Doctoratul IV
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura politica »
Autor: Dan Berindei
Romania eliberata in decembrie 1989 strabate de atunci un drum greu, care nu ne multumeste. Suntem din nou in tranzitie!
Dar, spre deosebire de celelalte tranzitii, strabatute in cursul a doua secole anterioare, de data aceasta a fiintat o cezura pe care am cautat chiar s-o adancim. Am actionat ca la un inceput, netinand seama nu numai de ceea ce fiintase in cursul unei jumatati de veac condamnata politic, dar uitand chiar acumularile a aproape doua veacuri, intemeiate si ele pe un alt trecut. Ne-am intors ochii in afara, spre alte tari, ca stra-strabunicii nostri, incercand chiar sa eliminam din memoria colectiva o zestre si o experienta spirituala si ne-am infatisat chiar in fata propriilor nostri ochi ca niste decazuti. Nu am procedat firesc. Trebuia sa curatim pomii de uscaturi si sa-i ingrijim, sa-i tratam, dar nu sa-i lasam sa se salbaticeasca, sa nu mai fie in stare sa rodeasca. Trebuia sa facem un bilant onest, nepolitizat, a ceea ce fiinta si sa aducem din afara ceea ce putea sa intregeasca si sa corecteze. Asa am aruncat copilul cu baia, ne-am trezit saraci si lipsiti si, de asemenea, descurajati. Mai mult ca oricand, avem nevoie astazi de elite si de cadre, in toate domeniile, competitive si destoinice si, mai ales, ale tarii. Doctoratului ca unitate de masura formativa ar trebui sa-i acordam o atentie prioritara, straduindu-ne insa in aceasta privinta sa nu uitam ce a fost, nici propriile experiente. De aproape 200 de ani, cadrele moderne au reprezentat o preocupare primordiala, iar in fruntea lor elitele au jucat un rol de seama. Astazi, mai mult ca oricand, formarea si existenta lor reprezinta o prioritate.
Dar de la bonjuristii nostri, aparent instrainati, o trasatura comuna a caracterizat pe tinerii care s-au ridicat si au fost ajutati s-o faca pentru a deveni cadre si chiar elite ale natiunii. Aceasta trasatura de unire, care a legat de la o generatie la alta pe acesti purtatori de cuvant ai modernizarii si ai progresului a fost dragostea de patrie si daruirea catre ea. Neindoielnic, fiecare si-a urmarit propria desavarsire si dobandirea unui trai bun, dar totodata fiecare si-a indeplinit o datorie catre tara sa, a fost o piesa a unui urias mecanism care asigura natiunii mersul inainte. Printre virtutile respinse in zilele noastre sau doar politic clamata pentru a fi apoi grabnic uitata este si cea a patriotismului. Steagul este falfait doar la meciurile de fotbal si el nu-si mai are locul firesc in inima si constiinta fiecarui cetatean al acestei tari. in Statele Unite, acceptate, pe drept si pe nedrept, ca model universal, simtamintele patriotice - desi este vorba de o natiune tanara de sudura intre variate etnii - fiinteaza si se bucura de profund respect. Cinstea este acordata celor cazuti intru apararea valorilor, dar si intereselor tarii, steagul si imnul sunt unanim cinstite. Ziua tragica de 11 septembrie a demonstrat forta pe care i-au conferit-o natiunii americane aceste simtaminte. Gata sa imitam, fara sa ne uitam inapoi la felul de a se comporta in aceasta privinta al inaintasilor nostri, luam bune si rele de la cei de peste Ocean, dar lectia de patriotism o ignoram.
Generatii succesive, invatatura au primit-o tinerii nostri, timp de un veac si jumatate, in universitatile noastre, multi dintre ei au luat apoi calea strainatatii si si-au desavarsit cunostintele. Dintre ei, doar un numar infim a ramas sa-si duca viata pe alte meleaguri, dar si acestia au pastrat intreaga viata imaginea vie a unei patrii indepartate. Ceilalti, cei multi, s-au reintors si si-au slujit tara intre granitele ei. Iata inca un model, care n-ar trebui uitat nici astazi de toti cei care mai au cel putin o farama de dragoste pentru pamantul unde au vazut lumina zilei.
