Oana Lohan: atractie fatala
articol aparut in Cultura, nr. 75 din 2007-06-07» cultura vizuala »
Autor: Adina Zorzini
Intre 26 si 27 mai a.c., s-a organizat in Bucuresti o noapte alba a galeriilor la care au participat douasprezece galerii de arta din Capitala. Iata care: galeria Andreiana Mihail, ArCub, Galeria 115, Libraria Carturesti, galeria HAG, H'art Gallery, galeria HT003, Galeria Noua, Galeria 26/Ota, Galeria Posibila, nou-infiintata galerie Streetwise si UNAgaleria.
In proiect a intervenit, in ultimul moment, cineva care nu se aflase initial pe listele oficiale ale curatorilor: Oana Lohan.
In anii ’80, Bucurestiul s-a transformat intr-un santier imens pe care il miroseai si-l auzeai in fiecare zi. Mare parte din cartierele pe care le iubeam au disparut daramate in graba, o parte din cei pe care ii stiam s-a mutat aiurea si totul s-a schimbat.
Faceti cunostinta:
„In anii ’70, am crescut pe santierul bucurestean al casei parintilor mei, alaturi de cativa muncitori veniti din Banat, dintr-un sat de pe frontiera iugoslava. Transformasera o cazarma de tancuri intr-un spital care avea sa devina cunoscut pentru castelul de apa, sedintele de psihoterapie de grup si brazii plantati acolo pentru Craciun.
Imi placea sa stau cu ei pe schela din scandura de brad proaspat, sa mananc bomboane cafenii cu lapte si sa ma uit cum bolboroseste gudronul intr-un cazan urias lipit de gard.
In anii ’80, Bucurestiul s-a transformat intr-un santier imens pe care il miroseai si-l auzeai in fiecare zi. Mare parte din cartierele pe care le iubeam au disparut daramate in graba, o parte din cei pe care ii stiam s-a mutat aiurea si totul s-a schimbat.
M-am apucat sa desenez case, m-am indragostit, dar cum nu stiam ce sa fac, le-am tratat pe amandoua ca pe o gripa, am asteptat sa treaca: prima mea lasitate.
In anii ’90 am plecat departe de Bucuresti, am invatat cate ceva despre lemn, case si plate cameras si m-am imprietenit cu oameni care mesteresc, merg cu bicicleta, cred in spiritul punk si in mobilitatea fara statistica, citesc Cortazar si Beat Generation.
M-am indragostit din nou, apoi m-am intors si am regasit orasul santier, de data asta colorat, vesel si galagios, populat de cife si de elefanti.
Am retrait pe santierul casei mele din Vatra (Vatra Luminoasa – n.m., A.Z.) si am incercat sa leg anii petrecuti aiurea, limbile pe care le-am vorbit, prieteniile care au ramas acolo de cele pe care credeam ca o sa le gasesc inca aici.
A ramas pasiunea pentru santiere, constructii, depozite de lemn, Festo si Makita.
Acestea sunt realitatea si fictiunea mea, dragostea & nedumerirea, placerea & dorinta si cateva obiecte improprii ale modernitatii Bucurestiului, fragmente ale unui santier care e pe cale sa se termine, totul pentru ca eu sa pot continua.“
Proiectul :
SANTIER SEXY & FICTIV, propus si sprijinit financiar de Galeria H'art, este cu siguranta unul dintre cele mai bune proiecte curatoriale din ultima vreme. Cine merita felicitarile? Liliana Popescu, sotia proprietarului H'art galeriei. Liliana Popescu este si PR-ul galeriei H'art. Liliana Popescu, spre deosebire de alte neveste, care fac multe prostii in absenta sotilor (Dan Popescu e momentan ocupat cu organizarea unei expozitii la Viena), si-a umplut timpul liber bricoland si construind pe santierul Oanei Lohan.
Oana Lohan are, ca si Gabi Eftimie, o mare pasiune pentru site-urile cu materiale de constructii si muzica punk: diferenta dintre cele doua este ca, in timp ce Gabi Eftimie scrie poezii, cealalta organizeaza santiere: Oana Lohan a dezmembrat la propriu marchiza casei parintesti si a reasamblat-o in spatiul galeriei H'art.
Calin Dan s-a plimbat la un moment dat cu usa casei in spate, prin oras: Oana Lohan se plimba cu o bucata din casa in care a crescut prin galeriile de arta: ambele strategii fac parte din marea tema a arhitecturii emotionale.
Stiati ca:
Traiti in ultima tara din U.E. care mai foloseste in constructii schelele de lemn?