Lumy si deschiderea fenomenologica
articol aparut in Cultura, nr. 72 din 2007-05-17» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Teodora Dumitru
Ce i-ar spune Stefan Agopian Luminitei Marcu, cocotata din „Mansarda cu portocali“? Printre altele si ca „e absolut plicticoasa cand povesteste, ca un elev silitor si mandru de el, cartile pe care le-a citit in legatura cu Spania. I-as mai putea spune ca de multa vreme «Manoil» nu mai e considerat primul roman romanesc sau ca e greu de sustinut ca Maiorescu a fost prieten cu Eminescu si Creanga. Poate ca intr-o zi vreun student mai obraznic decat ea ii va explica cum stau lucrurile. As putea continua, dar autoarea ii dispretuieste pe «inginerii care au citit biblioteci si stiu anul exact cand a avut Shakespeare primul copil». Nu e cazul meu, dar nu-mi vine sa risc cu Luminita de la capatul bibliotecii. Toate bune si frumoase, dar autoarea, care a terminat o facultate, e asistenta universitara si doctoranda, are mari probleme cu limba romana. Frazele ei sunt cand aiuritoare, aproape schizofrenice [...] Se lauda ca l-a studiat pe Shakespeare si scrie: «Am avut o relatie matura si institutionala cu el i-am citit pasajele de multe ori…» (s.m.). Asadar, la pagina 169, Luminita noastra declara ca i-a citit lui Shakespeare pasajele de multe ori. Frumos, instructiv si amuzant. Daca ii citea si titlurile, ar fi devenit o femeie nu numai frumoasa, ci si culta.“ („Academia Catavencu“, din 9 mai 2007). Dar asa si este. Luminita Marcu este the big deal in materie de frumusete & cultura, iar Agopian un fric-os care nu face fata unor evidente. Vianu Muresan, in schimb, e mai perspicace (vezi numarul din acelasi 9 mai, al „Adevarului literar si artistic“). El s-a sesizat in timp util ca „contemporanele noastre, care produc literatura tanara si de succes, sunt culte si hegeliene. Desigur, cu unele exceptii