Catre o poetica a culturii
articol aparut in Cultura, nr. 72 din 2007-05-17» cultura »
Autor: Simina-Maria Dan
Desi Eugeniu Coseriu (1921-2002) se numara printre cele mai importante personalitati din lingvistica mondiala, opera savantului de origine romana nu a fost pana acum complet asimilata in mediile de specialitate din tara. Dupa 1989, s-au tradus in limba romana cateva dintre cartile care fundamenteaza doctrina integralista („Sincronie, diacronie si istorie“, „Lectii de lingvistica generala“, „Teoria limbajului si lingvistica generala“), au fost publicate mai multe culegeri de interviuri, prelegeri si conferinte prilejuite de vizitele lui E. Coseriu in Romania sau in Republica Moldova, iar principiile integraliste au fost adoptate in universitati si au impulsionat numeroase lucrari de doctorat.
Cu toate acestea, o preocupare constanta pentru lingvistica integrala exista exclusiv in grupul de cercetatori de la Cluj, coordonat de profesorul Mircea Borcila, principalul reprezentant al integralismului in spatiul cercetarii romanesti. De altfel, in aceasta directie se inscriu si lucrarile publicate in ultimii ani de autoare precum Emma Tamaianu („Fundamentele tipologiei textuale“, Clusium, 2001) sau Nicoleta Daisa-Nesu („Textul politic“, Casa Cartii de Stiinta, 2005), care au realizat cateva extensii semnificative ale doctrinei coseriene, mai ales in domeniul tipologiei textuale.
Un demers diferit, insa derivat tot din integralism, i se datoreaza Lolitei Zagaevschi Cornelius („Functii metaforice in «Luntrea lui Caron» de Lucian Blaga. Abordare in perspectiva integralista“), care isi alege ca punct de plecare unul dintre aspectele esentiale ale teoriei coseriene: cooperarea dintre lingvistica si poetica, si anume acea dezvoltare a lingvisticii textului catre o „poetica a culturii“ pe care o preconiza, inca de la inceputul anilor ’90, Mircea Borcila.
Cartea Lolitei Zagaevschi Cornelius are in vedere doua obiective complementare (de natura teoretica, respectiv analitica), fiind alcatuita din trei capitole care constituie tot atatia pasi spre tinta urmarita. Prima parte a volumului („Semantica textului“) sistematizeaza premisele integraliste ale cercetarii. Pornind de la trihotomia lui Eugeniu Coseriu (care distingea intre planul universal, cel istoric si cel individual al limbii), autoarea adopta principiile de abordare ale lingvisticii textului, inteleasa, in maniera coseriana, ca „hermeneutica a sensului“. Cu alte cuvinte, obiectul investigatiei il constituie limbajul ca „discurs“ (exercitare individuala a „vorbirii“) si, totodata, ca „produs“ (ergon), in situatia data volumul blagian „Luntrea lui Caron“. Reusita metodologica a Lolitei Zagaevschi Cornelius consta in faptul de a fi gasit o punte de contact intre lingvistica si poetica, in conformitate cu dubla articulare a textului literar. In opinia autoarei, singura disciplina capabila sa joace un asemenea rol este semantica textului, fondata, in cazul de fata, pe „teoria poezei discursive“ a lui Mircea Borcila, care descrie creatia de sens drept o creatie de lumi posibile si explica astfel natura duala (lingvistica si „trans-lingvistica“) a poeticului. Cealalta ipoteza a Lolitei Zagaevschi Cornelius priveste nivelurile superioare ale constructiei de sens si se sustine prin „teoria articularii sensului“, orientata de urmatorul principiu metodologic: „un fapt lingvistic care poarta o anumita valoare de sens, adica are o anumita functie textuala la un palier de sens determinat, se poate constitui, la randul sau, in expresie sau «forma» (...) a unui fapt textual la un palier superior de sens“ (p. 66).
