Moartea politica a unui lup moralist
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura politica »
Autor:
Ultima obsesie a romanilor, vanatoarea de informatori, desi nu este altceva decat un surogat al unui atat de necesar, dar atat de improbabil, proces al comunismului, are, se pare, si efecte pozitive: asanarea vietii politice. Un asemenea caz de vanatoare reusita este cel al Monei Musca. Dupa atatea esecuri, lichidarea politica a Monei Musca este un fericit caz de „impuscare“ a unui „lup moralist“ din padurea noastra romaneasca. Este, evident, o victorie, cat de mica, in procesul (sisific?) de asanare al vietii noastre politice.
Oare studentii de altadata sa fi avut relatii atat de bune cu profesorii lor incat sa le fi permis accesul pana in cele mai ascunse tainite ale sufletului? Ce vremuri fericite pentru Universitate ar fi acelea…
Dar, oricat ne-am putea bucura unii dintre noi de aceasta victorie minora asupra demagogiei si vedetismului politic, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca lichidarea politica a Monei Musca se datoreaza mai mult luptei dintre Palate decat muncii cercetatorilor de la CNSAS. Si nu trebuie sa ne surprinda faptul ca bucuriei noastre i se alatura si glasuri din haita de lupi moralisti si demagogi care ne guverneaza. Este evident ca, daca nu s-ar fi luptat lupii intre ei, nici vanatorii CNSAS nu ar fi avut prea mult succes.
Mona Musca a mizat pe Presedintele Traian Basescu in razboiul dintre Palate, iar nimic, in afara de petele (poate prea bine) ascunse ale trecutului, nu facea sa se creada ca mizase pe cartea gresita. Presedintele Traian Basescu este „pe val“, iar sprijinirea lui din randurile PNL, in contextul in care numai formula Aliantei DA mai poate garanta accesul liberalilor la guvernare in urmatoarele alegeri, nu putea fi decat semnul unei cariere pline de promovari „pe linie de partid si de stat“. Daca adaugam la aceasta reteta politica si evidentul sarm al deputatei Mona Musca, imaginea de politician bataios, curajos si corect, dar caruia nu ii lipsesc sentimentele umane si feminine, puteam vedea in fostul deputat liberal un posibil viitor premier sau chiar comisar european.
Dar iata ca Mona Musca a fost prinsa cu musca pe caciula. Luptatoarea anticomunista din PNL, care se asociase tuturor proceselor de asanare morala a clasei politice, a fost dovedita colaborator al Securitatii.
Daca Mona Musca, asemenea altora dintre colegii sai de partid, si-ar fi asumat inainte vreme acest moment din istoria personala, desigur ca tentativa de lichidare politica s-ar fi dovedit un fiasco total. Poate si o spovedanie sincera de dupa desconspirare ar fi silit pe adversarii politici din PNL sa renunte la decizia lor de retragere a sprijinului politic. Dar nu! Mona Musca isi publica dosarul de la CNSAS si se mira ca toata lumea, inclusiv ofiterii de Securitate cu care a lucrat, pot considera activitatea ei continuta in acel dosar ca fiind colaborare cu Securitatea. Din punctul ei de vedere, faptul ca isi turna propriii studenti era un act de securitate nationala. Dar oare este nevoie de angajament prealabil la Securitate (sau la SRI, pentru timpurile din urma) pentru a anunta fortele de ordine de fiecare data cand ai informatii despre posibile atentate la siguranta cetatenilor sau a natiunii? Sau e nevoie doar de un elementar spirit civic?
Nu stiu in ce consta activitatea didactica a filologului Mona Musca. Nu stiu in ce masura Mona Musca putea sa acceada la informatii cu privire la activitatile antinationale sau teroriste ale studentilor straini carora le tinea cursuri la Universitate. Oare studentii de altadata sa fi avut relatii atat de bune cu profesorii lor incat sa le fi permis accesul pana in cele mai ascunse tainite ale sufletului? Ce vremuri fericite pentru Universitate ar fi acelea…
Sau poate ca Securitatea a apelat la sarmul doamnei Musca, la puterea ei de convingere, la aerul ei de doamna cumsecade, de prietena a tuturor (pana acum tineretul liberal vorbea despre doamna Musca folosind numai numele mic: Mona)? Daca este asa, doamna Musca nu mai are nicio scuza.
Orice i se putea intampla rau doamnei Musca nu ar fi avut consecintele desconspirarii dosarului domniei sale. A devenit victima mccarthysm-ului antisecurist promovat chiar si de domnia sa. De asemenea, unicul partid politic ce ar fi putut sa ii garanteze o cariera politica frumoasa, Partidul Democrat, a fost silit sa isi reafirme vointa de a nu permite accesul in politica al nici unui informator al Securitatii. Nici Traian Basescu, din pozitia sa constitutionala de politician apolitic, nu prea are cum sa o ajute (pe lista sa de pacienti politici fiind deja inscris marele bolnav Theodor Stolojan).
Revenind la noi, tinerii care privim scena politica autohtona ca niste spectatori pasionati („spectatori angajati“, asa cum se percepea un Raymond Aron, nu exista decat in democratii, nu si in imitatii de democratie), bucuria noastra de a vedea lichidat un lup demagog, care timp de 10 ani a reusit sa ameteasca electoratul printr-un liberalism caragealian, este umbrita de bucuria celorlalti lupi din haita.
Desi prin intermediul CNSAS s-a obtinut o evidenta victorie morala, nu pot sa nu ma intreb de ce dosarele de colaborare cu Securitatea atarna pentru multi mai greu decat trecutul comunist dovedit al multora. Si nu pot sa nu consider in buna masura nedreapta decizia de lichidare politica a Monei Musca in contextul in care locatarii de ieri ai Cartierului Primaverii ocupa si astazi fotolii de parlamentari, in contextul in care unul dintre marii „cruciati“ anti-Securitate este un fost Presedinte al tarii, care inainte vreme se simtise perfect compatibil cu statutul de prim activist comunist al Universitatii Bucuresti. Nu stiu ca „fisa postului“ de informator al Securitatii sa presupuna intrarea in Nomenclatura sau macar un apartament sau mansarda in linistitele cartiere ale „tovilor“ si „tovelor“ de ieri si de azi.
Atata timp cat fosti lideri comunisti ocupa demnitati politice sau se bucura de linistea pensiei sau a afacerilor personale, in virtutea faptului ca nu avem si nu vom avea un proces al comunismului, vanatoarea de securisti nu este altceva decat o vanatoare penibila de vrajitoare a carei consecinta pozitiva nu se poate reduce decat cel mult la reducerea numarului de politicieni ineficienti si demagogi. Dar si aceasta numai cu voie… de la Primarie.