Exista un vis romanesc?
articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19» cultura epoca noastra »
Autor: Mihaela Grancea
„Am spus tot ce-aveam pe suflet/ Desi nu cred c-avea vreun rost/ Ca mai nou orice prost/ Ajunge senator/ Desi n-a ajuns pana intr-a 9-a/ Pe cand noi folosim hartie igienica la mana a 2-a/ Orice lopatari/ Devin parlamentari/ Pe mine asociatia de locatari/ M-a dat afara din casa/ Teapa lor, in canal duc o viata mult mai luxoasa (haha)/ Si macar pot sa spun/ Ca ma mandresc cu faptul ca traiesc/ Visul romanesc.../ Pronunt „Romania“/ Simt pe limba gust amar <...>/ Platit cu minciuni ai muncit in zadar/ De-o viata tu stii ca te doare, dar.../ Tie, romane, iti ramane doar/ Visul romanesc, eternul cosmar…“
(formatia „Indecent“, „Visul romanesc“)
Din visul comunist, in cel american
Versurile cantecului reprodus partial confunda/confrunta „visul romanesc“ cu realitatea postcomunista afectata de coruptie si pauperizare; astfel, reprezentarea despre posibilitatea de a te realiza in Romania pare un alt vis „himeric“, o plasmuire. Cu certitudine, ca proiectie despre viitorul individual si colectiv, „visul romanesc“ este confuz, lipsit de substanta si originalitate. In comunism, aspiratiile sociale fiind limitate ideologic, deci si autocenzurate, ele pareau, in mod paradoxal, realizabile (evident, doar ca parte a proiectului comunist). Daca urmai traiectoria impusa de politicile socio-culturale, mai devreme sau mai tarziu puteai atinge „realizarea“, caci iti era repartizat un loc de munca (in ultimul deceniu iti era impus, chiar daca astfel nu-ti era valorificat potentialul, iar statul risipea astfel banii investiti in pregatirea profesionala), iti era „data“ o locuinta modesta, iti erau „asigurate“ accesul (mediu la cultura), concediile de odihna (visul de vara al romanului, care economisea bani un an intreg era sa fie „boier“ cel mult doua saptamani pe litoralul romanesc al Marii Negre!), familia era o obligativitate civica; mai puteai visa la o „Dacie“ de lux si la un cont la CEC (destinat pentru nunti, „inzestrarea copiilor“ si inmormantari traditionale). Daca doreai mai mult, daca visai la „slaninile aurii ale Occidentului“ riscai sa fii indezirabil. In schimb, acum, in aceasta „tranzitie de dupa tranzitie“, cei mai multi dintre cetatenii Romaniei contempla confuz paradigma „visului romanesc“. Tranzitiile, precum afirma analistii, sunt momentele de glorie ale politicienilor; toate ideologiile tranzitiei sunt ideologii ale prosperitatii populatiei (vezi Vladimir Pasti, „Noul capitalism romanesc“, Polirom, Iasi, 2006). Deloc intamplator, cel mai nou si mai parodiat slogan electoral, in acest dificil protocapitalism romanesc (caracterizat, in primul rand, de coruptie – de nivel oligarhic, „coruptia mica“ sau cea traditionala – de autoritarism, impostura si incompetenta), este cel al defunctei aliante DA: „sa traiti bine!“
Dezamagiti de alesii lor, dar si de ei insisi, romanii stiu in ce consta visul altora, indeosebi cel american. In limbajul uzual, aceasta forma de identificare pare a insemna realizarea sociala vizibila in toate aspectele vietii cotidiene: in standardele casei, in „grosimea“ contului din banca, in puterea de a privi in perspectiva (adica dincolo de ceturile incertitudinii), in „respectul“ manifestat de comunitate. Succesul american se exprima si in capacitatea de adaptare si de schimbare din mers a „proiectului“ initial, in mobilitatea geografica si profesionala, in asigurarea unui viitor confortabil pentru generatia tanara, in posibilitatea de a da valoare timpului liber, in materializarea hedonismelor si a credintei orgolioase ca ceea ce urmeaza in existenta individuala poate fi controlat (cea mai veche si vehiculata formula pe care o foloseste americanul in situatiile de criza este: „totul este sub control“?!). Pentru americanii moderni, succesul in viata este rezultatul muncii. Viziunea este impusa de etosul traditional al muncii si de o educatie pragmatica