De ce unii prefera lumea virtuala
articol aparut in Cultura, nr. 36 din 2006-08-24» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Observatia de la care doresc sa pornesc se refera la temeiul psihologic in virtutea caruia unii insi, din ce in ce mai numerosi, aleg drept activitate socio-profesionala dominanta navigarea pe Internet. Ma intereseaza, desigur, reflectia in marginea aspectelor cosmosului ciber. in psihanaliza, optiunea pentru o persoana, relatie sau activitate se numeste alegere de obiect. in alti termeni, eu, ca subiect, optez, dintr-o pricina sau alta, pentru ceea ce identific ca fiindu-mi exterior, dar care, in realitate, se gasea deja in mine, insa fara sa o stiu; aleg ceea ce imi corespunde pentru ca ma regasesc, pozitiv sau negativ, in realitatea optiunii. Sufleteste (si ma refer la sinele meu, la partea inconstienta a sufletului), am optat deja inainte sa efectuez alegerea rationala. Fireste, nici o optiune nu este perfect „inocenta“, iar ceea ce preferam sa consideram simpla intamplare inseamna, indeobste, un complicat si rafinat joc al necesitatii inaparente. Cat priveste motivatia psihologica a alegerii de a te indeletnici cu instituirea sau interpretarea ciberlumii, eu inteleg sa o explic prin frustrarea in fata lumii reale resimtita de membrii noii comunitati socio-profesionale. O frustrare ce determina o fecunda si creatoare sublimare prin recursul la infinita diversitate a suportului oferit de high tech.
in genere tineri (dar nu numai, caci exista si notabile exceptii), toti acesti manipulatori de ordinatoare, creatori de programe si teoreticieni ori critici ai ciberuniversului se repliaza in lumea virtuala a metaretelei ca intr-o locuinta confortabila si protectoare, in care abstractiunea inlocuieste concretul, iar nelimitarea posibilului substituie determinarea realitatii. Ei prefera sa viseze, de multe ori extrem de riguros, potentand reveria de a comunica absolut fara limite pana la transformarea ei intr-un real accesibil in mod rapid si nedistorsionat. Eliminand granitele fizice, corporale, ale contactului, transgresand limitele de timp si spatiu, ei ajung, dupa cum spunea odinioara Marshall McLuhan, sa transforme lumea intr-un „sat planetar“. Pasiunea acestor ciberoameni, fie ei utilizatori, tehnicieni, programatori sau teoreticieni, face posibila mondializarea si globalizarea intr-o maniera mai concreta decat suntem dispusi a concede in prezent. Viteza, siguranta si intensitatea cu care circula informatiile reprezinta coordonatele de baza ale procesului de mondializare si globalizare prilejuit de recursul la high tech. Doriti un dublu exemplu? Este banal: sa ne gandim numai la eficienta si volumul tranzactiilor financiare ori la conceperea si controlarea electronica a conflictelor militare limitate.
Dar generalizarea la nivel planetar a comunicarii pe suport electronic, tocmai gratie imensei sale complexitati, implica si consecinte negative, urmari nefaste, intr-un cuvant nefericire. Interactivitatea prilejuita de navigarea pe Internet si de participarea la tot felul de activitati „comunitare“ nu este o relatie palpabila, efectiva, concreta si traita tale quale. Realitatea acestui raport uman tine de registrul virtualitatii, chiar daca consecintele practice ale respectivei interactiuni pot determina mutatii existentiale masive. De pilda, achizitionarea prin card a unui obiect ravnit facand apel la sistemul oferit de Net trezeste o satisfactie reala; participarea la unul dintre jocurile cu premii din retea si castigarea recompensei banesti te pot inalta in cel de-al noualea cer, sentimentul fiind efectiv real. Nu este insa acelasi lucru sa-ti traiesti bucuria in intimitate, in fata monitorului, acasa, sau sa vibrezi public in timp real, langa colegi sau competitori concreti, perceptibili, corporali. Sa faci amor prin apelarea ofertei vizuale ori chiar multisenzoriale, prin stimulare electronica, nu se identifica catusi de putin cu indicibila traire a orgasmului trait laolalta cu partenerul real. (Scena de dragoste dintre Neo si Trinity din filmul fratilor Wachowski, „Matrix reloaded“, tocmai acest talc are darul sa-l comunice: intr-o lume exclusiv virtuala, intr-o lume care nu mai este decat imaginea lumii reale, in care imaginea unui barbat intra in raport de imagine erotica cu imaginea unei femei, actul carnal consumat ca atare intre cei doi eroi reprezinta o adevarata revolutie ontologica, inseamna redescoperirea parfumului inenarabil al realitatii a doua trupuri in contact direct, cu toata mareea de senzatii adiacente).
intre universul senzatiilor si cosmosul virtual distanta pare imensa. Sunt doua entitati deosebite, nesubstituibile una prin cealalta, insa complementare. Deocamdata. Dar aceste asertiuni ale mele au un termen de valabilitate limitat. Virtualitatea tinde sa cotropeasca realitatea intr-un ritm pe care nu izbutim intotdeauna sa-l sesizam. Realul, dupa cum spunea ciberfilosoful francez Philippe Quéau, se abstrage in virtual, iar acest lucru este posibil gratie intemeierii mediilor virtuale pe suportul oferit de limbajul numeric. Acesta din urma a devenit noua lingua franca a lumii contemporane abilitata sa permita transparenta integrala a tuturor formelor de reprezentare. Realul nu mai este constituit din fapte, evenimente si relatii, ci din imagini intretesute ale tuturor acestora. Abstractizarea la putere…
insa cum se raporteaza trei foarte interesanti ganditori de astazi ai lumii virtuale, ca Jean Baudrillard, Paul Virilio si Adrian Mihalache, la toate aceste aspecte? Ce gandesc ei despre structura, natura si consecintele ciberuniversului? in ce fel isi individualizeaza ei reflectia in marginea lumii virtuale, a ordinatorului si retelei? Iata intrebari la care voi incerca sa raspund in numerele viitoare ale revistei „Cultura“...