Au pus mana pe bani cei care nu trebuie...
articol aparut in Cultura, nr. 70 din 2007-05-03» cultura sportului » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
S-a disputat si asa-zisul al doilea derby al ultimilor ani, Rapid-Dinamo. Sumbru si transant. Cu tribune goale, in urma unei decizii tembele ce priveste si se practica doar in latinitatea usor decadenta a Italiei, in Estul Europei si in Orientul fundamentalist oriental si aici se simte fragilitatea proaspatului stat roman, a carui semnatura de reconfirmare in comunitatea europeana nu s-a uscat inca. Nu este inca in stare sa apere si sa garanteze dreptul celor multi de a asista la spectacolele fotbalistice, datorita unui grup salbatic de insi care au imprumutat in intunericul lor de senzatii doar raul decadent si brutal al Occidentului. Si mi se pare normal atata timp cat, prin loviturile programate ce se dau de cateva decenii identitatilor nationale vegheate doar prin cultura, este incurajata doar promiscuitatea fara margini.
Marele Blond si Piticul luau foc imediat. Fereasca Dumnezeu sa fi intrat subiect de tavaleala in scrisul lor. Eu am reusit de cateva ori, dar nu-mi pare rau si nici nu le-am tinut pica vreo secunda. Eram si eu... „gura de Targoviste“, iar umorul lor balacaritor era sclipitor.
Deschideti va rog, spre reconfirmare, daca mai este nevoie, televizorul. Stirile sunt in totalitate doar oribile. Iar filmele, intr-o proportie de peste 70%, doar varsare de sange ce te intoarce cu gandul la barbaria din negurile civilizatiei umane. Eu, cel putin, refuz sa ma mai uit la schingiuirile (numite a saptea arta!?) etalate cu atata sadism.
Si atunci, ce sa ia amaratul de tanar roman, cand i se servesc ca modele trei sferturi din zi tentatia de a da cu pumnul sau cu lantul, de a lovi cu cutitul sau de a tinti cu gloante adevarate (se va ajunge si aici) si a aduce, astfel, moartea aproapelui sau?
Iar structurile statale abilitate se fac ca nu vad sau se eschiveaza la fel de inconstient, sustinand ca nu au cadrul legal de actiune!...
Tot sumbra a fost si prezenta tribunei oficiale. Mai ales acolo, doar la cateva sute de metri de „Groapa“ lui Conu Jean Barbu. Sa-i fie tarana usoara, ca mult farmec avea si el cand ocupa cu Vadim (spasit atunci) si cu doctorul Claudiu Tanasescu locurile traditionale din Giulesti. Aproape de ei stateau doar nea Colica Rautu si regizorul Dan Puican. Mai incolo, dar la acelasi nivel, Fanus Neagu si Guta Baiescu. Deh, se certau mereu cu nea Jean Barbu desi, in inceputurile lor, petreceau impreuna. Numai ca nea Jean ii barfea ca pe niste consumatori fara limite, doar pe ei!... Si Marele Blond si Piticul luau foc imediat. Fereasca Dumnezeu sa fi intrat subiect de tavaleala in scrisul lor. Eu am reusit de cateva ori, dar nu-mi pare rau si nici nu le-am tinut pica vreo secunda. Eram si eu... „gura de Targoviste“, iar umorul lor balacaritor era sclipitor. Printre ei, la unison in rostire hazoasa, gloriile Rapidului, in cap cu cerberul juniorilor din generatii, antrenorul Costea. Tacut, de mare bun simt, si doar cu un zambet teribil de uman mereu pe fata.
Acum, tipenie crunta. Doar miliardari din cartoanele cu rol de cupoane sau hartii de privatizare ale tranzitiei penale postrevolutionare. Ce sa glumesti cu George Copos? Cred ca el nici nu poate pronunta cuvantul „umor“. Dar sa-l mai si inteleaga... Doar vechiul Misu Filip, tipator, cu haz al masacrului din gazon al propriei echipe. Si el baiat de-al carciumilor centrului apus al Bucurestiului socialist. Dar mult mai uman decat acum...
Si a-nceput meciul! Nu inainte de a-l gratula pe George Copos, absolvent a trei facultati deodata: Educatie, Fizica si Sport!... Toate se simt pe el intr-o mare devalmasie.
– Bravos, George, te-am vazut fotografiat aparent mascat, spre o amanta, intr-o scursura mondena ce se practica. Cred acum, ca ai auzit si de Freud...
As, raspuns. Nefiind vorba de laitmotivul sau din ultimul timp, „plus valoare“, a tacut melc.
De fapt, n-a fost meci, ci o executie la fata locului, Rapidul de azi al lui si al lui Razvan Lucescu fiind un moment de ineficienta de joc, parca programata.
In primul rand, cu un african in poarta, sugestionat in engleza (!) de George sa vorbeasca inca la debutul partidei. In ciuda fizicului, parea anchilozat de farmecele „voodoo“, inca nedescantate in Giulesti.
Apoi, apararea a evoluat ca in invoielile „ceapiste“: nu tu marcaj, nu tu deposedare; cu Maftei, capitanul, pe post de socotitor cooperatist al actiunilor adverse ce-l depaseau cu regularitate. La mijloc, o lalaiala de pase in ritm de batuta disparuta de mult si de prin ograzile ceferistilor apusi de prin preajma.
In fine, in infiriparile de atac se simtea cel mai bine diletantismul strategic. Foarte rar sau aproape deloc, atacantii visinii se postau pentru a primi mingea, cu fata spre poarta adversa... Erau doar un fel de tinte pentru exersarea unui „na-ti-o tie, da-mi-o mie“, mereu inapoi (!), a sofisticatei posesii si circulatii fara rost din propria aparare si mijloc.
Au lipsit doar cateva fractiuni de inspiratie caineasca sa contabilizeze incasarile Romei la Manchester. Firesc pentru decadenta programata a Giulestiului de acum, la final, Georgel a iesit iarasi la rampa, le fel de ipocrit si fals precum il stim: „Este rusinos! (a repetat bezmetic de cateva ori). Am fost furati. Nu mai accept arbitri autohtoni“. Si alte elucubratii specifice, de ti se face greata.
Pai nu-i propusese „Dinamo al nostru“ (cum rosteste plin de atasament Luciano Banica junior – asa-i spun eu) si arbitri straini si cu public, pe „Lia Manoliu“?
Dar ce sa-i faci, ca in strabuna vorba inteleapta: „Unde nu-i cap, vai de picioare“!...
Cat despre emfaza deliranta la care apeleaza acesti imbogatiti ai tranzitiei, paradoxal nu-i vina lor. Ci a noastra, a celor multi, suferinzi ai fatalitatii inoculate dinainte de 1989. N-am fost, iarasi, atenti, cand au pus mana pe bani, in Romania, dupa revolutie, cei care nu trebuie...