Sari la conținut

Sentimentul romanesc al numinosului

articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19
» cultura controversei » dosar
Autor: Ioana Popescu


Mii de oameni din toata lumea sunt gata sa jure ca au fost rapiti de OZN-uri sau, cel putin, ca au avut o intalnire de gradul III. Daca nu sunt extraterestrii (verzi sau cenusii, umanoizi sau reptilieni), atunci sunt crocodilii din canal, serpii uriasi, studiourile cinematografice bantuite, cospiratiile guvernelor impotriva propriilor cetateni, pechinezii bagati la uscat in cuptorul cu microunde, casetele video ucigase sau Chupacabra.

Stiu eu pe cineva, un francez cu functie importanta la Bucuresti in 1990, care marturisea ca nu intelege nimic din comportamentul romanilor. Avea impresia ca are de-a face cu personaje mitice, care opereaza cu gesturi magice si cu simboluri numai de ele stiute. Spre exemplu, imi povestea ca liniile telefonice ale Bucurestiului erau foarte incarcate la vremea aceea si ca forma numarul la telefonul cu disc fara sa reuseasca o legatura. Atunci a aparut femeia de serviciu care l-a invatat sa tina discul la ultima cifra a numarului format in timp ce numara pana la sapte. Si intr-adevar, cu aceasta metoda a reusit sa vorbeasca de fiecare data la telefon. Tot el spunea ca intr-o zi a plecat grabit de la serviciu impreuna cu secretara si in timp ce coborau scarile, ea si-a amintit ca nu inchisese faxul. Cand i s-a sugerat sa urce si sa-l inchida, ea a spus ca nu se intoarce din drum cu nici un chip, pentru ca asta poarta ghinion. Omul nostru a urcat el scara demonstrativ, s-a impiedicat si, la ora cand imi povestea, mai avea inca mana in ghips.

Pe de alta parte, am asistat pe viu la felul in care se nasc legendele despre un anumit grup de oameni, uneori chiar, despre un popor. Tot la inceputul anilor ’90, la muzeu ne-a vizitat un mare profesor francez de etnologie (tomuri importante publicate, membru al mai multor academii, doctor honoris causa etc). E drept ca, etnolog fiind, avea obisnuinta interpretarilor mai mult sau mai putin simbolice. Ne-am intalnit in afara programului la o cafea profesionala, ocazie cu care ne-a povestit ca el locuieste intr-un mic castel, cu parc si lac cu lebede. Se intampla dupa povestea celebra cu tiganii care mancasera lebedele de la Viena. Cineva dintre noi l-a intrebat cine mananca lebedele lui. Profesorul a raspuns, sincer mirat, ca le creste numai de frumusete. Apoi ne povestea ca francezii avusesera pasiunea animalelor exotice de casa, isi cumparasera pui de crocodil care crescusera destul de repede si atunci, nevoiti sa renunte, ii aruncasera in closet, ceea ce facea la vremea aceea ca, din cand in cand, din canale sa mai iasa cate un crocodil direct in strada. Alt coleg l-a intrebat despre carnea de crocodil, daca e comestibila. Cu mirare sincera de etnolog, Profesorul a exclamat, chiar e adevarat ca voi, romanii sunteti infometati!

Ce sunt legendele urbane? Un fel de folclor urban, cu povesti care circula pe cale orala (variante: prin Internet, radio, televiziune sau chiar prin fax) si pe care toti le pasam, mai mult sau mai putin constient, mai departe?

Eu cred ca sintagma legende urbane trimite la tot ceea ce inseamna colportarea actuala a unor credinte, superstitii, rituri, ziceri, zvonuri, istorii traite, chiar si scurtele clipuri vehiculate pe net, cu asa-zise intelepciuni contemporane ilustrate in imagini si sunete (din care am alcatuit deja o colectie fabuloasa, intitulata intelepciune populara).

De unde credeti ca vine fascinatia pentru legendele urbane? Din atractia pentru morbid si senzational, din cultul pentru faptul divers cu linii ingrosate (iesit din comun) sau din teama superstitioasa fata de necunoscut, adaptata la decorul omului modern?

Sunt convinsa ca o cauza principala este existenta a ceea ce Otto Rudolf numea Numinosul, mai precis, a sentimentului ca suntem inconjurati de un invelis superior, fascinant si infricosator, care se manifesta prin fenomene si evenimente pe care nu le putem controla si care ies din regula firii. Sentimentul numinosului l-au avut si societatile traditionale, l-au pastrat in felul lor societatile moderne si, iata, il mai incercam inca si in post-post-modernism. Daca ar fi numai teama de necunoscut, oroarea de sange, frica de moarte (care tin de umanitatea noastra fundamentala, si nu de superstitii), si tot ar fi nevoie de istorii exemplare, gesturi si comportamente reparatorii, si, in general, de sublimari simbolice. Cred ca asa se explica „legendele urbane“.

