Alba-neagra
articol aparut in Cultura, nr. 75 din 2007-06-07» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
Sfarsitul saptamanii trecute a fost unul cu totul special. Un eveniment spectaculos, dar si destul de trist, s-a petrecut in Bucuresti. Undeva, pe Selari, pe la pranz, un „baiat de baiat“ isi facea numarul cu trei cartoane identice ca marime amestecandu-le cu multa dibacie in timp ce le cerea trecatorilor sa ghiceasca pe care din ele este pe spate, lipita, o hartie alba. Ati recunoscut corect, este vorba de alba-neagra, joc foarte popular al perioadei noastre post-comuniste.
Un batranel a stat uluit mai bine de jumatate de ora si l-a tot admirat pe baiatul dibaci si pe cei care jucau riscand si, in final, pierzand toti banii. A jucat si batranelul nostru si, asa cum era de asteptat, a pierdut, iar pentru ca nu prea avea bani a fost aproape jefuit de haina lunga de in pe care o avea pe el. Aproape dezbracat, batranelul a plecat consternat ca a pierdut, desi fusese mereu sigur ca ghicise corect. A pierdut de fiecare data. Nu a avut nici o sansa. Stupefactia care i se putea citi pe fata am crezut, initial, ca era datorata socului persoanei venite de departe, care este crucificata pentru ca nu cunoaste tertipurile malignei mafii citadine si este escrocata in vazul nepasator al lumii bucurestene.
Nu era asa, pentru ca batranelul era cu totul special. Venea de foarte departe si, cu toate ca se spune ca el stie tot, nu stiuse numarul baiatului cu alba-neagra. Era socat insa nu pentru ca pierduse, ci pentru ca micul escroc ii tot vorbise de Dumnezeu, de vrerea lui care il facea sa castige pe el, micul mafiot, si sa piarda in schimb bunul crestin. Ba, mai mult, baiatul cu pricina se tot ruga lui Dumnezeu sa aiba grija de cartoanele alea amarate, iar in schimb, ii sugera batranelului la fiecare alegere proasta ca este vointa divina ca el sa castige fara incetare, iar batranelul sa piarda de fiecare data.
– Tataie, Dumnezeu a vrut ca eu sa castig si tu sa pierzi banii astia, dar poate o sa ai noroc daca esti sigur ca ai invatat cum sa dibuiesti „cartea“.
– Nu. Nu este adevarat, nu este vointa mea.
Batranelul a bolborosit replica aceasta multe minute dupa ce a plecat de la taraba improvizata. El stia foarte bine ca Dumnezeu nu putea sa il ajute pe micul mafiot si ca totul era o inselatorie. Stia uluitor de sigur aceste lucruri pentru ca, chiar el, era cel vizat. Da, batranelul era chiar Dumnezeu. Venit poate sa inteleaga cum merg treburile pe pamant a mai avut o experienta trista, ca atatea de la pacatul originar incoace.
Dumnezeu a fost pacalit la alba-neagra de un pui de mafiot dambovitean. Pacalit e putin spus, a fost chiar talharit. Dumnezeu nu pune la suflet niste banuti pierduti, sau mai bine spus furati, dar este de-a dreptul suparat cand numele lui este luat in desert. I se parea desigur absurd ca borfasul cu alba-neagra sa il invoce pe el ca cel ce a decis ca furatul, talharia, faradelegea nu doar ca sunt normale, dar sunt si dorite de el cel de sus.
Nu am putut sa tin pasul cu el. A plecat mai departe abatut si cu un chip amar. Nu stiu daca a inteles ceva despre aceasta lume, nu stiu daca mai vine pe la noi, nu stiu daca il va lovi razbunator pe micul borfas, ori il va lumina. Un lucru este insa cert. Dumnezeu a fost inselat. El a pierdut la alba-neagra, sportul national al tranzitiei romanesti.
Traim intr-o tara in care borfasii, nemernicii si hotii se legitimeaza ca trimisi ai lui Dumnezeu. Traim intr-o tara in care Dumnezeu este furat la drumul mare si nimeni nu se sinchiseste. Ba o femeie chiar spunea: „ce, l-am pus eu sa joace?“. Traim intr-o tara in care oameni abjecti, certati cu minima morala crestina se dau aparatori ai crestinismului si a valorilor nationale. Traim intr-o tara in care fostii activisti comunisti condamna comunismul. Traim intr-o tara in care securistii isi acuza fostii informatori, iar acestia din urma ies in fata si cer deconspirarea fostei Securitati. Traim intr-o tara in care parvenitii si marii imbogatiti ai tranzitiei ne deplang saracia la televizor. Traim intr-o tara care se cheama Romania si in care Presedintele ei ne spune in Biserica ca Dumnezeu il vrea pe el si numai pe el presedinte. Traim in Romania, in care un alt politician ne spune ca echipa lui de fotbal va castiga pentru ca asa vrea Dumnezeu. In aceeasi Romanie in care, cu ceva vreme in urma, intr-o manastire o femeie a fost crucificata si lasata sa moara de foame de catre un bun preot. In aceeasi Romanie unde tot zilele trecute am vazut botezul satanist intr-o mandra biserica ortodoxa, asta daca ceea ce se transmisese era si adevarat.
Dumnezeu vrea, se pare, multe lucruri de la robii Sai de prin aceste parti ale lumii. Din pacate pentru El, nu are prea multi fani aici. Paradoxal are o multime uriasa de admiratori de ocazie, de persoane care ii invoca numele mai toata ziua, dar care nu prea Il baga in seama. Pe aici prin partile noastre nu reuseste sa faca mare lucru. Pare a fi cu totul depasit de situatie. Ma intreb daca mai are putere asupra acestor robi ai sai. Ii mai poate El indrepta?
Sincer, nu cred. Am fost acum doua zile din nou pe Selari. Baiatul cu alba-neagra era tot acolo. Povestea bucuros unui alt baiat, mai tuciuriu un pic, cum l-a fraierit sambata pe un mos. Am ascultat cateva clipe discutia. Mi s-a confirmat faptul ca „speranta moare ultima, dar in final totusi moare, nu?“. Baiatul povestea cum la cateva ore, dupa mos, a venit un altul mai tuciuriu, cu mult mai mult decat acela caruia ii povestea, unul care avea doua coarne. „Pe ala chiar l-am ras. I-am luat si pantofii si geaca de piele si palaria aia ciudata din cap“. Barbatul cu alba-neagra era mandru, dar avea o nedumerire.
– Auzi ba, tuciuriule, de ce crezi ca asta cu coarne imi spunea mereu sa numai il jecmanesc, ca sunt omul lui?