Avem multe caracteristici ale unei societati premoderne
articol aparut in Cultura, nr. 71 din 2007-05-10» cultura interogatiei »
Autor: Valentin Muresan in dialog cu David Ilina
Valentin Muresan este profesor de filosofie morala si etica aplicata la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Atasat stilului analitic, a cultivat cu precadere comentariul ca gen filosofic, inteles nu ca o parafrazare a unui text fundamental, ci ca o veritabila reconstructie teoretica a acestuia. A publicat numeroase lucrari originale, studii si articole de filosofie morala, epistemologie si filosofia actiunii. Totodata, s-a distins printr-o sustinuta activitate de editor, traducator, cercetator, reformator institutional si mentor.
Unii intelectuali vor opta pentru viata publica sau politica: vor alege sa devina formatori de opinie sau politicieni. Altii nu. Ceea ce cred ca e important e urmatorul lucru: a fi politician e o meserie; ca sa o faci bine, trebuie sa i te dedici ei. A fi profesor universitar e o alta meserie; ca sa o faci bine, trebuie sa i te dedici ei.
David Ilina – Undeva ai scris: „nu sunt omul dogmelor, credintelor si ideologiilor – nici de stanga, nici de dreapta, nici atee, nici religioase. Sunt mai degraba pragmatic“. Eu unul sunt putin contrariat. Chiar e posibil ca un ins sa se situeze la egala distanta fata de amintitele angajari?
Valentin Muresan – Stiu ca pentru unii nu suna deloc bine: ce individ dubios, vor spune, sa nu aiba nici un crez! intr-adevar, nu sunt deloc admiratorul credintelor absolute si al fanatismelor de vreun fel. Le consider infricosatoare si le percep ca pe o degradare a conditiei umane din motivul ca, pentru mine cel putin, ele sunt semnul unei subtile manipulari de catre grupuri de interesati. Cand am facut afirmatia de mai sus ma gandeam, probabil, ca daca ar fi sa proiectez politici, educationale sau de alt fel, nu as putea sa le gandesc mereu in paradigma ideologiei unui partid (sa fie mereu de stanga sau mereu de dreapta); caci eu gandesc „pragmatic“, adica imi imaginez solutiile in functie de circumstante si de criteriul eficientei. Nu sunt un om de partid. Asta nu inseamna ca nu cred in nimic: cred, de pilda, in Kant care cerea contemporanilor sai sa indrazneasca sa gandeasca cu capul propriu, nu cu capul autoritatilor, fie acestea scoala, politicienii sau Biserica. Priviti ca popor, noi suntem inca foarte timizi din acest punct de vedere. Intre altele, de aceea si purtam lanterna rosie a Europei.
David Ilina – Prin urmare, esti un sceptic…
Valentin Muresan – intre dogmatismul ateu si cel religios – fiecare cu fanatismele si excesele lui istorice – eu sunt mai degraba un sceptic, un om care nu e sigur. Deplorabil, vei zice. Se poate. Dar constat ca eu vibrez mai mult in fata acestui citat dintr-un fizician celebru decat in fata dogmei mortii si invierii lui Isus care anima credinciosii de Paste: „Dreptul nostru de a ne indoi s-a nascut in lupta impotriva autoritatii, in zilele timpurii ale stiintei. Aceasta a fost o lupta profunda si apriga. Permiteti-ne sa ne punem intrebari, sa ne indoim, sa nu fim siguri. Cred ca este important sa nu uitam insemnatatea acestei lupte ca sa nu pierdem, poate, ceea ce am castigat“ (R. Feynmann). Permiteti-ne sa ne indoim, sa nu fim siguri – iata muzica mea preferata! Poate ca acest fel de a fi se datoreaza si mediului in care ne-am format sub comunism, care era plin de „certitudini“. Tin minte ca m-au atras filosofii „analitici“, intre altele, pentru ca ei nu spuneau „se stie ca“, ci „se pare ca“ sau „eu cred ca“. In fine, constat ca nu am putut deveni un marxist autentic, desi era avantajos sa fii. Dar nici nu am devenit fanul lui Wittgenstein ori al lui Heidegger. In calitate de filosof, nu am avut nici un autor tutelar, desi m-am ocupat de cativa. Nu-mi place sa cad pe spate in fata lui Platon, ci sa-l tratez ca pe un coleg de dezbatere, ceea ce le recomand si studentilor mei. Imi place, in schimb, sa rezolv probleme si sa respect, pe cat pot, parerile tuturor. Dar mai ales imi place sa-mi formez propriile opinii iar nu sa fiu sclavul opiniilor incantate ale altora. E aceasta o alta forma de dogmatism? Nu cred, caci, vorba lui Moisil, incerc sa acord propriilor mele opinii chiar mai mult decat increderea mea deplina, le acord intreaga mea indoiala.
