Marin Preda
articol aparut in Cultura, nr. 76 din 2007-06-14» cultura literara » remake
Autor: Daniel Cristea-Enache
File de dictionar
MOROMETII, I, roman de Marin Preda. Publicat in 1955, la Editura de Stat pentru Literatura si Arta, va avea in deceniile urmatoare un numar-record de saptesprezece editii, aparand in zece dintre ele alaturi de „Morometii“, II. Editia a patra din „Morometii“ (I-II), „revazuta si adaugita“ de autor, si considerata definitiva, a aparut in 1975, la Editura Cartea Romaneasca. Dupa aparitia romanului „Delirul“, Marin Preda a incercat sa contureze o tetralogie, o „Comedie taraneasca“ („Morometii“, I, „Delirul“, I-II, „Morometii“, II), insa al doilea volum din „Delirul“ a ramas in faza de proiect. In „Morometii“, I sunt topite si re-scrise numeroase scene si secvente, aparute mai disparat sau mai compact in coloanele unor publicatii (din 1942, in „Timpul“, si pana in 1955, in „Viata Romaneasca“).
Aparitia primului volum din „Morometii“ marcheaza o data importanta in istoria romanului romanesc. Mai intai, intr-un context circumscris la perioada imediat-postbelica: este, in anii „obsedantului deceniu“ (formula apartinandu-i chiar lui Marin Preda), unul dintre foarte putinele romane cu adevarat relevante estetic (alaturi de „Cronica de familie“ al lui Petru Dumitriu si de „Groapa“ lui Eugen Barbu). Si apoi pe un plan literar mai larg: in „Morometii“, I, este creat, cu o remarcabila dispunere a luminilor si nuantelor narative, un univers rural consistent epic si caracterologic, vazut dintr-un unghi original. Pe o scala fixata intre samanatorismul idealist si naiv (cu tarani desprinsi parca din albumele etnografice, muncindu-si senini pamantul si prinzandu-se usor in hore de bucurie campestra) si realismul dur, compact al unui Rebreanu (cu eroi violenti de prea multa energie individuala si prea mare frustrare sociala), Marin Preda reuseste sa descopere un punct de echilibru intre antiteze. Acest punct (centrul de greutate al cartii) il reprezinta personajul ei principal: Ilie Moromete. Felul sau de a fi, a gandi si a vorbi, viziunea asupra existentei ce poate fi desprinsa din reflectiile si faptele sale definesc si particularizeaza lumea satului de campie creata de prozator. Aceasta lume rurala devine „morometiana“, invartindu-se in jurul protagonistului, care domina majoritatea scenelor. Evidentierea sa, iesirea in prim-plan nu se datoreaza doar faptului ca perspectiva narativa se focalizeaza pe el. Ilie Moromete e o figura dominanta in „agora“ (Poiana lui Iocan, unde au loc dezbaterile satenilor mai mult sau mai putin luminati asupra evenimentelor politice), in ochii autoritatilor si ai celorlalti oameni de vaza ai satului; de asemenea, in sanul numeroasei sale familii, in care exista conflicte latente (intre fiii cei mari si mama lor vitrega). Autoritatea tatalui este, pana acum, nezdruncinata; el reuseste, cu mare efort si multa diplomatie taraneasca, sa se strecoare printre diversele obstacole si amenintari ale vietii. Amana darile catre stat („fonciirea“), temporizeaza vinderea unei bucati de pamant dorite aprig de un vecin achizitiv, se opune cu indarjire sa stipendieze scoala mezinului familiei, pune bete in roate planurilor lacome ale fiilor mai mari. Viata intr-un sat din Campia Dunarii e departe de a fi idilica. Deocamdata, insa, timpul are rabdare cu oamenii. (Abia finalul va precipita evenimentele, in cercul familiei „titulare“.) In Morometii, I, romancierul creeaza o lume relativ linistita, stabila, evoluand pe orbita normalitatii, dupa niste cutume si coduri bine fixate. Conflictele sau dramele inerente se topesc in aceasta curgere linistita a existentei, care face din roman o epopee rurala „pasnica“, dez-eroizata. La scenele pline de culoare, construite mai ales in maniera comportamentista, fara „infiltrari“ in interiorul psihic si sentimental al personajelor, se adauga ceea ce s-ar putea numi comedia cuvantului (in care Ilie Moromete exceleaza). Marin Preda este nu numai un prozator vizual, ci si unul auditiv, cu capacitatea de a prinde, printr-o propozitie sau un cuvant, prin inflexiunile cu care acestea sunt rostite, starea de spirit si, totodata, conditia morala si sociala a vorbitorului. De un realism complex si nuantat, deschis deopotriva catre suprafata vizibila a existentei rurale si spre zonele mai tulburi ale psihologiei umane, „Morometii“, I, e un roman rotund si exemplar. O mare parte a criticii l-a considerat o capodopera epica.
