Sari la conținut

Un targ OK

articol aparut in Cultura, nr. 76 din 2007-06-14
» cultura eveniment » dosar
Autor: Ilies Campeanu


1. Considerati ca actualul concept de Targ (unul destinat cu precadere publicului larg) este depasit in comparatie cu Targuri precum cel de la Frankfurt (destinat contactelor intre profesionisti ai industriei editoriale)?



Cred ca nu se poate face o comparatie intre cele doua targuri, in termenii intrebarii dumneavoastra, deoarece, evident, ele au doua „tinte“ diferite. Frankfurt, care are totusi doua zile deschise publicului, este un targ eminamente destinat contactelor intre profesionistii in domeniul editarii si publicarii de carte, cel mai mare targ de acest gen din lume. Targul de la Bucuresti este, in mod traditional, deschis publicului larg, este un targ cu vanzare de carte, benefic editorilor romani si deopotriva publicului. Este insa important de subliniat ca in ultimii ani targul de la Bucuresti a capatat o mai larga deschidere internationala, fiind vizitat de tot mai multi agenti sau editori straini.



2. Cat de important este un astfel de Targ pentru strategia de PR/ expunere mediatica? Distanta dintre cele doua Targuri (iunie-noiembrie) este multumitoare?

Este extrem de important. O dovada ar fi si faptul ca editurile se straduiesc din ce in ce mai mult in ultimul timp sa aiba o prezenta cat mai „vizibila prin intermediul standurilor, al cartilor expuse si al evenimentelor pe care le organizeaza (lansari, prezenta in media etc). Cred ca intervalul iunie-noiembrie este OK.



3. Ce eforturi implica pregatirea unui astfel de Targ? Sunt ele rasplatite prin vanzari, publicitate si public prezent la lansari?



Implica eforturi sustinute. Multe ore de munca, eforturi organizatorice si, de ce nu?, eforturi materiale. In genere, cred ca sunt rasplatite prin vanzari si publicitate, poate mai putin prin prezenta publicului la lansari.

4. Exista vreo diferenta de comunicare/ eficienta intre fostul presedinte AER si cel actual?



Fata de anul trecut se poate vorbi de o neta diferenta in ceea ce priveste comunicarea. In vreme ce anul trecut ea a fost sublima, dar a lipsit cu desavarsire, anul acesta in mod clar a existat o comunicare intre conducerea AER (ca organizator) si membrii asociatiei. Mai mult, a fost o conlucrare transparenta, in care membrii si-au putut spune punctul de vedere. Sper ca acest net salt la nivelul comunicarii sa se reflecte la sfarsitul targului, atat in opinia editorilor, cat si in cea a cititorilor. Cu siguranta, organizarea a avut de castigat si s-a eficientizat.



Cateva titluri cu care veti sparge gura Targului, la Bookfest 2007.



E greu sa-i ceri unui parinte sa spuna pe care dintre copii il prefera, desi, neindoielnic, are si el preferinte. Eu cred ca toate cartile de la EDITURA RAO au un anumit public si se bucura de apreciere. Noi ne straduim cu toate, nu avem carti de categorie B. Asadar, sper ca si cititorii nostri sa aprecieze cele aproximativ 200 de titluri noi cu care ne prezentam acum, de la anteriorul targ de carte. Insa m-ar bucura nespus ca duminica, la premiere (sper sa se revina la aceasta), enciclopedia ANIMALE sa fie desemnata prin votul publicului cea mai ravnita carte a targului (nu ar fi o premiera pentru noi). Cred sincer ca aceasta carte (format mare, peste 600 de pagini, cu o extraordinara ilustratie color), care descrie peste 2000 de specii din lumea animala salbatica si face o pledoarie de cea mai buna calitate la salvarea faunei de pe Terra, este o aparitie editoriala de exceptie.