sali de sport, cu oameni speriati inca de atotputernicia activistilor de partid si a agentilor NKVD, soldatii romani (alaturi de cei germani, italieni, maghiari, finlandezi, ucrainieni, spanioli, francezi sau flamanzi – intreaga Europa participand la aceasta cruciada), constientizau ca nimicirea comunismului era o datorie si o obligatie morala.
Soldatii despre care vorbesc au incercat sa isi indeplineasca aceasta datorie morala. Au luptat si au murit pe campurile Ucrainei, in muntii Crimeei, in Caucaz, pe malurile Donului sau la Stalingrad. Acesti oameni au suferit si s-au rugat pentru ei si pentru dusmanii lor in lagarele din Siberia sau de la Marea Nordului. Unii dintre ei s-au intors acasa dupa teribila infrangere, gasindu-si familiile destramate, iar tara intrata sub stapanire bolsevica. Altii au fost trimisi de noii stapani sa lupte si sa moara impotriva fostilor lor camarazi.
Comunistii i-au condamnat la uitare. Trebuiau cel putin uitati (daca nu si exterminati) cei care avusesera curajul de a lupta impotriva Fiarei rosii. Asa ca majoritatea suferintelor indurate in anii acestei ultime cruciade au fost uitate, eroii devenind muncitori, normati in munca si in gandire de directivele atotputernicului partid invingator. Pana si memoria lor trebuia redirectionata, fiind aproape ilegal si in mod sigur riscant pentru eroi sa isi aduca aminte de luptele tineretilor lor. Pentru unii dintre ei dubla-gandire a functionat, filmele lui Sergiu Nicolaescu inlocuind propria memorie si adevarata istorie.
Pensii si bilete de tren
Libertatea de dupa decembrie 1989 a oferit acestor eroi sansa de a fi rasplatiti pentru lupta lor. Si au fost rasplatiti pe deplin: cu bilete gratuite de tren si cu pensii infime. Desi unii dintre ei au luptat mai bine de trei ani prin pustiurile Rusiei impotriva comunismului, iar momentul eliberarii din decembrie 1989 i-a prins la varste inaintate, statul roman nu s-a indurat sa le acorde aceleasi drepturi si acelasi respect ca si revolutionarilor din decembrie 1989. Nici macar o cruce de granit la cimitir, asa cum s-ar cuveni de fapt acestor ultimi cruciati ai lui Hristos si ai civilizatiei, nu le-a fost oferita de catre statul ce isi datoreaza existenta si demnitatea acestor eroi anonimi.
Anul trecut, pe vremea aceasta, unul dintre acesti ultimi cruciati a plecat la Domnul. Doar o cruce din fier forjat si niste flori de camp sadite de Dumnezeu si de familie ii impodobesc mormantul lipsit de gloria celui care a avut curajul de a lupta cu balaurul rosu. A tinut ca sa fie ingropat cu crucea comemorativa a celui de-Al Doilea Razboi Mondial probabil cu speranta ca Dumnezeu isi va rasplati ostenii mai bine decat a facut-o istoria. Incet, incet, lui i s-au adaugat si continua sa i se alature si ceilalti ultimi eroi de care lumea noastra, prea ocupata ca sa doarma, nu mai are nevoie.
Sa se odihneasca in pace si sa ne ierte!