Oricum, in momentul in care a fost inaugurata era dictaturilor, Romania, desavarsita teritorial, era inzestrata la nivel european cu elite si cadre. Nu exista domeniu in care specialisti romani sa nu poata da solutiile potrivite si doar rareori - si mai mult din motivatii de cooperare economica - se recurgea la sprijinul unor experti de peste hotare, cum am ajuns s-o facem astazi si pentru o rasuflare! Cu staruinta, generatie dupa generatie, fusesera construite cadre si se ridicasera elite. Dupa groaznica prabusire a primului deceniu, in era dictaturii rosii, cand avusese loc o salbatica anihilare si degradare a vechilor cadre si uneori chiar distrugerea fizica a elitelor, avusesera loc reveniri si sistemul de formare al cadrelor, chiar controlat si „indrumat“ politic, reincepuse sa intregeasca randul acestora si chiar, in anumite domenii, indispensabile sau neaparat necesare, sa marcheze o dezvoltare. Cu toata apasarea cumplita a ultimului deceniu, cand s-a produs marea rasturnare din decembrie 1989, dincolo de conditionarile politice, fiintau cadre si se evidentiau elite.
in noul drum al tarii, libertatea urma sa daruiasca deplina posibilitate de afirmare acestei intelectualitati si sa ofere tineretului prilejul formarii sale libere, la parametrii mondiali, intregind-o, fara incatusari si conditionari politice, in tara si peste hotare. invatamantul a fost dotat cu o noua lege, s-a dezvoltat invatamantul particular, plecarile cu burse peste hotare au devenit foarte numeroase. Dar, intr-un domeniu unde trebuiau sa predomine interesele nationale, deseori au intervenit distructiv factorii politici. Am intrat intr-un „razboi civil“ din care nu mai iesim! Nu putem vorbi astazi de un sistem deplin functional. A mai intervenit si o degradare a calitatii, in predare, dar mai ales in procesul de difuzare si de asimilare a cunostintelor, in primul rand in domeniul stiintelor umane si al celor formative ca cetateni.
Nivelul de scolarizare a scazut in ceea ce priveste invatamantul elementar. invatamantul mediu, care atinsese cote „europene“ in perioada interbelica, nu mai este la inaltime. Grav afectate sunt, cum am semnalat, disciplinele formative ale omului si cele ale cetateanului unei tari. Nu intamplator, in Germania, care nu este o tara latina, dar este o tara cu adanc respect pentru cultura, exista mai multe licee in care limba de predare la toate obiectele este latina, o limba moarta, dar cu rare virtuti de disciplinare a inteligentei. Elevii acestor licee continua studiile universitare in mod stralucit in cele mai diverse domenii. La noi, tara latina, limba latina (pe care eu am urmat-o opt ani in liceu!) astazi s-a pierdut printre programe si materii! Nu stiu daca s-a revenit, dar la noi se putea opta pentru bacalaureat intre istorie si geografie, ceea ce mi se pare de-a dreptul absurd, amandoua materiile fiind indispensabile unui cetatean, ca si limba romana. Cu cateva luni in urma, studenti din anul II dintr-o facultate de jurnalism au sustinut cu mine un examen scris si marturisesc ca un numar nu mic dintre acesti viitori jurnalisti au facut greseli elementare de ortografie!
