Cateva date despre violenta noastra cea de toate zilele
articol aparut in Cultura, nr. 76 din 2007-06-14» cultura epoca noastra »
Autor: Mihaela Grancea
Motto:
„The intentional use of physical force or power, threatened or actual, against oneself, another person, or against a group or community, that either results in or has a high likelihood of resulting in injury, death, psychological harm, maldevelopment or deprivation.“ (vezi definitia violentei oferita de Organizatia Mondiala a Sanatatii in „World Report on Violence and Health“, Geneva 2002, p. 5)
Definitii mai mult sau mai putin oficiale
In mediu stradal, dar si in cel domestic, „in spatiul muncii“, violenta pare un dat.
Strada romaneasca din marile centre urbane este stresanta, agresanta si isteroida; soferii ii injura pe pietoni, taximetristii pe tiristi, posesorii de Dacie pe cei cu masini „fitoase“, tinerii grabiti se impiedica de varstnicii care, tocmai de aceea, incep sa renunte la plimbarea de seara si sa personalizeze relatia cu televizorul. Unii dintre noi devenim agorafobici. Ubicuitatea violentei pare un fapt natural, firesc ca orice act fiziologic, radacina noastra animala cea mai vizibila, origine din cauza careia detestam animalele si nu comportamentele umane.
Ca manifestare naturala, violenta este o realitate fizica de o forta nestavilita (vezi felul in care sunt caracterizate cutremurele, furtunile, inundatiile). Cand vorbim, insa, despre agresivitatea umana, violenta devine un fenomen cu atribute etico-morale (ii sunt evaluate urmarile socio-culturale) si efecte distructive. Apeland la etimologii sofisticate, antropologii crestini considera ca violenta (partial si cea natural-distructiva) este de origine malefica – in limba latina, violenta este la genul feminin: vis-vis sau vi ; prin adjectivarea in violentus-a-um, vorbim deja de o atitudine. Vi se traduce prin putere, iar violenta e desemnata grafic prin cifra 6; si, zice Biblia, in ultimul verset al capitolului… 13: et numerus eius est sescenti sexaginta sex (!?)
Pentru oricine, violenta reprezinta o realitate umana/societala multiforma: violenta sociala prin care colectivitati vizeaza rasturnarea unei situatii de fapt (aceasta poate fi rezultatul unor contexte sociale; o astfel de violenta penetreaza, in forma manifesta sau latenta, toate relatiile politice si sociale), violenta fizica – cea mai vizibila forma de agresiune, prin care se urmareste ranirea unor persoane sau distrugerea unor bunuri (ea implica o interrelationare specifica, de genul agresor-victima), violenta psihica – cea mai elaborata forma de agresiune, de altfel si greu de dovedit, violenta domestica, violenta verbala, violenta mediatica (vezi tipologia lui Reinhard Meyers, „Grundbegriffe, Strukturen und theoretische Perspektiven der Internationalen Beziehungen“, in „Bundeszentrale für politische Bildung“ (ed.): Grundwissen Politik, 2. Aufl., Bonn 1993).
In schimb, violenta economica este mai putin perceputa ca atare. Societatea consumationista sustinuta de un consum enorm de energie provoaca modificarea radicala a naturii. Artificializarea si „domesticirea“ acesteia, aservirea ei absoluta (cel putin ca proiect) produce acum cea mai grava forma de agresiune – cea impotriva naturii care, concret, determina incalzirea atmosferei, cresterea nivelului apelor marii, pregatind sfarsitul speciei umane. De aceea, cercetarea din domeniul pacii si a conflictelor, a prezervarii Terrei, a incercat sa elaboreze un inteles mai larg pentru termenul de violenta.
