Tribul palariilor mici
articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19» cultura controversei » dosar
Autor: Otilia Hedesan
De mai bine de zece ani locuiesc intr-un bloc anost, construit in anii comunismului timpuriu pentru militarii de cariera… Este, insa, un bloc care are o poveste si care, implicit, joaca rolul de spatiu narativ pentru o legenda urbana.
Ideea e ca pe vremea cand acest bloc era inca foarte nou, iar mai la dreapta de el se aflau baracile maramuresenilor care lucrau sezonier la constructia cartierului, aici s-ar fi incins o bataie pe cinste intre studentii din campusul la fel de recent ridicat si cei cativa negri care venisera sa studieze in Romania in programele de sprijinire a tarilor din lumea a treia, atat de dragi regimului Ceausescu. Dupa cum ne indreptateste sa credem orice logica basmica, victoria a apartinut, desigur, alor nostri, chiar daca ea a fost obtinuta dupa un moment de impas. Negrii stiau sa se bata mai bine si era cat pe ce sa triumfe, cand au intervenit in forta muncitorii maramureseni distribuitori de pedepse – pentru negri, respectiv oferind protectie – pentru studentii romani. De unde fraza memorabila ca, odata ajunsi in Romania, negrii au inteles ca trebuie sa se teama doar de tribul palariilor mici.
Prietenii din alte orase care vin in vizita si ajung la mine cu taxiul sunt, deja, preveniti de geografia epica a acestui loc. La randul meu, am intalnit adesea, in timpul stagiilor de teren in Maramures, barbati care muncisera in tinerete in Timisoara si care se interesau insistent unde locuiesc, iar apoi, dupa ce denumirile de strazi erau recitite si actualizate, repovesteau asa-zicand intamplarea, plasandu-se in locuri anume, de obicei in afara teatrului de lupta, totusi, foarte aproape de acesta. Ceea ce ii uneste pe taximetristii timisoreni de varsta medie si pe maramuresenii aproape batrani care isi amintesc sponte sua bataia negrilor de catre „palariile mici“ este faptul ca nici unii nici altii nu se indoiesc de realitatea intamplarii de odinioara, in ciuda faptului ca nici unii nici altii nu au un dosar penal pentru incalcarea linistii publice, cum li s-ar fi cuvenit si cum, desigur, ar fi si primit, daca ar fi impartit pumni si lovituri de brisca unor inalti protejati ai regimului comunist.
De fapt, acest amestec de poveste creditata drept reala, insa, pana la final, imposibil de dovedit ca atare prin marturii directe, da profilul cel mai potrivit al legendei urbane. O mare parte dintre oameni nu au nici un dubiu ca story -ul ei s-a petrecut ca atare, mai mult chiar, se simt lezati daca intamplarea in care ei cred este catalogata drept legenda. Ceea ce urmeaza este, in aceste conditii, de retinut, ca orice traseu al fictionalizarii: se dau detalii, se reproduc fraze memorabile, se explica gesturile prin plonjari rapide in mintile actorilor scenei… Lucrurile povestite devin, in acest fel, adevarate – ca si cand totul s-ar fi petrecut ca atare – fiindca logica epica sconteaza exact pe acest efect de real.
Metamorfozandu-se, astfel, cameleonic, de la schema zvonului nelinistitor la povestea curgatoare si coerenta, dar si de la stirea creditata, fiindca e girata de un prieten (sau de un prieten al prietenului – de unde si definirea legendei urbane, de catre studiile de folclor americane, drept FOAF-tale, adica „o povestire spusa de un prieten al unui prieten“), la inventia pusa pe seama unei prea mari nevoi de extraordinar care am dori sa se camufleze dincolo de lucrurile din imediata noastra apropiere, legenda urbana este extrem de greu de identificat si decupat ca atare.
Personal, cred ca ideea potrivit careia legendele urbane sunt putine si nesemnificative in cazul romanilor este doar efectul pervers al acestei greutati de a gasi textele cele mai reprezentative, de a le oferi drept modele si, apoi, de a le gasi variantele sau transformarile. Nu ducem lipsa de legende urbane, dar suntem atat de aproape de ele si, cei mai multi dintre noi, atat de neexersati in a le recunoaste, incat avem falsa impresie ca am ramas doar un popor de tarani care continua sa imagineze in retorica unui folclor de secol al nouasprezecelea.