ce are ca efect eliberarea de complexe si dezvoltarea personalitatii, cultivarea ambitiei sociale. Dinamismul acestui „vis“ este fundamentat pe practica perfectibila a libertatilor democratice, pe meritocratie, pe credinta in progres. Evident, si aceasta aspiratie transformata in model societal, cheie a succesului comun, are parte de perdantii sai, saraceste spectrul optiunilor individuale, valorile morale si chiar natura umana, limiteaza. Aceste efecte secundare sunt detaliate demonstrativ in „American Beauty“ (1999, scenariu: Allan Ball, regizor: Sam Mendes, actori: Kevin Spacey, Annette Bening etc.), o „comedy – drama“ care ofera/ descompune secvential episoade din practica (declarat aseptica) a modului de viata american. Sunt expuse cliseele „visului american“ trait de clasa de mijloc, acelea derivate din incercarea de a estetiza si ritualiza si cele mai comune momente domestice (cina in familie, concurenta profesionala, locul obiectelor de interior, a artefactele trecutului familal, civilizarea sciziunilor), dar si tendinta de a minimaliza/dedramatiza crizele existentiale; sunt expuse lipsa de comunicare, apatia, apologia gandirii pozitive statuata ca sursa a increderii in sine si in capacitatea de a castiga, refuzul de a fi victima, absenta regretului si a resemnarii. Evident, aceasta parodiere subtila vizeaza partea de ipocrizie din „visul american“, indeosebi minciunile mediatice care creeaza impresia ca modul de viata (fundamentat pe succesul imediat, palpabil, convertit in valoare materiala) ar atenua crizele existentiale.
Dincolo de aceasta atitudine critica tipica pentru americanii care percep superficialitatea si fragilitatea „visului“, trebuie sa recunoastem ca succesul individual, in SUA, este dialectic legat de avansul global, de efortul institutional de a perfectiona si realiza noi coduri culturale (ceea ce implica si norme – comportamentale, tehnice, igienice – care sunt asumate si aplicate cu disciplina si concventa; „no rules“ se regaseste mai degraba in filmele despre cartierele sarace, ghetouri… si in Est). „Visul american“ presupune o dimensiune identitara puternica. Chiar si americanii marginali care nu ilustreaza aceasta reprezentare se considera copartasi la constructul mentionat; par a fi mandri ca sunt saraci in cea mai bogata tara din lume deoarece doar aici au oricand oportunitatea de a visa, de a-si schimba viata (nu ei au inventat oare ideea ca intotdeauna mai exista o sansa, ca oricand se pot imbogati si pot ascensiona in sistem?). Si totusi acum, cand est-europenii si orientalii au aflat ca „visul american“ este o referinta, acesta incepe sa se destrame, sa se dilueze: o treime dintre americani considera ca sunt platiti sub prestatie, se simt nesiguri in privinta unei vieti mai bune.
Un nou produs: visul european
Un alt vis – cel european – capteaza atentia lumii. Uniunea Europeana este primul organism postmodern de guvernamant, un sistem compozit si aparent paradoxal care imbina beneficiile economiei de piata, europenismul care risca sa devina europocentrism, nationalismul si spiritul comunitar. Daca mentalitatea cetateanului american a ramas un efect (istoric) al frontierei, fiind profund egocentrica, europeanul, dupa ce a constientizat ca sursa principalelor conflicte mondiale s-a aflat in sciziunile europene, a invatat lectiile trecutului. „Visul european“ reprezinta analiza unei alternative (vezi Jeremy Rifkin, „Visul european. Despre cum, pe tacute, Europa va pune in umbra visul american“, Polirom, Iasi, 2006). Statisticile oficiale demonstreaza ca este mai usor sa faci cariera in Europa. In ultimii ani, in tarile europene s-au creat aproximativ 12 milioane de locuri de munca. Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat ca moneda europeana a reusit sa creeze mai multe locuri de munca decat numarul total al celor infiintate in Statele Unite ale Americii in aceeasi perioada (vezi „Saptamana Financiara“, nr. 99, 26 februarie 2007, ed. online).