Caracterul multiform al violentei a determinat la sfarsitul anilor '60 o rediscutare a conceptului. Johan Galtung a oferit o grila de interpretare a acesteia, propunand si diferentierea dintre violenta personala si cea structurala. Spre finele secolului XX, acestei tipologii a violentei i s-a adaugat violenta culturala. Daca in cazul violentei personale, victimele si autorii pot fi identificati, violenta structurala produce si ea victime, dar nu persoane, ci structuri specifice organizatorice sau sociale, in acest caz conditiile de viata care constituie fundamentul acesteia. Violenta culturala presupune, in schimb, ideologiile, convingerile, traditiile, sistemele de legitimare care fac posibila si justifica violenta directa sau structurala. Galtung era de parere ca nu putem vorbi despre violenta decat atunci cand oamenii sunt influentati intr-o asemenea masura, incat se realizeaza – fizic si spiritual – „mai putin decat ar putea de fapt“. (vezi Günther Gugel, „Seminar Gewaltprävention, Institut für Friedenspädagogik Tübingen“, 2003)
Apetitul romanesc al violentei
Se pare ca exista un apetit romanesc pentru violenta, pentru cea stradala frecvent, pentru cea verbala indeosebi. Multi contemporani savureaza injuria, cearta fiind un exercitiu de putere, un conflict temporar si relativ benign. Chiar si institutiile – scoala, familia, religia – care trebuie sa intervina pentru asanarea mediului public de violente sunt „poligoane de tragere“, caci aici au loc „altercatiile“ cotidiene, se intretine focul lent si mocnit la care se prezerva capacitatea de a riposta si de a reinnoda firul disputei orgoliilor.
Violenta televizata, transmiterea de modele ale violentei reprezinta, alaturi de contextul social, cauza unor comportamente agresive curente. Mai exista si tentatia, fascinatia raului, derivat clasic al tabuizarii actului reprobabil. Toate televiziunile comerciale realizeaza relatia dintre violenta si erotism atat in reclama, in „stirea zilei“, cat si in thrillerul de seara; violenta mediatica e cotidiana si pare destresanta, confortabila chiar; filmul horror tine loc de somnifer, exorcizeaza spaimele reale si diurne cu substitute fictionale si nocturne! Avem canale specializate – precum „AXN Crime“, seriale, si iar seriale… chiar si „Discovery Channel“ propune documentare despre crime in serie si mitul crimei perfecte, exercitii relaxante de logica cu privire la evolutiile relatiei detectiv-infractor. Neogoticul, familiarizarea cu anormalitatea, periculoasa banalizare a raului fac aproape invizibile formele de mica violenta.
Si se pare ca, din nou folosesc indoiala relativa, Raul si-a pierdut fascinatia, si-a pierdut puterea de seductie. Din zona interzisa, din teritoriu tabu, astazi, violenta devine substitutul care instituie o noua ordine perversa.
Violenta neasteptata?
Un caz de violenta culturala si de manipulare traumatizanta a copilului l-a constituit in iunie 2007, la Sibiu, un episod de propaganda conservatoare integrat in genul de manifestari „Zilele Ortodoxiei“. Presa locala, indeosebi „Tribuna“, s-a multumit doar sa semnaleze evenimentul: „Ieri, de Ziua Copilului, aproximativ 150-200 de sibieni, majoritatea studenti si copii, au organizat un mars pentru a protesta impotriva crimei avorturilor si metodelor anticonceptionale. Marsul a pornit din fata Catedralei Mitropolitane si a urmat traseul Prefectura, Primarie, Consiliul Judetean si maternitate. Marsul a fost organizat de Asociatia Pro-Vita, iar manifestari similare au mai fost organizate si in anii trecuti, la aceeasi data. (D. C.)“. In Sibiul acum invadat de turisti din toata lumea, „protestul antiavort“, in fapt o manifestare fundamentalist ortodoxa, agresiva si nociva prin maniera in care au fost manipulati copiii, a fost condamnat de turistii occidentali precum si de numerosi localnici, martori intamplatori ai „ceremonialului“. Dupa ce cu o seara in urma, dupa orele 21, un grup de tineri teologi si un preot care predica – tunand si fulgerand precum in Evul Mediu – prohodeau copiii ucisi prin mijloacele contraceptive si prin avort (aveau si lumanari!), in ziua „manifestarii ceremoniale“, studentii teologi, enoriasii, 40 de copii cu varste cuprinse intre 4 si 7 ani, 4 preoti de la Mitropolie si cadre didactice de la Facultatea de teologie ortodoxa „Andrei Saguna“ au oferit o imagine cel putin hilara, socandu-i pe trecatori mai ales cand copiii implicati in protest au strigat „Nu avortului“, „Astazi mama m-a ucis“ si formula cristica „Lasati copiii sa vina la Mine“ ; in brosurile editate de Asociatia „Pro Vita“ si Editura Andreiana, brosuri imprastiate in public, se afirma ca mijloacele contraceptive – prezervativul, steriletul, pilulele contraceptive sunt imorale (deci si planinigul familial?), recomandand-se castitatea; avortul, care evident este un act condamnabil, un pacat, a fost echivalat cu pruncuciderea. Recomandari de igiena sociala si formule de redefinire a casatoriei si a actului sexual, apologia castitatii chiar in casatorie (incalcandu-se astfel chiar si dogma crestina cu privire la institutia casatoriei), reprezentari similare sunt oferite si in literatura monahala romano-catolica medievala (vezi Jacques Le Goff, „Pentru un alt ev mediu“.)
