Ereticul care nu arde...
articol aparut in Cultura, nr. 78 din 2007-06-28» cultura revista revistelor »
Autor: C. Stanescu
Cine (ce) este „Presedintele T. B.“? „Blestematul agent istoric B., importantul, irascibilul si necontrolabilul B., surpriza si socul B., provocarea pe care milioane de romani o imbratiseaza“. B., „transformat intr-un cutremurator fetis politic“ si, imagine mitica a invincibilitatii, „ereticul care nu arde si se intoarce injurand de pe rug“: citez dintr-un delir encomiastic ale carui formule stilistice l-ar face sa tremure de invidie pe Ceausescu si care, insumate, vadesc cu prisosinta, dincolo de rara capacitate de a admira, un netagaduit talent literar. Cat talent, cata risipa! Imi vine in minte vorba lui Maiorescu despre blocul de marmura… Cultul desantat si primitiv al personalitatii din „epoca de aur“ a demonetizat si compromis pentru lunga vreme o ilustra traditie literara. Dl. Traian Ungureanu, analist stralucit si publicist caruia niciun cititor de bun-simt nu-i poate tagadui remarcabilul talent literar, e pe cale de a reabilita compromisul gen, de a da prospetime si o noua stralucire stilistica encomionului literar. Panegiricul lui memorabil din „Idei in dialog“ o dovedeste cu prisosinta. Sub condeiul sau inspirat, „Presedintele T. B.“ capata, incet-incet, proportii monumentale si trasaturi de fenomen natural inevitabil, ca seceta, grindina sau cutremurul. E nascut si „formatat“ in „vechiul sistem“, de la care-si imprumuta, ca salamandra ori cameleonul, culoarea inselatoare ce i-a derutat pe toti: „In 2004, cand Traian Basescu a aparut pe scena, vechiul sistem l-a confundat usor cu unul din actorii sai favoriti (…) Era o eroare colosala. Basescu reprezenta cu totul altceva si era cu atat mai exploziv cu cat purta, intr-adevar, insemnele omului din sistem. Rodat in sistem, Basescu avea deci camuflajul perfect pe care istoria il asaza in jurul celor ce apar spre a distruge din interior sisteme, in momentul maximei lor sigurante si nepregatiri. Basescu nu era un actor izolat, coruptibil si recuperabil (…), ci un moment istoric marcat de o persoana“. Respectivul „moment istoric marcat de o persoana“ a incununat „un proces social invizibil, lent si inevitabil, la capatul caruia romanii au acceptat sa elimine formele prezente ale trecutului“, iar referendumul din 19 mai a facut dovada suprema: „Traian Basescu e recognoscibil din toate unghiurile si din toate punctele de tensiune sociala ale Romaniei. Ceva il face pe Basescu compatibil cu straturi prezente de venit si straturi istorice de mentalitate, altfel incompatibile“. Ca si unii din marii sai inaintasi, „Presedintele T. B.“ intruchipeaza, in viziunea lui Traian Ungureanu, mai multe straturi istorice, de la romanul carpatin si ardeleanul de granita, pana la „babele retrograde ale Romaniei“ care, observa cu ascutime autorului encomion, „au votat la fel ca internautii si bancarii marilor centre urbane“. Este o coincidenta miraculoasa, dar care certifica, o data mai mult, natura providentiala a acestei indelung asteptate incarnari istorice a subconstientului colectiv al poporului roman. Personaj „atipic“, „politician energic, venit din interiorul sistemului si, deci, usor de recunoscut de un electorat vast, (care) poate ataca de sus regimul“, „personajul politic potential fatal pentru regim era gata de lansare“. Sa observam, in treacat, conotatiile stilistice pregnante ce-l inalta pe erou pe o treapta mitologica de unde-si pierde trasaturile distincte de om prea uman, luand chipul masei, in care adesea se scalda, simtind-o pe ea ca pe sine insusi si invers, dovada suprema a unei suprapuneri sau contopiri indestructibile si ireversibile: „lumea romaneasca isi recunoaste propria realitate sociala in Traian Basescu. Acest fenomen complicat e, de fapt, o suita de fenomene simultane, in care toate particulele societatii romanesti au certitudinea ca se regasesc in figura politica a lui Basescu“. „Suita de fenomene“ care compun chimia secreta a omului providential in care ne regasim cu totii il livreaza cu iuteala neobisnuita unui consum popular de masa, El identificandu-se, conform bardului sau, cu mai multe generatii, trecute, prezente si viitoare, precum si cu toate clasele atat de divizatei societati romanesti actuale. Pe scurt, „Presedintele T. B.