Complexul Canas
articol aparut in Cultura, nr. 72 din 2007-05-17» cultura psi » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Nu, nu este vorba despre un concept al psihanalizei clasice, freudiene. Nu Sigmund Freud l-a inventat. Si niciunul dintre discipolii lui din epoca, fie ca ne referim la Adler, Jung, Reich, Ferenczi sau Rank. De asemenea, nici urmasii acestora, indiferent ca se numesc Abraham, Jones, Klein, Winnicott, Lacan sau Erickson. Pur si simplu, complexul Canas nu este o entitate nosografica a clinicii psihanalitice, ci doar ceea ce-l leaga pe campionul elvetian de tenis Roger Federer de alt player al circuitului ATP, argentianul Guillermo Canas. Pe scurt, complexul Canas a devenit expresia cea mai spectaculoasa a sentimentului de surpriza, consternare, umilinta si resemnare pe care marele sportiv din Basel l-a trait vreodata.
Diferenta a facut-o increderea de sine, exact capitolul la care Roger Federer sta cel mai bine dintre toti de ani buni.
Sa ma explic. Roger Federer este lider ATP absolut de patru ani. A fost desemnat campion mondial al tenisului profesionist patru ani la rand. A castigat zece titluri de Mare Slem (dar niciodata Roland Garros-ul!) si nu mai putin de 47 de turnee, dintre care 12 de Masters Series. Cel supranumit Rodger parea in stare sa doboare toate recordurile anterioare, detinute de mari legende ale sportului alb. Chiar anul acesta, in cursul lunii februarie, tocmai il detronase pe Jimmy Connors de pe pozitia de lider al dominarii pe saptamani al clasamentului ATP, adaugand o unitate in plus celor 160 consecutive contabilizate de yankeu. De asemenea, el se indrepta cu pasi rapizi spre un alt record, cel al lui Guillermo Vilas, din 1977, care castigase 46 de meciuri consecutiv. Federer bifase 41 si, in primul turneu de Masters Series al anului, cel de la Indian Wells, nimic nu parea sa-l poata intoarce de pe acest glorios drum. In fond, nu mai pierduse nici un meci din august 2007, la Cincinnati. In fond, castigase binomul Indian Wells-Miami, adica cele doua mari competitii americane ale inceputului de an din gama Masters, in ultimii doi ani.
Surpriza a venit de la un outsider absolut, argentianul Guillermo Canas. Acesta fusese victima „cu cantec“ a intransigentei, uneori absurde, alteori nedrepte manifestate de Comitetul Director al ATP. Fost numar opt mondial in 2005, acest bataios gaucho de Buenos Aires fusese acuzat la turneul de la Acapulco din acelasi an ca ar fi consumat o substanta interzisa in circuit, hidroclorotiazid. Initial, primise o suspendare de doi ani, dar in urma contestatiei, ea ii fusese redusa la 15 luni. De fapt, nevinovat, Canas nu facuse altceva decat sa ceara ajutorul medicului oficial al turneului mexican, care, gafaind impardonabil, a distribuit medicamentul sau unui antrenor, pe cel al antrenorului dandu-l argentinianului. De aici si culanta ulterioara a ATP, organism foarte vinovat pentru stoparea unei cariere sportive de toata admiratia. Oricum, fapt este ca razboinicul gaucho a revenit in forta, dupa ce-si pierduse clasamentul, cazand cateva sute de locuri in ATP Rankings. La finele lui 2007, el a castigat patru turnee challanger, la Belem, Montevideo, Buenos Aires si Asuncion, iar anul acesta pe cel de la Sao Paolo, inainte de a-si apropia primul sau titlu de la revenirea in circuitul principal, la Costa do Sauipe. Punctele acumulate, desi l-au propulsat in prima suta mondiala, n-au fost de natura sa-l scuteasca pe Guillermo Canas de furcile caudine ale calificarilor la turneele mari. De pilda, la Indian Wells, desi a trecut un tur, s-a impiedicat in al doilea, fiind eliminat de Alexander Waske. A beneficiat insa de forfaitul belgianului Xavier Malisse, asa ca a ajuns pe tabloul principal. In primul tur l-a invins pe cehul Hajek, apoi l-a intalnit pe „el, supremul“, adica pe insusi Roger Federer, pe care nu s-a sfiit sa-l elimine in doua seturi, 7-5 6-2. Ce-i drept, imediat, in „16“-imi s-a inclinat in fata lui Carlos Moya, mais quand même, totul era minunat pentru un lucky loser!