Oameni versus Natura
De multi ani, deja de foarte multi ani, ecologistii, intelectualii (vezi exemplul lui Frank Schätzlik care scrie fictiuni despre complotul lumii oceanice), dar si membrii unor culte stravechi azi revitalizate (vezi succesul de care se bucura acum in Occident miscarea druidica, cultul Gaia etc.) vorbesc despre o apocalipsa probabila, ca efect al felului in care omenirea a tratat natura, dar si ca riposta a acesteia la agresiunea umana. In intreaga lume, grupurile de ecologisti militanti s-au angajat intr-o lupta asimetrica cu acele corporatii care se simt concurate de agricultura organica si continua procesul de exploatare irationala a Naturii. Astfel, in Bolivia, protestele impotriva companiei „Bechtel“, care dorea sa impuna pretul de doi dolari pe metru-cub, s-au soldat cu lupte de strada si cu victime. Pe langa actiunile „Greenpeace“, oarecum exotice si mediatizate, documentarele lui Michael Moore au un efect mai evident, cel putin asupra consumatorilor – umorul a fost intotdeauna o arma mult mai eficace decat simularea protestului radical. Chiar si reclamele cu mesaj ecologic par mai gustate decat cele cu reprezentari erotice sau istorice. Astfel, compania „Vodafone“ ne-a facut sa zambim si sa cumparam telefoane mobile dupa ce imaginea cu libelula fericita pe un fond de padure paradisiaca sugera ca poti sa petreci ore placute in parc, evident, in compania abonamentului „Vodafone“! Din nefericire, natura este atinsa de geografiile constructive, ea se retrage ca orice artefact in spatii de conservare- „parcuri naturale si nationale“, acvarii oceanografice, in paradisurile contrafacute ale turismului exotic si rural. Simptomatic in acest sens mi s-a parut un detaliu, o reclama vazuta pe DN1, un text urias, o imagine viu colorata cu fructe si verdeata care ne invita sa ne intoarcem la natura: „…prin fructe, nu prin vorbe“, adica prin consumul sucurilor firmei de profil care plantase panoul publicitar. In schimb, pe soseaua respectiva, intre Avrig si Fagaras, autoritatile „au operat“ taierea plopilor care vara tineau o umbra binecuvantata, chipurile, pentru a evita accidentele rutiere. Straniu este faptul ca dupa actiunea de acum doua veri, numarul acestora a crescut; chiar daca masinile nu au mai „intrat in copaci“, rata accidentelor rutiere aproape s-a dublat, acum autoturismele si masinile de mare tonaj se ciocnesc intre ele aproape frenetic, de cateva ori pe zi, si cu inevitabile urmari tragice.
Despre intoarcerea magica la natura originara vorbesc simularile istorice realizate si monitorizate de documentaristii BBC, originalele concursuri/experimente mediatice precum serialul „Survivor“ – un reality show american produs de Mark Brunett incepand din 2001; „The Amazing Race“ sau „Eco-Challenge“. Filmul de fictiune – „de aventuri“, serialul de televiziune care remitologizeaza „tarzaniadele“ – vezi „Master Beast“ si „Sheena“ – si prezinta o vulgata si comerciala mistica a Naturii-Mame. Oare au influenta, cand si asupra cui? La noi se taie in continuare padurile, nu se face nimic pentru eficienta protectiei animalelor, legislatia (despre care am mai scris acum un an) nu se aplica. Toti cei care agreseaza animale sunt priviti cu ingaduinta, iar cei care se manifesta in directia protejarii acestora sunt priviti ca persoane labile psihic. Chiar eu am trait un act de agresiune verbala, cand un brav colonel pensionar care privea de la balconul apartamentului sau de la etajul III in curtea interioara m-a facut handicapata deoarece hraneam o pisica aciuita de cine stie unde, o pisica batrana si blanda (era doar o pisica!); Mi-a spus: „…handicapato, aduci la blocul meu toate pisicile vagabonde, idioato, ne batucesc zona verde si ne pisa florile!“. Toata ziua am fost in stare de soc! Ce sa mai spun cu privire la faptul ca acelasi, precum si o alta pensionara „dinamica“ si mama sociala au otravit caini comunitari, i-au invatat pe copii din zona sa vaneze cu prastiile si „pistoalele cu apa“: pasarile care mai canta in copacii care nu au fost inca taiati, pisici, caini. Poate mai tarziu le va fi mai usor sa vaneze si oameni, este un exercitiu, nu?! Desi Sibiul e capitala culturala europeana, in centru, la periferii ea este altceva. Aici sunt haitele de caini ucisi dupa capturare, in adapostul primariei. Daca ii vezi cum arata dupa cateva zile de infometare in acel stabiliment (lucratorii fura din hrana animalelor!), ajungi „sa te bucuri la gandul ca eutanasierea le va curma suferinta“ (informatii furnizate de veterinari si tineri care au fost la fata locului).
