In Vinerea Mare, Recviemul verdian
articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19» cultura sunetelor »
Autor: Costin Popa
Ofranda adusa Celui rastignit pe cruce in Saptamana Patimilor, Formatiile Muzicale ale Societatii Romane de Radiodifuziune au propus un opus vocal-simfonic de anvergura si pretentioasa abordare, „Messa da Requiem“ de Giuseppe Verdi, lucrare de inspiratie liturgic-catolica al carei filon sacru intretese paginile de inaltatoare reculegere cu dramatismul zguduitor. Scris de compozitor in memoria lui Alessandro Manzoni, „Recviemul“ pare desprins din veridicitatea, din forta expresiva a frescelor lui Michelangelo din Capela Sixtina si, desi evoca divinitatea, trairea si sensul uman transpar din discursul sonor, din interventiile celor patru voci soliste alaturate orchestrei mari si corului academic, in imploratia, in strigatul inaltat catre ceruri.
Rafinamentul a fost prezent la tot pasul, nuantele s-au intrecut intr-o lectura de mare profunzime estetica.
Portative de extrema dificultate vocal-stilistica revin participantilor la acest urias demers artistic la care ansamblurile s-au angrenat cu forta si daruire. Motorul serii a fost corala, admirabil pregatita de Dan Mihai Goia, care a ingemanat murmurul sotto voce din sectiunea „Requiem aeternam“ cu agitatia apocaliptica din „Dies irae“, jocul planurilor sonore in fuga din „Sanctus“ cu cantul ingeresc din „Agnus Dei“. Sunt numai cateva decupaje. Rafinamentul a fost prezent la tot pasul, nuantele s-au intrecut intr-o lectura de mare profunzime estetica.
Sub bagheta precisa a germanului Gerd Schaller, Orchestra Radio a atins rapid fiorul comunicarii, sustinut de tempi expliciti, elocventi ce au subliniat sacralitatea si monumentalitatea opusului. Si chiar daca mezzosoprana a fost oarecum incomodata de largimea lor in „Liber scriptus“, discursul nu a suferit. Instrumentistii au cantat compact, cu atacuri de inceput de fraza bine focusate, neferiti insa de accidente – ah, alamurile! – in „Tuba mirum“, chiar daca pachetul vinovat canta in spatele publicului, deci... starea de emotie nu putea fi invocata. (Intr-un amplasament orchestral care isi extrage ideea de la conceptia lui Herbert von Karajan, trompetii au fost situati in loji, invaluind si cutremurand auditoriul cu implacabilele sunete ale Judecatii de Apoi.)
Este axiomatic faptul ca scriitura rezervata glasurilor soliste urmeaza preceptele de vocalitate tipice maestrului de la Busseto, asa cum au fost structurate si cristalizate in creatiile sale de maturitate. In plus, registrul generic liric-spint este solicitat prin pretentioase precizari: note inalte aeriene in pianissimo pentru soprana, cantabilitate generoasa pentru bas si mezzosoprana, un extrem de dificil canto angelicato pentru tenor. Greu de gasit un cvartet care sa raspunda unor asemenea complexe cerinte. La modul global, toti cei patru solisti ai concertului au avut datele, elementele de baza, dar citirea portativelor verdiene se cere observata cu maxima atentie, minutios preparata.
Unele spicuiri... Soprana Silvia Sorina Munteanu este o artista cu mare potential pentru asemenea gen de muzica. Do-urile sale acute au dominat tutti orchestral-coral, frazarea a curs limpede, fraza ascendent-descendenta incheiata cu un calitativ La bemol diminuendo din finalul sectiunii „Offertorio“ a urmat traiectul legato e dolcissimo dorit de Verdi, celebra octava cu Si bemol acut („Requiem“) din „Libera me“ a plutit imponderabil. Pacat ca infricosata declamatie „Libera me, Domine, de morte aeterna“ din debutul acestei ultime parti a fost atat de amorfa.
Mezzosoprana de origine romana Gabriela Popescu a revenit la Bucuresti expunand vocea sa rotund timbrata, deruland desenul melodic cu frumos legato si cu buna omogenitate in duo-urile cu soprana. As fi dorit ca privirile introspective sa fie mai adancite si, ca detaliu, interventia „Liber scriptus proferetur“ sa fie finalizata in diminuendo pianissimo, asa cum a notat compozitorul.
Corifeu redutabil al notelor inalte, deja foarte cunoscutul – in Romania –, tenor bulgar Kamen Chanev s-a vazut pus in situatia de a canta cu sunet angelic „Ingemisco tanquam reus“. Nu a reusit. Presiunea expresiei l-a solicitat intr-o asa masura incat, pe parcursul ariei, unele sunete s-au situat chiar sub tonul just. In schimb cele doua Si bemol-uri acute, stralucitoare si proiectate cu siguranta au impresionat. Cautand acelasi sunet al aripilor Ingerilor, Chanev a recurs in „Hostias“ la un falsettone, oricum preferabil daca mezza-voce nu era disponibila, numai ca a continua brutal in forte a fost contrastul ce a distrus tenta de ireal.
Basul coreean Soon-Dong Kwon, posesorul unui glas placut si egal intre registre, desi fara amploare deosebita, trebuie sa-si consolideze educatia emisiei vocale – in sens stilistic – spre a nu buscula atmosfera prin intrari neglijente sau abrupte in „Mors stupebit“ din „Tuba mirum, Confutatis maledictis“ (altminteri, secventa bine condusa) sau „Requiem aeternam“ din „Lux aeterna“.
Asa a fost in Vinerea Mare la Sala Radio. O ultima remarca... Neplacut este ca pentru sutele de melomani care au venit sa asculte „Recviemul“ de Verdi, Silvia Sorina Munteanu a ramas... Cellia Costea, soprana care figura pe afise si in programe, intrucat nimeni nu s-a gandit macar sa comunice schimbarea prin difuzoare, inainte de primul acord, presupunand ca ea s-a produs intempestiv – oare chiar asa a fost? – si n-a mai existat timp sa se amplaseze un anunt scris la intrarea in sala...