David Ilina – Ce parere ai, intelectualul ar trebui „sa-si vada de munca lui“, sa ramana un devotat al abstractiilor, al constructiilor ideatice sau crezi ca ar trebui sa se implice in dezbaterea si actiunea politica?
Valentin Muresan – Depinde de om. Unii intelectuali vor opta pentru viata publica sau politica: vor alege sa devina formatori de opinie sau politicieni. Altii nu. Ceea ce cred ca e important e urmatorul lucru: a fi politician e o meserie; ca sa o faci bine, trebuie sa i te dedici ei. A fi profesor universitar e o alta meserie; ca sa o faci bine, trebuie sa i te dedici ei. Una dintre aberatiile zilelor noastre e sa vezi profesori universitari care sunt si rectori si ministri sau parlamentari (poate si altceva). Si-i mai vezi cu norme imprastiate la 16 universitati! Asta e impostura curata. In realitate, ei nu fac nimic, vrand sa faca totul. Feriti-va de asemenea persoane oricat de bine vorbesc la televizor!
David Ilina – in ce te priveste, ai ales sa „vorbesti“ altfel. Imediat dupa ’90 s-au tradus si editat numeroase lucrari filosofice din literatura anglo-saxona si nu doar din zona filosofiei analitice. Te numeri printre cei foarte activi in aceasta privinta. Care este explicatia? Banuiesc ca nu era vorba doar de o moda...
Valentin Muresan – Eu cred ca dupa ’90 moda a fost sa se traduca lucrari filosofice din asa-zisa traditie „continentala“, nu din cea anglo-saxona. Au fost traduse opere integrale din Heidegger, Derrida, Foucault, Ricoeur, Habermas, Baudrillard si multe, multe altele. Ce opere majore din traditia filosofica analitica, anglo-americana, s-au tradus? Rorty si MacIntyre reprezinta traditia continentala in America. S-a tradus Wittgenstein, de acord. Apoi G. Moore, „Principia Ethica“ (o traducere care e totusi absolut inutilizabila, caci e facuta de un neprofesionist); apoi „A Companion to Ethics“ editat de P. Singer (o traducere super-pretentioasa, care cere super-profesionisti in diverse campuri ale eticii, ceea ce nu e cazul la noi). In rest... Poate nu-mi aduc aminte. E drept ca am tradus si eu din R. M. Hare, P. Suppes si am facut cateva culegeri. Dar asta e foarte putin. La noi domina de mult traditia romantica, literara in filosofie, nu cea analitica. De ce ma plasez in spatiul filosofiei de traditie analitica? Asa m-am format, asa gandesc, asa literatura am citit inca din facultate. Am inceput cu literatura epistemologica si logica, pentru prima oara tradusa in anii ’70, iar apoi am virat-o spre etica. E un tip de sensibilitate intelectuala pe care nu-l poti schimba chiar daca vrei. Imi place caracterul rational al acestui tip de gandire, respectul pentru argument, cultul claritatii, modestia sa sceptica („eu cred ca...“, nu „se stie ca...“), lipsa infatuarii si a fanatismului intelectual.
David Ilina – Pe coperta uneia din cartile scrise de tine in 2000 scria „Primul comentariu in limba romana la Republica lui Platon“. Nu era o pretentie exagerata comunicata intr-o maniera emfatica?
Valentin Muresan – Nu, pentru ca era primul comentariu scris in Romania. Nu e un titlu de glorie, dar in cultura noastra filosofica nu a existat deloc traditia comentariului care, in Vest, a inceput inca din Evul Mediu. Nici in biblioteci nu se prea gaseau comentarii detaliate la marile opere ale filosofiei, desi cred ca acesta e cel mai bun sprijin pe care l-ar putea avea un student in studierea unei opere clasice dificile.
