„In Paradis nu se poate intra decat cu marea politete a culturii“
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura vizuala »
Autor: Victoria Anghelescu
(Tabara Internationala de Creatie Artistica „Inochentie Micu-Klein“)
Sfarsit de saptamana la Blaj. Orasul se asterne intre dealuri cu cladirile sale cu parfum de epoca, cu strazile in pante usoare, cu copacii batrani si cu linistea ce invaluie case si oameni. Poate cam prea multa liniste pentru cineva abia descins din Bucuresti. Atestata documentar pentru prima oara in anul 1271, localitatea devine cu adevarat cunoscuta in secolul al XVIII-lea, cand, la insistentele episcopului Inocentiu Micu - Klein, Blajul este cedat de catre imparatul Carol al VI-lea Biseriicii Greco-Catolice. incepe atunci o efervescenta culturala menita sa trezeasca constiinta nationala a romanilor. Este suficient sa amintim numai Scoala Ardeleana, miscare careia i se dedica personalitati ca Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Scolile Blajului vor aduce faima orasului si vor constitui un exemplu pentru cele din Regat, iar tipografia de aici va edita primele manuale in limba romana.Vizita noastra la Blaj n-a fost prilejuita insa de dorinta rememorarii istoriei, ci de un eveniment contemporan: implinirea a zece ani de existenta a Taberei Internationale de Creatie „Inochentie Micu-Klein“. in 1997, in Blajul devenit, dupa cel de al doilea Razboi Mondial, un fel de „loc in care nu se intampla nimic“, pictorul Horea Cucerzan, nascut in „Mica Roma“, a avut ideea infiintarii unei tabere de creatie care sa permita, in timp, crearea unui muzeu de arta. Un primar iubitor de arta si cultura, biolog de profesie, Alexandru Simion Bacila, a imbratisat proiectul, care urma sa se desfasoare fara intrerupere pana acum.
Academii artistice de vara
Desigur, tabara de la Blaj nu este un fenomen singular. Dupa 1990, initiativa locala si particulara a generat multe locuri de intalnire ale artistilor, indiferent de arta pe care o slujesc, daca ar fi sa amintim, la intamplare, Tabara Internationala de Sculptura, infiintata de Bata Marianov (Germania), prin care au trecut sculptorii bucuresteni Dinu Campeanu, Ioan Deac Bistriteanu, Adrian Al. Ilfoveanu sau Mihai Rusu, pe cea de la Jupanesti, organizata de Consiliul Local Faget si Fundatia Augusta, la care au participat pictori si sculptori din Anglia, Austria, Italia, Mexic si Romania, Simpozionul International de creatie „Carpe Diem“ de la castelul Arcus, taberele de la Aiud sau cele din Delta ale Fundatiei Prometheus. Si exemplele ar putea continua.
Fenomenul ni se pare benefic din mai multe puncte de vedere. Se continua, pe de o parte, o veche traditie, inaugurata, in istoria artei romanesti, de Alexandru Bogdan Pitesti, la al carui conac de la Vlaici au creat artisti de renume, cum ar fi Luchian, Ressu, Vermont, Iser, Artachino, Palady, Darascu, M.H. Maxy, Stefan Dimitrescu. in Transilvania, exemplul clasic il constituie Scoala de la Baia Mare, frecventata de pictori maghiari si romani, creatoare a unui stil peisagistic bine definit. Pe de alta parte, nevoia de comunicare a artistilor transforma aceste tabere in adevarate „academii“ de arta. Schimburi de pareri, interferente estetice, autodefiniri clare prin raportarea la creatia celorlalti. in acelasi timp, zona care gazduieste o tabara beneficiaza de infiintarea unor colectii de arta sau de ambientare a locului cu sculptura, cu monumente. Si de ce sa nu recunoastem, in zilele tranzitiei noastre, ce pare definitiva, oferirea de catre organizatori a materialelor necesare nu este chiar de neglijat.
