Turbulente est-europene
articol aparut in Cultura, nr. 74 din 2007-05-31» cultura literara » carti, reviste, cafenele
Autor: Mircea Iorgulescu
Ard marginile rasaritene ale Europei? De la Baltica la Marea Neagra, de la Tallin si Varsovia pana la Sofia, crizele politice se înlantuie, agitatiile si conflictele se intensifica, societatile se învrajbesc, tensiunile sunt atatate paroxistic, violenta mocneste, iar prim-planul vietii publice si politice este ocupat de stranii si adesea monstruoase personaje ivite parca din cele mai urate visuri ale popoarelor acestor tari.
Nu sunt totusi spectre, nu sunt umbre, nici resturi pocite de nestiute cosmaruri, izbavitor spalate de lumina zilei. Sunt creaturi concrete, reale, exista cu adevarat, reprezinta victoria unui concret obscen. Sunt demagogi desantati, fara scrupule si fara rusine, sunt saltimbanci grotesti, sunt escroci de duzina proiectati în neverosimile ipostaze de figuri providentiale, de la care se asteapta o nedefinita salvare colectiva. Si e, mai ales o inepuizabila galerie de insi cu apucaturi, comportament si limbaj de pegra decomplexata, triumfal iesita la lumina din obscure, nebanuite adancuri sociale. Un concret implacabil. „Cu fiecare zi, tara mea se înfunda ceva mai mult în echivoc si melancolie. Toata lumea vrea sa emigreze (...) doar cei slabi, batranii si imbecilii vor ramane pe loc. Si cei care nu au mijloace pentru a-si cumpara un bilet de dus. (...) Suntem parcati în prezent, disecam trecutul, nu credem în viitor. Cei care înca mai cred pleaca sa-l caute în alte parti“ – scria vara trecuta prozatorul si jurnalistul polonez Andrzej Stasiuk.
Cateva luni mai tarziu, la Budapesta, împlinirea a 50 de ani de la tragica revolta anti-sovietica a maghiarilor avea sa fie aniversata prin lupte de strada, cu baricade, cu împuscaturi, cu fumigene. Pentru a se da parca un si mai apasat caracter simbolic incapacitatii de dialog a lumii politice locale, au existat doua monumente comemorative. Fiecare tabara si-a construit propriul monument. „Trebuie spus sus si tare: cel mai mare pericol ce apasa asupra viitorului Ungariei este incapacitatea de a dialoga, tendinta de a-l socoti pe celalalt dusman, nu adversar“ – nota eseistul si jurnalistul maghiar Paul Lendvai.
„Ei sunt cosmarul capitalelor europene, cei care pot face Uniunea sa deraieze“, scrie în cel mai recent numar (526, 19 – 25 mai 2007) saptamanalul francez „Marianne“, în momentul de fata probabil cel mai bun dintre news-magazinele pariziene si de aceea, desigur, cam boicotat de confrati, fie acestia de dreapta, fie de stanga, nu însa si de cititori.
