Varza à la Cluj
articol aparut in Cultura, nr. 72 din 2007-05-17» cultura ideilor »
Autor: Mihai Iovanel & Teodora Dumitru
Mihai Iovanel: Hai sa vedem, first of all, ce ne-a placut la a doua editie a Colocviului National al Tinerilor Scriitori, organizata la Cluj pe 3-4 mai.
Mie mi-a placut Clujul (desi era mai obosit decat ma asteptam). Mi-a placut posterul din camera lui Alex Cistelecan. Mi-a placut ca l-am cunoscut pe Adrian Lacatus. Mi-a placut ca ne-am revazut cu prietenii nostri. Mi-a placut ca l-am revazut pe Alexandru Musina. Mi-a placut ca i-am dat mat in sase mutari lui Terian (care e varza la sah – d-aia l-a ras probabil pe Tepeneag, din invidie :D).
Ups, dar n-am zis nimic de Colocviu. Fii tu mai aplicata.
Teodora Dumitru: La modul spatial: convocarea la Cluj a fost un factor de placere. Si un factor de discreditare a colocviului: era un perimetru ilustru de descoperit si noi eram programati sa stam intr-o sala si sa despicam pertinenta conceptului de „noua literatura“. Daca s-ar fi organizat la Copsa Mica, cred ca s-ar fi reusit fixarea noastra in sala de conferinta, cred ca am fi lesinat acolo, aplicati pe subiect, si am fi emis la materiale suficiente pentru un volum.
La modul sentimental: Cistelecanul si Goldis merita vizitati la ei in vizuina.
Ideea este ca nimeni n-a venit in Cluj „la colocviu“. Nimeni n-a mers acolo pentru „noua literatura“ si pentru cei 90 de invitati in masa. S-a mers pentru x, pentru y, pentru grupuri restranse de semnificatie si pentru concepte restranse. Si cred ca asta s-a si realizat.
M. I.: Pai vad ca ai agatat din prima problema inutilitatii colocviului: de ce mai degraba Colocviu decat necolocviu?
T. D.: Pai necolocviu avem tot timpul. (Uite, avem acum). Principiul colocviului formal consta insa in masificarea planificata de inteligente (:D) pe metru patrat. Care se obtine prin convocarea lor la o data anumita, intr-un loc fixat in prealabil, cu o tema relativ stabila si finisata cu rezolutii constructive. Sau macar cu ipoteze de lucru. Necolocviul, daca tot l-ai adus in discutie, e o alcatuire ieftina, hazardata, si nici o uniune/sponsor n-ar da vreun sfant pentru necolocviul pe care-l practicam noi acum, desi el poate fi mai fluent in referinte si rezolutii decat armada stransa la Cluj anul acesta.
Inca o kestiune: observ ca tu, mai evident decat mine, la intrebarea „ce ne-a placut la colocviul de la Cluj“, dai raspunsuri subiective si neaderente la ideea eficientei generale: cica ti-a placut posterul din camera lui Cistelecan (auzi, dar care dintre ele: ala mare sau ala mic?)… Pai asta era scopul colocviului? Sa ne placa posterul lui Cistelecan? Si ia nu-ti mai drege raspunsurile in functie de ce raspund eu! Respecta cronologia traditionala, da-l dracu de roman-puzzle…
M. I.: Pai necolocviu nu avem tot timpul (las la o parte doza (auto)ironica din propozitia ta – sa o galgai singurica). E ca si cum ai spune: nu mananc mere tot timpul. Da, sigur ca nu mananci, mananc doar atunci cand simti nevoia sau sinonimizezi nevoia din momentul ala cu „actiunea de a manca mere“. Abia intr-un astfel de moment, in care problema merelor se pune, decizi daca mananci sau nu.
La fel cu colocviul – desi admit ca e o chestiune muuuult mai futila decat aceea a merelor/perelor. Dar adevarul e ca problema lui (a fi sau a nu fi) e ceva mai buruienoasa.
