Tot mai votezi, maica?
articol aparut in Cultura, nr. 75 din 2007-06-07» cultura ideilor »
Autor: Oana Pughineanu
Am citit de curand intr-o carte dedicata neurobiologiei ca elvetienii s-ar clasa printre cei mai fericiti oameni, si asta nu atat datorita nivelului de trai, cat datorita faptului ca au o extinsa putere de decizie in comunitate. Aceasta participare intensa la viata societatii le ofera sentimentul ca isi tin cat de cat existenta sub control, politicul dispensandu-se astfel, pe cat posibil, de menirea si meteahna lui de secole: aceea de a pastori.
Visez utopic si idiot la o societate in care absenta de la vot sa fie interpretata in termenii unei revolutii nonviolente, a la Gandhi, iar rezultatul acestei revolutii sa fie demisia de onoare a intregii clase politice.
Creierului, s-ar parea ca-i face extrem de bine aceasta capacitate de decizie, blocajele de orice fel si plictiseala fiind cele mai de temut „boli“ pentru el. Implicarea in viata comunitatii este de mult apreciata, vechii greci considerandu-i idiotes pe cei care nu se preocupau de politica, limitandu-si interesul la „propria curte“. In zilele noastre e aproape imposibil sa fii un astfel de idiot si asta pentru ca, vrand-nevrand, politica tine neaparat sa intre in curtile oamenilor. Democratia, aceasta minunata inventie greceasca, renuntand sa mai faca din putere un apanaj al divinitatii, a reusit sa-i faca pe condusi si conducatori dependenti unii de altii. Privind la peisajul politic romanesc, am putea spune chiar dependenti din disperare, dar numai din cand in cand, mai precis, in perioadele electorale, in care e nevoie de niscaiva mitinguri, aplauze, voturi. Dar e absoluta nevoie chiar de atatea chemari la urne? Sa incercam sa nu fim idioti.
De la „revolutie“ incoace, parca unica intrebare pe care si-o pot pune mai marii nostri e: „pe ce sa mai aruncam banii?“. Aceasta era si intrebarea securistilor de dinainte de ’89. S-au uitat ei ce s-au uitat la Dallas, iar intr-o zi n-au mai rezistat: ce dumnezeu sa faca cu teancurile de bani pe care i-au adunat? S-au saturat sa-i ruleze in Dacii. Era timpul pentru niste mertane, bmw-uri si alte alea. Asa s-a nascut „revolutia“ romana. Dupa 18 ani, intrebarea a ramas aceeasi, desi mertanele au fost achizitionate demult. Dar acum, dupa atata agoniseala, e timpul pentru harjoneala: referendumuri carora li se cunoaste rezultatul dinainte, alegeri anticipate s.a.m.d. Ca e vorba de distractie, s-a putut vedea cu ochiul liber privind asa-zisa campanie.
In Cluj ea a avut o incadrare aparte. In ultima vreme pe strazile „muncipiului“ s-au auzit suspect de des invitatii la circ, urlate prin portavoce: „Clovni, elefanti, serpi uriasi si alte reptile…“ Concurenta a devenit insa apriga pentru bietii circari, in momentul in care, tot din portavoce, niste masini tapetate cu panouri publicitare, au prezentat un fost-actual-viitor presedinte care mima o schema pe care comunicationistii o cunosc foarte bine: maimuta (imprumutata din simbolica chinezeasca, dar si mafiota) in ipostazele „nu vad“, „nu aud“, „nu spun“. M-am intrebat atunci: sa fie oare binevenita asocierea aceasta cu regnul animal? Cred ca da. Ar mai putea oare vreun politician sa-si demonstreze/ mimeze sinceritatea asociindu-se cu reprezentantii speciei umane? Ar putea iesi el din rand, fiind doar om? Un filosof acid la adresa capacitatilor umane-preaumane propusese o iesire prin Supraom, unul care sa-si dea propria lege, traind intr-o nealterata autonomie fata de orice forte reactive. (Filosoful nostru si-a dat repede seama ca un astfel de individ n-ar putea exista decat cel mult ca personaj literar… si asa s-a nascut Zarathustra.) Pe alte meleaguri decat ale noastre (dar si la noi, prin „imitatie“), unii au confundat Supraomul cu figura