Serviciile de informatii si drepturile omului in era terorismului global
articol aparut in Cultura, nr. 76 din 2007-06-14» cultura politica »
Autor: George Maior
In decembrie 2005, am avut placerea de a participa la o conferinta pe tema transformarii serviciilor de informatii, intitulata sugestiv „The Changing Face of Intelligence“, organizata la Universitatea Oxford. Desi aparent o reuniune in „turnul de fildes“, lucrarile acesteia au depasit sfera academica, sensul dezbaterii depasind cadrul unor sterile polemici teoretice sau asertiuni ideologice. De altfel, o simpla trecere in revista a intervenientilor ar dezvalui, pe langa reprezentanti ai unor centre universitare prestigioase din America, Franta sau Marea Britanie, si fosti lideri ai unor servicii secrete de renume mondial, precum cele americane, britanice sau israeliene sau chiar editorialisti din trusturi mass-media cu nume de rezonanta, cum ar fi BBC. Cu o asemenea participare, este evident ca, dincolo de interesul public si chiar cel academic, studiile selectului grup de la St. Antony College, Oxford, au un puternic temei intelectual pentru a constitui o baza conceptuala si practica solida pentru reformele in curs in majoritatea serviciilor secrete occidentale. Mai mult, dezbaterile de la Oxford s-au materializat, fiind publicate intr-un volum aparut la cunoscuta editura Praeger – Intelligence and Human Rights in the era of Global Terrorism – la care am colaborat \n calitate de coautor al unui capitol din sectiunea dedicata „noilor sisteme inteligente“.
Premisa discutiilor a fost aceea ca mediul politic, strategic si de securitate cunosc o dinamica ce devanseaza capacitatea de transformare, de adaptare a serviciilor de informatii. De la sfasitul Razboiului Rece, serviciile tot incearca sa se reformeze, dar evenimentele se pare ca le-au luat-o, din pacate in mod tragic, inainte. Au existat incercari marcate, impregnate de timiditate, au existat clisee si o gandire strategica sterila.
Abordarile, politicile, strategiile, doctrinele in materie de securitate si informatii au ramas in urma, sunt de-acum depasite. Se simte nevoia unei conectari la aceasta lume a secolului XXI in continua schimbare, caracterizata de o globalizare alerta a oportunitatilor, dar si a riscurilor sau vulnerabilitatilor. Acest proces de transformare presupune o regandire subtila a modului in care functioneaza si opereaza serviciile secrete, precum si a mijloacelor de monitorizare a acestora. Fara a iesi din limitele impuse de standardele etice si de normele juridice ale democratiilor de drept, serviciile secrete trebuie sa fie capabile sa previna si, in acelasi timp, sa contracareze noile riscuri si amenintari – dintre care deocamdata se evidentiaza detasat terorismul –, dar si sa aiba capacitatea de a anticipa surprizele strategice si operationale; sau, ca sa reiau sintagma simpatica si destul de alambicata a unui fost sef al Pentagonului, sa faca fata nu doar acelui „known unknown“ („ceea ce stim ca nu cunoastem“) ci si acelui „unknown unknown“ („ceea ce nu stim ca nu cunoastem“). Cu alte cuvinte, serviciile de informatii trebuie sa fie pe cat de eficiente, pe atat de flexibile si inteligente spre a putea analiza, anticipa si prognoza in zone oricum obscure ale cunoasterii. De fapt, flexibilitatea este cuvantul-cheie al acestei transformari. Fara a nega importanta reorganizarilor institutionale, reforma in sine nu este suficienta daca rezultatul ei este un serviciu capabil sa faca fata doar provocarilor de moment ale mediului de securitate, ramanand in continuare rigid si setat pe un anumit sablon in privinta viitorului: cu atat mai mult cu cat globalizarea comprima nu doar geografia, ci si timpul, sub aspectul vitezei si dinamicii in care se deruleaza evenimentele (indeosebi cele neplacute). In fata unui context strategic ce poate suferi modificari bruste, a unei lumi in care efectele globalizarii se traduc printr-o continua schimbare a parametrilor politici, economici, sociali si de securitate la care ne raportam, „noua fata“ a serviciilor de informatii, ca sa parafrazez titlul conferintei de la Oxford, este una maleabila, una care se poate modela de la sine, cu usurinta, in functie de misiunile si rolurile ce ii sunt atribuite.
