Sari la conținut

Aspecte ale Santierului & Sexi Fictiv

articol aparut in Cultura, nr. 76 din 2007-06-14
» cultura media »
Autor: Adina Zorzini
Motto: „Gordon cut through the urban landsca pe.“ (Ned Smith)*

Pana in data de 10 iunie a.c., bucurestenii isi pot petrece timpul liber intr-un spatiu recompus dupa principiile urmate de Gordon Matta-Clark si Jeffrey Lew in organizarea galeriei 112 Greene Street**: in spatiul Galeriei H’art, situata pe str. Mihai Eminescu nr. 105-107.

La H’art Gallery, Oana Lohan a decis sa construiasca un „Santier Sexi & Fictiv“, ca un omagiu adus marelui taietor Gordon Matta-Clark („best known for his building cuts“), caruia Whitney Museum of American Art i-a dedicat anul acesta o expozitie retrospectiva.



Go back:



In numarul trecut al revistei „Cultura“, ati avut ocazia sa faceti cunostinta cu Oana Lohan: ceea ce a lipsit insa din discutia precedenta (in care indicam afinitatile de gust dintre Oana Lohan si alti doi artisti activi in spatiul romanesc) a fost ideea principala a instalatiei site-specific prezenta zilele acestea la H'art.



Go further back:



In America anilor ’70, Gordon Matta-Clark isi realiza „anarhitecturile“ prin interventii in situ: el opera prin decuparea la propriu a unor bucati intregi din cladiri ce urmau a fi demolate si astfel deforma atat perspectivele care structurau vederile interioare, cat si pe cele care relationau intre interiorul cladirilor si exterior.

Pe parcurs, documenta fotografic procesul de „anarhitecturalizare“, iar apoi expunea in galeriile de arta care-i comisionau expozitii, fie numai imagini ale taieturilor respective, fie si imagini si bucati prelevate din cladirile asupra carora intervenise.



Return:



Desi Oana Lohan is not a gedi yet (ea se afla de-abia la prima batalie a razboiului dintre arhitecti si „anarhitecti“), rezultatele de pe „Santierul Sexi & Fictiv“ nu sunt de trecut cu vederea: asta cu atat mai mult cu cat publicul autohton asociaza asemenea imagini/vederi, mai degraba cu demolarile din Bucurestiul anilor ’80 decat cu ceea ce se numeste generic arta.

Adica, dincolo de faptul ca Oana Lohan reitereaza partial un sistem artistic, ea indeplineste si un gest cultural: educa, involuntar sau programatic (?), simtul estetic si gustul publicului.

Ba mai mult, reuseste sa nu fie „obsoleta“: mergand pe ideea something old and something new, Oana Lohan combina un principiu artistic devenit traditional, cu ceva foarte fashionable : urbanitatea. Taie o bucata din peisajul architectonic al Capitalei si o asaza intr-o galerie: care gest poate fi mai urban decat acesta?



Arta vs. Arta:



In ultimii 3 ani, in Romania s-a produs o schimbare de trend in artele vizuale: a aparut (in cele din urma si la noi) arta in spatiul public, care a capatat dimensiunile unei psihoze absolut obligatorii in ordinea strategiilor si practicilor generatiei tinere de artisti. Adica, nu poate fi trendy decat cine face stencil-uri, grafitti-uri, spray paintings, stikere, etc.

Si totusi, iata ca Oana Lohan e urbana & trendy : cum este posibil, in conditiile in care ea reprezinta reversul artei din spatiul public, anume arta din galerie?

Uite-asa: pentru ca o marchiza dislocata + un santier cu ciocane rotopercutare, flexuri si membrane bituminoase cu armatura din fibra de sticla nu ar fi reprezentat o imagine socanta sau deosebit-semnificativa in peisajul urban / in spatiul public; dar o marchiza dislocata + un santier cu ciocane rotopercutare, flexuri si membrane bituminoase cu armatura din fibra de sticla instalate in spatiul unei galerii de arta ajung deosebit-semnificante, atat in sistemul de referinta: istoria artei, cat si in sistemul de referinta: starea lucrurilor din tara pe care o locuim.