Si totusi, existenta unor alte „vise“ decat cel „american“ este mai putin interesanta pentru romani (chiar si „visul european“ par a-l interpreta in cheie „americana“!), poate pentru ca celelalte sunt mai putin exhibitioniste, poate pentru ca istoriceste par niste derivate, sau poate datorita exceselor pe care firmele de turism le fac folosind paradigma ca pe o eticheta comerciala (in Franta, multe companii de turism, de transport, pensiuni, localuri se numesc „French Dream“!). Romanii sunt familiarizati si sedusi de „visul american“ si datorita discursului profesat de agentiile profilate pe importul fortei de munca (nu discut statutul celor ilegale care fac trafic de persoane), agentii care le livreaza romanilor imaginile unui spatiu puternic aureolat. Site-uri specializate in atragerea fortei de munca precum „VizeAmerica.com“ s-au transformat din site-uri de prezentare in portaluri nationale „…destinat
Pentru cine exista „visul romanesc“?
„Visul capsunarului roman“ a devenit, dupa coordonatele folclorului urban, unitatea de masura (valorica) a „visului romanesc“, „vis“ care la randul sau pare o vulgata a celui american. Ca urmare a prabusirii comunismului, a colapsului economiei socialiste, dar si ca efect al noilor oportunitati de mobilitate geo-culturala, multi dintre romanii din doua generatii au fost cuprinsi, dupa 1989, de „febra Occidentului“. Astfel, multi romani incearca sa iasa (temporar sau definitiv, in orice caz dramatic) din cultura romana, din identitatea romaneasca. Astfel, „visul romanesc“ devine dorinta de a ajunge in spatiul altui „vis“. Mimetici prin definitie, destui romani prospera in visul altora. Din cand in cand, trimit bani batranilor si copiilor ramasi acasa (familia nucleara), poze cu ei insisi fotografiati langa masini si in fata unor vile opulente despre care spun ca sunt ale lor (noi, privitorii, avem uneori indoieli!). Si uite-asa se declanseaza o cursa neepuizata: plecarile (individuale, in familie, in grupul de consateni) spre „o lume mai buna“. In timp ce multi dintre maghiari mai nutresc „visul Ungariei Mari“ (acest vis politic si identitar este inoculat inca din copilarie prin educatia laica si religioasa si este sustinut prin produsele de consum cultural din Ungaria, Slovacia, Romania si SUA) si, ca „vis de tranzitie/intermediar“, cel al impunerii monoculturii maghiare in Slovacia si in Transilvania, romanii sunt… confuzi (in cel mai bun caz) sau sufera de sindromul „urii de sine“; cei mai multi dintre ei considera ca „visul Romaniei Mari“ este expirat din punct de vedere istoric.
Daca exista un „vis romanesc“, acesta isi restrange substanta la aspiratii economice si individuale imediate. „Visul romanesc“ perceput doar ca succes social il traiesc cetatenii moldoveni romanofoni si imigrantii (asiaticii si arabii atrasi de mitul „crizei fortei de munca“ din Romania spera sa munceasca in constructii, confectii, santiere navale, in exploatarea lemnului). „Cetatenia romana este visul studentilor basarabeni“ („Evenimentul Zilei, ed. online, 27 decembrie 2006), in conditiile in care statul roman acorda anual 2000 de burse tinerilor basarabeni considerati „romani originari dintr-o provincie istorica“, romani care traiesc in alt stat, in Republica Moldova. Dorinta studentilor de peste Prut de a invata si de a se stabili in Romania este determinata de saracia endemica din vechea Basarabie, mai degraba decat de „visul Romaniei Mari“. Impulsul este, deci, de natura economica. Pentru basarabeni, aderarea Romaniei la UE inseamna oportunitati nesperate precum libertatea de circulatie si dreptul de a munci in Europa. De aceea, de multe ori, Romania este doar o halta spre Vest. In acest context, peste Prut se vorbeste, frecvent, despre „visul de a fi roman“ (concret, la inceputul anului 2007, s-au inregistrat peste 800.000 de cereri de dobandire a cetateniei romane).