Principiile amintite constituie baza tipologizarii care se va realiza in cel de-al doilea capitol al cartii, „Dimensiunea metaforica a sensului“. Recunoscand procesul metaforic ca principal mecanism al creativitatii, autoarea realizeaza o clasificare a metaforelor care combina criteriul structural (metafora ca ocurenta „punctuala“, de amploare locala vs metafora ca „procedeu textual configurativ“, cu raza de actiune globala) cu acela functional (metafora „semnificativa“, functionand in plan lingvistic ca modalitate de structurare a orizontului experiential vs metafora „trans-semnificativa“, care actioneaza in planul poeticului ca instrument creator de lumi noi). Rezulta de aici o tipologie cvadipartita, conceptualizata dupa modelul „functiilor textuale“ creionate de E. Coseriu in „Linguistica del testo“ si proiectata ca baza de constructie pentru o posibila „metaforica a textului“. Din aceasta perspectiva, Lolita Zagaevschi Cornelius se delimiteaza de orientarile similare in domeniu, discutand critic modelele de analiza propuse de Jean Ricardou, Luz Aurora Pimentel si de teoria cognitivista. Mai ales cognitivismul, datorita potentialului sau explicativ, face obiectul unei discutii mai detaliate, care sfarseste insa prin marcarea unui dezacord de principiu. Limitele doctrinei cognitiviste se observa mai ales in tentativa de a reduce domeniul poeticului la orizontul lingvistic primar, ceea ce ar conduce, in ultima instanta, chiar la anularea creativitatii de tip cultural.
Existenta acestui tip de creativitate specifica este demonstrata si analizata in cel de-al treilea capitol al volumului („Investigarea metaforicii textuale“), unde Lolita Zagaevschi Cornelius investigheaza configuratia si functiile metaforelor din „Luntrea lui Caron“. Cercetarea se face, dupa cum era firesc, in lumina conceptelor sistematizate in capitolele anterioare. Insa interpretarea textului blagian nu consta doar intr-o aplicare automata a instrumentelor teoretice. De fapt, autoarea cartii recunoaste ca principalul mijloc de sesizare a complexitatii textelor poetice (in sens generic) ramane intuitia, intrucat „problema naturii si a modalitatii de definire/reperare a nivelurilor in constructia de sens global-textual se dovedeste a fi de natura similara cu problema cautarii unui procedeu univoc pentru interpretarea sensului, de felul unei «discovery procedure » sau algoritm, ceea ce, de fapt, nu se poate realiza „ (p. 64). Totusi, legatura dintre partea teoretica si cea analitica este evidenta, iar conceptele propuse in primele doua capitole se dovedesc de un real folos pentru intelegerea operei lui Blaga.
Astfel, interpretarea metaforelor si stabilirea functiilor textuale adiacente se desfasoara pe doua parcursuri complementare. Mai intai, Lolita Zagaevschi Cornelius analizeaza doua pasaje reprezentative pentru constructia romanului. Indeosebi analiza capitolului XVII este relevanta pentru metaforica ce articuleaza semantic „Luntrea lui Caron“. Din punctul de vedere al metaforei ca „procedeu textual configurativ“ si, deopotriva, „trans-semnificativ“, sensul fragmentului comentat (si, deopotriva, al romanului) ia nastere aici prin interactiunea a doua campuri referentiale – „Anthropos“ (planul cotidian, empiric) si „Cosmos“ („spatiul satului, cu toata aura sa arhaic-mitica“) –, a caror tensiune se rezolva prin proiectarea unui al treilea camp, „Logos“, cu valoare de „taram «revelat» sau, mai degraba, promis“. Apoi, autoarea investigheaza cateva metafore „punctuale“ (zambetul, drumul si intoarcerea), semnaland de fiecare data specificul creativitatii blagiene. Analiza respectiva furnizeaza, totodata, un argument impotriva teoriei cognitiviste, aratand, de pilda, ca metaforica drumului din „Luntrea lui Caron“ nu poate fi redusa la „metafora conceptuala“ „VIATA ESTE O CaLaTORIE“, de vreme ce Blaga remodeleaza tiparul amintit conform propriei viziuni, fapt care se observa mai ales in izotopia „drumului personal“, element cu puternice rezonante in poetica blagiana.
Demonstrand ca lingvistica integrala poate furniza instrumente adecvate pentru studierea nivelurilor superioare ale articularii sensului poetic si oferind ea insasi o ilustrare a resurselor doctrinei coseriene, Lolita Zagaevschi Cornelius a realizat o cercetare exemplara, care poate constitui un model si un stimulent pentru eventualele explorari in domeniu.