Briliante si maini miraculoase
articol aparut in Cultura, nr. 76 din 2007-06-14» cultura sportului » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
De multe ori o populatie mica, intr-un spatiu cat un judet de-al nostru, cum este cazul Sloveniei, este mult mai unita si chiar mai expresiva decat o tara care numara zeci de milioane de locuitori si sute de kilometri patrati. Iar pentru ca au ramas acelasi trib eterogen de doua mii de ani (poate si mai dinainte) o explicatie a perpetuarii lor benefice nu poate fi decat in educatia de a fi si a face totul foarte serios. Profesionisti ai existentei.
Am fost in Slovenia in 2001, la meciul tur al barajului cu ei pentru mondialul asiatic. Am privit totul, de la inceput, cu sfiala. Auzisem ce-i cu ei si mi se confirma. Asezare creata de Dumnezeu intr-un moment euforic. Tara mica, mangaiata la Sud de valurile binefacatoare ale Adriaticei, si pazita la Nord-Vest de culmile strajuitoare ale Alpilor austrieci. Desi barbaria nu venea de acolo. Dar nici n-a trecut peste ei, paziti, parca, de migratia perpetua dinspre Est spre Vest.
Astfel, au ramas aceiasi in lupta cu vremurile si timpul. Nu intamplator, atunci cand sarbii s-au retras si de acolo, in 1991, totul s-a petrecut in doua zile, netragandu-se nici macar un foc de arma. Desigur, aveau instinctul ca lupta lor milenara este si acum legata de combaterea islamului, in Bosnia, si a catolicismului agresiv si sangeros in Croatia. Cu ei aveau armatele sarbe, iarasi, de furca, si nu cu pasnicii si placutii sloveni. Credeti ca vor putea uita, vreodata, urmasii cneazului Lazar si ai nobilului Obilici, batalia de la Kosovo impotriva semilunei expansioniste? Sau ochii de sarbi adunati de Ante Pavelici in cos, dupa cum romanta uluitorul Curzio Malaparte?
Am pasit la inceput de noiembrie prin Ljubljiana. Frig umed, din intalnirea brizei marii cu viscolul muntilor. Si ningea, din cand in cand, democratic. Totul era de o frumusete arhitectonica, curatenie si exactitate sfidatoare pentru noi... Nici nu putea sa ne mai surprinda ca a doua zi, iesind din hotel, oameni ai primariei, imbracati in salopete sclipitoare, strangeau de pe toate trotuarele, cu aspiratoare concepute pentru asa ceva, frunzele moarte in zapada apoasa a primelor incercari ale iernii. Apoi, in acele momente cochetau cu Europa unita. Unde au intrat imediat, si prin identitatea semnului crucii care pleda pentru seriozitatea lor. Si de aici, bine primiti. Nu ca noi, doar colonie necesara mai mult ca piata de desfacere...
Nici nu poate sa mai surprinda, dar sugereaza perfect realitatea, ca si-au luat, deja, prin programe viabile, cota de aproximativ 6 miliarde de Euro, programata in acest an de Comunitatea Europeana. Si vor mai lua. Ei. Noi, stam cu mana stanga intinsa, fara a avea in cealalta nici macar o hartie reala. Ce proiecte!... Continuam razboiul fratricid, romani contra romani, acum doar pacalitor inregistrati politic. Ati auzit, cumva, vreun argument socio-economic in disputa referendumului? Doar „tipete, urlete si jigniri – tiganie“, cum definea exact Majestatea Sa, Regele Mihai, ca ne comportam in democratia in care credem ca suntem.
Acum s-a jucat la „Celje“. Asezare cocheta, ca si micuta „Arena Petrol“, locul confruntarii.
S-a pronuntat prea des ca a venit ocazia sa ne razbunam dupa ce ne-au eliminat in barajul de care aminteam, din 2001!?... Uitandu-se ca aceasta, din experienta noastra milenara, este definita doar ca... „arma prostului“.
