La Ota, interviu cu Gorzo
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura literara »
Autor: Adina Zorzini
Dintr-o perspectiva exclusiv estetica, asadar intr-un sens restrans, coconul poate fi privit drept echivalentul functional al clasicului grain de beauté, aplicat cu dexteritatea unui chirurg plastician de catre mine insumi pe obrazul scofalcit al babei Bucurestoaia.
Interviu cu Dumitru Gorzo
Prezentul interviu s-a intamplat La „Ota“, meaning la Octavian Rusu acasa, in str. Doctor Staicovici, unde exista un spatiu amenajat neconventional, ideal pentru petrecerea timpului alternativ.
Octavian Rusu este un mare iubitor de anumiti oameni: in speta de acei oameni care prezinta simptomatologia unor maladii cu finalitate in actul artistic, fie el (actul artistic vizat) literar, vizual, muzical sau o rezultanta interregna a acestor genuri.
La demisolul propriei case, Ota, mai in fiecare joi, dar cateodata chiar si sambata, organizeaza party-uri la care se intalnesc artisti plastici sau vizuali, scriitori, DJ-i si VJ-i, oameni care lucreaza in mass-media sau in publicitate… dar si alti oameni educati in bunul spirit al umanioarelor.
Gorzo si coconul diabolic
Adina Zorzini: imi poti spune ce anume a motivat optiunea ta pentru pictura in special? Dintre toate mediile, de ce ai ales in primul rand pictura?
Dumitru Gorzo: Asta stiu si in consecinta asta fac. Dorinta de a face pictura exista in mine inca din timpul primei copilarii, momentul in care a aparut, ca la mai toti ceilalti muritori, constiinta propriei existente. Asadar, de cand ma stiu, pictura este ceea ce mi-am dorit sa fac.
Am insa si lucrari in lemn, cioplite/sculptate si nu am ocolit nici zona spatiului public (ton ironico-sagalnic) pe care am onorat-o, dupa cum s-a vazut la un moment dat si la „Stirile de la ora 5“, cu interventii de tipul coconilor fosforescenti sau al stencil-urilor.
A.Z.: Si cum ai operat trecerea de la pictura la respectivele interventii din spatiul public pe care le-ai mentionat? Cum ai ajuns de la produsul artistic de Galerie la produsul artistic expus in/pe strada?
D.G.: Sa vedem… Exista mai multi factori care m-au determinat sa actionez in sensul acesta: uratenia si saracia gri-sobolan a fatadelor de bloc din mirobolanta noastra Capitala ar fi unul dintre factori; apoi, dorinta de a scoate „arta“ la vedere, in afara unui tip standardizat/normat de discurs, care se practica in oricare galerie de arta; si, nu in ultimul rand, nevoia de a face „inot sincron“ prin apele artei contemporane, care la vremea aceea indicau interventia in spatiul public - graffiti, stencil s.a. - drept un fenomen „pe val“. (Ton fin sarcastic) Iar eu, nefiind de formatie copist, ci doar un individ receptiv si permeabil la mediu, care incerca o sincronie cu ce se intampla pe-afara (in speta in S.U.A., pe care tocmai o vizitasem), am decis ca cei mai potriviti spatiului nostru urban, asa gri-neutru cum era el, ar fi coconii respectivi, frumos colorati in ciclam/roz fosforescent. in plus, coconii nu puteau fi acoperiti printr-un simplu strat de culoare, prin repictare/zugravire. Asadar, in eventualitatea in care fie omul de pe strada, fie omul de la primarie protestau si doreau sa-i faca sa dispara, pe ei, coconii habille en rose, se impunea de la sine obligatia unui act de agresiune fizica: ceva de genul „lovitura cu ciocanul“ ori cu un alt obiect ascutit sau contondent. Totodata, coconul este capabil sa directioneze actul interpretarii/receptarii inspre zona polisemiei simbolice. (Razand): Excelente si foarte savuroase exemple ale acestei elasticitati interpretative au fost prezentate la „Stirile de la ora 5“ in anul 2004… atunci, o doamna in varsta, intrebata ce credea despre aparitia unor asemenea „aratari“ pe zidurile cladirilor din centrul Bucurestiului, a raspuns ca ar putea fi vorba de promovarea unei noi legi contra avortului, in timp ce alti trecatori opinau ca ar fi „opera“ vreunei grupari sataniste! in aceste conditii, ma mira teribil ca nu mi-a fost atribuita si opera la negru a cautatorilor pietrei filosofale!...
