A opta productie cu „Traviata“ semnata de Franco Zeffirelli
articol aparut in Cultura, nr. 71 din 2007-05-10» cultura sunetelor »
Autor: Costin Popa
La Opera din Roma a avut loc, la inceputul ultimei decade a lunii aprilie, premiera unei noi montari a „Traviatei“ verdiene, in regia octogenarului Franco Zeffirelli. Cea de-a opta in indelunga-i si prodigioasa-i cariera. Protagonista in rolul Violetta Valéry, celebra soprana Angela Gheorghiu. Presa italiana s-a intrecut in a sublinia succesul artistei noastre. Imediat dupa spectacol, Ettore Zocaro nota in „La Sicilia“: „Gheorghiu a triumfat prin limpezimea vocii sale si prezenta scenica“, iar Giovanni Pennisi consemna in „Secolo d’Italia“: „Mult asteptata la premiera, Angela Gheorghiu a confirmat ca este o exceptionala soprana lirico-spinto d’agilita“. Publicatia electronica „Il giornale della musica“ insera sub semnatura lui Mauro Mariani opinia ca „...in actul al II-lea, artista romanca a avut momente de neuitat si a ajuns la o veridicitate dramatica emotionanta. (...) Am ascultat o autentica mare interpreta care a construit rolul lucrand si rafinand fiecare nota“. O carte de vizita onorata cum se cuvine!
Angela Gheorghiu a confirmat ca este o exceptionala soprana.
Am asteptat cu nerabdare urmatoarea seara in care canta Angela Gheorghiu, beneficiam de o invitatie de presa, premiera aratandu-se inaccesibila (!?) chiar pentru criticii muzicali compatrioti ai divei. „Sold out“, „Tutto esaurito“ („Totul epuizat“), daduse indiferent din umeri personalul Biroului de Presa al Operei, desi solicitarea de acreditare venise insistent si repetat cu multe luni inainte. Ghinionul a fost ca, in dupa-amiaza dinaintea acestui al doilea si ultim spectacol al artistei romance, o indispozitie subita („improvvisa indisposizione“ – scria pe anuntul oficial lipit pe usile teatrului doar cu cateva ore inainte de primul acord) a facut-o sa cedeze locul pe afis tinerei soprane de numai 27 de ani, originara din Republica Moldova, Irina Lungu, castigatoare a multiple premii la concursurile internationale „Elena Obraztsova“, „Ceaikovski“, „Maria Callas“, „Montserrat Caballé“, „Voci verdiene“, „Operalia – Plácido Domingo“ s. a.
Artista cu cant cultivat, frumoasa, delicata, cu glas liric-lejer spre liric si discretie a adresarii, Irina Lungu a gasit cele mai bune momente ale sale prin sensibilitatea de exprimare din ultimul act. Cateodata un usor vibrato se insinueaza in expozeul sau – ma refer cu precizie la pasajul „A quell’ amor“ din aria mare si chiar la secvente din „Addio del passato“ – dar legato -ul este ingrijit condus. Nuantarile in frazare vor spori pe masura dobandirii experientei si, spre exemplu, celebrele note de La in pianissimo ale ariei „Addio del passato“ vor capata aerajul si plutirea pe acel fil di voce imaginat de Verdi.
in rolul Giorgio Germont, legendarul bariton Renato Bruson a obtinut triumful serii, validat prin cantul sau – cand autoritar, cand moale si catifelat –, prin rezonanta timbrala ca a unui bronz pretios si, nu in ultimul rand, prin repetarea ariei „Di Provenza il mar, il suol“ – ca si la spectacolul de premiera, frenetic solicitata de un public in delir. Atacul „Ma se alfin ti trovo ancor“ din finalul acelei sectiuni, plamadit cu maxima forta expresiva, dulceata liniei vocale cu care a fost intonata cabaletta „No, non udrai rimproveri“, cutremuratorul „Di sprezzo degno“ (actul al III-lea) au suplimentat momentele referentiale din marele duet cu Violetta. Asprimea nobila cu care Bruson coloreaza sunetul, magistral potrivita caracterului personajului, ramane o perfectiune de raport timbru-rol. Am asistat la un moment istoric, baritonul cu tinuta senioriala sarbatorind in acele zile 45 de ani de la debutul sau la Opera din Roma si faptul ca in iunie va implini nu mai putin de 71 de ani nu s-a citit – din unghi vocal – decat cu totul sporadic. Un monstru sacru!
Tanarul tenor de 30 de ani, Vittorio Grigolo, a fost un Alfredo macho, pasional, temperamental, de maxima credibilitate in tot ce a intreprins, cu un glas care, chiar daca nu fascineaza, ramane patrunzator in sala, condus fiind cu grija si stiinta, cu adecvate nuantari mergand pana la mezzevoci de efect in duetul „Parigi, o cara, noi lasceremo“ (actul al IV-lea) ce au sustinut cantul unei Violetta in transa.
