Dupa referendum
articol aparut in Cultura, nr. 74 din 2007-05-31» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Traian Basescu s-a întors la Cotroceni dupa ce a obtinut aproape 75% de voturi la referendum. O victorie zdrobitoare, care nu poate sa nu ridice anumite semne de întrebare cu privire la cultura civica democratica a acestui popor, dar si cu privire la neseriozitatea luptei politice de la noi.
Basescu a facut ceea ce stie sa faca mai bine: bai de multime, cumparaturi, recitarea de minciuni cu o naturalete buna de un Oscar, un pic de badaranie si un pic de rasism (povestea cu „tiganca împutita“). A stiut sa controleze mai mult decat bine situatia, facand campanie nu numai pentru el, ci si pentru cele doua anexe politice ale sale: PD-ul si PLD-ul care, la viitoarele alegeri, se vor descurca, mai mult ca sigur, onorabil.
Ce ne doare/ce ne pasa?
Romanii, în marea lor majoritate, nu au prea fost interesati de soarta democratiei si a lui Traian Basescu. Pur si simplu, pentru 55,55 % din corpul electoral, faptul ca Basescu a încalcat Constitutia sau ca Parlamentul ar fi plin de parlamentari corupti nu are absolut nici o importanta. Ce o conta pentru ei? Unii dintre ei au tinut sa o spuna clar pe panourile celor de la Realitatea TV: sex mult si gratis, dar si legalizarea marijuanei. Asta atunci cand nu afiseaza o scarba „superioara“ fata de viata politica, scarba care le mascheaza, de fapt, neputinta de a se decide rational asupra propriului lor viitor.
Pentru aproape 75% din corpul electoral care a avut bunul simt civic de a merge la vot, solutia pentru problemele Romaniei a fost reprezentata de Traian Basescu. Votul a fost nu numai pentru presedintele suspendat al Romaniei (care, în ziua referendumului, oscila între statutul de hot de telefoane mobile si acela de badaran xenofob – îl reprezinta bine ambele pozitii), ci si împotriva clasei politice „corupte“ si dominate de oligarhi. Ca nu are habar cine sunt oligarhii, iar pe cei pe care îi cunoaste din presa îi stie de oligarhi pentru ca asa îi numeste domnul Basescu si ceata lui de doua partide cu pitici (PD si PLD), asta conteaza mai putin...
In aceasta categorie intra si o buna parte din intelectualii de dreapta care vad în personajul Traian Basescu speranta unui alt fel de a face politica, sa-i spunem, mai apropiat de dreapta. Ca urmare, nu se sfiesc sa îl compare cu Sarkozy, desi, în fapt, presedintele Basescu este, cel mult, o caricatura a lui Silvio Berlusconi (ca sa ne raportam la un alt lider politic de dreapta). Incapatanarea în a îl sustine pe Traian Basescu, trecand cu vederea ineficienta acestui scandalagiu politic, dar si grobianismul, incultura si populismul ieftin (de dictator central-african) de care da dovada presedintele tarii este demna de o cauza mai buna. Cauza mai buna la care ma gandesc este gandirea politicului cu mintea, si nu cu sufletul.
Incultura politica, populism politic
In sfarsit, 25 % dintre cei prezenti la urne au votat pentru suspendarea lui Traian Basescu. Aici gasim electoratul fidelizat de partidele care au facut opozitie presedintelui Basescu. Cati au înteles ceva din referendum, iarasi nu cred ca se poate cineva pronunta.
Ce este oare mai grav? Ca a mers la referendum doar 45 % din corpul electoral? Ca 75% dintre cei care au mers la vot au preferat un om unor partide? Sau ca, si cei 25% care au votat pentru partide, nu prea dau impresia ca stiu de ce au votat „Da“? Oricum am suci-o, oricum am învarti-o, traim într-o tara al carui popor nu prea are habar pe ce lume traieste, care nu prea întelege ce e cu politica asta mai mult decat întelegeau taranii lui Marin Preda.
