Jurnal american (V)
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura literara »
Autor: Daniel Cristea-Enache
Tot ce-i frumos, bun, gustos se termina repede, daca nu instantaneu. Asa si cu calatoria noastra in America: a durat aproape o luna incheiata, dar mi se pare, acum, ca s-a consumat mult prea rapid. Revenit acasa, a reinceput nebunia. Telefoane date si primite, intalniri si sedinte de lucru, deadline-uri apropiate amenintator, cronici de scris (de parca acolo as fi stat degeaba!), examene de gestionat, campanii editoriale, interviuri. Nu ma plang, ar fi culmea sa ma plang. Ce-i de preferat, activitatea intensa ori inactivitatea ca o balta statuta? Sa te sune multi, prea multi, sau sa nu te sune nimeni? Sa ai de lucru ori sa nu ai? Prefer, bineinteles, varianta activa; las reveriile oblomoviste pentru batranete.
Procente insemnate din „reflectiile“ analistilor nostri, politici ori culturali, sunt de provenienta americana. Aproape niciun efort de originalitate; repetam, papagaliceste, ce au spus altii inaintea noastra
La Varfuri, unde ne-am repezit de indata s-o revedem pe Iulia, ne intampina o fetita pe jumatate serioasa, pe jumatate zambind dulce, mai baietoasa decat fratele ei care, s-a inteles, e cuminte ca o fata. Se uita la noi de sus (desi e de-o schioapa), dupa care alearga in bratele matusii. Abia spre seara, cand Alina scoate cadourile din America, hainute si costume de baie, Iulia redevine a noastra. Le poarta mandra prin casa, intr-o parada a modei infantile. Se pregateste pentru mare, cu care se va intalni pentru prima oara. Si, culmea coincidentei, la vila de la Neptun, copiii mei vor fi vecini de camera cu… Gabriel Dimisianu. Exact ce-i lipsea criticului „saizecist“… Poate ca o razbunare, m-a provocat la o partida de ping-pong, in week-end-ul cand voi ajunge acolo. De la tenisul din Sanibel la tenisul de masa de la Neptun: iata ce inseamna continuitate, consecventa, un anumit mod de a fi in lume si a-ti asuma destinul…
***
Stimulat de excelenta carte a lui Vasile Ernu, „Nascut in URSS“, in care se dau mai multe repere dupa care poti recunoaste un om nascut in anii '70, in Uniunea Sovietica, fac o lista cu deosebiri intre America si Romania (caci asemanari n-am prea vazut), la modul empiric, fara pretentii stiintifice. Daca la prima calatorie peste Ocean am fost frapat de aceste elemente, acum am avut prilejul sa-mi verific impresiile de atunci si sa le sistematizez cat de cat. Asadar:
Telefoanele noastre mobile nu functioneaza in America, roaming-ul nu e valabil ca in Europa. La noi, toata lumea vorbeste la ele, pe strada, la piata, in conferinte de presa, la Teatru, la Opera. Acolo, ramane la mare moda pager-ul, iar reteaua perfecta de telefonie fixa suplineste fara probleme mobilele.
Nici prizele nu seamana, astfel ca n-are rost sa cumperi aparate electronice decat cu adaptoare.
Nu sunt metri, sunt picioare cu care masori totul, nu sunt kilometri, sunt mile, nu sunt grade Celsius, sunt Fahrenheit.
Preturile sunt mai mici decat in Romania, ceea ce m-a revoltat de-a dreptul impotriva comerciantilor nostri care, iata, au o viteza superioara de integrare in lumea civilizata. Atat de repede se misca, in ceea ce priveste preturile, incat am depasit Statele Unite. Oricum, majoritatea marfurilor, si aici, si acolo, sunt din China.
Americanii sunt extraordinar de amabili, nu numai vanzatorii, ci si oamenii obisnuiti, intalniti pe strada, iti zambesc si te trateaza cu politete, cu o reala consideratie. Revenit in Bucuresti, am fost din nou socat de agresivitatea noastra verbala. Soferii se claxoneaza insistent, unii scot capul pe geam si urla mascari la cei din fata, pietonii vin val-vartej spre tine si, ca sa eviti contactul cu o suprafata transpirata si protuberanta, esti obligat la adevarate cristiane. M-am simtit razbunat atunci cand, intr-un numar din „Evenimentul zilei“, nu demult, s-a publicat un top al politetii locuitorilor din capitalele lumii. New York-ul era pe primul loc, Bucurestiul pe penultimul. Da, aici suntem; sa ne bucuram, asadar!
Americanii isi zambesc pe strada, dar isi respecta intimitatea, nu se baga unul in sufletul celuilalt. Atunci cand vedeam, rareori, un copil sau un tanar zgomotos, acela era sud-american. Negrii vorbesc mai tare, dar nu excesiv, iar chinezii trec pe langa tine discreti si usori ca niste umbre. La noi, tigania (in acceptiunea negativa a termenului) este incomparabil mai mare.
