Spatiu si timp într-o tragedie a nenascutului: „4 luni, 3 saptamani si 2 zile“ de Cristian Mungiu
articol aparut in Cultura, nr. 74 din 2007-05-31» cultura cinema »
Autor: Ioan Lazar
Putine personaje, putine locuri, timp concentrat, actiune principala din a carei singularitate deriva cateva ramificatii. O stare generala de conspiratie, un curs subteran al firului central, determinant în coerenta narative si stilistice: planuri lungi, miscare redusa a aparatului, secvente construite pe o singura încadratura de baza, filmari cu camera pe umar, urmarind deriva Otiliei, captand suflul ei ratacitor în bezna, absenta aparaturii grele, a tehnicii industriale de turnaj (fara trepied ori steady-cam, nici dolly sau grue).
Filmul evita sa construiasca tabloul unei perioade istorice si cu atat mai putin politice. Ceea ce intereseaza sunt personajele în contextul lor.
Timpul obliga la o formula a numaratorii inverse sugerate de titlu, care nu indica altceva decat perioada de sarcina, ce conduce la o tensiune speciala a diagnosticarii. Ne aflam, prin aceasta, parca la începuturile cinematografului, cand formula grafica a inserturilor conferea tramei un joc dramatic dirijat literal. Titlul lasa sa se întrevada mecanica numaratorii inverse (4, 3, 2…) care, dimpotriva, creeaza efectul, paradoxal, al tensionarii, prin precipitarea lucrurilor, data fiind dificultatea avortarii la o gravida care si-a ascuns sarcina.
Cristian Mungiu declara în caietul program al filmului – si o facea si la conferinta de presa, raspunzand unor întrebari legate de perioada –, ca a dorit sa prezinte viata personajelor, destinul lor individual. Sa nu uitam ca filmul acesta este anuntat ca inclus într-un ciclu intitulat „Amintiri din epoca de aur“, serialitate narativa pe care o regasim si în programul lui Cristi Puiu, de pilda, cu ale sale „Scene de la marginea Capitalei“, deschis cu „Moartea domnului Lazarescu“.
Ceva trebuie lamurit de la început. Filmul evita sa construiasca tabloul unei perioade istorice si cu atat mai putin politice. Ceea ce intereseaza sunt personajele în contextul lor. Il preocupa, astfel, coerenta narativa si implicit articulatiile psihologiilor pe acest tobogan al intimitatii ravasite, cu doua studente într-un oras de provincie, intrate în jocul de culise al avortului, încadrat penal si pedepsit ca atare. Limitarea libertatii lor de actiune atinge, totusi, zone ale clandestinitatii generalizate, suspiciunea devenind un personaj-spectacol.
Sa parcurgem împreuna cu personajele cateva din spatiile-creuzet. Caminul ia aspectul unui bazar. In ambianta paupera de aici, cu relieful unui design minimalist, imaginea de ghetto (a se vedea plimbarea camerei la dus), fetele îsi procura anticonceptionale, fac rost de marfuri absente din comert (nu si de Kent, care nu se gaseste nici în oras, dar, la rigoare, Otiliei i se va oferi pentru a fi dat receptionerei). Masa cu telefonul de la poarta pare – într-un cadru lung, de asteptare, o bolta a unui infern. Conteaza aici si coloratura emotionala a asteptarii (Otilia o informeaza pe Gabi ca a schimbat camera de hotel si ca i-ar mai trebui niste bani).
Cele doua hoteluri, „Unirea“ si „Tineretului“, nu se deosebesc prin atitudinea circumspecta si interesata a receptionerelor. La primul, Otiliei i se refuza recunoasterea rezervarii, pe scenariul tergiversarii raspunsului, corelat cu convocarea telefonica a colegului care ar fi trebuit sa noteze în registru. La Tineretului, exista posibilitatea de a schimba rezervarea, Otiliei oferindu-i-se camera cu Kentul la vedere, urmarea unei operatiuni ad-hoc, de modificare a altei precomenzi. De semnalat ambianta adiacenta si nocturna de aici. Cei doi lucratori de la Militie, ca si receptionerul de noapte, au aerul unor urmaritori deghizati. Simpla lor prezenta da suspans si produce teama. Mungiu schiteaza astfel portretul psihologic al ambiantei de epoca prin simpla inserare în peisajul nocturn al acestor pazitori ai ordinii, evident stricate peste noapte, catre dimineata, cand, întorcandu-se din periplul ei citadin, Otilia, eliberata de povara plodului însangerat, descopera un ranit pe canapea, urmare a încaierarii care avusese loc. Mai este aici jocul cu cheia, care trebuie obligatoriu lasata la receptie, ca si cu buletinul invitatului, domnu' Bebe, care, de teama vreunei surprize, îl uita, ori îl face uitat la plecare.
Camera de hotel este, totusi, revelatorul acestei denaturari a relatiilor între oameni. Chemat la mare urgenta, Bebe redimensioneaza ritmul numaratorii inverse, punand gaz pe foc. El se angajeaza „sa le rezolve pe fete“, desi sarcina este cu mult mai „mare“ (timpul din titlu, indicand dificultatea sporita a întreruperii). Ceea ce joaca el de acum este scenariul unei seductii prin violentarea verbala. Cedeaza Otilia, cu întelepciunea ei sinucigasa, înca o data, dovedindu-si conditia de înger pazitor (manipulat sau nu) al Gabitei (cu aerul ei pudic, nevinovat si suav, îsi revela apoi siguranta atitudinii; în fapt, un personaj cu mult mai complex decat lasa sa se vada, potential purtator de semnificatie a ideologiei subliminale).
La bloc, în apartamentul lui Adi, aniversarea ia aspectul unei revanse fata de cei mai tineri, cazul Otiliei, care fumeaza în fata parintilor si alege Politehnica numai pentru a se asigura de o repartitie la oras.
Sa nu uitam strada, cu autobuzul pacanind neastamparat, cu oamenii care asteapta docili, cu Lastunul pricajit. Mai este acea strada a noptii, caligrafiere a temerii Otiliei. Aparitia individului ce-i serveste de calauza efemera (indica absenta vreunui mijloc de transport la acea ora din noapte), ca si zgomotele unor betivi ori ale unor autoturisme bizare, identificabile ca obiecte suspicioase, asociate cu bataia de inima a fetei, care va reusi pana la urma sa urce la ultimul etaj al unui bloc si sa dea drumul la ghena corpului delict.
Spatiul final, al restaurantului cu masa libera, separata de ambianta nuntii, dar corelata cu aceasta, fie si prin lista aceluiasi meniu, arata alte personaje decat fetele speriate de pana acum. Micul lor purgatoriu a luat sfarsit. Le asteapta alte încercari. Viata merge mai departe, dar ele par pregatite deja pentru orice fel de surprize.