In plina pornografie politica
articol aparut in Cultura, nr. 70 din 2007-05-03» cultura media »
Autor: Felicia Antip
Te cuprinde jalea, te apuca lehamitea, urmarind jurnalele si talk show-urile politice. Ar trebui sa fie interzise minorilor, daca nu vrem ca generatiile in curs de crestere sa confunde democratia cu balacareala si sa creada ca politica este un fel de box profesionist care poate „face om“ pe oricine, cu conditia sa nu se abtina de la lovituri nepermise.
Se spune ca ultimele evolutii au impartit Romania in sustinatori si adversari ai lui Traian Basescu. Este adevarat ca am ajuns din nou intr-o privinta, dar numai intr-o privinta, la dihotomia din anii '90, cand oamenii se dusmaneau cu inversunare pentru ca unii erau pro-Iliescu, altii anti-Iliescu si nu incapeau nici nuante nici indurare pentru cei din tabara opusa. Diferenta consta in faptul ca acum nimeni nu mai crede parca in nimic decat, cel mult, in impotenta democratiei, in putreziciunea intregii clase politice, in ubicvitatea coruptiei, in atotputernicia mafiilor, in scenarii abracadabrante si in necesitatea unei „maini forte“ care sa-i imparta pe toti in doua cete, in smintiti si in misei, pentru ca, apoi, sa dea foc la puscarie si la casa de nebuni. A ajuns sa ne fie ciuda, rusine, greata cand vedem ca suntem condusi de oameni care, la fel ca vaca din zicala, au asteptat ca sistarul sa se umple cu lapte, pentru a purcede de indata la rasturnarea lui. Numai ce furam admisi in Uniunea Europeana si ne tragem repede inapoi, spre practici al caror caracter antidemocratic n-a mai fost atins de la mineriade incoace. De fapt, de la mineriada care a fost pusa la cale pentru a schimba un guvern instalat pe cale democratica si care si-a atins scopul. Dupa aceea, degeaba au mai fost introdusi in angrenaj minerii, motorul nu s-a mai gripat si oricat s-au strofocat Vadim si vadimantii, institutiile statului au functionat normal si calea democratica explicit si cu sacrificii aleasa de noi n-a fost blocata.
Acum, democratia romaneasca atata cata e, asa firava cum ne tanguim ca este, atat de parazitata de antidemocrati care, invocand democratia, isi clameaza dreptul de a actiona antidemocratic, e pe punctul de a-si da duhul. Chiar daca pe buna dreptate ii consideram paranoici pe adeptii teoriilor conspirationiste, actuala inhaitare contra naturii intre cei mai ireductibili dusmani din Parlament da de gandit, mai ales ca se pun de acord sa faca tabula rasa din Constitutie, sa dea cu tifla Curtii Constitutionale, sa consfinteasca domnia bunului plac. Nu cumva cineva chiar nu vrea ca Romania sa scoata capul in lume? Nu cumva deja batraiorii papusari s-au decis sa traga inca o data sforile pentru a asigura trainicia paradisului fiscalo-financiaro-securistic intemeiat de mostenitorii de fapt ai Aurului Iepocii? Oricum, suntem imbranciti spre nisipuri miscatoare in care nimic nu mai e sigur, nu mai sta in picioare, in care se legifereaza ad personam si in care orisicand devine posibil orisice. In strainatate se reactualizeaza cat ai bate din palme toate suspiciunile la adresa tarii nesigure de la frontiera estica a entitatii europene, se trantesc usi in fata unor inalti demnitari romani care incearca sa participe la du-te – vino-ul cotidian al practicilor diplomatice, ziarele inregistreaza semnalele de alarma, roata lumii a reinceput sa se invarteasca de-a-ndaratelea pentru noi.
Nu mai este competitie, infruntare, lupta, s-a trecut la hingherire, la orice mijloace sunt permise, la toti contra unu.
