Naratiuni pe aceeasi tema. Vecinii si sindromul frontierei
articol aparut in Cultura, nr. 71 din 2007-05-10» cultura epoca noastra »
Autor: Mihaela Grancea
Printre brandurile categoriei monumente-cladiri, daca am utiliza si criteriul toposului dominant, s-ar situa ca fiind reprezentative nu doar edificiile alese datorita monumentalitatii si simbolisticii politico-istorice (Casa Poporului, Voronetul, castelul Bran, Sighisoara veche, Hotelul Intercontinental), ci si blocurile epocii ceausiste, altadata definitorii pentru stilul de viata al natiunii socialiste (Asociatia de Locatari urma sa fie, atat la oras, cat si la tara, o celula sociala de solidaritati, manifestare a omogenizarii socio-economice, posibilitate de a monitoriza mai eficient populatia). Azi, cele mai multe dintre ele, mai ales cele aflate la periferie, sunt ghetouri incrancenate in cultura saraciei, Periferia insasi. Acolo, oamenii sunt ca si cei mai multi dintre cei inca foarte tineri inainte de 1989: mohorati si preocupati. In comunism, la bloc, se aplicau toate comportamentele determinate de viata colectivizata. Astazi, cum regula este optionala si cultura civica doar o disciplina scolara, domina conflictul de interese, iar „sentimentul de acasa“ este afectat de lozincile „sa moara si capra vecinului“, „iarba vecinului e mai verde“, „las’ ca-i bine si asa“, „mie ce-mi iese la chestia asta?“, de „aspiratia“ spre ordinea represiva, de nostalgia deresponsabilizarii si servilismul (avem mereu nevoie de un „sef de scara“, de un dictator la vreo 30 de locuitori), de toleranta la intoleranta… Astfel se constituie cercurile unui alt infern cotidian.
Gardul
Omul, ca orice animal, isi marcheaza teritoriul, proprietatea fiind o prelungire a egoului. Dintre realitatile imediate nimic nu este mai sacru decat proprietatea. Omul face aproape orice pentru a o constitui, prezerva si apara. In acest sistem, pastrarea frontierei si, daca este posibil, avansarea ei in teritoriul Celuilalt, devine prioritara. Obsesia frontierei, a limitei se manifesta ca sursa (universala) a unor neintelegeri de durata; rivalitatile, conflictele si vendetele sunt mostenite din generatie in generatie. Varsta primordiala nu a murit, omul nu numai ca vegheaza asupra proprietatii sale, dar ravneste si la a Celuilalt. O imagine grosiera a acestui tip de comportament poate fi englezoaica Dorothy Evans, „batranica de 81 de ani“, cea care a fost cosmarul unui cuplu tanar de vecini – Angela si Roberto Casa – soti pe care ii hartuia si agresa fizic, desi poseda ca arma doar un baston! Bunicuta nu era deloc vanjoasa, ci doar hotarata sa-si apere teritoriul. Zambetu-i blazat si privirea indaratnica apar in toate pozele care au invadat media internationala. Episodul nu este insa decat o secventa dintr-o traditie imemoriala; ceea ce se traieste similar, in alte spatii, este doar variatie cu ceva ingrediente identitare.