Pentru ca doar de prostie, prin infatuare si chilipir am dat dovada atunci, intrerupand sirul atator calificari la turneele finale ale reprezentativelor.
Slovenia de acum, ce-i drept, este inferioara distributiei de atunci a abilului Katanec. Cu Simeunovici in poarta si vedete certe in campul de joc: fratii Ceh, Acimovici, Zahovici (chiar daca nu a evoluat impotriva noastra), Pavlici, Osterc, Rudonja...
Noi eram in plina schimbare de generatii. Cu Stelea, Gica Popescu, Sabau si Adi Ilie spre retragere si Miu, Chivu, Ghioane, Mutu si Marius Niculae abia sositi. Apoi, sa recunoastem, cu Hagi pe banca, de unde nu putea sa straluceasca neindoielnic, ca in teren. Si a fost ce stim. Fotbalul pedepsind pilduitor, din cand in cand, increderea sfidatoare si indoielnica.
Acum, altele erau datele intalnirii. Ei la fel de aprigi, si s-a vazut, prin cate cartonase ne-au oprit la inceput, seriosi, disciplinati, comandati de pe margine de un antrenor, Matjaz Kek, scolit parca mai mult in militaria habsburgica. Ce vreti, aceasta a trecut de mult Alpii spre mare, in educatie si comportament.
Veneam la aceasta partida dupa o serie de zece rezultate pozitive (!), ceea ce nu s-a mai constatat demult. Cu o formula de echipa ce se contureaza pozitiv. Un portar sigur si salvator, Lobont, cu o aparare omogena si puternica in a bloca atacurile adverse, dar si in a construi tehnic si sigur chiar de acolo; si cu un atac in care Mutu si Marica pot sclipi eficient. Am trecut peste mijloc, deoarece consider ca acolo mai avem probleme. Cand lipseste Cocis, o confirmare incontestabila, si doar cu jucatori de nivel mediu: Radoi (absent acum), Rosu, Codrea si pseudo-atacantul Nicolita. Aici ne mai trebuie un „fuorri clase“ sau asa ceva.
Si de aceea am avut probleme sa marcam in prima repriza. Cand slovenii sau inchis bine in „4 – 5 – 1“-ul prin care au raspuns „4 – 3 – 3“-ului ofensiv, declansat logic, pentru victorie (!), de Victor Piturca. Ce nu-i spectaculos, dar suficient de pragmatic pentru aceasta nationala la pupitrul careia a revenit compensatoriu. Ceea ce mie mi se pare normal. Ca o reparatie!
Echilibrate au fost primele 45 de minute in care, totusi, am condus la ocazii de gol: 4 – 3. Cu imensa oportunitate ratata de inteligentul Codrea, pe verticalizarea ce o putea gasi... doar Mutu. Apropo de forta de posesie rapida si creatie a mijlocului nostru, analizata putin mai inainte.
In cea de-a doua repriza, slovenii s-au deschis un pic. Suficient ca plecarea in „secunda punta“, central, a lui Mutu sa percuteze. Si „briliantul“ a iesit la rampa purtandu-si echipa spre victorie. Ceva normal in datele de acum. A mai fost si mana miraculoasa pusa de Lobont, prin minutul 74, la cross-ul din careu al puternicului Lavrici. Evitandu-se astfel un alt final periculos, stresant, cu acest comandou sloven pravalit peste noi.
Nu va fi usor nici la Timisoara, unde, iarasi, slovenii, buni profesionisti, chiar asa lipsiti de har cum par acum, vor incerca iarasi sa-si pericliteze cat mai rar pielea tabacita intre mare si munti. Astfel, tare rezistenta.
Vom vedea si vom consemna. Ne trebuie iarasi o victorie, pentru a ajunge pe coltii Alpilor, toamna putand aduce pravalirea spre Austria si Elvetia, gazdele atat de bogate ale turneului final.