Stiu ca in universitatile lumii sunt destui studenti submediocri, dar standardele atinse in Romania erau bune. De altfel, dupa 1989, cand am ajuns sa predau in invatamantul superior, am intalnit zeci de studenti excelenti. in anii de dupa decembrie 1989, libertatea dobandita, inteligenta si staruinta s-au combinat si rezultanta a fost pentru multi dintre cele mai bune. Probabil ca „olimpicii“, biruitori in atatea concursuri internationale, sunt cei care alimenteaza cu prioritate randurile studentilor buni si foarte buni, dar nu numai ei. Am intalnit deseori in viata persoane care pareau mediocre sau lipsite de perspective si care, deodata, gasindu-si calea, s-au asezat in randurile celor dintai. Problema nu o reprezinta studentii buni, ci cei slabi. Cei care nu vor decat un titlu sau o diploma ori care nu fac decat sa satisfaca orgolii parintesti, din nefericire nu sunt putini, ei barand prin insasi prezenta si comportamentul lor drumul celor buni. Din pacate, mai exista si o categorie de studenti slabi activi, care nu se multumesc cu o diploma, ci vor o afirmare profesionala, desi pregatirea lor este cu totul indoielnica. Cu mijloace neortodoxe ei isi fac loc in sus, pe scara valorilor, desi capacitatile lor sunt reduse si nu pot oferi societatii mare lucru.
Este neindoielnic bine ca un numar cat mai mare de tineri sa urmeze cursuri universitare, autonomia universitara este necesara, dar totodata tot atat de necesara este si interventia statului pentru a impiedica sau cel putin a frana fenomene de degenerescenta. De asemenea, nefirestile fenomene de coruptie in invatamant trebuie inlaturate cu toata asprimea. Coruptia dovedita ar trebui sanctionata penal, iar cei vinovati sa fie indepartati din invatamant sau din slujba, in cazul personalului auxiliar.
Studiile si bursele peste hotare sunt binevenite. Ele pot ajuta benefic la formarea tinerilor. Ne-am reintors, in aceasta privinta, la inceputurile Romaniei moderne. Dar, totodata, astazi, in conditiile in care avem in toate domeniile un invatamant universitar, aceste deplasari la studii peste hotare ar trebui facute mai ales cu gandul unor specializari, unor adanciri a studiilor facute in tara, la parametrii superiori oferiti mai ales de laboratoare si mijloace de care tinerii respectivi nu pot inca beneficia in tara. Din pacate, am asistat uneori la „vanarea“ burselor, cand tineri valorosi s-au irosit trecand din bursa in bursa, fara a urma o strategie de formare, preocupati mai mult de sumele ce li se ofereau prin bursele respective. De asemenea, anii de studii peste hotare au dat prilejul, in anumite domenii, mai ales in sectorul umanistic, si in anumite cazuri, la lucrari consacrate Romaniei, dar alcatuite sub directia exclusiva a unor profesori indrumatori straini, necunoscatori sau superficial cunoscatori ai subiectelor abordate de tinerii romani.
Si, iata, am ajuns, la sfarsit, la subiectul pe care am dorit sa-l urmaresc cu prioritate, la doctorat. Dupa 1989 a aparut si o veriga intermediara: masteratul. Neindoielnic, masteratul si apoi doctoratul sunt menite sa ajute pe tinerii inzestrati sa se desavarseasca, ei oferind societatii, dupa strabaterea acestor trepte, cadre inalt calificate in diferite domenii si fiind totodata o „pepiniera“ de elite. Dar n-a fost domeniu in care sa se „umble“ mai mult ca acesta in ultimul deceniu si jumatate. De asemenea, in ceea ce priveste candidatii se ridica o problema esentiala. Oare oricare tanar absolvent al unei facultati este necesar si mai ales este apt sa continue mai departe, nu atat masterarul, care este o forma intregitoare de invatamant, cat mai ales doctoratul? Cei care trebuie sa mearga mai departe sunt cei care dau dovada de reale aptitudini si nu doar cei dornici de a obtine o diploma care sa duca la inlesnirea unei promovari sau la o crestere de salariu. in acelasi timp, nu ar trebui acceptati la doctorat cei care nu au o activitate stiintifica promitatoare prealabila in domeniul dat. Se intampla, nu rareori, ca proaspeti absolventi sa doreasca numaidecat sa mearga mai departe, fara ca prin aceste lucrari prealabile sa-si fi facut ucenicia si sa demonstreze ca vor fi capabili sa faca fata intocmirii unei teze de proportii si, mai ales, cu un de continut stiintific corespunzator.