Gardul devine, ca materializare a limitarii, obiectiv al agresiunii. Cele mai explicite evenimente care presupun contestarea frontierei si a ingradirii se petrec in lumea rurala. O astfel de poveste s-a intamplat in comuna Adamus (satul Dambau, jud. Mures) intre Markos Terez (nascuta Lazac) si vecinul/cumnatul ei care, dupa decesul fratelui sau, a vrut sa intre in posesia bunurilor defunctului, ignorand faptul ca acesta lasase in urma o vaduva, proprietara de drept a casei si pamanturilor revendicate. Deoarece, „ca la romani“, procesul a durat ani de zile, cumnatul cel lacom, nestingherit de nimeni, si-a asuprit ruda: nu a lasat-o sa-si cultive propria gradina, iar intr-o buna zi, cu o furie „secuiasca“ a distrus gardul care il despartea de propietatea ravnita. Povestea, surprinzator, are un final oarecum fericit – „…tribunalul a hotarat ca vaduva e mostenitoarea casei si a pamanturilor, nu fratele, respingand astfel solicitarea cumnatului/vecinului“ (fragment din relatarea unui consatean). Daca studiezi viata unei comunitati, ai sentimentul ca afli mecanismele comportamentale ale tuturor satelor, indiferent ca sunt din Transilvania romaneasca, ungureasca, mixta sau din „Regat“. Azi, satul Dambau ofera exemple care ilustreaza dificultatea pastrarii „bunei vecinatati“. O viata intreaga, Benyi Zsuzsa, Miklos Ana si Miklos Mari au fost vecine si prietene, „si-au spus binele si raul“. „Buna vecinatate“, testata ani de zile si intarita prin coparticiparea la principalele evenimente ale vietii sociale, a cedat in fata unor episoade mai putin semnificative decat lupta pentru gard – o gaina ouatoare si o altercatie dintre copiii familiilor vecine a spulberat un triunghi de afecte si solidaritati. Astfel, „nepotii doamnei Benyi i-au batut pe nepotii doamnei Miklos“, iar cele doua „intemeietoare de neam“ nu si-au mai vorbit „de fel“; nici cand vecina Miklos a decedat, fosta ei vecina si prietena nu a mers la inmormantare! Aceeasi Benyi Zsuzsa „s-a certat definitiv“ cu vecina Miklos Mari. Ultima i-a imprumutat Zsuzsanei, pentru o perioada determinata, o „cloca“ (in Ardeal, cloca este o viitoare closca). Dupa consumarea perioadei de intelegere, Zsuzsa i-a inapoiat gaina vecinei. Suspicioasa, chiar paranoica, proprietareasa pasarii a avut „false certitudini“, fiind convinsa ca Zsuzsa „a schimbat gaina“. Cum dovezile i-au infirmat teoria si deoarece nu accepta sa-si marturiseasca greseala si sa-si ceara scuze, Miklos Mari a hotarat „ca oricum ramane suparata pe vecina, deoarece nu i-a ingrijit bine gaina“; cica din cauza ca pasarea era „slaba si fara vlaga“ ea nu si-a recunoscut cloca... Si astfel, aparent, din cauza unei biete gaini, cele doua femei nu-si „vorbesc de ani de zile“, relatia lor de prietenie, fragila si conjuncturala devenind o amintire (din „relatia“ aceluiasi consatean).
Santul
Santul de scurgere a apei de ploaie ameninta la tara in permanenta raporturile dintre vecini, chiar pe o perioada de trei generatii, spargand, din cand in cand, armatura celor mai rezistente prietenii. Pe Mischy si pe Virgil, „munca la colectiva“, „vecinatatea din tinerete“ si anticomunismul oarecum adamic ii facea inseparabili (inainte de 1948, Virgil era singurul roman de pe „strada noua“ a comunei Cincu). Cand ploua abundent, santul care trebuia sa evacueze apa din gradinile celor doi vecini inunda gradina romanului (santul era chiar „granita“ celor doua gradini; curios este faptul ca respectivul sant era sapat in curtea lui Virgil, la 20 de cm de casa lui Mischy, „asigurandu-i acestuia igrasia“). Periodic, cei doi prieteni se certau din cauza santului. „Se certau saseste“, caci Mischy era „greoi in limba romana“, dar se injurau „pe romaneste si ungureste“. Dupa un timp, se impacau ca urmare a insistentelor celor doua sotii, prietene si ele, femei care pe perioada conflictului pentru granita se intalneau pe ascuns, seara, in satele acelorasi gradini! Dupa moartea celor doi barbati, cele doua generatii (copiii si nepotii lui Mischy si Virgil) au mostenit conflictul, dar nu si impacarile...