Exista un model recurent si un tipic al acestor legende? Sunt un fel de bancuri, de fabulatii apocrife cu tenta macabra sau, mai degraba, de povesti moralizatoare?

Cum spuneam, cred ca sunt solutii salvatoare, echilibrante, care vin sa intregeasca trairile omului contemporan. Nu inseamna insa ca sunt si productii de prima marime, sunt un surogat de credinte colective, un surogat de norme de comportament, un surogat de creativitate. Dar exista pentru ca, repet, constituie solutia momentului. Si merita culese! Pe cand o antologie de „Legende urbane romanesti“?

Sunt legendele urbane o prelungire a povestilor populare medievale (de exemplu: casele bantuite, strigoii, vampirii etc) care s-au adaptat la un alt decor? E posibil ca unele elemente/personaje ale folclorului medieval sa-si fi schimbat forma, fondul ramanand acelasi (teama de demoni si vrajitoare a fost inlocuita de teama de extraterestri, Chupacabra etc).

Cine a simtit in Romania ca teama de farmece e mai slaba ca teama de extraterestri?!? Eu insami am stropit de curand cu apa sfintita treptele de la intrarea in casa, unde cineva potrivise o cruce franta, niste flori uscate si o pasta albicioasa pe care eu am botezat-o scuipat de bufnita. Am incercat sa procedez pe ascuns, dar am fost descoperita de vecina de la etaj, care cobora pas-pas cu propria sticla de aghiasma. Nici una dintre noi nu se gandise la Star Trek...

Care e relatia dintre legendele urbane si produsele de serie B ale divertismentului (filme, literatura, benzi desenate etc)? Exista o influenta in ambele sensuri – folclorul urban e sursa de inspiratie pentru divertisment, si reciproc?

Nu stiu daca stirile media, din categoria Traditia Noastra de sarbatori este: se mananca...., nu se mananca..., se ia de la biserica..., nu e bine sa... etc. fac parte din seria B a divertismentului. Daca da, atunci exista o mare influenta in ambele sensuri! Stiti ca la Revelionul trecut, musafirii mei au refuzat sa manance galantina de pui, pentru ca tocmai primisera de la un post de televiziune intelepciunea ca pasarea de curte scarma de-andaratelea, asa incat nu e bine sa o mananci la cumpana dintre ani, ca nu vei mai propasi in anul care vine?

Inainte de 1989, in Romania circulau legende urbane in special pe tema produselor alimentare contaminate/otravitoare. De exemplu, sobolanii gasiti in produsele de panificatie, sticlele de bere cu Verde de Paris etc. Revolutia din decembrie si-a produs propriile legende: teroristii si agentii straini. Au aparut si alte legende urbane autohtone, in perioada tranzitiei? S-au perpetuat cele vechi?

Dintre legendele dinainte, eu imi amintesc foarte bine doua, care sunt mai degraba zvonuri; au inceput sa circule odata cu teroarea decreteilor. Un zvon spunea ca EL, Ceausescu isi facea in fiecare dimineata transfuzii cu sange de nou nascut, celalalt spunea ca EA facea baie in lapte de mama.

Astazi stam mai slab la capitolul zvonuri despre presedinte, desi parca se zvoneste ca Basescu isi asupreste (ca sa ma exprim eufemistic) nevasta -- care de aceea nu misca, nu vorbeste, ci doar zambeste...

Exista un specific al legendelor urbane romanesti, fata de cele americane? Ati intalnit legende preluate/adaptate dupa cele din alte parti? Cum explicati relativa pauperitate a folclorului urban autohton?

Odata cu preluarea unor sarbatori americane, romanii au dovedit ca stiu prelua si folosi. De ce nu si legende? Dar nu sunt de acord cu pauperitatea folclorului urban autohton. E mai degraba o lipsa de interes a culegatorilor de folclor.

Povestiti o legenda urbana romaneasca ce v-a atras atentia in ultimii ani.

Ca sa povestesc, ar fi trebuit sa culeg. Dar imi amintesc cu certitudine de hemoragia de istorii traite sau povestite, vehiculate intens in perioada „scandalului“ de la Tanacu. Dintr-o data, toata lumea asistase la exorcizari in biserici sau pe gropile din cimitire; majoritatea se terminau cu concluzia ca era vorba despre teatru – de fapt, era mama unei calugarite de la manastirea aia, si erau intelese... sau – cand am aparut eu cu aparatul de fotografiat, dintr-o data s-a linistit, de-aia nu cred ca era de-adevaratelea... etc.

In final, pot sa va explic cum afla mamele imediat daca fata lor nu mai e virgina. Mi s-a povestit in facultate (!) de catre o colega de an: dupa ce te culci cu un barbat prima data, la coltul ochiului (dinspre nas) se produce o schimbare vizibila, ochiul e mai descoperit. Mi s-au oferit si exemple, am analizat impreuna si am ajuns la concluzia ca de cate ori mama ne va privi in ochi, e mai bine sa coboram privirea... Numai eu stiu cat de mult am raspandit aceasta credinta!