„Dincolo de limite“ sau Explicatiile lui Salman Rushdie
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura literara »
Autor: Mircea Constantinescu
Cred c-am mai marturisit - „in ce vara, in ce an?“ - ca a constituit totdeauna pentru mine o sarbatoare veritabila (ras)citirea marilor scriitori. Dincolo de sarbatori, cum se stie, navaleste, iar si iar, competitia. Spiritul competitiv nu mi l-au starnit niciodata minorii, chiar si cand acestia... mi-au facut unele daruri. Pentru a calma sufletele ulcerate, (re)precizez ca minorii nutresc grosul armatei; exclud pe soldatii de rand, simplii si staruitorii veleitari, dar si pe generali, acestia din urma reprezentand elita diriguitoare, corpusul care conteaza decisiv in emulatie, miezul cercurilor concentrice spre care navigheaza gloantele tuturor celor care se antreneaza in poligon.
Pentru literatura, pentru literatura buna, interesul a fost totdeauna minor. Importanta sa culturala nu deriva din succesul ei intr-un fel de razboi al popularitatii, ci din succesul ei in a ne spune despre noi ceea ce nu auzim din alta directie. Si aceasta minoritate - minoritatea care este pregatita sa citeasca si sa cumpere carti bune - n-a fost, de fapt, niciodata mai mare decat acum. Problema este sa-i captezi interesul.
Nu sunt un maniac, nici macar un amant insistent al florilegiilor intime/intimiste. Am ocolit de-a lungul anilor multe sonate sau camerale sau concerte, prin care unii si altii dintre artistii lumii isi marturiseau pacatele si virtutile, dezamagirile si succesele. Foarte rar, asemenea spovedanii modifica esential impresia decisiva provocata de fictiunile respectivilor. Scriind aceste randuri, imi descopar si o justificare subliminala: probabil ca mi-a fost, ca-mi este frica sa dau ochii cu campionii pe un ring cu competitii conforme unor standarde precise de greutate, varsta, palmares, publicitate, reteta financiara... Tot ce-i posibil. Abia dupa scrierea nu mai stiu carei lucrari, Hemingway ar fi declarat ca, in sfarsit, a reusit cateva pagini gratie carora l-ar putea privi in ochi pe Contele Tolstoi. Lev Tolstoi a fost primul Nobel refuzat. Hemingway a fost un Nobel nerefuzat. Diferenta dintre un maresal si-un general de manutanta e semnificativa doar pentru cunoscatori. Zei, titani, giganti... mitologii sau mitologicale. Pentru consumatorii de Shakire, de hamburgeri, de coca cola, de tanga, de grafitti, toate acestea suna a nazariri, a fantasmagorii deprimante... Singurele topuri fructuoase le reprezinta clasamentele cu miliardari focosi si maseuze plurilingve. Niciodata in istoria omenirii civilizate nu s-au vandut, nu se vor vinde - ca astazi, - cartile la kilogram, bibliotecile la tona de maculatura. Sunt convins ca 99, 99% dintre adolescentii sau tinerii de azi, pusi sa aleaga intre un manuscris tolstoian si o Harley Davidson, vor opta pentru motocicleta cu pricina. Creatorii neamestecati, inextricabil, in multimedia, in mileniul al treilea d.Chr., daca acesta va dainui, nu vor mai fi ascultati, cititi, priviti, apreciati drept guru sau macar drept parinti care oficiaza dinaintea unor dreptcredinciosi...