*
MOROMETII, II, roman de Marin Preda. Aparut in 1967, la Editura pentru Literatura, va fi reeditat, impreuna cu primul volum din „Morometii“, de zece ori. Conform marturiilor scriitorului, romanul se afla in lucru inca din 1953. Un fragment de mica intindere, raportat la ansamblul cartii, a aparut initial in „Revista literara“ (27 apr. 1947).
In paginile unui „Jurnal foarte intim“, publicate dupa doua decenii de la disparitia lui Marin Preda, autorul „Morometilor“ fixeaza in felul urmator trama celui de-al doilea volum dedicat lumii din Silistea-Gumesti: „Am vrut sa descriu aventura unui tanar impins de imprejurarile postbelice in valtoarea politica, pana la eliminarea lui cu umbra infrangerii motivandu-i apoi destinul, infrangere care era si a tatalui lui, taran traditional scos cu violenta dintr-un univers si niste valori patriarhale impreuna cu o intreaga categorie“. Notatia facuta de autor rezuma foarte bine conflictele romanului, luminandu-i totodata, din perspectiva auctoriala, miza „teoretica“. Mezinul Morometilor, Niculae, reapare acum in scena ca un personaj de sine statator (la propriu si la figurat), intrat din idealism in randurile compacte ale membrilor de partid comunist si dirijand, conform indicatiilor venite de la centrul de putere, activitatea si truda taranilor din satul natal. Linistea de altadata, caracterul asezat al lumii rurale, cu traditia, legile si stratificarea ei sociala, s-au destramat: prim-planul este ocupat de personaje obscure, suspecte, iesite de nu se stie unde, care tulbura si fractureaza in mod tragic viata oamenilor „cu vechime“ in Silistea-Gumesti. E o reproducere la scara a profundelor si gravelor metamorfoze aduse, in intreaga societate romaneasca, de noul regim politic. Valorile traditionale, patriarhale, exprimate in continuare, in modul sau caracteristic, de Ilie Moromete, intra intr-un conflict acut cu cele noi, revolutionare, asumate si aparate de fiul sau mai mic.
Cu o remarcabila intuitie epica, romancierul suprapune asadar mai multe despartiri si conflicte: ideologic si biologic, social si familial. Si ritmurile narative se modifica, fata de „Morometii“, I. Pentru ca lucrurile nu mai sunt vazute acum din unghiul calm-ironic al fostului protagonist, perspectiva gliseaza, in functie de evenimentele din sat si de cei ce le creeaza. „Morometii“, II este, astfel, mult mai alert si mai captivant, ca intriga, decat primul roman. E un roman al faptelor, in timp ce acela era mai mult unul al cuvintelor, al vorbelor spuse cu ironie subtire. Cu toate acestea, vitalitatea tipologica a batranului Moromete ramane aproape nestirbita. Parasit de fiii mai mari, fugiti la Bucuresti, pierzandu-si autoritatea in fata fetelor si a mamei lor, contrazis la tot pasul de Niculae, redus, datorita noului context, la statutul de om indatorat colectivei si – prin extensie – statului, devenind din aceasta cauza un fel de „infirm“ social, Ilie Moromete continua sa-i fascineze pe cititori prin felul sau incapatanat, rezistent de a-si conserva o proprietate privata: daca nu averea, ca atare, atunci o zestre interioara, ereditara, de bun-simt si umor taranesc. Scenele de culoare realista, alternate cu introspectii fine in universul launtric, contureaza un personaj inca o data memorabil, diminuat si chiar anulat, in multe din „functiile“ sale, dar proiectat, cu toata forta epica a romancierului, in centrul luminos al lumii create de Marin Preda. Sub cota valorica a primului roman, „Morometii“, II e totusi un extraordinar document: un document de epoca si in acelasi timp unul pur uman.