In cazul merelor, e simplu: declansatorul e intotdeauna natural. Dar in cazul colocviului exista oare declansatorul natural (respectiv o realitate-baza – scriitorul tanar, in masa critica suficenta si necesara pentru colocvializare?) sau ni se vinde un declansator artificial (respectiv o chestie de PR institutional) pe post de declansator natural?
Altfel, colocviul propriu-zis e doar un pretext pentru teoria colocviului. Si, invers, prin relevanta primului termen se decide relevanta celui de-al doilea – in sensul ca e pusa in joc.
T. D.: Hai ca te-ai luat prea in serios in teoria cu merele. Cand voi merge sa cumpar mere, voi adapta: dati-mi, va rog, un kil de declansatori naturali!
M. I.: Haha! Just fuckin’ with you. Doar nu crezi ca m-am descoperit pe bune ca Da-sein in luminisul Colocviului...
T. D.: Nu. Teoria colocviului o facem noi acum, din ratiuni utilitare, ca sa putem descalci natura fenomenului care s-a petrecut. Si care, desi proiectat de un creier intact, a avut pe toata lungimea desfasurarii lui aspect de fenomen natural neregulat. Acum, onest vorbind, cred ca sintagma coagulanta de „tanar scriitor“ e doar cel mai ieftin, mai discutabil si mai vag pretext de colectivizare a unei mase de indivizi cu veleitati comune. „Tanar scriitor“ e o sintagma imposibila, fiindca e greu sa decizi pragurile intre care cineva e „tanar“, „scriitor“, „tanar scriitor“ sau „ne-tanar scriitor“ (asta ca sa urmez linia euristica „colocviu – necolocviu“ pe care ai lansat-o). Pe mine m-a bulversat suficient ecuatia tanarului scriitor, atat de permisiva incat sa-i includa si pe Diana Geacar si pe Mihai Ignat. Dar stau si ma gandesc ce tare m-ar fi bulversat un colocviu si mai lejer postulat, care ar fi facut posibila colocvializarea Dianei Geacar cu Mircea Horia Simionescu. Brr..
M. I.: Te referi cumva la conceptul „Noua literatura“?
T. D.: Nu. Vorbeam de agent („scriitorul tanar“), nu de produs („noua literatura“). Si in nici un caz nu anvizajam brandul „Noua literatura“ & noul luminism). Astea doua nu se intersecteaza decat facultativ. E inelegant sa sustii ca „noua literatura“ e produsa exclusiv de scriitori care n-au trecut de 40 de ani (propun, aleatoriu, un prag). In mod curent, astia tineri nu trec de faza devotiunii si a mimetismelor pentru aia mai batrani si mai specialisti. Literatura livrata de ei e noua prin dimensiunea retro.
M. I.: Pai cei de la „Noua literatura“ nu sustin asta. Dar o fac. O resping ca teorie (usa lor e deschisa oricarui autor care scriu „tinereste“, „nou“ – desi parca asta era brandul modernismului, nu?), dar o afirma ca practica (nu-l sfatuiesc pe Constantin Toiu sa incerce usa respectiva – nici nu vreau sa-mi imaginez cum l-ar intampina alde Chiri-toiu)
T. D: Sau Dini-toiu?
M. I.: Pai care e diferenta? Hai ca m-ai pierdut printre atatea paharele (toiuri).
Dar ne-am departat de Cluj. Hai sa ne reapropiem de el departandu-ne putin in timp.
Cum a inceput smecheria?
Pe vremea presedintiei lui Eugen Uricaru, Uniunea Scriitorilor ajunsese calul de bataie al tinerilor nou intrati in literatura: USR-ul era vazut in mod curent ca o asociatie batranicioasa, osificata, clientelara, ca o institutie comunista in care nu e deloc ok sa intri, ba, mai mult, ca o institutie peste care ar trebui trecut cu buldozerele. Dupa alegerea lui Nicolae Manolescu in fruntea Uniunii, in 2005, efortul principal al acestuia a fost ameliorarea imaginii USR. Prima editie a Colocviului Tinerilor Scriitori, desfasurata anul trecut, exact asta a fost – o lovitura de imagine, prin care Manolescu a incercat sa arate ca Uniunea este un partener creditabil si bine intentionat al scriitorilor sub 35 de ani. Raportul reusita-esec a fost controversat. Discutiile au fost destul de corecte, dar nu foarte substantiale; iar reprezentarea tinerilor scriitori a fost serios subminata de absenta in corpore a prozatorilor (poetii asigurand, cum se intampla de obicei pe la noi, grosul participantilor).