O teza de doctorat trebuie sa demonstreze capacitatea celui care o obtine de a efectua cercetari in domeniul dat, de a aduce in circuitul stiintific lucruri noi, de a demonstra capacitatea de gandire creatoare, ca si cea de analiza si sinteza. Neindoielnic, nu trebuie realizate, cum se intampla in Franta cu doctoratele de stat din domeniul stiintelor umane, teze de peste o mie de pagini, dar, cu toate acestea, o lucrare din acest domeniu trebuie sa cuprinda cateva sute de pagini, nu numai pentru a oglindi dimensiunile unui efort creator, dar si capacitatea doctorandului atat de a stapani si domina subiectul, cat si de a fi in stare de a-l trata.
Esential este si rolul conducatorului de teza. Si in aceasta privinta, se ridica probleme. Este cert ca, dupa 1989, a avut loc un fenomen de inflatie, atat in promovarea profesorilor, mai ales in cadrul Universitatilor particulare, cat mai ales in cresterea nefireasca a numarului conducatorilor stiintifici. Cineva care nu are la activ cel putin trei-patru carti de inalt nivel cu greu poate fi calificat in a indruma corect si eficient un doctorand. Or, suntem in situatia de a fi asistat si de a asista in continuare, cu motivatii uneori straine celor profesionale, la promovarea unor conducatori de doctorat necorespunzatori sau nu indeajuns de „copti“ ei insisi, ceea ce afecteaza grav nivelul tezelor. Nu rareori, traditionalul nostru „lant al slabiciunilor“ si ambitii alimentate cu mijloace nefiresti duc la situatii care, in aceasta privinta, nu pot fi decat deplanse.
Noul sistem de doctorantura „in spiritul de la Bolonia“, aflat in discutie si supus criticilor in multe parti si de multi in tarile Uniunii Europene, este departe de a fi satisfacator. Examenele si referatele vechiul sistem au fost inlocuite in primul rand prin cursurile doctorale, care nu-si au o deplina justificare, uneori ele nefacand decat sa repete cursuri si sa transmita cunostinte pe care doctoranzii le-au dobandit sau pe care le pot dobandi si pe alta cale. Examenele, „individualizate“ din vechiul sistem pe subiectul tezei si mai ales referatele, actiuni pregatitoare ale intocmirii tezei in acel sistem, isi gaseau o deplina justificare si utilitate.
Renuntarea la ele sau inlocuirea lor prin cursurile doctorale, prin examenele legate de aceste cursuri si nu de teza, ori prin referate, introduse si ele intr-un sistem „colectiv“, care-i cuprinde pe toti doctoranzii unui domeniu si nu sunt referate suficient de individualizate pe teza respectiva, nu se justifica. Mai grav este insa timpul mult redus care se acorda pentru intocmirea tezei, ceea ce va duce inevitabil la intocmirea unor teze de doctorat de un nivel calitativ inferior. Practic, in timpul unui an si jumatate (dupa ce intr-un interval egal de trei semestre, atentia a fost indreptata spre cursurile doctorale), doctorandul trebuie sa stranga materialul si sa intocmeasca teza. Doctoratul, atat de important in realizarea cadrelor si in pregatirea elitelor, in loc de a i se a asigura o crestere calitativa, nu va mai contribui in masura necesara la realizarea acestor obiective fundamentale mersului inainte.
O teza de doctorat trebuie sa ilustreze capacitatea individuala a doctorandului de a realiza o lucrare de proportii cu elemente de noutate, in care sa-si demonstreze cunostintele si capacitatea de gandire creatoare. Or, cursurile doctorale nu fac decat sa reprezinte o prelungire a cursurilor din facultate si ele nu servesc in mod direct in munca sa de realizare a tezei, cu atat mai putin examenele care au un caracter general si nu se leaga de subiectul pe care el trebuie sa-l trateze.
Mai este timp ca doctoratului, important instrument de faurire a cadrelor si elitelor, sa i se redea functiile si insemnatatea care i se cuvin.