(Razand in continuare) Dintr-o perspectiva exclusiv estetica, asadar intr-un sens restrans, coconul poate fi privit drept echivalentul functional al clasicului grain de beaute, aplicat cu dexteritatea unui chirurg plastician de catre mine insumi pe obrazul scofalcit al babei Bucurestoaia. (Cu seriozitate) in fine, o alta miza a acestei interventii a fost aceea de a inversa procesul utilizat in arta numita ready-made/objet-trouvet. Daca un tomberon, de exemplu, poate fi convertit - prin simpla lui introducere in spatiul galeriei si prin adosarea unui „argument“ - intr-un produs cu finalitate artistica, un tomberon pe strada ramane totusi doar un tomberon: un obiect functional, reprezentand pentru cei mai multi dintre oameni latura respingatoare a unei banale realitati menajere. Atunci, care obiect anume suporta sa fie denominat „obiect de arta“, intr-un cadru nespecializat, ca acela pe care-l reprezinta spatiul public? Din motivele partial enumerate mai sus, eu am raspuns: Coconul, mai exact 350 de coconi (mici entitati roz-bombon cvasi-autonome), care s-au scos pe sine si m-au scos pe mine la plimbare, transgresand limitele bunului gust/bunului simt cu care ar fi trebuit sa cadreze in virtutea decentei critice de factura rasuflat contemporana.
Gorzo & the Rostopasca family
A.Z.: Poti identifica in istoria ta profesionala cateva evenimente formatoare, care ti-au schimbat eventual directia in raportul direct cu experienta artistica? Este momentul „Rostopasca“ un astfel de eveniment?
D.G.: „Grupul Rostopasca“ a avut intr-adevar semnificatia unui eveniment formator in ceea ce priveste legatura mea directa cu arta: cat timp am activat in cadrul grupului, am acordat exclusivitate practicii si studiului picturii, chiar si atunci cand operam intr-un sens multimedia video-painting sau „non-stop-painting“ prin live performance. in momentul acela, la noi, in Romanica, incepusera sa patrunda noile media, iar daca voiai sa fii trendy-cool, trebuia sa practici arta multimedia, in timp ce noi eram un grup care avea pur si simplu chef sa picteze. in 1997, eu, impreuna cu Nicolae Comanescu, Alina Pentac si Angela Bontas, ne-am hotarat sa incepem o colaborare profesionala, care a insemnat, in cazul nostru, o formula de lucru aproape falansteriala, pe „domeniile picturii“. Ulterior ni s-au alipit si alti artisti: Alina Buga, Florin Tudor, Mona Vatamanu. intr-o prima faza, cu totii am convers catre pictura, insa, dupa o consistenta perioada de timp, unii dintre membrii grupului au optat pentru noile media. Povestea „Grupului Rostopasca“ a tinut aproximativ pana in 2000-2001 si a fost, sub aspect formal, in ceea ce ma priveste, o poveste dominata de picturi realist-expresioniste. Oricum, cred ca „Rostopasca“ a insemnat o alternativa viabila la tendinta artei tehnologizate, structurata in jurul noilor media, care se vehicula prin peisajul inconjurator. (Razand) Cu titlu de gluma, s-ar putea spune ca pictura s-a gasit atunci, pentru o scurta perioada de timp, intr-o situatie paradoxala: ea devenise oarecum o specie de arta alternativa, in conditiile in care arta multimedia (alternativa prin definitie) tindea sa se… oficializeze (chiar daca U.A.P.-ul sustinea, in virtutea inertiei, pictura).
A.Z.: Ce a determinat alegerea numelui de „Rostopasca“ pentru grupul din care faceai parte?
D.G.: A fost odata ca niciodata… un grup de pictori care repurtau victorii dupa victorii si succese dupa succese nebanuite, atat din partea criticii de arta a vremii (imi aduc aminte cum ii lauda Horia Avram), cat si din partea unui segment de public destul de larg; iar acest grup se numea, spre marele meu amuzament, „Grupul Crinul“. Asadar, nu „Grupul Rostopasca“ in sine, ci doar denumirea de „Rostopasca“ a aparut la sugestia mea, ca reactie la ceea ce consideram o supralicitare, in sens bombastic, a limbajului - atentie ne-pictural - din partea unui grup de artisti, de altfel, seriosi. in concluzie, sper ca s-a inteles, din ceea ce am spus pana aici, cam ce efecte poate genera in domeniul specific al „artei“ un tip de personalitate scindata, cum este personalitatea mea, situata intre reactivitate si capacitatea de actiune: partial reactiv in cazul „Rostopasca“, am actionat in cazul Coconilor… (Zambete).