Canalul
Un conflict mai indarjit, in secuime, se perpetueaza din cauza „canalului de evacuare a apei menajere“. Pe str. Herepei din acelasi sat Dambau, studiul nostru de caz, locuiau doua vecine, „care se intelegeau destul de bine, se ajutau reciproc; problemele au aparut dupa nasterea nepoatei doamnei Nagy Ana, cand cearta a fost cauzata de canalul de apa menajera al vecinului Ghiurgean, canal care se afla langa fantana familiei Nagy, si care a infestat ambele fantani; cu timpul, apa menajera s-a infiltrat in fantanile a caror apa era folosita la treburile gospodaresti curente. Din cauza infestarii apei, in doua randuri, nepoata doamnei Nagy a ajuns la spital, cu infectie urinara (vecinii secui credeau ca familia Ghiurgean punea apa si in laptele pe care il vindea vecinilor!). Din acest moment a inceput o lupta „acerba“ intre cele doua vecine, bunica fetitei si doamna Otilia Ghiurgean, disputa principala purtandu-se pe tema mutarii canalului de apa menajera. Aceste certuri au durat ani, iar cand problema urma sa fie rezolvata si canalul sa fie mutat, „vecinii Ghiurgean au murit unul dupa altul“. Afland despre moartea vecinei, doamna Nagy a tras concluzia: „vecinii n-au mutat canalul, s-au dus pe lumea ailalta si canalul a ramas“. Interesant in aceasta poveste este faptul ca cei doi soti, capii familiilor, nu „s-au amestecat“ in „lupta“ dusa de cele doua vecine (din informatiile altui vecin din Dambau).
Fundatura
in mediul urban, un conflict similar „da peste cap“ periodic viata unor oameni obisnuiti care si-au construit o casa – visul cel mai consistent al celor care isi „intemeiaza“ o familie. Astfel, familia Sorostineanu a primit in 1971 un teren din domeniul public, spatiu care prezenta si o fundatura nemarcata in harta de urbanism (o fundatura, nu o strada ad-hoc!). „in 2006 si in 2007, vecinul Ignat Danci, fost militian condamnat penal cu suspendare“, imi povesteste un membru al familiei, „ne-a reclamat la Primarie si la Politie pentru ca am inchis strada, am blocat circulatia si nu-i lasam pe vecini sa ajunga mai repede la biserica din apropiere. Presa s-a implicat in context; ziaristii de la «Tribuna» au venit si fara sa discute si cu reclamatii, au facut fotografii, au publicat imagini din care reiesea ca celebra fundatura este o straduta, iar familia Sorostineanu blocheaza Strada Verzariei din orasul Sibiu (or, strada cu acest nume exista, este mare, fundatura fiind doar un fel de buzunar!). Articolul «Din nou probleme pe strada Verzariei» a aparut in nr. din 12. 02. 2007, fiind nesemnat. Din el reiesea ca mai multi locuitori au sesizat ziarului faptul ca un vecin a inchis strada, fara a avea autorizatie de constructie. Ulterior, cei de la «Tribuna“ nu ne-au acordat nici un drept la replica, e-mailul trimis redactorului-sef, Mircea Bitu a ramas si pana astazi fara niciun raspuns. In urma reclamatiilor facute la Primarie, cei de la departamentul de urbanism au venit pe teren si ne-au somat sa daramam gardul, pe care tot Primaria il stabilise ca terminatie pentru «straduta». Dupa aceasta formatie de specialisti, ca reactie la refuzul nostru de a ne «executa», viceprimarul a venit «pe teren» si a considerat ca nu exista «niciun temei pentru aceste reclamatii». Nimeni nu a observat insa ca vecinul Danci a inglobat, in curtea lui, 2 m din domeniul public si ca acelasi a incercat sa creeze un conflict asemanator, prin aceleasi manevre, cu biserica parohiei Turnisor II (terenul aferent Bisericii, daca era contestat ca proprietate a acesteia, putea fi licitat, aparand astfel oportunitatea ca Danci sa incerce postura de cumparator!)“. Astfel se incheie relatarea unui episod dintr-o serie de conflicte in care se pare ca Danci se simte „ca pestele in apa“ caci starea de permanent „razboi civil“ ii da sentimentul de potenta.
