Ritual si creativitate
articol aparut in Cultura, nr. 75 din 2007-06-07» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Ritualizarea comportamentului este una dintre principalele coordonate ale umanitatii omului. Comunicand, o facem recurgand la stereotipii si reflexe atitudinale. Destul de rar se intampla sa punem la bataie resursele de spontaneitate cu care suntem dotati. Avansam pe cai dinainte stiute care, chiar daca nu sunt cele mai „creative“ cu putinta, in schimb ofera garantia unei eficiente neriscante. Ticurile (sau maniile), tulburarile compulsiv-obsesive si gandirea magica (sau superstitiile) ne ajuta sa evoluam intr-un registru previzibil, repetabil si inteligibil intregii comunitati de provenienta. Pe scurt, cat orizont de asteptare definit, tot atata comunicare pusa in act.
M-am intrebat intotdeauna de ce gama activitatilor sportive este o regiune a interesului omenesc care se preteaza excelent ritualizarii comportamentale. Intr-adevar, de ce? Intrebarea este cu-atat mai valabila cu cat sportul inseamna scena unei confruntari deschise, vii, procesuale, care, in ciuda regulilor prescrise ale competitiei, reprezinta campul tuturor combinatiilor posibile (pariorii impatimiti stiu cel mai bine de ce!). Cum se impaca spontaneitatea vitala a reactiei cu stramtul orizont al regulilor? Ei bine, regulile constituie cadrul formal general acceptat, fundalul unor evolutii particularizate cat priveste continutul comportamentelor. Lipsa lor ar genera haos, prezenta lor instituie imperiul libertatii. Avand la dispozitie un set constrangator de reguli, combatantul este obligat sa le interpreteze intre limitele unor combinatii de sensuri practic infinite. De pilda, din acest punct de vedere, intre jocul de tenis si alfabetul oricarei limbi moderne nu exista nici o diferenta notabila. Si pe terenul de tenis, acolo unde functioneaza regulile jocului, si in limitele celor 20 si ceva de caractere combinarea intre elemente face noul, aduce pe lume creativitatea. Asa s-a nascut un Shakespeare, asa s-a nascut un Ilie Nastase.
Totusi, trebuie spus ca pana si cel mai inspirat dintre creatori (din arta sau din sport) este obligat sa-si ritualizeze comportamentul. Si poetul si campionul au interiorizat incipient regulile (de scriere, de strategie a jocului), pentru a putea ulterior sa dezvolte o creativitate specifica. Or, in spatiul dintre obligativitatea normei si libertatea asocierii se joaca intreaga umanitate a insului. Umanitate, dupa cum spuneam mai sus, extrem de receptiva la ideea de ritual. Balzac scria imbracat intr-un foarte caraghios halat de casa. Altfel nu ar fi fost in stare de nimic. Dan C. Mihailescu scrie indaratnic la masina mecanica, desi utilizeaza pentru corespondenta electronica computerul. Cunosc scriitori de valoare ce nu se astern la masa de scris fara sa aiba „la bord“ cantitati impresionante de alcool. La fel, dar in sens invers, stiu artisti plastici pentru care ideea de abur alcoolic reprezinta cea mai grava aberatie – macar pentru timpul acordat creatiei.
In sport, lucrurile nu stau deloc diferit. Ritualul este prezent in chip masiv, indiferent ca e vorba de o simpla manie, de o tulburare compulsiv-obsesiva mai indelungata (si deci mai grava) ori pur si simplu de gandirea magica. Acelasi Ilie Nastase isi incepea ritualul de echipare pentru meci cu ciorapii si pantofii de sport, abia apoi urmand restul. Jimmy Connors ura sa-si schimbe mansetele. Dimpotriva, astazi, Novak Djokovici intrebuinteaza mansete alternate, alb si negru, la fel ca-ntr-un ritual sapiential chinezesc de tip ying si yang. Adriano Panatta nu suporta ca in ziua meciului sa vada pisici negre, sa intalneasca preoti sau sa circule in masini care sa dea in marsarier. Inainte de a juca punctul, Nicolas Kiefer atinge permanent liniile din coltul terenului in care se afla. Alti jucatori de tenis evita cu incapatanare sa mearga pe liniile terenului, caci cred ca acest lucru le poarta ghinion. Numerosi fotbalisti isi fac cruce si ating apoi gazonul cu palma la intrarea pe teren. Unii poarta cu obstinatie acelasi numar, de-a lungul intregii cariere.
Toate aceste comportamente, profund ritualizate, releva un adevar fundamental: nevoia de aparare contra angoasei de a fi liber intre limitele regulilor, contra anxietatii de a pierde, de a nu fi suficient de tupeist, revoltat, polemic si sfidator (deci de a nu practica persuasiv retorica schimbarii!).