Porno, uaaaaaaau!
articol aparut in Cultura, nr. 74 din 2007-05-31» cultura controversei » dosar
Autor: Cristina Rusiecki
„Nu am citit niciodata un text pornografic sau nu am vazut niciodata un film porno“. De unde pana unde? Am citit în scoala generala tot ce-mi cadea în mana despre subiect (si cat de putine îmi cadeau în mana fata de setea de subiect! ). M-am uitat la filme porno în facultate si putin dupa. Apoi, de la perioada la perioada, interesul s-a tot uscat. A urmat bombardamentul de sex, agresivitate, nuditate si limbaj multiînflorat din „sutele si miile“ de spectacole. Acum, cand vad la teatru o „faza“ (cum spuneau colegii mei de la Filo) sau aud cuvinte de sa mi se zbata pulpanele urechii de învolburare si stangacie, ma simt de parca as semna condica la serviciu. Orice fir de placere reusesc sa-ti stranguleze artele astea în exces. Mare pacat! Sensibilitatea se batuceste, vezi si ce vezi ramane exterior si de consum.
De consum, dar sa fie la altii! Pot sa se stropseasca aia de pe scena sau ecran în fel si chip de pozitii, ca nu faci decat sa sesizezi detaliile de artefact, contrafact si toate celelalte maruntisuri de productie. Cum ii sta piciorul, ce ruj are si cat îi mai ramane, compozitia în cadru si celelalte mii de prostii cu care se ocupa mintea ca sa nu amorteasca de tot pe parcursul „fazelor“. Luati exemplu montarile lui Mihai Maniutiu. Marea scena a copulatiei din „Woyzeck“ în care actorii „bat“ simbolul vreo cinci minute pana ce tot spectatorul se arhipatrunde de metafora ramane reper, nu gluma, în teatrul nostru. Sau montarile cu nuditate (exclusiv feminina), cu lentoarea si repetitivitatea lor deliberata pana la delirium. Pai, pana face un pas actrita, i-ai trecut în revista toate detaliile anatomo-morfo... s.cl. Drumul spre catharsis se buimaceste si presupusii stimuli plini de forta raman sa-si „implodeze“ muschii lubrico-estetici într-un fundal foarte, foarte îndepartat si foarte fasait. Si cand mai sunt si împopotonate cu o simbolistica grea, dar grea, nu gluma...
Recunosc ca si dansurile cu baieti scunzi si bine facuti din toate montarile lui Afrim au fix acelasi efect. Nul. De fapt, pornografia nu mai e o chestiune care sa agreseze prin imoralitate. Sa fim seriosi, la cata arta „consumam“, deja dupa un an suntem imuni la orice fel de sex de pe scena sau ecran. Si – bizareria bizareriei! –, inventivitatea regizorilor de teatru în domeniul asta nu prea sta sa dea pe-afara. Din pacate, nici în altele. Pana la urma, agresiunea porno nu se produce prin obscenitate, ci prin CANTITATE: prin gramezile de tampenii care ti se dau la îngurgitat în toate microoperele de azi. Fara niciun pic de ragaz. Si uneori prin violenta pana la greata. Dar, cum relativism e totul, sigur ca daca as citi asa ceva într-o cronica a vreunei consurori mai în varsta despre un spectacol care mi-a placut, numaidecat as sari pe pozitii de aparare. Furnizati cauza si lasati restul, cu pornografia, în grija noastra, ca gasim criterii sa o validam estetic. Recuzita de argumente s-a consolidat în atatea mii de ani de luari si aparari de pozitii „inocente“.
Asta se întampla cu vazutul. Cu cititul, însa, multa vreme lucrurile au stat altfel. Acolo, da, fara sa vina totul de-a gata în fata ochilor, numai cu sugestia si cu imaginatia care se pune la treaba sa o completeze pe structura propriilor scenarii, cu farafastacuri fantasmatice blande si doar putin-putin constiente (ne pastram imaculati, nu?), lucrurile se schimbau radical. Ca sa fiu dreapta, exact la fel functioneaza teatrul sau filmul. Doamne, cand ma gandesc în urma, nu stiu la alte fete cum e, dar da, pornografia soft are sanse la mine sa starneasca efecte, figuri si impresii. Cand e vorba de relatie între personaje, care, fireste, acum se face, sub privirea spectatorului (artele prezentului, fir-ar sa fie!), cand de simpla mecanica, hat într-o parte, hat în alta, se agata si ceva adancimi – macar un strop mic, mic –, atunci, da, se mai schimba artizanatul si impactul. Macar se anunta. Cat de cat.
Dar exista un domeniu în care marul cunoasterii n-a fost rontait cu dinti lacomi pana la capat. Recte, pana la viermisor. Si, dat fiind ca suntem „atat de tragic conditionati“ fizic, are sanse sa ramana de interes si pe mai departe: literatura cu scene homosexuale. Citeam acum zece ani un roman pe de-a întregul mediocru: „Dosarul... nu stiu cum“, de actiune, spanacuri si spionaj. De multa vreme, nici nu mai asteptam, nici nu mai tresaream la nicio scena mini sau maxiporno. Pana cand dau de o secventa cu viol homosexual, parca în razboi, cu o relatie debordanta de putere între cel pe pozitie si cel detinut. Pe pielea mea am constatat cum curiozitatea neconsumata poate tine în viata placerea estetica. Sigur, cu conditia sa nu faci pe criticul, cum e moda veche pe la noi prin teatru, si sa nu te postezi voit în pozitie megadetasata si ultralucida, ca atunci înseamna ca ti-ai sugrumat cu zece maini orice placere, în afara de placerea violului colegilor la figurat (si aici, Doamne!, pozitiile sunt nenumarate). Din acel moment nu-ti mai ramane decat sa te duci la teatru toata viata de atunci înainte ca la serviciu.
In concluzie, nu licentiosul deranjeaza, ci abundenta lui. „Pune putin sex!“, ca sigur o piesa mai mult sau mai putin subtirica, montata în doua luni (cazul fericit), cu actori care fug în fiecare clipa la publicitati, filmare, pus voci pe desene animate etc. o sa treaca la public. De-abia aici începe obscenitatea. Artistilor fara filtre culturale proprii, daca tot constata ca stilul „Vacanta mare“, dezinvolt de prost-gust, cu sex, mult sex, cu niciun minut fara aluzii porno, prinde atat de bine, li se bulucesc toate reperele artistice. Si, cum asta le vine cel mai la îndemana, ca doar imitatia e prima treapta a maiestriei si ei prima treapta o au la degetul mic, preiau toata mascarada. Doar pe artisti lumea trebuie sa-i iubeasca. Or, daca lumea noastra asa iubeste, iar comicul „de sex“ e cel mai la îndemana si cel mai prizat, si daca oricine e tentat sa aleaga cel mai usor drum, hop!, se umplu scena si ecranul de lipsa de valoare. Asta e adevarata pornografie a zilelor noastre, altfel întru totul de-tabuizate: ciurucurile ce ni se livreaza drept arta, nu cuvintele ce stropsesc timpanele pudibondelor si pudibonzilor critici, care asa gasesc un subiect de scris fara sa-si mai piarda prea mult timp cu atentia si ganditul la spectacol/film/carte/visuals.
Incultura, asta e pornografia zilei; altfel, ne întoarcem la Maiorescu, la Aristotel si la o serie mare pe care i-am fumat cu totii de o suta de ani.