Pensionarilor care detesta animalele si care sunt crestini practicanti, dar nu se impartasesc de la spiritul iubirii crestine vreau sa le reamintesc doar cateva dintre cuvintele pe care sfinti si duhovnici ortodocsi le-au spus despre animale. Astfel, in toata dogmatica, se afirma faptul ca „…omul a primit in stapanire intreaga creatie a lui Dumnezeu, inclusiv animalele, pentru a o indumnezei, pentru a o transfigura si pe ea.
Animalele au si ele un duh de viata, care le da putinta de a trai si o anumita sensibilitate, dar nu au suflet cum are omul. Insa uneori ne dau exemplu de purtare. Am putea spune ca Dumnezeu ne smereste chiar prin pilda fapturilor necuvantatoare“ (vezi parintele Eftimie). Siluan Atonitul are si el cateva cuvinte despre cum trebuie sa ne purtam cu animalele. Spune ca trebuie sa „le ingrijim“ (informatii de pe „Schitul Darvari. Forum de dialog pe teme crestin-ortodoxe“). Dar poate ca mai impresionant este ceea ce citim in „Pateric“ despre maniera in care Avva Xantie se raporta la cel mai popular necuvantator: „cainele este mai bun decat mine, caci si dragoste are si la judecata nu vine.“
Cei tineri pot fi captati de invataturile unui personaj mai putin cunoscut in Romania, un fel de apostol franciscan, Francis Dessart, personalitate enciclopedica si academica, autor prolific in domeniile noii ordini economice si naturale, in futurologie, pedagogie universalista, ecologie spiritualista si zooterapie. El continua traditia unei Europe neoficiale, demersurile Sf. Francisc de Assisi, ale dr. Albert Schweitzer, ale Sf. Serafim de Sarov. Opera sa, impresionanta si nonconformista, numara titluri precum: „Une seule terre – une même vie: éléments pour une eco-irenologie“(1995); „Protectia mediului inconjurator si administratia publica: aspecte politologice – Moldova (1996); „Universalist Pedagogy to Build the Future of Humankind“- Japonia (1997); „Notre santé grace aux animaux – Introduction à la zootherapie“ – Elvetia (1996); „Animaux: amis et compagnons de notre vie“- Elvetia (1999) si „Reconquista“ ( in traducere romana, in 2005) care contine eseuri publicate intre 2000-2004 si ofera solutii la criza existentiala a lumii contemporane.
Cateva povestiri occidentale despre neindurarea romaneasca
Opinia publica europeana si cea mondiala pare agresata de lipsa noastra de receptivitate si responsabilitate vizavi de tratarea animalelor ca fiinte cu drepturi. Actiuni publice, intentii si acte criminale precum cele indeplinite din ordinele primarilor Capitalei si de sector (Traian Basescu- responsabil de carnagiul din 2001, viceprimarul General al Capitalei, Razvan Murgeanu), ale primarilor din alte orase din Romania (vezi ceea ce s-a intamplat in Suceava unde, in ajunul Craciunului, zeci de caini comunitari au fost arsi cu smoala, in adapostul primariei – „Monitorul de Suceava“, 29 decembrie 2004, nr. 305) au oripilat oameni simpli, ziaristi si ecologisti din intreaga lume (din Europa, SUA, Canada, Australa, Japonia, Turcia). Acestia au adresat autoritatilor romane mesaje in care au afirmat ca atitudinile vizavi de animale sunt considerate ca fiind reprezentative pentru geografia culturala a lumii si ca ele definesc apartenenta sau nonapartenenta la civilizatie. „Am vazut imagini cu atrocitati inspaimantatoare din tara dvs. Domnilor Nastase si Basescu, am aflat ca, in ciuda faptului ca lumea intreaga se opune uciderii cainilor din Romania, ati promovat un program care duce la distrugerea unui numar estimativ de 150-200 de mii de caini ai strazii. Am vazut imagini cu atrocitatile inspaimantatoare din tara dvs. In unele orase, dupa ce sunt prinsi de pe strada, cainii sunt tinuti vreo doua saptamani fara mancare, apa sau ajutor