Vis sau cosmar?
Daca basarabenii romanofoni isi doresc un viitor in Romania, cetatenii romani care inca isi proiecteaza viitorul traiesc o criza precum cea ilustrata de un text reprezentativ pentru interminabila „criza identitara romaneasca“, un text sentimental si furios totodata – „Romanian dream“ de Cosmin Dragomir (vezi www.agonia.ro, 27 martie, 2006): „Noi, ca natie, nu prea am stiut ce vrem. Bulversati, indecisi, am batut mereu moneda pe ambele fete. Influentabili, am primit cu bratele deschise orice varianta plauzibila si nu ne-am chinuit prea mult in descifrarea ei. Dupa ce lucrurile au luat o alta turnura, am strambat din nas si am inceput sa hulim. Avem o verticalitate flexibila. Deruta face din noi niste contorsionisti si Occidentul vine la balci, rade, aplauda, lasa un ban si pleaca multumit de varietatea mai putin saracacioasa fata de ultima reprezentatie. O sa ne fie mai greu cind vom presta pe marile scene, cu alt pret la bilete, fara posibilitati de loja sau etaj, cu interdictii clare la mancat seminte si halvita, cu un alt etalon valoric. Va trebui sa transformam circul in formula 1 si nu stiu pe unde o sa o scoatem la capat… am creat un sindrom national pe care ni-l asumam inconstienti: Romanian dream. Incercam sa ne cream un brand de tara, spoindu-l. Nu e trendy nici ia si nici tuica de tescovina nu sparge gura targului. Suntem orgoliosi pana la suficienta. Nu dam buzna la promotii, nu ne bucuram de reduceri decat in cazuri extraordinare. Ne este jena sa parem ieftini. Second-hand-urile de centru sunt aproximativ falimentare. Nu acolo este locul lor, ci la periferie, ascunse, unde ne tragem gulerele peste obraz, ne indesam caciula peste ochi, intram mascati de parca am jefui si nu cumpara. Daca ne-am clama identitatea am fi aratati cu degetul, si asta nu ne place. Ne batem cu pumnul in piept mandrindu-ne ori de cate ori e nevoie cu nationalitatea noastra. Facem recurs la statui, apelam la retete uzate [...], Romanian dream se reduce la suma unor clisee. Visul nostru pare masluit, importat. Am dat buzna pe canapeaua din fata Televizorului, cumparam instinctual tabloidele, scuipam, decorticam seminte. Ne adulam starurile, invidiem bogatii, injuram politicienii. Coruptia nu ne-ar deranja daca noi am fi incasatorii de mita, daca garsonierele noastre s-ar recladi in vile, daca Crangasii ar deveni Pipera si somerii patroni de jucatori. Suferim de becalism, manelism, vadism. Nu mai suntem pornografi, ci pornofili. Ca asa-i romanul. Cel mai mult ma tem de tendinta noastra de normalizare a anormalitatii [...]. Nici balcanismul cel de toate zilele nu ne mai incape si am inceput sa-l redefinim, sa-i oferim culoare locala, ca mai tarziu sa demonstram ca originalul e-al nostru“. Din nefericire, autorul surprinde manifestarile si nu sursele (mai noi) ale raului, realitatea absentei modelelor referentiale care (popularizate) ar putea demonstra ca si in Romania este posibila realizarea potentialului uman. In loc de interviuri cu tineri care se afirma in tara, posturile de televiziune exploateaza exotismul unor autohtoni „realizati in Vest“, sau mai grav, exhibitionismul mediatic si opulenta de prost gust a celor care s-au imbogatit in Romania prin instrumentarea diverselor forme de rapt (vezi Becali, familia Columbeanu, marii vanatorii de mistreti si capriori etc); asa ajunge romanul sa-si masoare rostul lumesc, doar prin: bani, putere, notorietate (chiar daca este indoielnica), vila cu jacuzzi si piscina, masini precum Maybach, femei Barbie. Ingredientele sunt exploatate de telenovelele romanesti care explodeaza precum petardele chinezesti pe mai toate posturile de televiziune: „intriga si iubire“, ascensiune si decadere, ministri si mafioti, ministri-mafioti, politicieni si cutitari de Ferentari, politicieni-cutitari, fauna fara flora.
