Fisa postului
articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19» cultura media »
Autor: Felicia Antip
A postului de pe indiferent care post. El (ea) da de inteles ca stie tot ce se poate sti, si ceva in plus, despre indiferent care subiect. Prompt daca prompterul merge bine (daca nu – nu! dar nu asta conteaza si nu pentru asta il (o) iubim), nu are dubii, ezitari, se pronunta cu aceeasi apasata siguranta (sau, dupa caz, nejucata nonsalanta), despre manevrele cu dosarele securitatii si cu sondajele de opinie, despre adevaratele intentii ale presedintelui (Iranului, Statelor Unite, Romaniei – nu are complexe geograficeste determinate), despre modul in care vor evolua bursa, starea vremii, pretul benzinei, preferintele electoratului, scorul de tara, ii place la nebunie sa-i intrerupa pe invitatii emisiunii la mijlocul fiecarei fraze si asta pe buna dreptate, pentru ca acestia sunt acolo doar pentru a face figuratie, permitandu-i, prin prezenta lor, sa faca parada de propria eruditie, sa-si demonstreze inegalabilul discernamant, sa emita sentinte, sa traga concluzii, sa formuleze probleme pe care le si rezolva instantaneu.
A indiferent carui post, fie el de prezentator al unei emisiuni informative, de moderator al unui talk-show, de gazda a unui maraton de dezbateri cu grupuri succesive de interlocutori. Prezenta sa la post asigura oricarei discutii orientarea uniform, dar discret bien pensante, adica pasunisto-autohtonisto-patriotardo-bisericoasa. Arta consta in a nu favoriza deschis, declarat, traditionalismul, jingoismul sau bigotismul, ci in a-ti modula semnificativ glasul, a privi cu inteles, a zambi pe sub mustata, a adopta o mina condescendenta sau ironica sau, dimpotriva, aprobatoare, convinsa, sau altminteri elocventa atunci cand asculti felurite opinii. Ajunge o simpla ridicare din sprancene sau o strambatura sau un oftat sau un gest cu mana pentru a-i da de inteles telespectatorului ca or fi ei toti oamenii egali, dar (in functie de subiectul abordat), se cuvine ca romanul cel „ospitalier si tolerant“ sa fie mai egal, in Romania „lui“ decat transilvaneanul de origine maghiara (ca doar n-or sa ne conduca ei la noi acasa!), sau decat rromul (rrom-rrom, dar tot tigan!). Ca de cand lumea si pamantul, tarisoara noastra, cea mai frumoasa si mai bogata din cate a facut Dumnezeu, a fost obiectul pizmei universale si ciuca batailor, mereu nedreptatita, jefuita, cotropita si ponegrita, ca omenirea s-a stricat si se strica intr-una si, ca atare, nu avem de ce sa ne miram ca o bate si ne bate si o s-o bata si o sa ne bata din ce in ce mai rau Atotputernicul, ca numai postul si inchinaciunea pot salva Romania (asadar, o fi el caraghios si exagerat si arogant si incult Becali, dar scaderile lui trebuie trecute cu vederea ca doar este, asa cum ne spune intruna, peste poate de cuvios), ca, dupa ce-am patimit atatea in decursul istoriei, destinul ne-a rezervat o noua incercare grea, acum trebuie sa stam cu capul plecat, sa punem surdina mandriei noastre si sa acceptam dictatul Europei si aviditatea celor care vad in noi doar o sursa de materii prime ieftine si o piata de desfacere pentru rebuturile lor si ne impun legi si reguli in dezacord cu datinile, cu firea si cu interesele noastre, ca democratia este o pacaleala, ca numai un Vlad Tepes (Vadim? Becali? alta mana forte?) ar mai putea curata grajdurile lui Augias in care s-au transformat parlamentul si celelalte structuri ale puterii.