„Ei“ sunt doi conducatori politici est-europeni, unul presedinte, celalalt premier. Sunt fratii gemeni polonezi Lech si Jaroslaw Kaczynski, pe care „Marianne“ îi numeste „Hidosii Goe ai Europei“ („Les affreux Jojos de l'Europe“), acesta fiind chiar titlul articolului despre „cosmarul“ pe care cei doi si, prin ei, tara lor îl reprezinta pentru Europa. Desi polonezii sunt de fapt ostatici – „în timp ce polonezii sunt cei mai pro-europeni, cruciadele celor doi frati sunt pe cale de a le izola tara“. Ostatici, dar nu pasivi. La 17 mai, dupa o conferinta de presa tinuta împreuna de doi fosti presedinti ai Poloniei, altadata adversari, Lech Walesa si Alexandr Kwasniewski, a fost lansat un apel prin care se cere „respectarea neconditionata a normelor democratice europene“. Fratilor Kaczynski li se reproseaza între altele autoritarismul populist, „încercarile de a impune un singur adevar, moral, politic si istoric“ si „practicile iresponsabile si periculoase care duc la violarea vietii private si a demnitatii cetatenilor“. Conferinta fusese organizata la Universitatea din Varsovia, iar printre cei prezenti se aflau mari figuri ale vietii artistice si intelectuale poloneze, de la Bronislaw Geremek, cel care a refuzat „legea scelerata“ a decomunizarii voita de fratii Kaczwnski, pana la regizorul Andrzej Wajda si actorul Daniel Olbrychski. Intelectualii polonezi, ca si altadata pe vremea comunismului, si-au pastrat simtul critic, nu l-au transformat în simulacru pentru a se pune cu patos pretins civic în slujba cui detine banii si puterea. „Ce se petrece în Polonia?“ – se întreba astfel Adam Michnik, istoric de profesie si jurnalist, om care nu si-a prefacut trecutul de dizident anti-comunist si anii de închisoare si persecutii în trambulina a revansismului. „Orice revolutie – explica Michnik – trece prin doua faze: mai întai o lupta pentru libertate, apoi o lupta pentru putere. Prima este o emancipare a sufletului, cand omul exprima ce are mai bun, în vreme ce a doua elibereaza ce are mai rau: invidia, intrigile, aviditatea, suspiciunea si dorinta de razbunare. Revolutia declansata de sindicatul Solidaritatea a urmat o traiectorie neobisnuita. Constrans la clandestinitate de legea martiala din decembrie 1981, Solidaritatea a supravietuit unei represiuni de sapte ani, pentru a reapare la lumina zilei în 1989, în siajul „ perestroicii „ lui Gorbaciov. Solidaritatea si aripa reformista a puterii comuniste au ajuns la un compromis care a deschis calea anihilarii pasnice a dictaturii comuniste în tot blocul sovietic. Solidaritatea a adoptat o atitudine de compromis mai degraba decat una de razbunare, preferand ideea unei Polonii pentru toti celei a unei tari divizate între castigatori atotputernici si perdanti oprimati. Dupa 1989 au fost schimbari de guvernare, dar tara a ramas stabila. Fostii comunisti au acceptat ei însisi regulile democratiei parlamentare si ale economiei de piata. Dar nu toata lumea a urmat aceasta cale. Astazi Polonia este guvernata de o coalitie de revansarzi din epoca post-Solidaritatea, de turbulenti postcomunisti provinciali, de grupuri xenofobe si antisemite, mostenitoare ale sovinismului de dinainte de razboi, si de mediile care înconjoara postul de radio Maryja, portavocea fundamentalismuluzi etni-clerical. Pretutindeni se vad semne nelinistitoare: autoritatea Justitiei este subminata, independenta Tribunalului Constitutional este repusa în discutie, functionarii sunt cumparati, iar functia de procuror este politizata“. O coalitie care guverneaza, adauga Michnik, „combinand reteta neoconservatoare a lui George Bush si centralismul lui Vladimir Putin“. Cat despre „lustratia“ dorita de gemenii la putere si coalitia lor, Michnik se întreaba daca ar fi trebuit sa aiba loc înca la începutul transformarii Poloniei. „Telul acestei revolutii pasnice – raspunde el – era libertatea, suveranitatea si reformele economice, nicidecum o vanatoare de suspecti. Daca vanatoarea aceasta ar fi fost organizata în 1990, nici reformele economice ale lui Leszek Balcerowicz, nici crearea statului de drept n-ar fi fost posibile. Iar Polonia nu ar fi fost nici membra a NATO, nici a Uniunii Europene. Astazi, doua Polonii sunt fata în fata. Polonia suspiciunii, a fricii si a razbunarii lupta împotriva Poloniei sperantei, a curajului, a dialogului. Aceasta Polonie – a deschiderii si tolerantei, a lui Ioan Paul al II-lea si a lui Czeslaw Milosz, a prietenilor mei de clandestinitate si de închisoare – trebuie sa învinga“.