Irvin D. Yalom, romancier-terapeut
articol aparut in Cultura, nr. 70 din 2007-05-03» cultura literara »
Autor: Dana Ionescu
Oferta de fictiuni cu si despre ganditorii cei mai influenti ai omenirii, fie ei artisti, oameni de stiinta sau filozofi, este prezenta in Romania prin traduceri din literatura straina care ilustreaza acest interes al scriitorilor contemporani, pe care prozatorii nostri de azi nu par sa-l impartaseasca. Amintesc numai doua astfel de romane, acum accesibile si in romaneste: „Ultimul vis al lui Freud“ („Eating Pavlova“), de D.M. Thomas, si „Maestrul“ („The Master“), de Colm Toibin. Compozitie de atmosfera, reinventarea biograficului ii provoaca pe romancieri la incercari solicitante. Plimbarea prin incaperile istoriei, mai recente sau mai indepartate, le provoaca imaginatia, ispitindu-i sa compuna, deci sa interpreteze, variatiuni pe teme inepuizabile. In cazul prozelor citate mai sus, este vorba despre Sigmund Freud si, respectiv, Henry James.
Fictiune despre autoanaliza
In cazul romanului lui Irvin D. Yalom, „Plansul lui Nietzsche“ („When Nietzsche Wept“), recent tradus la noi, este vorba, desigur, despre personajul al carui nume apare in titlu. Profesor de psihiatrie de la Stanford si psihoterapeut caruia studentii ii spun ca-i citesc cartile de specialitate ca pe niste romane, Irvin D. Yalom repurteaza o victorie cu aceasta fictiune, pentru ca reuseste sa expuna veleitatile artistice ale stiintei – psihanaliza, ai carei zori abia mijeau la vremea la care se petrece actiunea – si, pe de alta parte, un mod in care literatura poate fi utila. Chiar daca o foloseste ca instrument, de vreme ce descrie „Plansul lui Nietzsche“ ca pe „un roman didactic“ („a teaching novel“), profesorul reuseste sa fie scriitor. Nu exista nicio tensiune intre formatia sa stiintifica si calitatile artistice, intre scrisul explicativ si literatura, intre produsul pe care il concepe si scopul acestui produs. Dimpotriva. Omul de stiinta ii serveste foarte bine scriitorului si viceversa.
Pornind de la intalnirea fictiva dintre Josef Brauer, medicul vienez care se apropiase de descoperirea psihanalizei inaintea lui Freud, si Friedrich Nietzsche, filologul care tocmai renuntase la cariera universitara de la Basel, prizonier al unei suferinte in fata careia numeroase somitati din lumea medicala se dadusera batute, romancierul anima fundalul oferit de Viena fin de siècle pentru a scoate in prim-plan formarea simultana a doua etape vitale in istoria gandirii: psihanaliza freudiana si filosofia nietzscheeana. Sursa principala a acestor doua realizari este, pledeaza scriitorul, si sursa unor nesfarsite echivocuri. Manevrat de artist, Nietzsche-personajul o afirma la fel ca Nietzsche-filozoful: „Nu adevarul este sfant, ci cautarea de catre fiecare a adevarului propriu! Poate exista un act mai sacru decat autoanaliza? Opera mea filozofica, spun unii, este cladita pe nisip: vederile mele se schimba continuu. Dar una dintre devizele mele de granit este aceasta: „Sa devii cel ce esti“. Si cum poate cineva sa descopere cine si ce este fara adevar?“ (s.a.)
In mod previzibil, Irvin D. Yalom compune verosimil o fictiune pentru a purcede la observatie psihologica despre variabilele si invariabilele fiintei umane, pentru a ilustra suisurile si coborasurile „metodei“ stiintifice de sondare a acestora, pentru a explicita aspiratia suprema a psihanalizei in proiect, pe de o parte, si inaltimile cautate de autorul „Stiintei voioase“, pe de alta parte. Abil, romancierul puncteaza negatiile care au dus la afirmarea celor doua viziuni despre fiinta umana. Neincrederea este primul dintre ele: „Am fost numit in multe feluri – filozof, psiholog, pagan, agitator, antihrist. Mi s-au dat chiar si cateva calificative mai putin flatante.Dar eu prefer sa ma numesc om de stiinta, pentru ca piatra de temelie a metodei mele filozofice, ca si a metodei mele stiintifice, este neincrederea. Imi pastrez intotdeauna scepticismul cel mai riguros posibil si acum sunt sceptic. Nu va pot accepta recomandarea pentru un examen psihic pe baza autoritatii dumneavoatra medicale.“ (s.a.)
