Reszegh Botond, „Prizonierii realitatii“
articol aparut in Cultura, nr. 75 din 2007-06-07» cultura vizuala »
Autor: Victoria Anghelescu
Fundatia pentru Stiinta si Arta gazduieste, pana la sfarsitul lunii iunie, expozitia „Joc cu oglinda sufletului rastignit“ a tanarului grafician Botond Reszegh. Salile galeriei fundatiei au fost candva pivnita Legatiei Imperiului Austro-Ungar, cuprinzand, printre altele, si o apreciata vinoteca, iar unele dintre compartimente erau chiar elegante. Astfel, s-a pastrat aici un frumos mozaic, ce a scapat, gratie inventivitatii cuiva, acoperit cu dusumele, de folosirea spatiului, dupa Al Doilea Razboi Mondial, pentru atelierele de tapiterie si fierarie ale Comitetului Central al PCR.
Botond Resegh reactioneaza la intreaga mizerie omeneasca contemporana, la uscaciunile noastre, la nepasarile noastre, la incapacitatea noastra de comunicare, de compasiune. Opera sa, de o maturitate neasteptata atat ca realizare estetica, cat si ca discurs asupra lumii, este una dintre oglinzile contemporaneitatii. Nu aceea in care ne privim cu placere.
In acest spatiu cu o istorie oarecum pitoreasca, fundatia a decis sa organizeze, la propunerea lui Mircia Dumitrescu, expozitia lui Reszegh Botond, tanar absolvent al Universitatii de Arte Bucuresti, „care leaga spiritualitatea romaneasca de cea maghiara“. La vernisaj, in fata unui public cu precadere tanar, Mircia Dumitrescu a creionat perspectivele proiectului propus de el pentru aceasta galerie: „... in programul pe care ni l-am propus, vom avea o expozitie a unui profesor din Germania, de la Stuttgart, ale altora de la Budapesta, din Italia, din Spania si din Finlanda. Mai exista o legatura cu fundatia, aceea prin carte. Toti graficienii cu care am lucrat au avut o iubire fata de ea si nu pentru cartea-obiect, ci cu dragoste pentru cuvantul scris. Din 1990, toti studentii mei au programele de realizare de carte, in care subiectul este textul, pe care il imbogatim. (...) Una dintre cartile ilustrate de Botond a luat un mare premiu la Budapesta. Este prima data cand un ungur din Romania a primit un premiu pentru carte in Ungaria“.
Deschisa cu gratie de Ion Buduca, care aprecia la Botond cele doua „chei“, una constand in textul ce insoteste o serie de imagini la poemul lui Egy Peter, dedicat submarinului Kursk, cealalta cuprinsa de sintagma „mondus imaginaris“, salutata de scriitorul si omul politic Marko Bela, autorul unui volum ilustrat de Botond, pentru ca „aici se intalnesc identitati. Probabil ca tema noastra de astazi se leaga de problema identitatilor“, expozitia a fost apreciata de profesorul Dan Grigorescu pentru importanta preocuparii artistului fata de ilustratia de carte: „In Catedra Tudor Vianu, inca de acum vreo 30 de ani, s-a infiintat o disciplina foarte raspandita in strainatate: iconologia, adica raportul dintre limbajul verbal si acela vizual. O asemenea abordare il intereseaza pe iconolog, adica raportul intre mesajul verbal al cartii si limbajul vizual al celui care o interpreteaza, pentru ca ilustratorul de carte este, inainte de toate un comentator, nu un repovestitor. Ea este cunoscuta inca de pe vremea romanticilor, daca ne gandim numai la Delacroix care se imbraca in Hamlet cand isi facea autoportretul. Nu stiu in ce ar trebui sa se imbrace studentii lui Mircea Dumitrescu, insa, in orice caz, ilustratiile lor se imbraca in hainele poetului. Am rasfoit cele doua volume din sala de alaturi si mi-am dat seama de substanta lirica a poetului, parcurgand ilustratiile lui Botond. Este deci un talmacitor vizual al operei verbale. Galeria fundatiei este un spatiu menit pentru asemenea intalniri cu arta, iar cea de azi are darul de a incuraja cumva pe cei care mai cred in destinul artei, al cartii. Era pe vremuri un premiu pentru ilustratia de carte. Prima iesire in strainatate dupa ’44 au fost premiile pe care artistii romani le-au luat la Targul de Carte de la Leipzig. La Saloanele de carte recente, nu se ia in seama si ilustratia de carte, care, de fapt, tine de destinul cartii. Ea nu este un adjuvant, nu este o tinichea ornamentala atarnata de paginile cartii, ci un comentariu la fel de important ca o prefata, care te introduce in lumea poetului“.