Blocatarii
La bloc, sindromul frontierei poate naste situatii cel putin inedite: locatarii vechi ii suspecteaza pe noii veniti, aprioric acestia din urma sunt vazuti ca un fel de Klopeks; pensionarele isi asuma obligatia de a afla trecutul celor langa care isi vor petrece viitorul apropiat, caci cel indepartat… Si din detalii, franturi de informatii incropesc biografii supradimensionate care trebuie sa incapa in cliseele convietuirii. Noii veniti fiind hotarati sa se impuna, incearca nonsalant sa ignore „colocatarii“ (uneori, mitocaneste) si chiar sa schimbe regulile succesiunii si accesului la subsolurile transformate in pivnite, camari sau depozite supraincarcate (unde sunt pompierii?), la uscator, la pod… Un text postat pe „piticu.ro“ („Telenovela vecina“) nareaza o experienta interesanta privind tema in discutie: „Noii mei vecini de la apartamentul 69… n-au apucat sa sparga nimic, insa si-au tras termopane pe balcon! Si-au pus termopan exact intre geamul ce desparte cele doua balcoane. Nu au stat ei sa intrebe daca eu vreau termopan, daca ar fi frumos si practic sa avem doar un geam intre noi, nu cinciprezece, daca da frumos in strada. Partea buna in toata chestia asta e ca eu am castigat 20 de centimetri de balcon. Insa, daca cei de dinainte sareau balconul ca sa vina la mine sa ma invite la bere, astia, cand m-au vazut ca am iesit in balcon la fumat, s-au ascuns in casa…“
in bloc, prilejurile de dusmanii de durata medie sau indelungata sunt zilnice. Ostilitatea irumpe aproape din nimic – zgomotul la ore mici si/sau tarzii, udatul florilor de la ferestra, scuturatul, sforaitul cainilor de companie, muzica vecinului (manele sau clasica), religia sau confesiunea Celuilalt, alarma de la masina acestuia, copilul care se joaca in fata blocului, desi parcul este la cativa pasi, contestarea autoritatii „sefului de scara“, atitudine ce poate presupune si implicari colaterare si rezistenta la hartuielile venite din partea sustinatorilor acestuia, atingerea orgoliului Celuilalt, ceasul desteptator care ti-a scapat din mana la ora 6 dimineata si ti-a trezit vecinul din apartamentul de dedesubt, felul in care „calci apasat“ prin apartament, teava care s-a spart producand inundatii si „pagube materiale“ vecinilor etc. ...si incet, pe nesimtite, se insereaza dusmania, ura traditionala fata de vecin; ea, ura, presupune diverse forme de manifestare – furtul corespondentei, facturilor si somatiilor din cutia postala (daca este vorba si de anuntul unei executii judecatoresti, cu atat mai bine, nu?!), otravirea plantelor si animalelor de companie, zgarieturi si grafitti pe usa si pe masina vecinului, reclamatii la Primarie, Politie, agentiile de pretectie a mediului, apelul la presa (de multe ori, media locala prezinta tendentios astfel de conflicte, „pune paie pe foc“ – vezi „ghidurile prin care te poti apara de vecinii galagiosi“, texte care te sfatuiesc sa apelezi la Politie si avocat). Se pare ca mai eficiente au devenit, in replica, medierile dintre vecinii aflati in litigiu, compromisurile realizate de Politia Comunitara. „Linistea“ este cea mai negociata dimensiune a vietii la bloc: „De vreo luna, ca tot vine iarna, vecinii s-au gandit sa-si darame cativa pereti… la cat uruie de o luna, ma mir ca mai sta blocul in picioare. Am examene, ma trezesc zilnic la 5:45, iar ei gauresc peretii pana la miezul noptii.
Se aud uruieli de la etajul 3 (sub mine) si de la etajul 2, in contratimp... nici macar un minut de liniste nu pot avea. Pana acum auzeam tipete de la etajul 5... el o altoia pe ea, ea tipa cu o voce de conserva. Cred ca au si casa cam goala, caci rasuna de-mi pierd mintile. In schimb, ii indvidiez pentru viata sexuala extrem de activa“ (fragment din discutiile despre vecini, de pe „Softpedia Forum“).