David Ilina – Comentariul la „Republica“ a fost pentru tine doar un inceput…
Valentin Muresan – Ei bine, ca sa fiu emfatic pana la capat, informez ca am mai scris si primele comentarii romanesti la „Etica nicomahica“, „intemeierea metafizicii moravurilor“ si „Utilitarismul“. A fost un proiect pe care mi l-am asumat in 1993 – la propunerea profesorului John Lucas de la Oxford – si pe care l-am terminat acum. Dar, daca vrei neaparat sa fiu modest, iti pot spune ca nu-mi place sa recitesc ce am scris – cu toate ca munca de profesor ma obliga – pentru ca am tendinta de a rescrie. Or, un curs ma obliga chiar acum sa recitesc comentariul meu la „Etica“ lui Aristotel si ma ingrozesc cate as schimba (ei, poate exagerez putin, dar as schimba destule).
David Ilina – Poate ca si in prezent am avea nevoie de un Aristotel, nu numai ca teoretician al virtutilor, dar si ca unul angajat in dezbaterea publica a unor teme etice, cel putin ca moderator al dezbaterii interesat in gasirea unor solutii rationale...
Valentin Muresan – Da, cred ca avem nevoie de solutii rationale in dezbaterea etica, nu doar de exortatie morala. Pentru asta ne trebuie insa instrumente de analiza cat de cat mature si de oameni capabili sa le utilizeze. Iar la acest capitol trebuie sa recunoastem ca noi, filosofii moralei, nu stam prea bine. Nu intamplator in toate tarile, nu numai la noi, cei chemati sa modereze dezbaterea publica pe chestiuni morale sunt preotii, nu eticienii.
David Ilina – Recursul la dogma are – cum bine se stie – o functie conservativa in raport cu anumite valori si optiuni consacrate de o indelungata traditie, ori problema actuala este cum sa facem loc unei dezbateri etice pe temeiuri rationale de la care, fireste, sustinatorii moralei crestine nu pot fi exclusi.
Valentin Muresan – Un profesor francez imi vorbea recent despre importanta pe care au inceput s-o dea argumentarii rationale cei implicati in discutiile bioetice din Franta; ani de zile legea a interzis grefele de fata pentru ca bioeticienii bazati pe o filosofie inadecvata, incantata de metafore, au impus aceasta atitudine: „fata e omul insusi“ etc. Acum incep – incep doar – sa vina si ei cu picioarele pe pamant si realizeaza ca e o adevarata crima sa te joci cu viata unor oameni bazandu-te doar pe speculatii filosofice „pline de farmec“ (Ricoeur, de pilda). Lectia lui Aristotel a fost ca in acest domeniu delicat al actiunilor morale se poate totusi ajunge la concluzii bazate pe temeiuri rationale.
David Ilina – Crezi ca societatea romaneasca se confrunta realmente in prezent cu o criza morala?
Valentin Muresan – Da, una despre care vorbeste toata lumea, dar nimeni nu prea stie in ce consta ea si prefera sa o ignore.
David Ilina – Daca ar fi sa schitez „portretul“ acestei crize, as zice: pervertirea raportului dintre mijloace si scopuri, uitarea datoriei, inlocuirea treptata a culturii supunerii (fata de norme, constrangeri rationale si de bun-simt) cu ceea ce am putea numi cultura refuzului, a razvratirii, a negatiei, accentuarea lacomiei in toate planurile, diluarea solidaritatii umane... Mi-a scapat ceva?
Valentin Muresan – Cred ca acest portret e indeajuns de infricosator. Dar si vechea societate a stat rau la capitolul morala. Un schematism etic rudimentar, lipsa dezbaterii publice si chiar a dezbaterii teoretice. Caci, practic, nu am avut filosofie morala in comunism. Ceea ce se cheama „etica aplicata“ nu a existat deloc.
David Ilina – Aveam in schimb discursul sufocant despre umanismul socialist, codul eticii si echitatii socialiste… si ipocrizia unei vieti cladite, ideologic, pe minciuna.