Spiritul tutelar al „Micii Rome“
Ceea ce ni se pare important la tabara de la Blaj, este stabilirea unei finalitati clare: intemeierea unui muzeu de arta, orasul avand acum numai un muzeu de istorie, ce gazduieste colectia de opera de arta constituita pana acum si expozitiile ce incheie fiecare editie. Artistii invitati de-a lungul anilor la Blaj au donat, asa cum se intampla in mod obisnuit in taberele de creatie, lucrari orasului. S-a creat pana acum o colectie de peste 200 de opere, inspirate, in marea lor majoritate. de spiritul locului. Si daca frumusetea peisajului cu iz patriarhal a fost principala sursa de inspiratie, spiritualitatea orasului a impus, unora dintre ei, incursiuni in domeniul sacrului, abordat cu modalitati contemporane de expresie. S-a perindat prin tabara gazduita in ultimii ani de Institutul Teologic un numar impresionant de artisti romani si straini. Au lasat acolo lucrari pictori ca Ion Salisteanu, Gabriela Anitei, Dalia Bialcovski, Marius Cilievici, Mihai Horea, Horea Pop, Marin Predescu, Simona Predescu, Teodor Raducan din Bucuresti, Maria Viorica Boitor sau Nicolae Toma Muntean din Alba Iulia, Daniel Luca Voinea din Blaj, Leon Vreme si graficiana Xenia Eraclide Vreme din Timisoara, sculptorii Bogdan Breza sau Ion Ladea, creatorii de arta decorativa Vintila si Viorela Mihaescu si lista nu este, desigur, completa. Dimensiunea internationala a fost asigurata cu precadere de artisti italieni, dintre care ii amintim pe pictorii Placido Scandurra (cunoscut si pentru calitatile sale de restaurator), Massimo Pompeo, Franco Bellardi, Luciano Capetti, Giuseppe Coccato, Stefania Lotti, Rodolfo Pantaleoni, Sergio Poddige, Aldo Riso, pe sculptorita Luciana Fortini sau pe creatoarea de arta multimedia Eugenia Serafini, pe olandezul Adrien Degroot sau pe sculptorul canadian de origine romana Octavian Olaru.
Editia din acest an a adus la Blaj 22 de artisti ale caror lucrari realizate aici au facut obiectul unei expozitii deschise la Muzeul de Istorie.
Plasate in doua sali, lucrarile - de o mare diversitate de stilistica -, s-ar putea grupa in doua sectiuni. Pe de o parte, cele inspirate din peisajul locului, resimtit de fiecare artist conform propriei sensibilitati, de la interesul pentru lumina al unui Victor Dima, de exemplu, ale carui forme geometrice din „Canicula“ sau „Malul Tarnavei“ se scalda in culori calde temperate de albastruri sau violeturi, intr-o armonie amintind ca subtilitate de perioada sintetica a lui Ciucurencu, la „Lunca“ lui Ion Grigore, cu tuse divizate, dupa modelul pointilist, si atmosfera tamisata, generand misterul, de la peisajele colinare ale lui Andrei Panduru, scaldate in tonuri de verde cu accente de negru si mai ales la Turnul ocru profilat pe cerul verde-albastru, de un echilibru al compozitiei superior celorlalte lucrari ale ei, la peisajele cu ceruri largi, ocupand trei sferturi din lucrare ale lui Tiberiu Zelea sau la „Opalescenta“ si „Tarnavele“ semnate Veaceslav Tohari. Mihaela Modalca de la Brasov a semnat doua piese, „Peisaj la Glogovat“ si „Gradina teologica“, remarcabile prin tusa nervoasa si prin suculentele combinatii de verde, albastruri, galbenuri, rosu, iar „Ritmuri blajene“ de Dan Cioca si peisajele lui Ion Lazar s-au situat la limita dintre figurativ si abstract. Horea Cucerzan, directorul taberei, a expus cateva piese, in care am recunoscut preocuparile pentru subiecte si elemente de limbaj specifice. Am aminti in primul rand „Herghelie“, rafinata combinatie de galbenuri si ocruri, in care accentele de brun subliniau elanul miscarii, si „Balerine“ cu siluetele decupate savant pe suprafata panzei. O mai accentuata simbolistica a marcat lucrarile lui Dan Romosanu, „Mama Natura“, „Cruce“, si mai ales tapiseria „Ursa Mica“, ale carei motive geometrice porneau de la un nucleu central, ca intr-o constructie cosmogonica, tripticul „Spirit blajean“ de Costin Nemtu, colaj cu interventii de grafica, in care elementele de arhitectura se imbina cu simboluri trationale ale locului, „Cruce“ si „Somnul“ semnate de Elena Pasima, savanta combinatie, aceasta din urma de auriu si griuri, amintind de Art Nouveau prin linia vestmintelor si spiralele elansate ale parului.
Zona sacrului a devenit manifesta in cele mai multe lucrari de sculptura, fie ca ne referim la „Trecere“, titlu acoperind o sugestiva adormire a Fecioarei, si „Dantesca“ de Dumitru Pasima, la „pernele“ de metal sau la compozitia in lemn cu interventii cromatice ale sculptoritei Zoe Pop, la „Interfete“ sau „Axis mundi“ ale Deliei Brandusescu, la semnele de altar ale lui Aurelian Bolea sau la „Sacralitate“ de Radu Aftenie. Se alatura acestui rapel la sacralitate picturile Andrei Predescu - „Prapor I“ si „Prapor II“ - intense armonii de rosuri, „Sfinti necunoscuti“ de Tiberiu Zelea si monumentala tapiserie, „Transparente“, realizata de Cela Neamtu.