T. D.: Nttt. USR-ul, ca sa-si infirme anchilozamentul scoate o revista pe care, strategic sau nu, o intituleaza „Noua literatura“. Noua literatura egal ciorapii Luminitei Marcu. Egal posibilitatile combinatorii dintre redactoru x si colaboratoru y. Dar nu pot sa nu remarc reclama mascata pe care filiala din Cluj a USR a facut-o revistei sus-mentionate prin introducerea sintagmei „noua literatura“ ca subiect al colocviului, sintagma ce facea posibila ambiguitatea cu eticheta nou-lansatei reviste. Ambiguitate ce trebuia, evident, deconstruita. Astfel ca programul colocviului, compus de organizatori, afisa cu un aer de inocenta, precizari de tipul: colocviul va avea ca tema „Noua literatura“, dar atentie, nu revista nou lansata (mai lipseau detaliile privind componenta redactionala si adresa de mail), ci noua literatura, asa. In sine. (Sugerez pentru colocviile viitoare urmatoarele teme: „Romania literara“, „Adevarul literar si artistic“, „Dileme vechi si noi“ si, improbabil, dar nu imposibil, „Cultura“).
M. I.: Nu rezist avansurilor tale si bag un pic in marsarier.
„Noua literatura“, deci, seamana mai mult a revista matrimoniala decat a orice altceva: poze lucrate in sensul maximizarii look -ului pozatului/ pozatei, informatii biografice atractive s.cl. Baietii si fetele de acolo...
T. D.: Dau si horoscopu’
M. I.: Da?
T. D.: Nu, dar nu mai au mult. Si zonele erogene.
M. I.: Aha! Parca o si vad pe una dintre fetele de acolo cum isi incheie fiecare recenzie, ca Cato cel Batran odinioara: „si altfel, sa stiti ca sunt sensibila in zona gatului si ma gadil usor“.
Auzi, da' despre colocviul de la Cluj nu mai zicem nimic? In afara de faptul ca a fost varza?
T. D.: Nu era nevoie sa explicitezi apetitul deraiant pe care l-am avut pana acum. Adevarul este ca daca am fi discutat fix in perimetrul colocviului, am fi terminat discutia in 2 000 de semne. Eu nu sunt apta sa citez in doua fraze coerente vreo ipoteza de lucru – rezonabila – a colocviului. Si nu cred ca a existat vreun moment in care cei 90 de participanti sa fie stabilizati, in formatie completa, in sala de conferinte (a Muzeului de Arta din Cluj). Moderatorii (suficient de tineri pentru a fi sabotati prin comportamente jemanfisiste si dezertiuni colegiale) au fost sfidati non-stop de scurgerile de efectiv in afara incintei. Asa cum unii au sfidat prin absenta, altii au sfidat prin prezenta. Intr-un fel, colocviul si-a demonstrat utilitatea mai mult prin asta: eu, scriitorul X, nu merg la Cluj sa lansez/ provoc cutare opinii de uz general. Merg sa-l sfidez pe Y. Tacit, sunt mai eficient si mai persuasiv. Ma plimb mecanic si regal pe langa Y. Demonstrez astfel o incompatibilitate de discurs si de metoda si faptul ca un colocviu afirma nu numai solutiile, ci si fundaturile.
S-a demonstrat, o data in plus, ca o masa mare de indivizi, chiar voluntar intruniti, pe baza unui criteriu suficient de lax, este inguvernabila. Cred, totusi, ca, daca s-ar fi spart monolitul tematic, discutia n-ar mai fi fost minata din start. Dar n-a fost sa fie.