Valentin Muresan – Asa ca tragem dupa noi o mostenire grea. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult azi e inversarea valorilor si inducerea lor in mintile a milioane de romani prin mass-media, mai ales de catre tanara generatie. Furtul a devenit acum o virtute („ei, toti am copiat cand eram elevi“ – se zice astazi cu mandrie), minciuna e laudata („asa e in campania electorala, se minte, asta e politica“), lipsa de respect pentru demnitatea umana e regula (vezi terfelirea oamenilor in presa, fara nicio restrictie), viata hedonica a devenit idealul noilor generatii, mediocritatea cu tupeu e garantia succesului social, dispretul fata de munca s-a transformat in titlu de glorie etc. Legat de aceasta, un fenomen de-a dreptul devastator, cu consecinte pe termen lung, e asa-zisa „telenovelizare“ a Romaniei: ridicarea valorilor morale ale mahalalei la rang de valori focale. Se spune ca asta cer telespectatorii. Fals; asta stiu, gusta si pot actualii realizatori de televiziune, mai ales din tanara generatie. Ei sunt direct responsabili pentru pervertirea morala a societatii noastre si, implicit, pentru subminarea desprinderii de comunism. Comunismul a fost o societate croita pe masura omului mediocru, fara pretentii si care nici nu voia sa-i pretinzi prea mult. In numele unei „libertati“ intelese la nivelul elevului repetent („sa facem orice“), iata-ne acum perpetuand acest ideal sub sclipici occidental.
Apoi, in loc sa ne reprosam ca una din cauzele ramanerii noastre istorice in urma e absenta regulilor si incapacitatea de a functiona dupa reguli (inclusiv morale), unii intelectuali asa-zis „postmoderni“ vin cu „moartea datoriei“. Ei vorbesc de postmodernitate, iar noi n-am apucat sa ne modernizam. Avem multe caracteristici ale unei societati premoderne, cum ar fi puseurile de bigotism, cautarea unei tutele, incapacitatea de a gandi cu capul propriu.
David Ilina – Pentru foarte multi oameni moralitatea si religia sunt inseparabile. Biserica se considera unica pastratoare si aparatoare a valorilor morale. Probabil pentru motivul ca, pentru ea, morala autentica este morala crestina?
Valentin Muresan – Nu vad eficienta morala a bisericii azi. Daca ar fi eficienta nu am mai vorbi de criza morala in termenii apocaliptici de mai inainte. La nivel de reguli morale concrete, crestinii nu difera in mod esential de utilitaristi sau de kantieni. Ceea ce-i desparte e modul de intemeiere al moralitatii. Pentru crestini, regulile morale sunt morale pentru ca sunt emanatia vointei lui Dumnezeu, pentru rationalisti ele sunt voite de Dumnezeu pentru ca sunt morale; exista deci un criteriu si un fundament al moralitatii independent de vointa lui Dumnezeu. Morala crestina are insa cateva avantaje remarcabile in raport cu toate eticile filosofice: si-a dezvoltat un enorm rezervor de reguli, modele si virtuti pentru uzul omului cotidian, fructificand o indelungata experienta in materie de cazuistica si de pedagogie morala (nicio etica filosofica nu a pus, din pacate, accentul pe elaborarea unei „morale practice“ similare; toti filosofii au fost obsedati aproape exclusiv de „fundamente“); e impusa de un aparat institutional bine consolidat, de o traditie ceremoniala si de sanctiuni interne si externe ce si-au dovedit in timp eficienta (fara un mecanism de impunere, morala ramane victima sigura a demagogiei politice); are o uriasa arie de raspandire la nivel planetar si o solidaritate interna derivata din credinta; are numerosi slujitori (experti) care stiu sa o aplice in activitatile lor zilnice dedicate bisericii (ceea ce nu e cazul cu eticile filosofice) etc. Dar are si cateva slabiciuni majore: rigiditatea principiilor, care ii franeaza adaptarea la evolutia societatii (anacronismul unor principii le face greu de aplicat); simplismul principiilor de baza, ceea ce nu permite evaluari prea sofisticate (procedurile eticilor filosofice actuale sunt mult mai rafinate); ambiguitatea criteriilor oferite creeaza o senzatie de arbitrar in evaluare; in fine, e conflictuala in raport cu alte etici religioase, iar conflictele par sa nu aiba o solutie rationala. Filosofii moralei vor beneficia de recunoastere publica numai atunci cand isi vor putea dovedi utilitatea. La noi, preocuparile de etica aplicata sunt firave si au o vechime de doar cativa ani. Pe de alta parte, am observat ca in toate tarile occidentale „etica aplicata“ a luat avant doar dupa ce a existat o cerere din partea institutiilor: parlamente, guverne, spitale, institutii europene. Si, desigur, mai e nevoie de o oarecare seriozitate in rezolvarea problemelor: noi facem comisii etice in spitale fara specialisti in etica deoarece credem ca, la fel ca si in cazul politicii, la etica se pricep toti. Am vazut cat de bine se pricep toti la politica! Aceeasi va fi concluzia si in materie de etica.