Vinovatia nu este totusi a poporului. Nu poti sa îi ceri precupetului din Piata Sudului din Bucuresti sa îsi dedice timpul liber cercetarii doctrinelor politice ale partidelor noastre sau vizionarii, cu pixul în mana, a dezbaterilor din presa scrisa sau de la televizor. El stie din scoala cum ca „marele poet national“ cerea declamatoriu revenirea lui Vlad Tepes pentru a face ordine în tara, mai stie ca presedintele Basescu are o placere în a da tepe (flota, prietenii de afaceri de la Golden Blitz etc.) si în a monta tepe (cum erau cele din campania electorala din 2004). Daca mai adaugam aici si faptul ca domnul Basescu este cunoscut ca „om de lume“, care consuma cu placere mititei, bea, danseaza, înjura si nu îi suporta pe tigani (întrunind astfel toate atributele unui bun roman), ca poporul îl alege cu spor nu are cum sa mai mire.
Batuti cu propriile arme
Si adversarii domniei sale încearca sa fie „oameni de lume“, însa nu prea le iese. Calin Popescu Tariceanu, Mircea Geoana sau Dan Voiculescu sunt, din pacate pentru viitorul lor politic, prea educati, prea gentlemani pentru acest popor. Pot sa ofere mititei si bere electoratului, dar ceva din ei (eu cred ca educatia, bat-o vina!) îi împiedica sa stea si sa bea cot la cot cu poporul. Eventualele amante ale domniilor lor sunt prea discrete pentru a oferi imaginea de oameni cu libido sanatos (o alta calitate esentiala pentru electoratul nostru) acestor politicieni.
Dar sunt oare acesti politicieni vinovati pentru crima de a mentine un cadru de relativa civilitate în spatiul politic? Desigur ca nu. Insa sunt vinovati din alt punct de vedere: nu au facut nimic pentru a-si forma electoratul. Prea mult am crezut ca scopul campaniilor electorale este cel al pacalirii oamenilor. Campaniile electorale ar trebui sa fie cai de educare a electoratului, de formare a lui. Daca nu se va întelege aceasta, ne vom tarai prin democratie pana la sfarsit – asta pentru simplul motiv ca nu am putut învata sa mergem.
Cand Parlamentul Romaniei a reusit sa depaseasca toate disensiunile politice interne pentru a se mobiliza împotriva pericolului reprezentat de „presedintele jucator“, am salutat gestul acesta ca pe unul de maturitate politica. Parlamentul juca o carte importanta pentru soarta democratiei.
Consecinta fireasca a votului din Parlament ar fi trebuit sa fie o campanie de informare a opiniei publice cu privire la Constitutie, la constitutionalitatea suspendarii si la pericolul reprezentat de presedintele suspendat pentru viata democratica de la noi. In schimb, partidele politice au fost darnice... cu mici si apa minerala, desi informatia, mult mai necesara într-un asemenea context, ar fi costat mai putin.
In timp ce presedintele suspendat poza cu mana la gura, la ochi si la urechi, asemenea maimutelor din iconografia orientala, transmitand un mesaj pe cat de simplu, pe atat de fals – cum ca este victima unei mafii teribile (s-au facut referiri si la masonerie, dar si la GRU, fostul KGB) despre care stim doar ca exista pentru ca ne vorbeste presedintele despre ea –, adversarii sai practic îi girau discursul în momentul în care postau (total neinspirat) postere cu mesajul: „Ne-ai întors spatele, Traiane!“. Parca vedeam un Don Vito Corleone certandu-l parinteste, dar si cu dezamagire, pe fiul trecut de partea Justitiei, cu o asemenea formula...
Mircea Geoana, cel mai activ antibasescian al campaniei, nu a stiut sa convinga pe nimeni, nici macar pe el însusi, de ce merita sa îl trimitem acasa la el pe Basescu. In rest, mitinguri penibile, unde oamenii veneau pentru mici, bere sau pentru ca nu aveau altceva de facut acasa.
Crasa normalitate
Basescu a facut, în schimb, ceea ce stie sa faca mai bine: bai de multime, cumparaturi, recitarea de minciuni cu o naturalete buna de un Oscar, un pic de badaranie si un pic de rasism (povestea cu „tiganca împutita“). A stiut sa controleze mai mult decat bine situatia, facand campanie nu numai pentru el, ci si pentru cele doua anexe politice ale sale: PD-ul si PLD-ul care, la viitoarele alegeri, se vor descurca, mai mult ca sigur, onorabil.
Acum lucrurile au revenit la... normal: un razboi penibil între palate, un presedinte neonorant pentru tara, dar reprezentativ pentru popor, un Parlament umilit si niste partide politice care trebuie sa învete ca, dupa epoca Traian Basescu, nu mai au voie sa dea electoratului mici si bere, ci.... democratie.