Pusa la cale de rusoaica Lou Andreas-Salomé, femeia-obsesie pentru Nietzsche, mai tarziu intelectuala afina cu Freud si iubita lui Rainer Marie Rilke, intalnirea celor doua spirite a inceput cu un refuz, surprins in ultima propozitie a pasajului citat. Dar inteligenta medicului vienez la care ucenicea cel ramas in istorie ca „parinte al psihanalizei“ a gasit o cale de cooperare cu pacientul: schimbul de roluri. Ca sa devina „doctor al disperarii“, Brauer devine pacientul filozofului venit la Viena in cautarea de remediu pentru suferinta fizica, promitandu-i investigatii medicale in schimb. „Medicul“ ce-si ia in serios misiunea de a-l vindeca pe „pacientul“ Brauer de suferinta sufleteasca este internat la clinica Lauzon la sfarsitul lui 1882. Acest joc ii permite romancierului sa descrie explorarea maieutica reciproca ce ocupa un numar considerabil de pagini. Devenit Eckart Müller in fisele doctorului Brauer, filozoful cu gandul la profetul persan Zarathustra primeste de la scriitorul-savant un portret afectat de viziunea-sablon: Nietzsche-cel-din-viata (slab) vs. Nietzsche-cel-din-propriile-carti (puternic). Irvin D. Yalom prefera sa-l arate in primul rand ca adversar al traditiei filozofice: „Dispretuise intotdeauna filozofii cum erau Kant si Hegel, care scriau, spunea el, intr-un stil academic, doar pentru comunitatea academica. Filozofia lui era despre viata si pentru viata. Cele mai bune adevaruri, repeta el mereu, erau adevarurile sangeroase, rupte din experienta proprie de viata a cuiva.“ (s.a.)
Trup implinit
Cu siguranta ca nu in acest personaj consta izbanda scriitorului. Didacticismul pe care il declara il determina sa adopte o imagine consolidata, de mult existenta in cultura europeana, careia ii adauga un focus pe umanitatea din teoreticianul Supraomului ca umanitate a tuturor. Tot indemnandu-l pe medicul care ii este pacient sa continue „curatarea hornului“ (sa marturiseaca toate gandurile si sentimentele), Nietzsche ajunge sa faca el insusi acest lucru, ocazie pentru profesorul-romanicer sa arate virtutile terapeutice ale „disectiei morale“, numele pe care filozoful il folosea pentru a numi cercetarea de sine, precum si ale conversatiei. Dandu-i doctorului Brauer rolul de pacient, scriitorul ii da, de fapt, adevaratul sau rol. Restituirea acestui statut potrivit cu realitatea, probat de marturisirile savantului vienez printre ai carui pacienti se numarau Brahms, Bruckner sau Wittgenstein, este efectul benefic, pentru cititor previzibil, al strategiei concepute de el insusi. Brauer este un personaj la fel de puternic, poate chiar mai interesant decat Nietzsche. Efect prestabilit sau nu, el se datoreaza si recursului la acea imagine a filozofului despre care vorbeam.
Miscarea castigatoare pentru Irvin D. Yalom face din cei doi protagonisti prizonierii aceleiasi disperari existentiale. Pentru ca fiecare dintre ei este si pacient, si terapeut, pentru ca fondul sufletesc si intelectual comun este pus in valoare, pentru ca este astfel dezvaluita fragilitatea fundamentelor pe care se sprijina filozofia de dinainte de Nietzsche, pe de o parte, si medicina inainte de psihanaliza, pe de alta parte, autorul le pregateste o iesire foarte cuminte din agitata scena in care i-a pus sa evolueze: ii face prieteni, adica „doi oameni care se insotesc in cautarea unui adevar mai inalt“.
Literaturizarea, suficient de bogata in nuante, cu o discretie si verosimilitate a montarii nu usor de gasit in vremurile noastre, a ideilor care au tulburat Europa sfarsitului de secol XIX face din profesorul de la Stanford un scriitor. Are rabdare cu propriile personaje, ochi pentru detalii fermecatoare, haine epice pentru idei marete etc. Disciplina savantului ce se coboara in adancimile cele mai tenebroase nu aduce, surprinzator, tonul sententios. Chiar daca ne este furnizat cu interpretare cu tot, ceea ce, sa recunoastem, este frustrant, tabloul acestor cautari in Viena supusa zeitei numite, zice Brauer, Eticheta, este atragator. Nici strident, nici palid, el spune, simplu, povestea lui amor fati in varianta ei moderna. Fidela materialului biografic existent, din cate am citit, cartea lui Irvin D. Yalom este un roman, si nu doar o evocare sau o scriere demonstrativa. Adaugandu-i scheletului existent carne verosimila, romancierul confectioneaza un trup adevarat, chiar daca mult asemanator altora pe care le stim...