medical. Multi mor de foame sau de boli. Unii caini se mananca unii pe altii. Cei care supravietuiesc sunt ucisi in bataie sau prin injectii facute in inima cu stricnina. Am vazut si fotografii cu caini jupuiti. Aceasta criza teribila din Romania scoate la iveala cele mai urate si mai sadice sentimente umane“ (Judy Reed si Michelle L. Rickson, de la „Animal Voices“ – judyred.co$earthlink.net, ricksonml$aol. com); „Lumea civilizata nu doreste ca tara dvs. sa-si omoare cainii. Nu va cerem decat un mod mai omenesc de a privi lucrurile, care ar oferi o imagine pozitiva asupra poporului roman…“ (Theresa Norton, theresa$fwdnv.com). In Italia, cotidianul „Il Giornale“ ofera o imagine asupra manierei in care au fost vanati cainii comunitari din timpul mandatului de primar general al domnului Traian Basescu. Articolul semnat de Emilio Nessi descrie vanarea celor 200.000 de condamnati la moarte. Sa nu-ti crezi ochilor! Urlete, alergatura bezmetica, agitatie incredibila. Intrarile blocurilor sunt deschise, se controleaza casa scarilor, pivnitele. Acesta este doar inceputul unei drame pregatite acelor caini care s-au adapostit acolo de frigul patrunzator. Fara mila, bietele animale sunt fugarite, tarate pe caldaram, ridicate in aer, in vreme ce firul necrutator de otel se strange din ce in ce mai mult in jurul grumazului. Lesinati, aproape sufocati, sunt varati dupa aceea in niste custi stramte. Aceste „cutii“ de fier, prea mici pana si pentru un caine, devin acum temnite pentru trei-patru din ei. Si ca sa-i faca sa intre, ii lovesc, ii indeasa cu sila. Catelusii de cateva saptamani nu sunt luati. Nu se uita nimeni la ei. Asta pentru ca, „arestandu-le“ mama, micutii vor mai supravietui doar cateva zile. Cetatenii din blocuri striga, blestema aceste figuri dubioase – prigonitorii. Bucurestenii sunt impotriva metodelor pline de cruzime cu care se face „curatarea“ orasului de cainii fara stapan. In timpul ultimei „isiuni“, am vazut cum dintr-un bloc au fost trasi afara trei caini care incercau din rasputeri sa se opuna. Am vazut o doamna in varsta cum isi apara cainele cu o sticla de plastic. In fata unui supermarket, o alta doamna era gata sa se prabuseasca la pamant, atunci cand hingherii, insensibili in fata protestelor sale, i-au luat propriul caine. <… Le-am auzit latratul disperat, scos din rarunchi, gatuit, in timp ce-ncercau sa se ascunda prin aleile stramte, tarati, sugrumati cu sarma de otel ce li se infige in carne. Am vazut un caine splendid, atat de inspaimantat, incat ramasese paralizat. Nu fugea, tintuit in loc, isi privea urmaritorii cum ii pregateau latul... Din ochii lui se prelingea, tacut, o lacrima! Am alergat la el, as fi vrut sa-l iau in brate, sa-l mangai, sa-l linistesc, dar intr-o clipa doar, a si fost varat intr-o cusca. Am simtit inlauntrul meu o durere cumplita. De ce atata lipsa de respect pentru viata? In vreme ce echipele isi continuau patrularea, camioanele, incredibil de pline, inainteaza, indreptandu-se catre adaposturi, departe de locuinte, departe de ochii cetatenilor. Sunt adaposturi arhipline, unde cainii stau inghesuiti unii intr-altii. Veterinarul adapostului spune ca vor fi sterilizati doar cainii tineri, pe cand ceilalti... no comment. Multi dintre ei, datorita numarului lor mare, nu vor mai iesi din aceste lagare. Intre peretii umezi si murdari se vor scurge ultimele lor zile de viata. S-a aflat ca in partea de sud a capitalei se sapa niste gropi comune. Cine stie la ce vor servi ele?“
O interogatie
Oare acest trecut recent, dar si continuarea „discreta“ a acestor practici criminale, aceasta violenta extrema, nu afecteaza, si ele, imaginea Romaniei in lume, imaginea de „baiat sufletist“ a presedintelui ?