Sari la conținut

De la floarea de iasomie la „Racheta de la Sibiu, Varia II 374“

Conrad Haas, un savant medieval, victima a razbunarii regimului comunist din Romania

articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19
» cultura memoriei »
Autor: Dimitrie Doru Todericiu
„Lumina lunii“, „floarea aromitoare de iasomie“, „nufarul verde“ – toate acestea nu sunt decat metaforele sub care se mai ascundea in vechile texte din extremul Orient „roata din Chatay“ a autorilor arabi de mai tarziu, prin care acestia desemnau compozitii chimice apte sa furnizeze neastamparatul si frumos coloratul foc de artificii. Printre ele, la loc de frunte era iarba de pusca, cea cu care se umplea „bambusul zburator, cel numai bun de facut tunete“.
Manuscrisul lui Conrad Haas de la Sibiu arata ca atat solutia rachetelor complexe, a rachetei in trepte, cat si aceea a aripioarelor de sustentatie existau cu cel putin un secol inainte de redactarea lucrarii lui Semienowicz!
Cu aceasta insa, pasim in preistoria rachetei, caci tot din bambus fusesera realizate, in extremul Orient, cu numai doua veacuri mai inainte „lancile de zbor impetuos, care zboara“ – rudimente ale rachetelor propriu-zise de mai tarziu. Care poposesc, ca arme, in Europa anului 1376, dupa un scurt stagiu militar la arabi. Despre asemenea rachete, umplute cu pulbere, scrie invatatul arab Ibn-Al-Baidhar, in 1240, un intreg tratat.

Iata cuvintele cu care mi-am inceput prelegerea intitulata „Preistoria Rachetei Moderne“ la Du Palais de la Découverte, sala de conferinte situata pe av. Roosevelt din Paris. Era anul 1971 si ma aflam de mai putin de un an in lumea libera.

Cartea mea, prefatata de catre Acad. E. Carafolie, aparuse in 1969 la Editura Academiei din Romania. „Preistoria Rachetei Moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569)“, fusese insa retrasa din biblioteci si librarii dupa ce regimul de la acea vreme nu reusise sa se razbune pe autor. Ma aflam deja in Franta, la Paris, unde imi incepeam noua activitate ca specialist in domeniul stiintei si tehnicii, in cadrul Centrului National francez de Cercetari Stiintifice (C.N.R.S.). Cea de-a doua perioada de tacere impusa de regimul comunist lui Conrad Haas a luat sfarsit in mod oficial abia in iulie 2002, odata cu aparitia editiei bibliofile de mare frumusete (reluare fara modificari) in cincisprezece exemplare a cartii din 1969, editie datorata prestigiosului grafician si profesor universitar dr. Mircia Dumitrescu cat si fiului meu.

L-am reintalnit insa pe Conrad Haas dupa mai bine de patruzeci de ani, la Viena. Un tanar si talentat sculptor roman, asistent universitar al Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti a fost insarcinat de Primaria capitalei austriece sa-l readuca pe Conrad Haas in locul in care s-a nascut, Dornbach, astazi sectorul 17 din Viena. Sculptorul Mihai Rusen se preocupa de mai bine de doi ani de Haas si a reusit sa-i convinga pe vienezi ca viziunea sa artistica este cea mai potrivita, fiind sprijinit in acest demers de o firma malteza de lobbying, EAPP Ltd.

Astfel, macar la Viena, Conrad Haas nu va mai fi uitat. Este interesant de stiut ca la sfarsitul anilor saizeci, interesul pentru aparitia unui monument Conrad Haas la Sibiu era de notorietate: „Pe firul reactualizarii acestui pana acum uitat precursor al rachetei moderne se iveste necesitatea (...) de a se dezveli la Sibiu o placa sau un monument reprezentativ, menit sa aminteasca peste timp de acest mare inventator, care a introdus in preistoria rachetei moderne, asa cum se afirma de reputati specialisti, «un loc si un an – Sibiu, 1529»“, scria prof. Mircea Stoia, directorul de atunci al Arhivelor Statului din localitate, in Tribuna Sibiului, anul II, nr. 496, din 1969.

