Amintirile condeierului Viorel Cacoveanu sau amaraciunile capitalismului
articol aparut in Cultura, nr. 71 din 2007-05-10» cultura literara »
Autor: Victor Tomescu
Exista doua categorii de memorialisti, in functie de modul in care autorii se raporteaza la materia narata si, nu mai putin, la ei insisi. In primul rand, e vorba de actorii principali ai scenei (mari scriitori, politicieni, „vedete“), care vad in propria biografie un act esential al Istoriei. Astfel sunt, in cazul literaturii noastre, paginile unor Constantin Argetoianu, Mircea Eliade sau Nicolae Iorga. Cealalta categorie e scrisa de personajele de plan secund, care mizeaza inevitabil mai putin pe exemplaritatea propriilor marturii, cat pe calitatea morala, psihologica sau literara a observatiei (de pilda, memoriile publicate de Maria Cantacuzino-Enescu sau Gh. Jurgea-Negrilesti).
In ceea ce-l priveste pe Viorel Cacoveanu, interesant este ca, desi propriul statut l-ar recomanda pentru postura de cronicar al istoriei „mici“, el isi asuma intotdeauna rolul de reporter al istoriei „mari“. Indiferent de faptele relatate in „Turma“ (2007), autorul le povesteste cu aceeasi emfaza, cu acelasi simt al omniscientei si, totodata, cu acelasi sentiment al superioritatii morale. De altfel, pozitia invariabila a protagonistului fata de istorie constituie principala sursa de interes al acestui roman autobiografic. Astfel, cartea este compusa din doua parti, corespunzand varstelor (biografice si istorice) despartite de „tragicul haos din decembrie“. Insa aceasta separatie e una pur cronologica, exterioara: convingerea lui Viorel Cacoveanu e ca, de fapt, nimic nu s-a schimbat (sau, cel mult, s-a schimbat in rau); toate relele societatii romanesti (si nu numai) au ramas aceleasi, daca nu cumva s-au acutizat intre timp. De aici unele comparatii deplasate, cu tenta pamfletara chiar, ca acea analogie dintre capitalism si sclavagism care deschide romanul si care-i asociaza pe „capsunarii“ romani cu sclavii de pe plantatiile sudistilor: „La finele veacului trecut si inceputul celui actual, sute de mii de albi din tarile foste socialiste si comuniste, sclavi albi moderni – tot negri ca demnitate, libertate si saracie ! – merg in Vest, in SUA in special, sa sporeasca bogatia, forta si maretia imperiului de peste ocean. [...] Pentru ce se bat cu atata strasnicie? Ce vor lucra ei acolo, la stapan? Vor fi constructori, paznici, bucatari, debarasatori de mese la restaurant, spalatori de vase, grajdari, paznici, gunoieri, tamplari, chelneri, ingrijitori de copii sau de animale, culegatori de capsuni, struguri, portocale, lamai, maturatori de vagoane, sapatori de gropi in cimitire...“ (p. 6). Asemenea opinii – si altele, precum aceea ca Pacepa ar fi la fel de vinovat ca generalul Plesita sau ca prabusirea leului romanesc dupa '90 s-ar fi datorat manevrelor „strainilor“ – fac din ideologia autorului punctul slab al cartii.
Dar, in mod paradoxal, si punctul ei forte. Daca planul ideologic al cartii e unul extrem de discutabil, in schimb in plan estetic atitudinea lui Viorel Cacoveanu constituie sarea si piperul „Turmei“. Fire „reactionara“ si voluntara, autorul isi povesteste, manat de „obligatie“, viata in stilul colonelului Lacusteanu, cu singura diferenta ca amaraciunile sale vin nu din liberalismul pasoptist, ci din capitalismul postdecembrist. Tot farmecul cartii tine de aceasta perspectiva „batraneasca“ de moralist care detesta lucrurile „noui“ si care vede in orice schimbare un dezastru incipient. De pilda, fragmentul despre privatizarea fabricii „Clujana“ rezuma perfect optica autorului: „Punerea pe butuci a fabricii de incaltaminte Clujana a fost un alt jaf, un dezastru. Decenii la rand aceasta fabrica n-a reusit sa dea incaltaminte cata se cerea in SUA, Canada, URSS, sa nu mai amintim si alte tari. [...] Am pantofi pentru Canada lucrati in 1987! ii port si azi pentru ca is buni, dar mai ales pentru ca sunt mandru ca ei au fost produsi la Cluj. Fabrica, unde aveau 6.000 de oameni locuri de munca, a fost transformata intr-un... desert. Cine ne-a jefuit de o mare si de traditie fabrica? in locul marilor fabrici de incaltaminte din Cluj, Oradea si Arad au aparut mici manufacturieri italieni. Ei gasesc mana de lucru extrem de ieftina si au nevoie doar de ea. Cos aici fetele si in Italia le trag pe calapod. [...] Unii patroni italieni dau o juma de leafa cu forme legale, iar o alta jumatate pe blat. Nu cred ca ne aflam pe drumul mai bun. Ceea ce mi se pare tragic!“ (p. 247)
Scene de acest fel (lectura „detectivistica“ a rapoartelor cu victime din decembrie ’89, evocarea unor personalitati ale istoriei recente sau dezvaluirea cabalelor din presa literara clujeana) fac din „Turma“ o lectura savuroasa si un interesant document al temperaturii morale a autorului.