Tragicomedia „Visul ceh“ (regia: Vit Klusak & Filip Remunda) imi pare o reprezentare care se poate aplica, la fel de bine, si „visului romanesc“. In film, doi studenti la regie anunta ca vor deschide un super-hipermarket (foarte) convenabil pentru toata lumea. Promisunile ispitesc pe oricine, de pe un panou publicitar; evident, potentialii consumatori se bulucesc (aproape romaneste!) in fata panoului impresionant, in spatele caruia se intinde cimpul, doar campul, „desertul“ nostru, al tuturor! Sau, poate, afirmatiile unor studente pe care o sa le numim X si Y (deoarece nu si-au declinat identitatea) sunt mai sugestive fata de ceea ce ar fi un profil atitudinal vizavi de probabilitatea unui „vis romanesc“: „Nu stiu daca la noi in tara, romanii mai au un vis romanesc. Majoritatea romanilor traiesc Visul American. Merg in strainatate, incearca sa stranga cat mai multi bani, sa se intoarca, sa-si cumpere o casa, sa aiba o cariera etc., sa traiasca dupa „moda“ occidentala, chiar daca realitatea romaneasca este una de mimetism. Personal, nu stiu ce sa mai cred. Este o lume din ce in ce mai confuza…“(X); „Cei mai multi dintre tineri leaga realizarea sociala de alt spatiu decat de cel romanesc; doar atunci cand ai asteptari modeste, visul romanesc poate deveni realitate“ (afirma Y). Oare sa se fi inserat ceva din multdiscutatul fatalism romanesc in capacitatea de a ne proiecta „frumos“ viitorul? Poate tipul de saracie romaneasca (o adevarata cadere in saracie, de care in comunism nu eram constienti, deoarece existenta cazona era numitorul comun) face din probabilul/ipoteticul „vis romanesc“, o vulgata a visului social american sau o hiperbolizare a „visului capsunarului“? Lipsa dimensiunii identitare a proiectiilor vizavi de viitorul comun poate fi inca un efect (major) al lipsei de atasament fata de sistemul de solidaritati si de valorile (istorice) ale comunitatii (retoricile identitare „neactualizate“, discursul oficial duplicitar, divortul dintre imagologia istorica oficiala si existenta imediata minora si precara sunt responsabile de aceasta absenta). „Deoarece interesul de a fi roman“ pare a fi unul de natura „slaba“ (nu are forta de liant identitar), el „nu construieste preocupari comune sau convergente care sa dea sens acestei apartenente, nu se finalizeaza cu o reprezentare specifica vizavi de viitorul comun“; acelasi antropolog, in spiritul unui naturalism politic, afirma ca „a fi roman“ presupune functionalitatea unei apartenente mecanice care alatura (conflictual) „lupi singuratici si mici haite care isi arata coltii reciproc“ (Vintila Mihailescu, „Socio-hai-hui prin arhipelagul Romania“, Polirom, Iasi, 2006).
Arta persuasiunii
In schimb, sociologii afirma ca tranzitia a luat sfarsit! Drumul Romaniei dinspe comunism spre lumea occidentala s-a incheiat! Romania se afla acum in lumea occidentala, acolo unde si-a dorit (Vladimir Pasti, „Noul capitalism romanesc“, Polirom, 2006). Sper ca in aceasta realitate privita oarecum din satelit, nu vom trai visul european in proiectata varianta romaneasca (vezi Pavel Corut, „Arta succesului la romani“, Ed. Miracol, Bucuresti, 1994), varianta in care, precum in manualele de psihologie sociala si politica, tehnicile de manipulare a „consumatorului“ sunt autohtonizate in maniera securista. De altfel, procedeele de seductie sociala, in special comerciala, sunt numite de Corut: „arta persuasiunii“, „exploatarea pasiunilor, slabiciunilor si viciilor partenerului“, „arta dominarii“, „cine poate oase roade…“.