David Ilina – Faptul ca nu exista o cerere pentru consilierea etica (de pilda in chestiuni de evaluare morala) din partea diferitelor institutii si medii profesionale nu ti se pare simptomatic pentru precaritatea sensibilitatii morale a acestora? Dezinteresul acesta nu le tradeaza mai degraba cinismul decat ignoranta?
Valentin Muresan – E un simptom al dezinteresului real pentru problematica etica, in ciuda unei retorici care incearca sa ne convinga de contrariu. Cred ca omenirea e la inceput de drum din acest punct de vedere. Sigur, noi suntem si mai la inceput. Responsabile sunt insa ambele parti: institutiile nu au constientizat importanta colaborarii cu specialistii in etica, iar specialistii in etica nu au fost in stare sa-si arate utilitatea. Rezultatele vor aparea treptat, numai dupa un proces indelungat in care unii vor invata de la ceilalti. Dar mi se pare clar ca filosofii moralei nu se vor specializa in diverse etici aplicate (lucru greu de facut) atata vreme cat nu va exista o cerere din partea societatii.
David Ilina – Sarim ca arsi cand e vorba de chestiunea icoanelor, dar nu ne aratam la fel de afectati de incalcarile grave, in multiple forme, ale demnitatii umane, aproape ca nu ne mai ating suferintele semenilor. Nu agreez profetiile, totusi – spre ce ne indreptam?
Valentin Muresan – Problema schimbarii multora dintre valorile si mentalitatile noastre traditionale, la care suntem condamnati, nu prezinta niciun interes pentru mass-media si, se pare, nici pentru scoala. Convingerea mea este ca actuala generatie de formatori de opinie e profund deformata. Si nu ma refer la cei crescuti in comunism. Ca sa luam exemplul pe care l-ai dat: aceasta religiozitate tipata, de care sunt pline ziarele romanesti, a fost vestejita in Occident inca de acum vreo patru sute de ani. Problema croirii unei societati si a unei educatii care sa aiba in centru respectul demnitatii umane a fost o tema filosofico-morala inca din secolul al XVIII-lea. Noi se pare ca mai avem pana sa ajungem acolo. Dar nu sunt pesimist: e normal sa traim acest haos axiologic imediat dupa revolutie. Lucrurile se vor aseza treptat si aceasta se va intampla cu atat mai repede cu cat vom avea sansa unor conducatori intelepti. De aceea ar fi bine sa nu-i mai alegem dupa criterii comerciale.
David Ilina – Cu cativa ani in urma, cardinalul Carlo Maria Martini si scriitorul Umberto Eco au purtat un interesant dialog epistolar care, ulterior, a devenit o carte tradusa la noi sub numele „in ce cred cei care nu cred?“. Daca ne mentinem strict in sfera moralitatii, care ti-e crezul?
Valentin Muresan – Cand sunt in avion simt un fior „mistic“ privind aripile grele si sutele de pasageri; si totusi... zboara. Cred in ratiunea umana; ma fac mic in fata maretiei unei aripi de avion. Si mai cred in absenta oricarei tutele care ar ingradi-o; si intr-o morala bazata pe ratiunea umana. Cred ca respectul egal al demnitatii umane e fundamental. Si nu cred deloc in „moartea datoriei“, ci intr-o noua epoca de inflorire a datoriei si a virtutii care sa ne adune pe toti in jurul ideii de umanitate.