Conducatorului provocand prea cunoscute dezastre. La noi insa, in ultima vreme, mintile luminate n-au marsat pe directia verticala propusa de acel „supra“. Cum ar fi putut-o face, avand in vedere ca din timpuri legendare, oamenii de pe la noi comunica mai bine cu turmele si cu reprezentantele lor guralive (mioritele) decat cu confratii, concetatenii lor? Umanitatea pare sa fie apanajul patrupedelor. Si, la urma urmei, ce poate fi mai „supraom“ pentru niste oi decat o maimuta? Cine poate face fata, fara sa adoarma, limbii de lemn putrezit de care Geoana nu mai poate scapa? Cine se poate lupta mai energic cu toate „pasaricile“ neobrazate ale presei? Cine poate da in cap baronilor cu oligarhii si oligarhilor cu baronii? Trebuie sa recunoastem ca maimuta e un raspuns viabil: ea poate accede la structurile minime ale unui limbaj corporal, e mult mai apropiata de semnalele/urletele pe care celelalte animale ale junglei le transmit, si in plus, fiind inchisa in propria-i lume, poate fi cu greu distrasa de la propriile-i „mobiluri“. Dialogul, asadar, nu se poate stabili decat respectandu-i cu sfintenie toanele, urmarindu-i atent schimbarile temperamentale. Iar atunci cand face semne, ea nu le face spre „aiurirea tuturor romanilor de bine“ (Caragiale), ci spre aiurirea partidelor politice, produse prea sofisticate ale istoriei pentru a mai intelege puterea bruta care li se adreseaza. Vulgul (mioritele, in cazul de fata) este insa mult mai receptiv la asa ceva. Pentru un succes garantat intr-o tara abia iesita din Evul Mediu (si nu datorita epocii post-decembriste), solutia e recursul la un soi de natura/naturalitate pe care politica se chinuie de mii de ani sa o excluda din eterna constructie numita „om“. Se tot comenteaza in termeni de „mesianism“ si „dumnezei“ evenimentele actuale, dar mie imi pute mai degraba a transpiratie, a muschi incordati si bale. (Ca e vorba de regnul animal sta marturie si minunata patanie din 19 mai. Nici presedintele, nici spp-istii, sri-srii, securistii, sau ce-o mai fi intrand in „glam squad-ul“ prezidential, nu stiu sa formateze un telefon mobil. De, ei sunt mai obisnuiti cu ascultatul. Greu cu civilizatia asta.)
Asa ca sa fie idiotenia o solutie? Dupa prezenta la vot s-ar spune ca da, desi nimeni n-ar recunoaste ca absenta masiva a votantilor inseamna fiascoul ambelor parti beligerante. Visez utopic si idiot la o societate in care absenta de la vot sa fie interpretata in termenii unei revolutii nonviolente, a la Gandhi, iar rezultatul acestei revolutii sa fie demisia de onoare a intregii clase politice. Si dupa asta ce? O luam de la capat, desigur… Dar repet, asta nu e decat o utopie idioata, de inspiratie stoica (a se vedea interpretarea pe care Foucault o face „cultivarii de sine“, nu atat ca opozitie la politic, cat ca „reglementare“ a lui, ca si capacitate de a nu te lasa inghitit cu totul de un rol care ti se propune, fie el si acela de etern votant). Dar stiu ca se vor gasi n-spe mii de nonidioti care sa-mi livreze eternele bla-bla-uri cu atat de dificilul castigat drept la vot. Ba unii o sa-mi aduca aminte si de eroii revolutiei. Au dreptate cu totii, numai ca nu poate nimeni sa-mi zdruncine impresia ca pe la noi votul sta cam ca in patania acelui american, si el, idiot, care si-a dorit o partida se amor „ilicit“. Cucoana i-a cerut 10 dolari, dar el n-avea decat bancnota de 20. Ea i-a spus ca merge sa-i schimbe ca sa-i dea restul. Bietul idiot, nu s-a dus sa-si traga cateva palme in oglinda, ci a depus o reclamatie la politie! Cam in aceeasi relatie il vad prins si pe votantul roman si a lui c… politica. Adica: tot asteapta restul, refuza sa-si traga palme in oglinda, iar de depus reclamatie… nu mai are la cine. In Romania, votul a ramas o forma a autovictimizarii.