Televiziunile americane sunt atat de multe, incat e imposibil sa nu gasesti ceva interesant. Mi-au placut indeosebi emisiunile in care un caz judiciar real e intors pe toate fetele, cu martori ai apararii si ai acuzarii si cu sondarea opiniei publicului. Adevarurile nu sunt setate, ele reies pe parcurs, in urma unei analize serioase si a confruntarii mai multor puncte de vedere. Prin contrast, in Romania, cand nu sunt inecate in divertismente grosiere, televiziunile (ca si presa scrisa) abunda in vituperari la adresa lui X sau Y, cu o voluptate a demascarii ce infioara. Vezi cazul Mona Musca, pe care n-am simpatizat-o niciodata, dar fata de care am acum o reala compasiune. Nu-mi plac sfasierile in piata publica, nu suport linsajul, chiar daca omul e vinovat. E la mijloc, de buna seama, si dorinta imperioasa a unora de a-si etala, prin contrast, „puritatea“ proprie.
in America am simtit ca exista niste uriase generatoare, de informatie in primul rand, si apoi de valori, coduri, limbaje ideologice si socio-culturale. Acolo se creeaza si se impun subiectele, temele, pe care apoi o mare parte a lumii le preia si le consuma. Procente insemnate din „reflectiile“ analistilor nostri, politici ori culturali, sunt de provenienta americana. Aproape niciun efort de originalitate; repetam, papagaliceste, ce au spus altii inaintea noastra.
Americanii sunt mandri ca sunt americani si au un respect real fata de toate natiile pe care le intalnesc, mai bine zis fata de oricare individ necunoscut, indiferent de culoarea pielii lui. in schimb, romanii sunt rusinati de romanismul lor si isi ascund etnia, pentru a intra mai repede in „randul lumii“. Mare greseala, cel putin in spatiul american: acolo, daca refuzi sa fii de undeva, esti de nicaieri. Simplu ca buna-ziua, o logica dezarmanta.
Pe de alta parte, daca patriotismul americanilor e firesc, intrat in sange, al nostru e scrasnit, resentimentar, folosind adesea, pentru a se justifica, teza Marii Conspiratii. in rromanul verde, „analistul“ (care merge pana sus de tot, ma-ntelegi) si „pamfletarul“ isi dau mana.
Noi nu prea avem rabdare sa discutam pe subiecte punctuale, concrete, pe anumite elemente dintr-o constructie intelectuala. Alunecam repede in generalitati si ne salvam adesea printr-o reflectie „filozofica“ sau o poanta, mai reusita sau mai indoielnica. Nu avem rabdare, nici la munca, nici in distractii, nici macar in proiecte-nicaieri. Americanii traiesc intr-un ritm ceva mai rapid decat al nostru, dar au rabdare sa faca si sa gandeasca lucrurile bine.
Aceasta se vede imediat si din felul cum stam la coada. inca de anul trecut, din Grecia, Liviu imi spusese ca romanii sunt inconfundabili in stilul in care (nu) stau unii dupa altii. in America, sirul e ordonat impecabil, aceasta si fiindca exista marcaje foarte stricte, un culoar ingust, creat prin dispunerea barierelor. Coada e un sarpe cu inele rasucite. La noi, coada, orice coada, e un meleu de rugby, un haos microsocial, cu firi „curioase“ care vor sa se informeze in fata, daca se poate, si cu impertinenti care ti-o iau inainte fara nicio jena.
Americanii dau rest pana la ultimul cent, astfel ca te trezesti seara cu un pumn de maruntis inutilizabil in buzunare. La noi, nici un vanzator nu are bani potriviti, nici un taximetrist nu-ti poate da rest la o bancnota de 500.000, maruntisul pare ca nu exista. intr-adevar, ce rost are, la valoarea noastra, sa ne complicam cu maruntisurile?
Si totusi, exista in Romania (ca si in Grecia, Italia, Spania, Franta) o dulceata a vietii pe care am regasit-o imediat dupa venirea din impersonala America. N-avem prea multa rabdare, dar avem suficient timp de pierdut. Mergem cu placere la o bere, libatia neavand, ca acolo, aspectul unei intalniri de afaceri. Amestecam lucruri esentiale cu fleacuri, barfim cu voiosie, ne simtim bine in „sosul“ nostru in care incap toate. in America sunt, etnic vorbind, mai multe feluri de mancare, fiecare grup important (negri, hispanici, chinezi, evrei) avand un comportament specific, o conduita imediat vizibila.
America este civilizata, Romania e pitoreasca. America se afla realmente in secolul XXI, noi suntem moderni numai prin fatada.
Le suntem totusi superiori: orice ar face si ar drege, ei sunt cu sapte ore in urma noastra, zi de zi. E putin lucru?
***
Vorba unui erou al lui Daniil Harms: si asta a fost tot.