Lauda traducatorului
articol aparut in Cultura, nr. 71 din 2007-05-10» cultura revista revistelor »
Autor: C. Stanescu
Acoperit de umbra scriitorului talmacit, traducatorul ramane un fel de om fara identitate. Nu este peste tot asa. In marile culturi, el e pretuit cum se cade, primeste insemnele si sumele cuvenite talentului si muncii lui. In unele locuri, numele lui imparte, impreuna cu acela al autorului, prima coperta a volumului tradus. Sunt si situatii, rare, cand traducerea intrece originalul: la noi, este cazul lui Krilov tradus de Tudor Arghezi. Ca un fel de penitenta inaintea reabilitarii dupa ce articolul lui Sorin Toma il condamnase la o lunga tacere. Dintre toate relele aduse de comunizarea de tip sovietic a Romaniei dupa Al Doilea Razboi Mondial, „invazia“ literaturii ruse si sovietice ramane cea mai profitabila cotropire de la navalirea barbarilor incoace. Pastrez si azi o buna amintire excelentei edituri Cartea Rusa care, pe langa inevitabilii clasici ai realismului socialist din Marea Uniune Sovietica, a raspandit in Romania pana in biblioteca ultimului catun editii frumoase si temeinice din Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, Gogol, Scedrin, Gorki si numerosi alti mari scriitori veniti si ei, ca toata lumina acelui timp, de la Rasarit. Cativa „tovarasi de drum“ ai realismului socialist din Rusia sovietica, oricat de compromisi in ochii unora, nu sunt mai putin mari scriitori de raftul intai: un Leonov, un Ehrenburg, un Fedin, un Simonov, ca sa nu-l mai amintesc pe Paustovski, cel care atata „rau“ i-a facut imprudentului Eugen Barbu cu „Incognito“-ul sau – acestia sunt autorii importanti bine si mult tradusi la noi, adesea in echipe de cate doi, un „negru“ si un „girant“, necunoscator al limbii, dar stilist desavarsit si personalitate agreata. In fine, alt aspect pozitiv al invaziei sovietice amintite consta in aceea ca traducerile din literatura rusa au fost pentru un numar insemnat de scriitori romani „indexati“ o solutie de supravietuire: prietenia cu marele frate de la Rasarit se dovedea din nou trainica si salvatoare. Spre sfarsitul secolului trecut, cand „optzecistii“ nostri experimentau si cochetau din greu cu disidenta textualista, am avut iarasi parte de o fericita invazie ruseasca, a extraordinarilor realisti „siberieni“ in cap cu Valentin Rasputin. Intre timp, autorul neuitatei „Adio, Matiora“ a devenit, in Siberia lui, un ecologist fervent si cu faima internationala. Ce ne spun toate aceste exemple, la care se pot adauga multe altele? Ca, spre norocul nostru, al cititorilor in primul rand, literatura romana s-a mentinut intr-un sincronism benefic cu cea de limba rusa, fara de care n-am fi avut parte de atatea mari valori ale Estului, n-am fi avut parte, sa nu uit, de un Babel bunaoara, cel pe care jura si in somn un scriitor roman de talia lui Radu Cosasu, recentul mare premiat, pe care-l felicitam calduros. „Agentii“ carora le datoram acest formidabil si benefic sincronism au fost si sunt traducatorii. Cativa dintre ei, Nicoale Iliescu, Janina Ianosi, Margareta Sipos, activi si azi, fara ca dupa ei sa intrezarim un nou schimb gata sa preia stafeta. „Salut inspiratia Ioanei Parvulescu (arhitecta colectiei Cartea de pe noptiera) si a lui Catalin D. Constantin (pajul ei de la Humanitas) de a publica acest roman pe care-l citesti in doua-trei ceasuri de nesat si multumire“ – scrie Radu Paraschivescu intr-un frumos elogiu al traducatorului publicat in numarul pe aprilie al revistei „Idei in dialog“. Romanul este „Rezervatia Puskin“ de Serghei Dovlatov, iar traducatorul – Margareta Sipos. O eminenta traducatoare care, spre deosebire de alti reprezentanti ai dificilei meserii, nu