Prin Moldova dintre Prut si Nistru
articol aparut in Cultura, nr. 72 din 2007-05-17» cultura memoriei »
Autor: Dan Berindei
Drumul dintre Chisinau si Soroca este, pana dincolo de Orhei, o autostrada, care continua, apoi, asfaltat, serpuind printre coline. Acestea alterneaza cu vaile ducandu-ne catre Nistru, alternanta care sugereaza valurile unui ocean. Pe marginea soselei, siruri nesfarsite de nuci. Livezi de meri si vii te intampina necontenit. Satele intalnite in drum se deosebesc unele de altele printr-o mare varietate a stilului in care sunt ridicate casele, rezultand din prezenta unor etnii diferite, dar si din amestecul insusirilor lor. In preajma Orheiului si apoi in cea a Sorocii intalnesti codrii evocati de Dimitrie Cantemir, arborii imbracati, la sfarsit de aprilie, intr-un verde bogat si stralucitor.
Chisinau, o metropola cladita, ca Roma si Iasii, intr-o zona colinara.
Soroca este intinsa, scaldata pe o latura a ei de Nistru, pe care l-am vazut cu emotie prima oara in viata. Apele sale m-au uimit prin forta si catimea lor de marime. Pe malul celalalt incepe parca o alta lume, cea a stepei. Pe malul stang al Nistrului se ridica, aproape ireala prin starea ei de conservare, cetatea Sorocii. Dintre monumentele Moldovei medievale este, cred, cel mai bine conservat. Ea sta dreapta ca un simbol de rezistenta si totodata ca o unitate de masura, dezvaluindu-ne peste veac forta constructiva a Principatelor Romane din timpurile lui Stefan cel Mare si ale lui Petru Rares, dar si ale lui Mircea cel Batran, Vlad Dracul si Vlad Tepes. Este o zi de duminica si vizitatorii nu lipsesc, de la elevi de scoala la varstnici. Impresioneaza si cunostintele, si verva pasionala a profesorului Nicolae Bulat, care ne intampina si ne conduce inauntrul cetatii pana sus pe meterezele de unde privirile cuprind departarile.
La marginea Sorocii, intr-o pozitie de o frumusete deosebita, dominand Nistrul si o bucata de padure care-l strajuieste, s-a ridicat, printre stanci la initiativa scriitorului Ion Druta, un monument – lumanarea recunostintei! – inchinat autorului anonim al Mioritei! Si aici, ca si la Cetatea Sorocii, intalnim succesive tinere perechi casatorite, venite, la inceputul unei noi vieti, sa omagieze pe inaintasi ori simboluri ale neamului lor. Frumos obicei – este drept, preluat de la altii si din alte vremuri, care continua sa se pastreze aici, in aceasta mica tarisoara romaneasca, ajutand neindoielnic la cultivarea si mentinerea unei constiinte!
Nu departe de Soroca fiinteaza si noua manastire Cosauti, o puternica gospodarie monastica, ridicata si intretinuta mai ales prin daruita harnicie a unui preot, tanar, inalt de doi metri, un munte de om, cu maini puternic, batatorite de munca, stiind totodata, prin forta exemplului si propriei daruiri sa stranga in jurul sau pe localnici intr-o activitate constructiva demna de intreaga admiratie. In preajma helesteului, un grup de tinere, in costume nationale, pregatindu-se pentru un apropiat concurs, desfasoara, intr-o frumoasa limba romaneasca, un bogat repertoriu de cantece populare.
Am ajuns si la vechea Cetate a Orheiului, intr-un cadru natural uimitor: intinse fortificatii din piatra pe trei laturi, care au facut ca prezenta omului sa fie aici necontenita, din timpuri preistorice. Din cetatea ridicata in vremea lui Stefan cel Mare – pe o latura neaparata a uriasei fortificatii daruite de natura – a ramas mai mult conturul si, de asemenea, din orasul tataresc n-a mai ramas nimic, decat rezultatele dezvaluite de sapaturi. In schimb, fiinteaza o biserica sapata in stanca in care pot intra vreo cateva zeci de credinciosi, mai exista un muzeu si un sat inauntrul intinsei forficatii naturale. Oricum, ai o impresie ciudata cand te afli intre puternicele dealuri de piatra, cu pereti abrupti, in locuri in care vietuirea omului a fost necontenita de milenii.
Revenim la Chisinau, o metropola cladita, ca Roma si Iasii, intr-o zona colinara. Evul Mediu n-a lasat aici urme. Este un centru urban ridicat cu doua secole in urma, cu strazi largi, case masive si mult spatiu verde. Constructiile timpurilor contemporane, beneficiind si din amplele spatii de dezvoltare ale orasului, se incadreaza cu cele vechi, fara sa distoneze. Este, neindoielnic, un oras frumos, iar seara – semn al noilor timpuri! – izbeste numarul destul de mare de firme si reclame luminoase multicolore. Ca si in Romania, economia isi vede si aici de drum, deschizand cale viitorului.