M. I.: Dar ce zici de o utilitate gen „bun, colocviul nu a fost cine stie ce. Dar ne-a oferit suportul sa ne intalnim, cunoastem etc.“? Asta nu e valabila?
T. D.: Hm, zic ca daca tot s-a reusit performanta colectarii a aproximativ 90 de „scriitori tineri“ la Cluj, dar nu s-a reusit performanta unor discutii macar onorabile, daca nu memorabile, se putea face in asa fel incat fiecare sa-si precizeze identitatea: pentru toti ceilalti 90, nu numai pentru un grup de privilegiati. Ar fi sunat, e drept, cam ca un apel colectivist: eu sunt x, de la revista y sau de la universitatea z, dar profitam, cel putin, de avantajele unei intalniri imediate. Asa, am plecat fara sa am idee de trei sferturi dintre participanti, desi probabil pe mai multi ii cunosc din scris. Si m-am intalnit, cu mici exceptii, tot cu cei pe care ii cunosteam dinainte.
M. I.: Dar ai depus eforturi in acest sens? Sau lucrurile nu au fost de o asemenea natura incat sa...
T. D.: Cam ce eforturi trebuia sa depun? Hai ca s-a terminat colocviul, da-le pe fata. Incat sa ce?
M. I.: ...incat sa accesezi identitatea participantilor pe care nu ii cunosteai. Dar n-avea grija, nu faceam apropouri cum ca trebuia sa agati pe careva :D
T. D.: Imi pare extrem de rau, dar acrosajul de tipul „io sunt x, matale cine esti? Aaaa, esti y, domne esti foarte bun! Sau: Aaaa, esti z? N-am auzit de tine…“ cred ca era singura varianta posibila in cazul unor initiative de acest gen. Sau prezentarea prin terti, care este – orice ai spune – asa, nu stiu cum, indezirabila. Deci: nu agati, nu dezvolti. Comentezi?
M. I.: Nu comentez!
T. D.: Pai daca nu comentezi, treci mai departe.
M. I.: ... la ce nu ne-a placut. Hai sa zicem de chestiile care nu ne-a placut!
Nu mi-a placut ca Irina Petras a tulit-o din primele minute ale colocviului – inspre Colocviul Blaga, pe care il coordona in paralel. Explicatiile ei ulterioare (cum ca asta era ideea, sa ne descurcam de unii singuri) nu m-au convins. De ce nu a tulit-o si de la Colocviul Blaga? Ce, aia nu se descurcau si singuri?
aaaa... si tot la capitolul „nu mi-a placut“ (a se citi: m-a oripilat) trec strampii Catalinei George asortati la minijupa. Semanau cu o pereche de izmene – si-aveau si o culoare d-aia incerta, cafenie.
T. D.: Normal ca aia de la Colocviul Blaga nu se descurcau singuri. Ei erau niste modernisti stingheri si trebuiau cocolositi. Noi eram „tinerii scriitori“ care era necesar sa fie lasati de capul lor din cel putin doua ratiuni: 1. ne plangem mereu de imixtiunea arhivei/ fosilelor in treaba noastra (asta cand nu-i furam discret), ne dam revolutionari si degajati; si 2. ni s-a aratat – subtil si elegant – ca daca suntem lasati de capul nostru, nu suntem capabili de nimic coerent, ca dirijismul ex cathedra este cel mai eficient mediu. Ni s-a demonstrat ca nu suntem capabili sa ne oferim stimuli intelectuali mai tari decat izmenele Catalinei George. astia suntem: am venit la Cluj pentru posterul lui Cistelecan si pentru izmenele lu C. G. Oricat ar suna de trist, astea au surclasat „noua literatura“.
M. I.: In ce priveste posterul lui Cis, nu numai ca a surclasat „noua literatura“, dar i-a dat-o de sus.
Si gata, 'aide sa uitam Colocviul asta. Ne vedem la editia a treia?
T. D.: Zici de-a treia? Ha-ha.