„Corsarul“ la ONB: intre exotism si rigoare
articol aparut in Cultura, nr. 72 din 2007-05-17» cultura dansului »
Autor: Vivia Sandulescu
De ce „Corsarul“, o lucrare romantica, debordand de exotism si intamplari neplauzibile? Se mai duce cineva azi la Opera sa vada povesti clasice in montari cuminti? Ei bine, da! Prezentat pentru prima data la ONB, „Corsarul“ vine ca o ploaie de vara peste gusturile incinse ale spectatorilor de balet, pregatiti mai degraba pentru cautari sau actualizari care de care mai extravagante. Urmarindu-l, iti amintesti ca mai intai trebuie sa-l vezi pe „Hamlet“ la Teatrul Globe si abia pe urma la metrou. Rusii insa n-au trait niciodata dilemele noastre repertoriale, pentru simpul motiv ca la ei linia clasica a avut – si continua sa aiba – o coerenta neintrerupta de peste un secol si jumatate, inca de dinainte de prima versiune a „Corsarului“ semnata de Marius Petipa.
Libretul premierei din 28 aprilie (pacat ca nu s-a mai facut nicio referire la vecinatatea cu Ziua Internationala a Dansului, in functie de care fusese programata initial!) este o adaptare semnata de Vasily Medvedev dupa Jules-Henri de St.Georges si Joseph Mazillier, pornind de la un poem al Lordului Byron. Tot lui Vasily Medvedev – dansator, profesor si coregraf a carui cariera se leaga de teatre de prestgiu din Sankt Petersburg si Estonia – i se datoreaza regia si coregrafia spectacolului. Aceasta este, in fapt, o reluare cu mici ajustari a variantei aflate actualmente in repertoriul international, pe scena Teatrului Mariinski (Kirov) sau a Operei din Paris, dar si la Brno, in Cehia, de unde provine asistentul coregraf Stanislav Feco.
La pupitrul orchestrei, Ciprian Teodorascu se familiarizeaza tot mai mult cu specificul partiturilor de balet, talmacind muzica lui A.Ch.Adam cu atentie pentru cerintele scenei, chiar daca prestatia instrumentistilor mai suporta ameliorari, in special in zona suflatorilor.
Adriana Urmuzescu reuseste din nou un decor oriental fastuos – ca si in „Baiadera“ – din solutii simple si eficiente, de mare impact vizual. Interioarele de palat din actele I si III incadreaza in mod fericit grota din Insula Piratilor (actul II), ridicarea cortinei pentru tabloul Gradinii vivante produce un moment de incantare pura, iar proiectia ce insoteste tabloul naufragiului compenseaza din plin efectul complicatei scenotehnici din teatrele de odinioara. Costumele, colorate si stralucitoare, se inscriu si ele in zona traditionala, combinand tutu-urile cu bustierele si rochiile cu salvarii si respectand referinta geografica. (Printre plusuri as contabiliza costumele grecesti ale ansamblului, cu pantofiori cu sireturi, iar de partea cealalta albul de lenjerie de sub tutus.)
Corina Dumitrescu in rolul Medora isi demonstreaza inca o data clasa internationala, intr-o evolutie de brilianta scenica. Ovidiu Matei Iancu – corsarul Conrad – mai matur artistic, dar si mai robust, se ridica deasupra altor solisti prin spectaculozitatea sariturilor si a turatiilor en l’air. Gigel Ungureanu (Isac Lankedem) este o prezenta charismatica si un interpret convingator in secventele de pantomima, Traian Vlas (Birbanto) confirma un „imprumut“ binevenit de la Opereta; Gabriela Popovici (Gülnara) etaleaza lejeritate tehnica si bune disponibilitati fizice; Vlad Toader (Ali) culege ropote de aplauze pentru variatiile de virtuozitate iar George Mocanu construieste in Pasa Seid un personaj caricaturizat cu bonomie.
Si cum intregul spectacol sta sub semnul profesionalismului din baletul rus, exista o a doua distributie (aproape) completa, in care ii intalnim pe Cristina Opincaru (Medora), Gigel Ungureanu (Conrad), Ovidiu Matei Iancu (Isac), Teodor Ciocoiu (Birbanto), Laura Blica-Toader (Gülnara), Catalin Caracas (Pasa Seid) si din nou Vlad Toader (Ali). In alte roluri solistice se remarca Madalina Slateanu/Florica Stanescu (Partenera lui Birbanto), ca si Magdalena Radulescu si Diana Ferencz (Doua sclave).
Din punct de vedere coregrafic, „Corsarul“ pune in cadru cateva bijuterii cunoscute de iubitorii dansului ca piese de recital: pas-de-deux-ul din actul II (ca pas-de-trois in varianta de spectacol), pas d’esclave sau pas des trois odalisques (excelente Adela Craciun, Adina Tudor si Andra Ionete). E o intoarcere la lucrurile de baza, la frumusetea inceputurilor, o incantare a desenului si a orchestratiei vizuale. Ne bucura intalnirea cu un consistent ansamblu masculin (12 corsari inseamna un adevarat tur de forta pentru resursele companiei!) si un ansamblu fastuos in general (n-am mai vazut de mult 28 de fete odata!), la care se adauga figuratia si copiii. Acestia din urma, elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“, sunt adorabili si dezinvolti, iar prezenta lor constituie un factor de normalitate, ce ar trebui extins si la productii viitoare.
Una peste alta, „Corsarul“ raspunde asteptarilor latente ale publicului, care l-a primit cu entuziasm, ca si o demonstratie a capacitatii de mobilizare a dansatorilor romani in vremuri de tranzitie si a potentialului lor.