Prin urmare, cat mai conteaza ca EU marturisesc asupra unei sarbatori egotiste?... Ma flatez singur, fireste. Ca actant intre minorii remarcati mai sus. Faun? Naiada? Semizeu?... Cuvintele pacatuiesc uneori precum spinii trandafirilor: iti pistruiaza cu sange epiderma degetelor, tocmai cand iti apropii rozele de nari, de pupile. Parca anuntasem ceva despre Rushdie... Acestuia i s-a talmacit (cu promptitudine) „Dincolo de limite“, o culegere ampla de articole, eseuri, discursuri. Sarbatoarea lecturii - Rushdie fiind unul dintre contemporani pe care-l pandesc si vanez, iar atunci cand a implinit 58 de ani, i-am daruit, intr-o revista din provincie, un interviu fictiv, din pacate lipsit de ecoul scontat - mi-a fost pigmentata cu numeroase intreruperi. Tensiunea lecturii, tonusul acesteia reclamau continuu time out-uri de odihna meditativa, rareori vesela, cel mai adesea intristatoare si, cateodata, chiar revoltatoare. Cei care vor cadea peste aceste randuri, sunt sigur, cunosc prea bine cum acest mare scriitor a fost transformat in 1989, din cauza acelei fatwa promulgata de-un papa fundamentalist, ayatolahul Khomeini, transformat, zic, intr-un mare caz. Mi-as fi dorit ca urmatoarele linii sa recompuna, agreabil si adevarat, silueta unui scriitor, disimulata magistral in povestile pentru adulti pe care le-a imaginat pana azi. Ce crede, ce marturiseste un creator de basme culte despre sine, despre altii. Pe cine (nu) iubeste, cu cine (nu) voteaza, cine sunt prietenii care (nu) l-au tradat, care evenimente locale/mondiale (nu) l-au cutremurat. Daca femeile, ruleta, drogurile, Legiunea Straina sau MI 6, gulagurile sau Siberia restaurate, ploile acide ori exprimarea artistica simultan in cel putin doua limbi i-au ruinat sau salvat viata. Raspunsuri intregi sau simulacre de replici mi-ar fi fost de-ajuns spre a-i recompune, cum ziceam, acea alta silueta, domestica, daca mi-e ingaduit termenul... Dar asta ar fi fost posibil numai in cazul cand deceniile cele mai fecunde din existenta sa n-ar fi fost torpilate de amenintarea fals-religioasa si, prin asta, de-a dreptul ticaloasa si marturisitoare de interese politice ample subterane (= zacaminte uriase de petrol...), cunoscuta sub numele de fatwa. In locul unei siluete proiectate boticellian, cred ca va rezulta ceva semanand cu reprezentarile suprarealiste/metafizice ale unor De Chirico, Ernst, Magritte... in context, nu mai surad deloc peste mesajul oniric al lui Breton: „Il y a un homme coupé en deux par la fenetre“. Din sectiunea „Eseuri“: „Mi-am scris prima povestire in Bombay, la varsta de zece ani. Titlul ei era «Dincolo de curcubeu» - ascutita domnisoara Gulch, cu un profil bun de taiat geamuri, isi calareste teapan bicicleta, purtand pe cap o palarie ca o budinca de prune sau ca o bomba - Imi amintesc (sau mi se pare ca imi amintesc) ca atunci cand am vazut pentru prima oara acest film... (= este genul de formulare ce mi se potriveste, prin dubitatia strengara, in destule situatii de-a latul acestor insemnari reconstitutive amalgamate in «Accesul liber la raft») - Momentul in care am vazut pentru prima data «Vrajitorul din Oz» a facut din mine un scriitor - Pe cand cotrobaiam printre secretele problemelor cu bautura ale Vrajitorului... Aceasta este ultima si cea mai teribila lectie a filmului: ca exista un sfarsit, un ritual de trecere neasteptat. in final, incetand sa mai fim copii, devenim cu totii magicieni fara magie, scamatori demascati, avand doar simpla noastra umanitate ca s-o scoatem la capat - Atunci cand peisajul general este atat de descurajant, e usor sa pierzi din vedere lucrurile bune - Scriitorul perfect este ceva care nu exista (= propozitia mi se pare un pandant al meditatiei blagiene despre capodopera literara si opera rotunda) - o senzuala veritabila a Beirutului, o femeie care adora sa-si petreaca dupa-amiezele ungandu-si parul cu uleiuri aromate, care actioneaza in deplina libertate sexuala si scrie cu un simt erotic explicit si folosind descrieri care fac acest roman destul de indraznet pentru standardele puritane (= Rushdie se