A urmat apoi adevarata lovitura de teatru, la Miami. Fireste, circul calificarilor a reinceput pentru flacaul „rau“ din Buenos Aires. De data aceasta a trecut insa ambele tururi preliminare, apoi s-a descurcat perfect pe „principal“, desi, nefiind cap de serie, a intalnit adversari puternici, precum Tim Henman, Richard Gasquet si Juan Carlos Ferrero. Apoi, in turul patru, Canas da din nou peste supercampionul din Tara Cantoanelor, Roger Federer! Prilejul ideal pentru o revansa care sa demonstreze ca la Indian Wells se consumase un simplu accident…
Ei bine, de-abia din acel moment, de pe 27 martie a.c., putem vorbi despre nasterea unui adevarat complex Canas (al lui Federer). Campionul a intrat pe teren tensionat la extrem. Stia ca uneori ulciorul merge de mai multe la apa… Desigur, totul (sau aproape) il recomanda drept imens favorit in fata argentianului, de la pozitia sa de lider necontestat al circuitului pana la faptul, decisiv, ca bataiosul gaucho nu era tocmai un jucator de hard, ci unul de suprafata lenta, ca zgura. Insa daca diavolul isi baga coada… In definitiv, impotriva tuturor evidentelor, Roger stia prea bine cat se chinuise cu Canas in California, la Indian Wells, unde nu-i iesise aproape nimic. Apoi, inaintea meciului din optimi cu proaspatul sau „calau“, acesta il conducea cu doi la unu in intalnirile directe. Suficient ca teribila relaxare in joc a elvetianului sa scada, iar mentalul lui sa sufere de o discontinuitate umorala absolut remarcabila si chiar bizara in cazul unui tip extrem de solid psihic. Iar de ceea ce i-a fost frica nu a scapat! Scorul meciului, strans, exprima totusi prea putin din felul in care outsiderul a controlat ostilitatile: 7-6, 2-6, 7-6 pentru argentinian. De foarte mult timp nu se mai vazuse ca Federer sa piarda doua tie-break-uri intr-un meci!
Si totusi, realitatea indica un Guillermo Canas foarte concentrat, in buna conditie fizica (se stie, cand apare oboseala scade si precizia loviturilor) si dispus sa lupte pana la epuizare cu liderul mondial, caruia nu i-a facut nici cea mai marunta concesie. Nici urma de sacrosanct respect. Campionul a gresit mai mult decat Canas, in ciuda faptului ca a beneficiat de mai multe puncte direct castigatoare. Diferenta a facut-o increderea de sine, exact capitolul la care Roger Federer sta cel mai bine dintre toti de ani buni. Iata de ce ma incapatanez sa vad in acea imprejurare din optimile de finala ale Masters Series-ului de la Miami episodul nasterii unui complex psihic, al marelui Federer, care poarta numele unui gaucho teribil de incapatanat, Canas. Fireste, prin complex psihic inteleg acel set de trairi de ordin inconstient care impiedica raportarea pozitiva a subiectului la realitate. Pentru Federer, Guillermo Canas reprezinta un prilej de depresie si ocazia rememorarii unui paricid (cel contra lui Sampras din 2001)! Insa pentru a respecta adevarul istoric, trebuie spus ca argentinianul nu s-a oprit decat in finala, dupa ce i-a spulberat pe Tommy Robredo si Ivan Ljubici, in sferturi si semifinala, pentru a ceda, nu usor, dar destul de clar in fata pustiului 19 ani, Novak Djokovici, se pare, un posibil succesor al lui Federer…