Volumul se inscrie in categoria studiilor ce abordeaza din perspectiva pragmatica (fara insa a exclude semnificatia etica si morala) binomul fundamental libertate-securitate, mai precis relatia mereu tensionata dintre eficientizarea serviciilor de informatii si respectarea drepturilor omului si a libertatilor civile, si este structurat pe mai multe segmente vizand o serie de teme legate de fenomenul „intelligence“. Pentru inceput, suntem introdusi intr-un periplu istoric, cu scopul de a invata din lectiile trecutului, care ne infatiseaza aspecte referitoare la reforme precedente ale serviciilor secrete (in functie de timpii istorici, politici si geopolitici respectivi), de la motivele pentru care aceste procese au avut loc, la derularea concreta si pana la evaluarea efectelor acestora. Apoi ne este prezentata experienta unor democratii occidentale in privinta controlului exercitat de factorii politici, mai precis de legislativ, de executiv si de puterea judecatoreasca, asupra serviciilor de informatii. Fiecare model este argumentat de o maniera critica, oferind posibilitatea unor dezbateri asupra deficientelor fiecarui sistem in parte si asupra imbunatatirilor ce li se pot aduce. Tot aici sunt introduse doua viziuni interesante asupra instrumentelor juridice de care dispunem sau care sunt necesare in combaterea noilor amenintari, ca de exemplu definirea acestora intr-un text legal sau reglementarea metodelor de contracarare si, respectiv, asupra chestiunii fundamentale a respectarii drepturilor omului in contextul razboiului global impotriva terorismului, in acest sens fiind analizate cazurile, deja celebre, Abu Ghraib si Guantanamo.
Volumul trateaza efectiv transformarea serviciilor de informatii la acest inceput de secol. Intr-o succesiune logica, este abordata mai intai problema redefinirii misiunilor serviciilor secrete, care este conditionata de o evaluare corecta a amenintarilor carora trebuie sa le faca fata. Cel mai rau lucru cu putinta pentru un serviciu de informatii este de a lucra cu false amenintari sau a le inventa pur si simplu. Este evidentiata apoi chestiunea alocarii eficiente a resurselor, pe baza unui sistem de planificare rationala, ce nu vizeaza doar aspecte materiale, ci si resursele umane, a caror dezvoltare se poate urmari inclusiv prin conectarea lor la medii si discipline din afara comunitatii de informatii (cum e mediul universitar si cel corporatist), iar pentru imbunatatirea componentei analitice, sunt propuse metode inedite de lucru. Nu este omisa nici chestiunea sensibila a cooperarii intre serviciile de informatii din tari diferite, in contextul necesitatii unor schimburi de informatii si, mai ales, de produse analitice finite; daca amenintarile sunt transnationale, este evident ca si raspunsul la acestea trebuie sa depaseasca granitele nationale. In fine, cartea se incheie semnaland riscul de a ne concentra exclusiv asupra terorismului, ca amenintare strategica si existentiala, in detrimentul altor factori de risc. Neglijarea unor amenintari de tip biologic, de exemplu, se poate solda cu mai multe victime si pagube materiale decat orice atentat terorist. Pentru o asemenea abordare exhaustiva, in sens poate idealist, este propusa crearea unui nucleu analitic in mediul universitar – sub denumirea de „Centrul de Analiza a Amenintarilor Globale“ (in engleza GTAC, cu trimitere subtila la JTAC, Centrul Intrunit de Analiza a Terorismului al MI5) – o structura din afara comunitatii de informatii, dar intr-un permanent contact cu ea, care sa aiba ca obiectiv cunoasterea si intelegerea actualelor si viitoarelor provocari la adresa securitatii. Acelasi autor, Robert J. Aldrich, surprinde chintesenta acelui principiu al flexibilizarii de care aminteam mai sus, intr-un limbaj metaforic cat se poate de elocvent, asemanand sistemele birocratice ce se regasesc inclusiv in serviciile de informatii clasicelor „entitati Fordiste, ierarhice, greoaie si care se adapteaza lent“, si preferand in locul lor „modele viabile alternative“ din sectorul privat, cum ar fi RAND Corporation, Oxford Analytica, Reuters sau Microsoft, care se remarca prin „grupurile lor de lucru flexibile si ierarhiile liniare [...] cu structuri suficient de permisive si deschise“ orientate catre cunoastere, expertiza si analiza specializata, cu un plus de viteza in decizie si cu stimularea creativitatii.