La pupitrul ansamblurilor Operei romane, un maestru, Gianluigi Gelmetti, care a stiut sa extraga emotionante seve din sunetul pastos si omogen al orchestrei, al partidelor de viori si viole indeosebi (ce infinita tristete a invaluit sala la Preludiul actului al IV-lea!) si s-a inflacarat antrenant in Brindisi din primul act sau in octetul concertato din cel de-al treilea. Foarte bun si corul, pregatit de Andrea Giorgi.
in montarea lui Franco Zeffirelli, am recunoscut si de aceasta data increderea sa nestramutata in conceptia traditionala de mizanscena, in fixarea cu exactitate a cadrului de epoca. Este un clasic neclintit, care trateaza totul in maniera monumentala, cu mare forta de detaliere a decorurilor (pe care el insusi le semneaza) mergand pana la o minutiozitate ce nu scapa niciunul din amanuntele imaginabile.
(Costumele (realizatoare Raimonda Gaetani) sunt frumoase, variate si desenate cu fantezie. Zeffirelli nu-si poate permite riscul unor momente de scadere calitativa si, iata, pentru scurtele dansuri ale tigancuselor si matadorilor (actul al III-lea) a adus celebra trupa a Baletului Spaniol Lucia Real – El Camborio. Totul pentru marea „lovitura de scena“ din acel act, al balului Florei Bervoix, care, efectiv, stupefiaza prin luxurianta: explozie de culoare si lumini (autor Patrizio Maggi), de decoratiuni sofisticate de bal, de populatie scenica impresionanta ca numar si diversitate tipologica. Fascinat, publicul a intampinat deschiderea cortinei cu ropote de aplauze. Formidabil este ca Zeffirelli nu se opreste, nu se multumeste si pluseaza in continuare, schimba inca de doua ori, pe parcursul actului, decoratiunile din scena. In toata aceasta desfasurare de forte, contrar asteptarilor, muzica respira, personajele isi exprima nestingherit trairile, trama nu este sufocata de efectul vizual. Prima la musica... poi la regia ar fi parafraza de la care Franco Zeffirelli nu se dezice, chiar daca dimensioneaza megalitic.
Actul secund a adus atmosfera idilica a rezidentei de tara a indragostitilor Violetta si Alfredo, actele extreme au fost incarcate de simbolurile unui abis in care drumul vietii Violettei se sfarseste implacabil: in primul – ca premonitie, in ultimul – drept cruda realitate. Pluteste peste aceasta mizanscena, cu toate iluminarile fastuoase, o umbra a mortii – tusa de destin. Zeffirelli o accentueaza prin aparitia Violettei in doua ipostaze originale: muribunda, in chip de ilustratie a Preludiului operei (personal, nu agreez asemenea cadre, muzica se exprima singura) si brusc imbracata in camasa de noapte a iminentului sfarsit, inca din finalul actului al III-lea, in mijlocul somptuosului bal, pe replica „Alfredo, Alfredo, di questo core non puoi comprendere tutto l'amore“. Si aici, m-am simtit distantat de ideea regizorala, rupta de contextul momentului.
Dar Zeffirelli nu este numai un maestru al „loviturilor de scena“, ci si al celor „de teatru“, „de media“. Ei bine, la inceputul lui ianuarie 2007, regizorul a anuntat ca va realiza in aprilie o „Traviata“ super-erotica. Consecinta imediata? Pentru toata seria de zece spectacole, biletele s-au epuizat in doua zile! Aveam sa constat, nimic din intentia expusa nu s-a regasit in mizanscena, in relationarea dintre cei doi eroi principali. Intr-adevar, impecabil colpo di teatro!
Asa a fost la Opera din Roma, pentru noi important fiindca pe afisul cu opusul verdian s-au aflat doua nume romanesti in rolul titular, Angela Gheorghiu si Irina Lungu, alaturi de grecoaica Myrto Papatanasiu si italianca Anna Rita Taliento. (Nu trebuie uitat ca si Marius Brenciu s-a numarat printre interpretii lui Alfredo.) Faptul nu se opreste aici. In luna iulie, la Teatro alla Scala din Milano, pentru toata seria de douasprezece spectacole cu „Traviata“ sub bagheta celebrului Lorin Maazel, celor doua soprane, Angela Gheorghiu si Irina Lungu, li se va alatura Elena Mosuc, consfintind in mod cert o premiera absoluta pentru intreaga istorie a faimosului teatru: in 2007, toate cele trei interprete ale Violettei Valéry sunt de origine romana. Iata o performanta unica!