Domnul Pi…g si rezonanta
Un alt episod, pe care l-as intitula „Domnul Pi…g si rezonanta“, s-a desfasurat timp de cativa ani si i-a afectat unui prietene sentimentul de „acasa“. Domnii P…g senior si P…g junior locuiesc la etajul 8, iar prietena mea Edith, deasupra lor, la etajul 7, intr-un bloc din cartierul clujean „Grigorescu“. Inca din prima zi, P…g senior s-a prezentat zmeieste („cu o falca in cer si una in pamant“), cerandu-i tinerei si noii sale vecine sa „faca liniste“ (mutatul se realiza in orarul traditional, care, surprinzator, se mai conserva in bloc, fiind si expus la una din intrarile acestuia). Evident, a fost o „vizita de intimidare“! Au urmat apoi, la distante de cateva luni, vizite de aceeasi natura, seniorul P…g subliniind, de fiecare data, ca „daca domnisoara mai produce zgomote, el ii vine de hac, caci in calitate de sef de scara, altadata, pe multi i-a aranjat“. Ultimul incident l-a implicat si pe juniorul P…g care a urcat un etaj mai sus fiind „deranjat“ de trezirile matinale presupuse de „programul saxon“ de viata si munca al vecinei (se trezea dimineata la orele 6 si se pregatea de culcare la orele 22). Tot ea, cu acest prilej, a fost acuzata ca a scapat (intentionat) ceasul desteptator pe jos, pe parchet, ca merge „de parca ar sari coarda“ (desi cantareste putin sub 50 de kilograme!); totul se transmitea prin zbierete insotite de amenintari cu agresarea fizica (P…g cel Tanar ridica frecvent pumnul oarecum deasupra capului vecinei sale, poate pentru a fi mai elocvent). Satula de astfel de situatii si puternic afectata de exigentele fostului „sef de scara“, vecina a apelat la ajutorul politistului comunitar. Psiholog de formatie, acesta i-a chemat pe impricinati pentru a „calma spiritele“ si a construi compromisul. La „infatisare“, cei doi P…g au descris infernul diminetilor si serilor lor: huruieli, gimnastica pana la miezul noptii, orgii de scartaieli din cele mai diverse; logic, reiesea ca prietena mea nu face altceva decat sa „produca zgomote“! Si totusi, au ajuns, prin medierea politistului-psiolog, la cateva compromisuri: daca cei de jos sunt „deranjati“ de „ceva“ care ii trezeste din somnul de noapte sau din cel de dupa amiaza, sa se prezinte in fata usii vecinei lor si sa solicite verificarea sursei de suferinta. S-a mai lansat si ipoteza ca atunci cand fostii proprietari ai apartamentului de la 8 au pus parchetul, ar fi scos sapele, distrugand antifonarea „naturala“ a locuintei. Ciudat este insa faptul ca de la intalnirea mediata, domnii P…g nu si-au mai amenintat vecina, desi aceasta nu si-a schimbat orarul cotidian, ba in plus a mai avut si ceva mesteri care i-au reparat un corp de mobila. Ciudat este ca persoana respectiva inclina inca sa creada ca poate vecinii ei au fost de buna credinta si nu paranoici!...
De regula, insa, victima epuizata poate doar sa urasca, uraste cu voluptate si isi defineste vecinul prin sublinierea diferentei pe care o stie (de obicei, prin inferiorizarea „subspeciei“ identitare). Astfel, un Nelu S. de pe forumul „Ziarului de Iasi“ (text din ziua de 29.03.07), dis-de-dimineata isi expune opinia inveninata despre vecinii de bloc, generalizand si dramatizand o experienta personala disconfortanta: „…moldovenii sunt cei mai dobitoci dintre toate persoanele de natie romana. Numai tembeli ai ocazia sa intalnesti in Moldavia si Doamne Fereste sa fii nevoit sa locuiesti intr-un imobil unde exista si moldogoti, ca ti-ai ratat viata si linistea! Problema cea mai grava e ca moldovienii astia s-au raspandit peste tot in Romania, practic nu exista nicio localitate unde sa nu fi ajuns. Decat cu moldoveni, mai bine cu tigani, ca-s mai usor de stapanit!“.