refera aici la scriitoarea libaneza Hanan al-Shaykh) - intr-o epoca in care mult din literatura si inca si mai mult din critica literara s-a intors catre sine, pierzandu-se in sala cu oglinzi, dubla insistenta a lui Arthur Miller asupra realitatii realului si asupra functiei morale a scrisului suna inca o data la fel de radical ca in tineretea lui... Atunci cand un mare scriitor ajunge la o varsta inaintata (= Miller implinea 80 de ani, n.mea), cedezi cu usurinta tentatiei de a-l transforma intr-o institutie, intr-o statuie a propriei sale persoane - (George Steiner se intreaba, retoric): Cum poate concura cu adevarat romanul in ziua de azi cu cele mai bune reportaje, cu cele mai bune relatari din actualitatea imediata? (= Nathalie Sarraute in «Era indoielii» aproape ca aprecia drept imoral sa mai scrii romane dupa genocidurile tip Auschwitz-Birkenau; justificarea ei curgea, emotional, din traumele ultimului mare razboi si aluneca pe macadamul unei stangi franceze devoratoare de artisti neangajati; in 2000, cand isi lanseaza mirarea, Steiner isi extrage justificarea din sufocarea epicului romanesc, incapabil sa inoate pana la malul unui ocean talauzit de sitcom-uri si seriale TV; pana la urma, si Sarraute, si Steiner radicalizeaza liric inelele de «criza», producatoare de «disparitii» ale cate unui gen artistic confruntat cu publicurile seduse de alte si alte formule artistice) - Ce conteaza de unde vin marile romane, atata vreme cat ele continua sa vina?.... Daca V. S. Naipaul nu mai vrea sau nu mai poate sa scrie romane e pierderea noastra. Dar arta romanului va supravietui, fara indoiala, si fara el - in prezent atractia cinematografului, a televiziunii si chiar a publicitatii trage patura geniului de pe roman, care sta prin urmare dezvelit, tremurand in pijamalele lui in toiul iernii culturale“ - Iar acum, cateva propozitii definitorii pentru pozitia scriitorului indo-britanic: „Pentru literatura, pentru literatura buna, interesul a fost totdeauna minor. Importanta sa culturala nu deriva din succesul ei intr-un fel de razboi al popularitatii, ci din succesul ei in a ne spune despre noi ceea ce nu auzim din alta directie. Si aceasta minoritate - minoritatea care este pregatita sa citeasca si sa cumpere carti bune - n-a fost, de fapt, niciodata mai mare decat acum. Problema este sa-i captezi interesul. Ceea ce se intampla nu este atat moartea, cat instrainarea cititorului. in 1999, in America s-au publicat peste cinci mii de romane. Cinci mii! Ar fi un miracol daca s-ar scrie intr-un an cinci sute de romane publicabile. Ar fi extraordinar daca cincizeci dintre ele ar fi bune. Ar fi prilej de sarbatoare universala daca cinci dintre ele ar fi remarcabile. Ba nu, daca unul dintre ele ar fi remarcabil!“ Ei bine...
Rasfoind febril urmatoarele 350 de pagini, nu omit asemenea tuse: „Natiunea cere imnuri, drapele. Poetul ofera conflicte. Zdrente (= parca citeaza din «Schimbarea la fata...» a lui Cioran) - marii scriitori produc mare tumult in minti si in inimi. Unii cred ca persecutia le face bine scriitorilor. Acest lucru e fals - in cele mai bune opere, o harta a natiei se va dovedi in egala masura o harta a lumii - Literatura intra in ring. Istoricilor, mogulilor presei, politicienilor nu le pasa de intrus, insa intrusul e o specie incapatanata. in aceasta atmosfera ambigua, peste acest pamant plin de urme de pasi, in aceste ape tulburi, aici are el de lucru - Literatura buna presupune o natiune fara granite. Scriitorii care slujesc granitele au devenit paznici de frontiere - in multe cazuri, literatura buna nu are nevoie de dimensiunea publicului - cartile pot creste atat din spori purtati de aer, cat si din radacinile specifice si locale ale creatorilor - Facem ceva nou folosind ceva vechi si adaugandu-i cateva elemente de noutate de la noi. in «Versetele satanice» am incercat sa raspund la intrebarea cum vine pe lume noutatea? O parte a raspunsului este influenta, patrunderea vechiului in nou - Demonizarea lui Machiavelli mi se pare una dintre cele mai incununate de succes acte de calomnie din istoria