Nu ca acel unu ar fi fara de prihana. Deteriorarea relatiilor a fost alimentata cu sarg de toate partile. Presedintele Traian Basescu nu este un crin azvarlit in mocirla, ci un jucator, un luptator, un atacant lipsit de inhibitii si, din pacate si de tactica si de tact. Nu cred ca reprezinta pentru cineva modelul ideal de presedinte al Romaniei. Intre el si Adrian Nastase, doi fosti comunisti, cum a recunoscut el insusi, alegatorii au preferat raul cel mai mic. La fel ca practic intreaga tagma politica, provine din nomenclatura (aceasta ii cuprindea pe conducatorii tuturor tipurilor de unitati existente, inclusiv navele, si pe toti functionarii de la un anumit grad in sus ai Ministerului de Externe si al altora similare). Cu ajutor decisiv din partea securitatii, care a decis, dupa Craciunul ’89, cine trebuie sa se infrupte din bogatia nationala, imparteala a dus la formarea unei oligarhii pentru care legalitatea, bunul-simt, onestitatea sunt vorbe de claca pentru ca s-a nascut in afara si in pofida lor. Am ajuns sa ni se para de la sine inteles, poate chiar acceptabil, faptul ca parlamentele si guvernele Romaniei postrevolutionare au avut constant in componenta lor mai multe persoane excesiv de bogate decat orice parlament sau guvern european. Cele mai multe dintre ele au insfacat tot ce era de insfacat, de la fabrici la intinderi de pamant, de la conturi in banci la fonduri din strainatate acordate Romaniei si, ulterior, de la licitatii aranjate la comisioane fabuloase. Parca am trai intr-un sistem cenzitar, asa cum a si existat de altfel in primele etape ale statului roman, numai ca pe atunci el era consfintit prin lege, dreptul de a fi ales fiind conditionat de o anumita bunastare materiala dobandita insa prin mostenire sau prin priceperea de a accede cumva la bogatie, nu prin rapt din proprietatea statului sau prin coruptie aproape pe fata. Or fi si exceptii, dar putine si nu de prim plan.
Deasupra noastra, a tuturor, actioneaza, interactioneaza, taie si spanzura cei agreati, pusi in drepturi si urcati in sa de fosta politie politica. Nici presedintii, nici prim-ministrii, ministrii si parlamentarii Romaniei, nici administratorii serviciilor secrete nu s-au nascut din spuma marii. In parlament s-a intrat pe baza de liste alcatuite asa cum se alcatuiau, in anii comunismului, listele de privilegiati cu acces la case de odihna sau la magazine speciale, ba chiar mai rau decat atat, cu locuri platite. Ar fi preferabil, desigur, votul uninominal, dar in conditiile de la noi nici acesta n-ar deschide portile in fata celor care nu sunt investiti sau sprijiniti de indestructibila (inca) nomenclatura. Va fi nevoie de bani, de bani multi, de bani cheltuiti, probabil, cu intentia de a ajunge intr-o pozitie aducatoare de si mai multi bani, pentru a face campanie electorala. Ne vom procopsi, probabil, cu alesi ai natiunii la fel de breji ca Leonida Lari sau Nati Meir, cu afaceristi dispusi sa puna la bataie indiferent ce suma pentru a dobandi patru ani de impunitate penala, cu midinete stipendiate de domni generosi.
Toate acestea si altele inca fiind stiute si zise, sistemul democratic ramane cel mai bun dintre sistemele de guvernare posibile, iar modul in care este siluit de actualii lui reprezentanti – cel mai grav atentat impotriva Romaniei.
La prima vedere – dar nimeni nu poate jura ca e chiar asa – s-ar zice ca, necazand la invoiala cu fabricantii de bani sau cel putin cu unii dintre ei, Traian Basescu a devenit indezirabil. Sigur este doar ca s-a trecut de faza in care mai erau considerate necesare masti sau manusi menite sa sugereze respectarea regulilor de joc.
Presedintelui suspendat i se pot reprosa multe, de la maniere la modul in care-si alege apropiatii. Un presedinte recordman in materie de pierdere a consilierilor numiti de el insusi nu poate spera sa castige atasamentul sau macar simpatia celor care i-au fost, de la bun inceput, adversari si pe care n-a catadicsit niciodata sa-i menajeze. Un presedinte care isi incalca o promisiune pierde din credibilitate. Dar a adauga sbiltul si calusul la armele folosite in batalia impotriva lui este absolut inadmisibil. Se cauta in disperare chichite legislative care sa denatureze previzibila exprimare a vointei nationale. CNA-ul s-a grabit sa-i refuze dreptul de a vorbi la radio si la televiziune. I s-a declarat razboi total, fara luare de prizonieri. S-a renuntat nu doar la scrupule ci pana si la salvarea aparentelor. Asistam la izbanda sistemului brevetat de Miron Cozma, care poate fi mandru ca majoritatea covarsitoare a parlamentului roman actioneaza in spiritul si cu metodele lui.