„Ganditi pozitiv“
Episoade precum cele prezentate sunt frecvente, caci fiecare bloc are aceeasi varietate „antropologica“: dictatorul, alcoolicul care isi terorizeaza familia, dar si vecinii, care, daca nu ar fi atat de speriati, l-ar reclama la politie, pensionara care iti verfica existenta si-ti scaneaza vizitatorii si contoarele etc. Dar, spun „consilierii“, se impune ca in bloc sa ai cel putin „un vecin bun“ – „atunci poti pleca linistit(a) in vacanta fara sa iti imaginezi ca pisica ta moare de foame sau ca plantele se usca pana te intorci. Poti merge linistit(a) sa ceri o ceasca de zahar vecinei de langa tine sau sa imprumuti ziarul de la ea“. Multe forumiste (unele sunt specializate in „comunicare“) au intocmit un sistem de recomandari/coduri culturale, strategii care sa-ti asigure „linistea convietuirii la bloc“. Redau, fragmentar, cateva sfaturi cu aceasta finalitate: „…depune un efort si incearca sa fii mereu prietenoasa cu vecinii tai. La un moment dat isi vor schimba atitudinea macar o parte dintre ei… nu-ti strica ziua doar pentru ca ei nu pot fi amabili… daca ai vecini noi sau daca te-ai mutat de curand intr-un nou apartament, este bine sa faci cunostinta cu vecinii, macar cu cei care locuiesc pe acelasi etaj cu tine. Este bine ca vizita sa o faci la o ora la care sa nu deranjezi, mai spre seara, dupa ce s-a terminat ora de liniste. Poti lasa o impresie buna daca te prezinti scurt… pentru a evita discutiile in contradictoriu, atunci cand renovezi, respecta orele de liniste, astfel incat vecinii sa nu aiba si alte neplaceri in afara sunetului masinii de gaurit… regleaza volumul muzicii pe care o asculti, da petreceri doar in week-end si cu avizul vecinilor, alege un animal de companie silentios, fii comunicativ si respectuos cu vecinii tai si converseaza pe teme neutre, fii indatoritor… in situatii conflictuale incearca sa fii calm in timpul discutiilor. Pentru aceasta ar fi bine sa te pregatesti inainte, sa iti verifici argumentele si sa le organizezi. Astfel, structurezi si discutia si poti reactiona mult mai bine la situatie. Tine cont de faptul ca persoana cu care vrei sa discuti poate nici nu si-a dat seama de ce te-ai suparat pe ea, poate nici nu i-a trecut prin cap ca te-ar putea supara mirosul de muratura ce se simte inca de la lift… gasirea unor compromisuri pastreaza o relatie buna intre vecini… aceste atitudini le cultivi dupa ce te-ai mutat. Ar fi ideal, insa, daca ai fi prevazator: inainte de a inchiria un apartament, asigura-te ca il cunosti pe cel de la care il inchiriezi. Nu ar fi o idee rea sa te informezi mai bine despre zona in care vrei sa te muti, despre existenta unei istorii conflictuale… sa te muti cu precautie! Gandeste inainte sa actionezi! Dar, mai inainte de toate, daca vrei sa iti cumperi propria ta casa, trebuie sa fii foarte atent inainte de a face acest pas deoarece din momentul in care ai cumparat un apartament si te-ai si mutat in el nu mai poti sa pleci din cauza unui vecin. Daca situatia este disperata si daca vrei sa-ti vinzi locuinta din cauza vecinilor nabadaiosi, sa o faci repede…“ (sfaturi de la „ELady.ro“, in articolul: „Vecini de cosmar“).
Deh, teoria ca teoria...