Aurel Dumitru, cu o lucrare in lemn degajand masivitate, cu un atent construit joc de forme geometrice, si Mihaela Kvasnievski, cu o piesa de sticla si metal, cu transparente, jocuri de culoare (albastru, rosu, negru) au asigurat prezenta artelor decorative in expozitie. Si, nu in ultimul rand, am aminti „Metafora“ de Iorgos Iliopoulos, elansata si, in acelasi timp, clasic echilibrata lucrare in travertin.
Spatiul laic al sacrului
in cuvantul de deschidere, criticul Octavian Barbosa remarca: „Expozitia incununeaza o idee ivita acum 10 ani, datorita unui pictor de o deosebita vehementa si fermitate in idealurile lui, vizibile, de altfel, si in compozitiile sale. Tabara constituie o temelie solida, nationala si internationala, pentru realizarea unui muzeu de arta contemporana, cu o sectie de arta sacra. As zice ca arta este prin definitie teritoriul laic al sacralitatii. Opera de arta este aceea care sfinteste locul si ea, in toate marile timpuri ale istoriei, a avut un caracter sacru. S-a dezvoltat, din cele mai vechi timpuri, in jurul altarelor, al bisericilor... A fost suportul ideativ si afectiv, baza sufleteasca a efortului cel mai specific constructiv al omului. Cand va pieri arta sau cand sunt semne ca arta este ostracizata, trebuie sa ne ingrijoram la ideea ca post-istoria este deja prezenta. Exista, sigur, un continent mai special, arta religioasa, mai apropiata de cult. Este o forma evoluata. Cred ca in paradis nu se va intra decat cu marea politete pe care ne-o dezvaluie cultura, si nu bodoganind, injurand, sfidand umanitatea sau sfidandu-ne unii pe altii. Parafrazandu-l intr-un fel pe Malraux, putem spunem ca, atunci cand nu va mai fi arta, nu va mai fi nimic.
intr-un timp de tulburatoare, anarhice rascruci pe care vremea noastra le incearca, sa ne reamintim cateva repere fundamentale. Sunt prezenti in aceasta expozitie 22 de artisti intre care exista un liant: existenta si coerenta unui spatiu electiv, afectiv si intelectual pe care Blajul l-a inscris in cultura nationala. O atmosfera de echilibru, de armonie nedulceaga, neostentativa care raspandea aici lumina fara sa arda, care sublinia maretia raspunderii originii noastre latine. Aici s-a afirmat forta scolii si a culturii dinamice. Blajul a ramas oarecum un oras izolat, dar traieste din marile sale amintiri, din memoria marilor figuri pe care le mai intalnim gratie statuilor din parcuri, prin care artistii le-au evocat cu multa stima.
Artistii din aceasta expozitie se caracterizeaza prin asimilarea neostentativa a tendintelor moderne, postmoderniste chiar, intr-un spirit constructiv, edificator. Ei nu sunt tributari tendintelor moderne, dar sunt datori sa le fructifice, intr-un echilibru intre traditie si avangarda, in modalitati specifice fiecaruia. Fiecare lucrare din aceasta expozitie poarta marca identitatii nesforaitoare a autorului ei. Exista aici note dominante, impregnate de spiritul Blajului, care justifica, ba chiar impun, constituirea unui muzeu de arta. Si ele se regasesc si in operele artistilor straini veniti aici.
in cei 10 ani de existenta a taberei s-a constituit o baza reala pentru o colectie muzeala. Sunt artisti cu un lirism riguros contructiv, sever controlat de ratiune, ca in cazul lui Radu Aftenie, cu o lucrare dedicata memoriei, traditiei, inaintasilor. Ana Zoe Pop, cu o ciudata metafora a caderii ingerilor, perne de metal, sugereaza poate duritatea locului in care pot ajunge si ingerii, daca se prabusesc - si Satan este, la urma urmei, un inger cazut... Cela Neamtu expune un exemplu al tapiseriilor sale de o somptuozitate imperiala, metafora a portilor castelului imparatesc pe care-l ducem cu noi, stiind sau nestiind. Iorgos Iliopoulos poarta cu sine seninatatea, echilibrul clasic al marii Grecii. Si mai sunt Dumitru si Elena Pasima, Dan Cioca, cu textualismul sau liric, Bolea cu un senzualism transfigurat in metafora Scarii lui Iacob“.