“ aduna in Sinele sau atat de reprezentativ „toate particulele societatii romanesti“, de la vladica pana la opinca, de la savantul si filozoful de biblioteca pana la capsunari, mineri si alte categorii defavorizate ori discriminate, pozitiv sau negativ. Sunt multe de citit si de citat in memorabilul portret zugravit cu penelul iubirii, respectului si comprehensiunii patriotice de Traian Ungureanu. Indemnand bunul cititor sa parcurga pe indelete si chiar de mai multe ori minunatul eseu din „Idei in dialog“, ne facem placuta datorie de a mai cita: „Politicianul Basescu are o reputatie deja stabila si temuta. Un pokerist solitar si un animal politic de tractiune neverosimila (…) capacitatea de tractiune e pur si simplu inexplicabila. Personajul n-a cazut si n-a clacat fizic sau nervos, desi a fost supus si s-a supus unui regim de electrocutare permanent (…) B. nu e un antagonic neconditionat, ci mai degraba un conservator primar (…) Ipoteza mea e ca B. populistul si demagogul e un solitar extrovertit, timid si sentimental, (…) Dar emotionalul B. e, in acelasi timp, un exclusivist aspru: el nu practica relatiile lungi, simte acut momentul in care ele expira si pune capat parteneriatelor cu o duritate si cu o regularitate care sugereaza amoralismul. Nu e asa. B. e un etic, dar lucreaza cu valori pe care le-a plasat catarat, cu un gest militar, deasupra persoanelor fizice, in sfera catorva notiuni categorice: raspundere, supravietuire, randament, bine general“. In viziunea lui Traian Ungureanu, „Presedintele T. B.“ lucreaza cu valori absolute si imperative categorice: este, s-ar zice, un kantian camuflat. In acelasi numar din „Idei in dialog“, amatorii de lucruri subtiri pot citi seducatoare consderatii teoretice pe marginea incidentului dintre kantianul nostru camuflat si „tiganca imputita“, rostire spontana, dar fara implicatii teoretice intr-un spatiu controversat: „Ceea ce profeseaza fiecare in spatiul sau privat, indiferent de modul in care ar putea fi judecat potrivit criteriilor spatiului public – „chiar acest lucru trebuie privit ca inviolabil, scrie H.-R. Patapievici. Potrivit punctului de vedere liberal, judecata a ceea ce este fiecare trebuie sa se formeze numai in functie de ceea ce este public (…) Punctul de vedere liberal este ca legitimitatea spatiului privat nu trebuie sa depinda de aprobarea noastra fata de ceea ce se petrece in el. Altfel spus, dreptul la spatiu privat nu se acorda conditionat – da, celor cu ale caror scopuri suntem de acord; nu, celor carora nu le impartasim ideile. Oricat de bizare, ofensatoare sau inacceptabile din punct de vedere public ar fi lucrurile spuse in spatiul privat, judecata publica nu are a se pronunta asupra lor. Acesta este punctul de vedere al modernitatii clasice. Potrivit lui, inviolabilitatea spatiului privat tine de faptul ca acesta reprezinta zona in care fiecare om comunica direct cu Dumnezeu, fara medierea ori inhibitiile spatiului comun – o zona invizibila societatii si nemijlocit vizibila doar lui Dumnezeu“. H.-R. Patapievici sustine, cu Encyclopedia Britannica in mana, ca intrucat emitatorul n-a adaugat rascitatei expresii si „o teorie rasista, care sa explice rasist judecatile de dezaprobare“, rezulta ca ele, acele judecati implicite din „tiganca imputita“ nu sunt… rasiste. Nu sunt, fireste ca nu-i vorba aici de… rasism! Dar toata teoria otioasa, pretioasa si pretentioasa din articolul dlui H.-R. Patapievici e superflua si bate ca nuca-n perete: filozofia din jurul respectivului incident penibil ramane doar ridicola, daca n-ar fi o sireata pledoarie curat avocateasca pentru acelasi „eretic care nu arde“ din memorabila formulare a lui Traian Ungureanu!