pariaza pe originalitate cu orice pret, inclusiv cu pretul tradarii originalului, ci pe maxima fidelitate in raport cu originalul. Cunoastem, de altfel, traduceri cu totul fanteziste in care traducatorul isi inchipuie ca e mai creator decat scriitorul tradus, iar rezultatele sunt dezastruoase. Margareta Sipos pune pret pe cu totul alte insusiri ce conditioneaza buna traducere, subliniate astfel de Radu Paraschivescu: „Traducatoarea romanului lui Dovlatov cunoaste, intai si intai, teritoriul de provenienta al lui Dovlatov si se pricepe sa ni-l desluseasca. A mai facut-o si de alte ori. Ziarista, traducatoare si recenzenta literara, Margareta Sipos a semnat, printre altele, versiunea romaneasca a volumelor «Despre stalinism si Stalin» (de Roy Medvedev) si «Apele tulburi ale Donului linistit» (de Aleksandr Korabliov), iar pentru colectia Ioanei Parvulescu a tradus «Doamnele din Sankt Petersburg» (de Nina Berberova). Altfel spus, e avizata in privinta sufletului rus, si in privinta blestemului sovietizarii“. Fiind asadar „avizata“, Margareta Sipos se fereste ca de foc de ceea ce destui alti talmacitori comit cu sentimentul ca-si afirma pornirile creatoare: supralicitarea identificarii cu autorul tradus, stergerea granitelor dintre copie si original, intr-un cuvant, „colaborarea“ ilicita cu respectivul scriitor si tradarea angajamentului de fidelitate. El insusi eminent traducator, Radu Paraschivescu noteaza: „Stilist formidabil, portretist mestesugit, atlet al ironiei cand mordante, cand tandre, el nu putea fi tradus decat de un om capabil sa comute cu aceeasi usurinta dintr-un registru in altul. Or, exact asta face Margareta Sipos. Ea trece de la disperare la sarja sardonica si de la poezie la proza, uneori in cadrul aceluiasi paragraf, in functie de capriciile textuale ale lui Dovlatov. Marele merit al traducatoarei este ca nu colaboreaza nici cat un varf de unghie cu scriitorul. Asta se simte in fiecare fraza de pe fiecare pagina. Angajamentul de fidelitate e respectat pana la sfarsit. Margareta Sipos stie ca marele pariu al traducatorului e sa ramana neobservat. Sa nu se instaleze in locul vedetei si sa nu pretinda ca «stie mai bine». Calitatea versiunii sale romanesti e vizibila pretutindeni“. Acel respect pentru „capriciile textuale“ ale scriitorului e decisiv pentru calitatea traducerii: „Ispita caricaturizarii e atat de mare in fiecare scena a cartii, incat de cele mai multe ori Serghei Dovlatov ii cedeaza. Indiferent daca scrie despre o conserva, un secretar de partid, o vitica sau o betie, romancierul ia in tarbaca, satirizeaza, pune tuse groase, sfichiuieste. Spre lauda ei, traducatoare gaseste de fiecare data echivalarea nu doar corecta, ci mai ales inspirata. Exista o multitudine de tonuri in «Rezervatia Puskin»: al femeii deceptionate, al prozatorului nerecunoscut, al tovarasei disponibile pentru o smotoceala rapida de cotlon, al ghidului care dupa un minut de vorbire in prezenta turistilor trece senin pe pilot automat si se gandeste la altceva, al betivului statornic si incorigibil. Le gasim pe toate, transmise pana la ultima inflexiune de o traducatoare exigenta fata de ceea ce semneaza si atenta pana la pedanterie. Munca ei de inalt nivel aduce sub ochii nostri un roman captivant si necesar“. Cum vedem, ca un muzician experimentat, traducatoarea stie sa asculte si sa citeasca admirabil „partitura“ ca sa nimereasca (deloc intamplator!) atatea tonuri ascunse in notele ei: este efectul, premeditat, al angajamentului de fidelitate evocat de Radu Paraschivescu in articolul sau din „Idei in dialog“. Un binemeritat elogiu al traducatorului lasat, adesea, in umbra scriitorului, ca un om fara buletin de identitate.