europeana (= dupa cateva sute de ani care au contaminat radioactiv - si stereotip - portretul real al ilustrului florentin, Rushdie are dreptul sa creada astfel; dar eu, dar noi, «y compris Rushdie», care nu ne jenam, si pe buna dreptate, sa-l demonizam pe-un Stalin, vom fi cumva, peste secole, corectati de vreun artist sau politolog, caruia perspectiva istorica in sine sa-i obtureze suficient judecata incat sa afirme ca marele criminal, zis si «tarul rosu», apartine galeriei ilustrilor comandanti de osti de teapa unor Alexandru, Caesar, Decebal, Napoleon, Bismarck...? Sper ca s-a priceput ca asocierea Machiavelli-Stalin este una strict formala) - Cu creierul ars de acid, lucra, ultima oara cand am auzit de el, in simple slujbe manuale: strangerea frunzelor dintr-un parc, genul asta de lucruri“ - Poate sa concureze un scriitor cu un Mick Jagger? Un raspuns-motto il ofera Rushdie: „Bateti din palme, da Mick Jagger comanda pe Wembley, si 70.000 de oameni ii dau ascultare“. in acesti termeni, scriitorul e defavorizat prin definitie; eventualii lui 70 de mii de cititori nu-l ating, nu-l aud, nu-l vad, nu-i rup vesmintele, nu lesina in fata lui, nu-si framanta trupurile cu agresivitate erotica, nu-i urla-n fata onomatopei lacrimogene sau injurioase, nu-si obliga pruncii de tata sa participe la walpurgia nocturna ori sub soarele torid si nici nu trag fermoarul endocrinelor, lasate slobode sa se agite in erectii umectante; nici macar un as al scriitorilor pornografi n-are cum sa dezlantuie asemenea frenezii colective efemere dar intense, unanimiste si defulatoare; insusi Rushdie a explorat/exploatat subiectul defazajului dintre cele doua tipuri de perceptii in coplesitorul roman „Pamantul de sub talpile ei“. „in ciuda dezamagirilor de la inceput, mi-am dorit dintotdeauna sa devin actor... La Cambridge mi-am confectionat singur din chit o prelungire de nas pentru un rol dintr-o piesa de Ionesco, dar chiar din seara premierei, cand m-am aplecat peste mana unei doamne, mi-am turtit protuberanta falsa intr-o parte si am inceput sa seman cu omul-elefant mult mai tare decat mi-as fi dorit - aparatele de fotografiat, ca si teama, mananca din suflet (= si totusi, unii artisti s-au dedat cu fervoare acestui soi de auto-canibalism: contele Tolstoi, Brancusi, Panait Istrati sunt doar primele nume care-mi atin calea; tema amoralitatii foto-aparatului a fost superb ilustrata de Cortázar si Antonioni in creatia finala «Blow Up», film-eseu revazut de patru ori, aidoma pandantului sau «Femeia nisipurilor»; la etajul superior acestora cazez «E la nave va» al lui Fellini, probabil capodopera genialului artist) - O societate libera nu e un loc tihnit si lipsit de evenimente; acesta e genul de societate stagnanta, moarta, pe care incearca sa o creeze dictatorii. Societatile libere sunt dinamice, galagioase, turbulente si pline de polemici dure“ - „pura bufonerie a religiei... Dupa mintea mea, chiar si cea mai complexa religie infantilizeaza fundamental sinele nostru moral prin impunerea unor Arbitri morali infailibili si a unor Ispititori imorali irecuperabili ce stau undeva deasupra noastra - parintii eterni, cel bun si cel rau, cel luminos si cel intunecat, amandoi plasati pe un taram supranatural“ (= nu e o apostazie, nici o erezie, doar proiectia meditatiei unui autentic liber-cugetator, care refuza documentat politeismul sau monoteismul in numele carora, de-a lungul mileniilor, s-au comis crime, carnagii, genociduri, razboaie fratricide, dislocari masive de populatii, mutilari corporale
Salman Rushdie supravietuieste. Din februarie 1989, cand a fost lansata la apa fatwa, si pana azi, iulie 2006. Locuinte flotante. Paza asigurata de trupe speciale. Aparat si blamat continuu. Scriind capodopere dupa capodopere. Singura scuza a Occidentului democratic si liberal ar fi sa convinga Academia Suedeza sa-i inmaneze Premiul Nobel. Nobilii academicieni n-au fost impuscati cand au premiat pe Soljenitin sau pe Gordimer. Nu cred, de fapt sunt convins ca Teheranul nu-si doreste reintrarea in Istorie pe-o asemenea scara de incendiu...