„Este nevoie de coerenta si tenacitate“
Am dorit sa aflam de la primarul Blajului, Simion Bacila, revenit la carma orasului parca special pentru sarbatorirea unui deceniu de existenta a Taberei de Creatie Artistica „Inochentie Micu-Klein“, ce a determinat buna primire a unui atat de longeviv eveniment cultural in orasul pe care il pastoreste. Care sunt perspectivele localitatii, care sunt planurile de viitor privind cultura locului.
„Ctitorul Blajului a fost Inocentiu Micu Klein, care, la schimbarea resedintei de la Sambata la Blaj, a gandit atat modul de organizare a orasului, acest patrulater pe care il vedeti si azi, cat si institutiile care-l inconjoara. El a stabilit locul manastirii, locul catedralei, al scolilor, al seminarului... A existat atunci o dorinta apriga pentru dezvoltarea invatamantului, pentru ca era singura sansa a romanilor de a iesi din anonimat, din situatia economica, sociala si politica deosebit de grea. Datorita legaturilor pe care Inocentiu Micu-Klein le-a stabilit, prin biserica greco-catolica, cu Apusul, s-a format un canal de comunicare intre cultura occidentala si aceea locala. in scolile din Blaj au invatat numerosi copii de tarani iobagi, care au avut apoi sansa de a studia in Occident. Era dorinta de a promova intelectuali de prima mana, inteligente tinere care sa revina pentru a transmite altora cunostintele lor.
Efervescenta culturala a Blajului a durat pana la inceputul secolului XIX, cand orasul si-a mai pierdut din notorietate, in urma aparitiei centrelor culturale de la Sibiu si Cluj. Situatia s-a accentuat dupa Marea Unire. Putem spune insa ca in scolile din Blaj s-au format personalitati cu un spirit revolutionar autentic, construit prin cultura si nu prin forta. Scolile blajene erau recunoscute in toata tara. Un absolvent de liceu de aici vorbea franceza, latina, greaca, de exemplu.
Viata culturala a Blajului a fost stopata dupa 1948. Orasul era important datorita bisericii, scolilor, culturii. Aici se editau manuale folosite in toata tara, intr-una dintre tipografiile renumite pentru acest lucru. in 1948, Blajul a fost pus la index prin scoaterea in afara legii a Bisericii Greco-Catolice, orasul a fost considerat cuib de nationalisti, cu spirit retrograd, au fost desfiintate liceele, atat cele de cultura generala si pedagogice, dar si scoala de arte si meserii sau cele comerciale. Revenirea la matca fireasca, dupa toate acestea, este grea. Poate nici nu ne mai putem gandi ca orasul sa-si redobandeasca faima de acum 60-70 de ani, dar putem incerca sa construim o viata culturala care sa-l ajute sa-si pastreze identitatea. Aceasta tabara de creatie se poate inscrie aici. Este, dupa parearea mea, un pas catre normalitate.
Situatia economica a Blajului este modesta. Situat in afara drumurilor europene de comunicare, el are o oarecare intarziere in modernizarea economica. in afara fabricii Bergenbeer si a IAM, firma Bosch deschide la Blaj o fabrica ce va intra in functiune in 2007. Speram sa revitalizam activitatea economica si, astfel, sa putem sustine mai bine cultura. Este absolut necesar sa onoram traditia orasului in acest sens. Avem speranta ca in doi ani sa putem atribui un spatiu muzeului de arta. Se va construi in Blaj un complex scolar ce va elibera o serie din spatiile vechi existente, unele foarte potrivite pentru muzeu. Blajul are inca multe posibilitati nevalorificate care pot ajuta la refacerea vietii culturale. Este nevoie insa de coerenta, de tenacitate.“
Am parasit Blajul cu un sentiment tonic. Ne-am gandit ca un oras care se mandreste cu castelul din 1535 al lui Georgiu Bagdi, care a apartinut si lui Mihail Apafi al II-lea, ultimul principe al Transilvaniei, cu iconostasul catedralei, sculptat in stil baroc cu elemente romanesti de mesterul Aldea din Tg. Mures la 1756, „cel mai mare din tara“, cu Campia Libertatii, pe care se inalta monumente semnate de Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Ion Jalea, Marius Butunoiu, pentru a nu aminti decat pe cativa dintre sculptorii ce au lucrat aici, cu primele scoli cu predare in limba romana, numite „Fantanile darurilor“, merita o soarta mai buna si un muzeu de arta „daruit“ de artistii reprezentativi ai vremii noastre.