Un anonim scrie o carte despre rachete in anul 1624. Peste 13 ani, venetianul Dell’Acqua ii urmeaza exemplul, iar in 1650, polonezul Kazimierz Semienowicz prezinta rachetele intr-o lumina noua. El descrie rachete cu mai multe trepte, baterii de rachete, rachete combinate. Apare pentru intaia oara – spuneau toate istoriile stiintelor – racheta in trei trepte, fiecare treapta comportand de aceasta data o racheta aparte, cu combustibil, ajutaj si detonator separat. Se prevad cate trei-patru aripioare, dispuse simetric spre „coada“ rachetei si odata cu aceasta se ivesc si aripioarele in forma de Delta. Atat cele trei categorii de rachete, cat si sistemul de zbor reprezinta solutii tehnice de mare importanta. Insa prioritatea pe plan mondial nu-i apartine lui Semienowicz.

Manuscrisul lui Conrad Haas de la Sibiu arata ca atat solutia rachetelor complexe, a rachetei in trepte, cat si aceea a aripioarelor de sustentatie existau cu cel putin un secol inainte de redactarea lucrarii lui Semienowicz!

Ultima parte a Manuscrisului de la Sibiu, catalogat Varia II 374, cuprinde caligrafia lui Conrad Haas, guard de artilerie imperiala in Transilvania, intre anii 1529 si 1569.

Ne aflam la fila 190 din Manuscris. Aici, autorul medieval incepe sa ne dea sfaturi pentru a ajunge sa fabricam „chiar si rachete, care se ridica de la sine in inaltime sau alearga inainte si inapoi pe pamantul neted“. In continuare, el ne initiaza in secretele construirii rachetelor, „care inainteaza zburand, incat ajung in inaltul cerului“. Aici Manuscrisul descrie rachete realizate in trepte, prin imbinare reciproca. Dar Conrad Haas nu se multumeste sa-si inchipuie si sa-si astearna pe hartie propriile sale teorii. El a si experimentat intr-o maniera foarte ingenioasa! Dovada: schita unui dispozitiv menit sa azvarle departe, in tabara dusmana, un butoi de pulbere, care este actionat prin patru trepte succesive de aprindere (fila 287). La capatul acestui dispozitiv insa, ne intalnim – in anul 1555! – cu stabilizatori de directie de tip Delta – adica tocmai aceia pe care istoria stiintelor si a tehnicii ii socotea aparuti pentru prima oara in „Artis magnae artileriae pars prima“ a lui Semienowicz, tiparita la Amsterdam in 1650.

Conrad Haas se ocupa si cu studiul unor substante inflamabile, cercetate in vederea experimentarii lor ca agent incendiar si propulsiv. Asa se explica observatii anticipative, ca acelea de la fila 243, in care se „studiaza“ un amestec „activ“ de acetat de etil si amoniac.

O reteta care a preocupat la sfarsitul anilor saizeci cancelariile occidentale, deoarece ea corespundea intr-o anumita masura cu formula combustibilului unei rachete din dotarea NASA.

„Legat in piele dupa moda epocii, cuprinzand sute de file, Manuscrisul de la Sibiu nu este numai o interesanta lucrare despre arme, pulbere, masini de asediu si instrumente de razboi, ci si trezorierul unor importante informatii istorice si al unei neindoielnice prioritati stiintifice si tehnice. Aparitia unei limpezi conceptii a proiectilului multiplu, a rachetei in trepte, ideea folosirii acesteia ca instrument zburator, conceptia directionarii si a stabilizarii pe directie prin aparitia aripioarei in Delta – constituie esentiale „noutati“ in istoria rachetelor.“ Astfel mi-am incheiat conferinta pariziana din 1971. La mai bine de treizeci de ani de atunci, Viena a inteles sa-l omagieze pe Conrad Haas, savantul de la Sibiu.

Saint Langis, Franta, aprilie 2007