Sari la conținut

Este rockul formatiei Pro Musica baroc?

articol aparut in Cultura, nr. 74 din 2007-05-31
» cultura sunetelor »
Autor: Mihai Plamadeala
Inainte de orice altceva, Pro Musica nu are nicio legatura cu postul TV sau cu concernul semi-omonim. „Rockul Baroc“ este primul LP al formatiei Pro Musica, album mult asteptat de catre iubitorii muzicii rock din Romania si, raportat la evolutia în timp a trupei, aparut poate (mult) prea tarziu.
Lecturarea instrumentelor constituie, în sine, o fisa a albumului, ale carui pretentii artistice sunt deosebit de mari.
Trebuie spus din capul locului ca materialul realizat de formatie pe jumatatea de disc „Formatii Rock nr 9“ este deasupra celui propus pe „Rockul Baroc“. Compozitiile stau în picioare, instrumental totul este la cote pozitive, dar vocea lasa într-o asemenea masura de dorit încat rezultatul final este pe alocuri complet anulat. Parasind orice supozitii fanteziste („if history“-uri) asupra genezei acestui album, putem spune ca el a primit „unda verde“ într-un moment nepotrivit, dupa plecarea solistului vocal Nae Tarnoczi. Inlocuitorul nu s-a achitat de responsabilitatile muzicale asumate. Dar sa amintim componenta trupei: Ilie Stepan – chitara electrica, acustica, double six, mandolina; Bujor Grigore Hariga – chitara solo; Vasile Dolga – percutie; Christian Podratzky – bas; Tic Petrosel – voce. In afara celor mai sus citati, au mai colaborat Stefan Iczedi – claviaturi; Gigi Pavel – saxofon alto, blockflotte; Daniel Fischer – xilofon.

Lecturarea instrumentelor constituie, în sine, o fisa a albumului, ale carui pretentii artistice sunt deosebit de mari. Muzica îi apartine lui Ilie Stepan, iar versurile alese au fost semnate de Marian Odangiu si de Mihai Eminescu (3).

Intre pretentii si materializarea lor sunt însa diferente care, din alte puncte de vedere, pot fi privite ca dihotomii.

„Cu Tine“ începe promitator, dar mixarea pe canale si calibrarea sunetului sunt atat de defectuoase încat orice efect estetic este anulat. Din pacate, aceste neajunsuri caracterizeaza întreg albumul, constituindu-se într-un greu handicap pentru de altfel valoroasa trupa timisoreana.

„Alexandra“ este un cantec melodios, cursiv, dulceag, încarcat, dar totusi simplut (= aglomerat) mai degraba rococo decat baroc. Singura motivatie a unei astfel de creatii ar fi intentia de a evoca sau impresiona o persoana cu acest nume.

Ce caracterizeaza piesa „Dintre sute de catarge“(3) sunt sunetele de pescarusi si de mare, emise de catre sintetizator cu generozitate. Excesul de sunete naturist ambientale este compensat de lipsa durerilor de cap în privinta armoniei, astfel încat per total lucrarea muzicala „are ca n-are“. „Formatii Rock nr 9“ gazduieste o alta piesa a trupei Pro Musica realizata pe versurile lui Eminescu, de un cu totul alt nivel. Daca aceasta a fost puternic apreciata de public, despre cea de pe „Rockul Baroc“ nu se poate spune decat ca este o încercare mecanica de repetare (dupa reteta proprie) a unei creatii de succes.

„Identitate“ reprezinta o dezvoltare modesta a unei piese lautaresti, desfasurate între limitele unui rock usor, care poate suporta suprapunerea armoniei de sorginte populara. Schimbarea ritmului sau modulatia, elemente surpriza ce survin la un moment dat, nu pot îndeparta atmosfera generala de bagatela.

„Curcubeul“ este punctul de varf al albumului. Se cauta structura „baroca“, piesa fiind construita în acelasi timp dupa un pattern asimetric. De fapt, sunt trei piese colate, ce sugereaza o tema principala, una secundara si momentul de improvizatie care pregateste revenirea la tema. Fiind vorba despre o lucrare instrumentala, este si timpul relaxarii timpanelor, dupa pasajele cu voce. Avem de-a face cu un vocalist care nu se margineste la a lucra cu tonuri si semitonuri, ci recurge la come (subdiviziuni; a noua parte din ton) pentru a nuanta ceea ce simte. In argoul muzical procedeul se numeste „a fi pe sapte“. Profanii nu disting decat falsul.

„Invocatie“ se înscrie de minune în cele comentate mai sus. Chitara si basul merg bine, ca pe întreg albumul, fara a fi însa puse în valoare de aranjamente.

Cu „Rockul Baroc“ se încheie un album care ar fi putut iesi mult mai bine daca ar fi beneficiat de un plus de inspiratie.

In 1989 circula prin mediile de rockeri gluma conform careia Dan Andrei Aldea avea locul sau în Genesis, dar i-a lasat pe Peter Gabriel si Steve Hackett; ca Doru Apreotesei ar fi putut canta în Apreotesei, Lake&Palmer, la fel de bine ca în Post Scriptum; si ca Pro Musica putea recurge la un vocalist consonant cu „Rockul Baroc“, dar albumul a fost imprimat cu domnul Petrosel.