Vina televiziunilor este incomensurabila. Am atras de mai multe ori atentia asupra stradaniei acestora de a banaliza modul de a gandi, comportamentul, vocabularul si iesirile brutale ale adversarilor declarati ai democratiei care se viseaza autocrati tirani si justitiari si mari preoti si exorcizanti si mama ranitilor. Am ajuns sa constatam acum primele rezultate concrete ale colosalului efort mediatic urmarind becalizarea si vadimizarea modului de a gandi si de a reactiona al telespectatorilor. Silviu Prigoana ii face televiziune lui Becali. Cineva i-a facut televiziune lui CVT. Silviu Prigoana si Adriana Bahmutean au contracte cu vreo doua televiziuni. Becali este purtat pe brate, ca niste sfinte moaste, de la o televiziune la alta, toata lumea il invita pentru ca, probabil, banii obtinuti din publicitate datorita aparitiilor lui (se vorbeste si despre bani trecuti direct din mana in mana, dar nimeni n-a dovedit-o) cantaresc mult mai greu decat raul produs prin inducerea ideii ca el ar reprezenta o alternativa acceptabila. Oana Zavoranu are si ea contracte cu cateva televiziuni. Este consiliera de imagine a lui CVT.
Suntem in plina pornografie. Pornografie politica, singura cu adevarat incriminabila, pentru ca stimuleaza nu instinctul van ce se abate si la pasari de vreo doua ori pe an ci instinctul de killer al arivistului cu orice pret, al mitocanului care se vrea mogul, al celui nedus la biserica si mai ales la scoala care este invatat cum te poti ajunge fara sa ai nimic la baza pentru ca nicio nemernicie nu este sanctionata, nicio nerusinare nu compromite, nicio marlanie nu-l scoate pe faptuitor in afara randurilor. Prin larga matca a pornografiei politice curg emisiunile semisonore despre imbuibarile si topenia atotbiruitoare a columbenilor, transmisiile de la cel mai sfidator eveniment monden al anului si anume paranghelia de doua sute de mii de euro, sinistra bataie de joc la adresa comunitatii sarace si inapoiate din care fac parte faptuitorii – un amanunt plin de semnificatii fiind cei douazeci de mii de euro, din care cinci mii stocati prin intromisiune in decolteu, „castigati“ acolo de sotia unuia dintre mogulii din mass-media –, sau prestatiile televizate prin intermediul carora este sugerata posibilitatea unei candidaturi la presedintie (in eventualitatea unor alegeri anticipate) a celui de-al doilea (dupa campionul George Pruteanu) traseist politic, Cozmin Gusa, in prezent doar presedintele partiduletului pe care l-a pus pe numele lui dupa ce plecase cu toate documentele la purtator stranse cu acribie in anii petrecuti in imediata apropiere a liderilor PSD si, dupa aceea, a lui Traian Basescu. Si, la urma urmei, de ce n-ar candida? Este suta la suta un produs media cu mai multa notorietate decat doua-trei sute de parlamentari necuvantatori la un loc. Pe un post TV s-a spus ca este impins in fata de Virgil Magureanu. Invariabil insinuant, dand de inteles ca, in lunga vreme petrecuta in intimitatea mai marilor politicii, a adunat suficiente informatii compromitatoare pentru a rasturna oricand, dupa vrere, echilibrul de putere si ca are surse inepuizabile pentru a le adauga si altele, si-a asigurat un loc inamovibil la tribuna vizibila din toate casele.
Ma opresc aici, oricine poate completa insiruirea. Calcarea in picioare a tuturor principiilor a devenit atat de flagranta, incat pana si comentatori declarat ostili presedintelui Traian Basescu se dezic de actualul mars triumfal al adversarilor lui, orbi si surzi la stupefactia pe care o provoaca in intreaga tara.