Absolvent al clasei profesorului Mircia Dumitrescu in 2001, Reszeg Botond este, actualmente, doctorand al Universitatii de Arte Budapesta si are o activitate expozitionala impresionanta pentru varsta sa. A expus inca din 1999 la Sala Dalles, la Muzeul de Arta din Ploiesti, la cel din Brasov, la Teatrul National din Bucuresti, dar si la Budapesta, Baden, Viena, Copenhaga, Kosice, Stuttgart, Novisad, la targurile de carte de la Frankfurt, Ierusalim, Paris, Moscova sau Bologna. A fost distins cu Premiul pentru constructia de carte acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania (2000), de Fondul Literar Roman (2001), cu Premiul Asociatiei Creatorilor de Carte Bibliofila la Bienala de Grafica de la Miskolc (2004), cu Premiul pentru arta al Tinerilor Liberali (2006).
Expozitia actuala cuprinde desene in tus, gravuri din ciclul „Dialog“, carti bibliofile si ilustratie de carte.
Opera tanarului artist este compusa din cicluri cu un mesaj mai intotdeauna dramatic. Fie ca ne gandim la „Cavalerul inexistent“, serie de acvaforte dominata de ideea mortii, in care figurile patetice, cavalcadele imaginare sunt potentate de rezolvarea in alb/negru, cu o gama de griuri ce vibreaza suprafata hartiei, fie ca ne oprim la „Dialog“, o suita de scene in care personajul este, de obicei, singur, daca nu e inlocuit de un scaun plasat in mijlocul compozitiei, iar oamenii sunt bariolati cu negru sau brun, ca si cum s-ar afla in spatele unor gratii, simbolizand, de fapt, limitele comunicarii. Sunt sugerate intalniri, despartiri, zboruri spre nicaieri. Pentru ca spatiul, in toate lucrarile, este unul neprecizat, un topos atopos, in care personajul pare sa se rataceasca de fiecare data. Cu resemnare, ca in ciclul la care ne referim, cu disperare ca in alta suita, „In cautarea armoniei“, cu un romantic sentiment al risipirii, in pofida formelor puternice, geometrizate, construind personaje suprapuse pe verticala in ciclul realizat in mezzotinta, „Instrainare“.
Ilustratiile sale la poemele unor scriitori ca Bosormeny Zoltan, Kanyadi Sandor, Arany Janos, Stefan George se remarca prin forta evocatoare. Gesturile sunt largi, tumultuoase, linia este intotdeauna curba, formele se dizolva si se recompun intr-un univers nelinistitor, realizat cu o economie de mijloace dovedind siguranta mestesugului si a exprimarii.
In „Joc in oglinda sufletului“, toate aceste caracteristici se accentueaza. Tusa de culoare are o miscare amintind de gestualism, linia devine mai viguroasa, grila prin care erau prezentate personajele se transforma in mai multe lucrari in intalnirea a doua oblice, fie albe, fie brune sau ocru, lasand privitorul sa decida intre o eventuala cruce a Sf. Andrei sau energice fluxuri energetice. Indiferent la ce te decizi, ele oblitereaza imaginea, invartejita dramatic in spatele lor. O serie de minotauri populeaza multe dintre lucrari. In pozitie verticala, ca si caii unui alt ciclu, in cavalcada, in potentiala intalnire cu mantia cand rosie, cand neagra a toreadorului, par intruchiparea fortei primitive, brutale. Uneori, imprumuta atribute omenesti, trimitand gandul catre rinocerizarea de mult sanctionata de Eugen Ionescu. Disolutia si recoagularea formelor, plasarea imaginii in latura suprafetei, pe care, de altfel, Borond stie s-o exploateze de minune, masivitatea corpurilor unita cu finetea liniilor realizeaza o lume in care oniricul (chiar daca, de cele mai multe ori cosmaresc) si realul se confrunta si se urmaresc cu o forta de sugestie remarcabila. Este, mai sublimat inca, acelasi real din ciclul „Zilele unui inger“, in care sordidul, nepasarea, uratul reusesc sa ingenuncheze pana si mesagerul divin.
Botond Resegh reactioneaza la intreaga mizerie omeneasca contemporana, la uscaciunile noastre, la nepasarile noastre, la incapacitatea noastra de comunicare, de compasiune. Opera sa, de o maturitate neasteptata atat ca realizare estetica, cat si ca discurs asupra lumii, este una dintre oglinzile contemporaneitatii. Nu aceea in care ne privim cu placere.