In ceea ce priveste situatia din Romania, cu toate ca unul din elementele centrale ale cartii este tocmai aceasta necesitate a cresterii capacitatii serviciilor secrete de a gandi in afara sabloanelor, inclusiv printr-o conectare la evolutii si medii din afara comunitatii de informatii, din pacate, cred ca inca suntem mult deficitari la capitolul analizei profesionale ce imbina elementul geopolitic cu cel cognitiv; cred, de asemenea, ca lipseste o relatie adecvata intre analistul de informatii si mediul civil, in spiritul grupului de la Oxford, care reuneste deopotriva personalitati din lumea academica, oficiali din cercurile decizionale, (foste) cadre din serviciile secrete si alti reprezentanti ai sferei civile. De altfel, traducerea acestei carti va constitui un efort de conectare a comunitatii de informatii la discursul si dezbaterile ideatice actuale privind evolutia serviciilor de informatii.
Pe de alta parte, aceasta lipsa de perspectiva, de deschidere functioneaza in ambele sensuri. Adesea am fost dezamagit de calitatea dezbaterilor de la noi, atat din zona societatii civile, cat si din cea care se presupune a avea o oarecare expertiza in domeniu. Interesul pentru problemele strategice cu care ne confruntam, pentru evolutiile strategice care au potentialul de a afecta securitatea Romaniei si pana la urma siguranta cetatenilor sai, argumentele care ar trebui sa stea la baza unor dezbateri temeinice, legitime, sunt substituite de o retorica sterila, dar extrem de agresiva, de jocuri ideologice sau partinice, de goana dupa senzational, de obsesii ancorate in trecut, dar care sunt extrapolate in viitor, privind interceptarile telefoanelor, dosarele Securitatii, scandaluri si santaje de tot felul. Rezultatul acestora este o fetisizare, o mitologizare a serviciilor de informatii, iar nu un sprijin firesc care ar trebui sa vina dinspre societatea civila in sensul sustinerii si, de ce nu, directionarii procesului de transformare a serviciilor secrete. Desi, cel putin institutional, am intrat in NATO si in Uniunea Europeana, din punct de vedere al mentalitatilor si capacitatii critice de analiza, am ramas fixati in istorie si in ideologii abstracte.
Cred ca trebuie sa intelegem locul si rostul serviciilor de informatii intr-o noua era, debarasandu-ne de prejudecatile trecutului. Mai mult decat orice, dincolo de securitatea fizica, ele constituie un factor important de protejare si promovare a intereselor strategice, politice si economice ale Romaniei si ale cetatenilor ei, atat in interiorul cat si in afara frontierelor, (o delimitare care oricum se disipeaza tot mai mult sub presiunea globalizarii). Ele confera forta de exprimare statului in actiuni de orice fel, de la cele militare la cele diplomatice si in negocieri internationale. In speranta ca aceasta carte va imprima un sens acestei dezbateri, as incheia cu un citat din Efraim Halevy, fost sef al Mossad si autor al cartii de memorii „Omul din umbra“, recent aparuta la noi: „rolul serviciilor de informatii si al conducatorilor acestora a devenit unul fara precedent. Succesul sau esecul in acest domeniu vital putea sa aiba efecte la mare distanta asupra destinelor oamenilor si ale conducatorilor politici. Traditionalul joc de-a spionajul urma sa sufere schimbari revolutionare [...] Trebuia eliminat rapid vechiul sistem de valori si trebuia infruntate noile realitati [...] Informatia, aceasta ultima diferenta intre viata si moarte, nu a fost niciodata mai solicitata, iar schimbul ei intre aliati a devenit un aspect vital al destinului comun. Absenta ei, falsa ei interpretare, putea duce la dezastre nationale, la propriu.“