Departe de mine gandul ca toti prezentatorii si comentatorii ar manifesta suficienta agresiva a lui Cristoiu, suficienta smechereasca a lui Moraru, suficienta grotesca a lui Ionescu (Madalin) si ar emite sau sprijini, cu aceeasi convingere ca sunt infailibili, prejudecati de multa vreme abandonate in lumile nehandicapate de jumatate de secol de totalitarism. Este incontestabila insa preponderenta unei forma mentis – mod de a gandi, simti si reactiona – influentata de sistemele de valori inculcate vreme de cinci decenii. Omul continua sa fie privit si sa se reprezinte pe sine ca o pietricica insignifianta in impozantul mozaic al natiei. Nu conteaza cum este tratat si cum ii trateaza pe ceilalti, totul este sa nu se atinga de (sa nu glumeasca cu) cele sfinte (virtutile si figurile legendare ale neamului, biserica si slujitorii ei, simbolurile care inainte trebuiau sa ne tina de foame, de frig si de alean, iar acum continua sa fie venerate necritic in virtutea inertiei). In loc sa fie alergici la parohialismele de toata mana, la xenofobie, sexism etc., cei care se prezinta in fata noastra pentru a ne informa dispretuiesc ceea ce li se pare a fi ingustimea de spirit a robilor „corectitudinii politice“. Nici macar nu-si dau seama ca firestile ironii pe seama exceselor in aceasta directie ale unor membri ai societatilor in care aceste maladii ale comunicarii au fost aproape eradicate suna aberant intr-o lume inca nevaccinata impotriva lor.
Patru doamne cu capul pe umeri, apte sa sesizeze inadvertentele si prefacatoriile din comportarea celor pe care-i iau la bani marunti, bine alese, cred, pentru emisiunea Firu-n patru, a nou-nascutei Antena 2, au demonstrat involuntar, in prima lor aparitie de grup, intristatorul adevar al afirmatiilor de mai sus. Invitatului lor, Silviu Prigoana (ce revelatii zguduitoare asteapta de la el televiziunile care si-l smulg, de la o vreme, una alteia, solicitandu-i opiniile de parca ar fi Marele Oracol?) i-a iesit pe gura urmatorul porumbel: „Armeanului asta, Vosganian, i s-au dat doua ministere, in timp ce eu, roman in tara mea, nu pot sa...“. N-am retinut continutul frustrarii domnului Prigoana, am observat insa ca niciuna dintre cele patru doamne n-a tresarit, n-a clipit, enormitatea nu le-a socat, nici macar n-au sesizat-o. Lipsa oricarei reactii din partea lor da masura desincronizarii semnalate.
Sunt cat se poate de intemeiate criticile la adresa tabloidelor britanice care au dezlantuit o minicampanie de ponegrire a imigrantilor romani. Indignarea impotriva BBC-ului care ar fi masluit, se afirma, un reportaj despre un roman stabilit cu cortul in Hyde Park mi se pare insa disproportionata si, mai ales, prematura. Acum, cand scriu, nu se cunoaste decat versiunea BBC-ului, post perfect onorabil, cu un cod deontologic model si versiunea de sens contrar a emigrantului cu mutra de smecheras, dar cu un IQ care nu pare a-i permite sa inteleaga sensul unor intrebari simple si sa raspunda la ele. Situandu-se exact in aria de cuprindere a paradoxului „toti atenienii sunt mincinosi“, afirmatie a carei veracitate este greu de stabilit pentru ca-i apartine unui atenian, el a vandut un set de declaratii la Londra si vinde acum un set de contradeclaratii la Bucuresti. M-as fi asteptat ca incercarea de lamurire a cazului sa fi inceput prin stabilirea catorva fapte: sunt sau nu in Hyde Park oameni care locuiesc in corturi? In caz afirmativ, sunt sau nu unii dintre acesti oameni romani? Si, iar in caz afirmativ, il cunoaste vreunul dintre ei pe eroul reportajului BBC? In lipsa unei asemenea verificari pe teren, ar fi putut sa fie intrebat macar unde locuieste la Londra, daca nu in cort si ce cauta acum la Bucuresti. In loc de toate acestea, se discuta cu el despre modul de onorare a participarilor la emisiuni in Anglia si despre alte chestiuni abstracte care trec pe deasupra capului lui. Oricum, nu se poate ca dreptatea sa nu fie de partea lui odata ce e romanas de-al nostru, asa cum tot romanasi de-ai nostri au fost fotografii clandestini de la baza militara din Irak de dragul carora a fost sacrificat ministrul de Externe care n-a considerat ca ar fi meritat atentia rezervata ostatecilor sau prizonierilor politici. Reflexele bine inradacinate nu dispar sau dispar cu greu.
Revenind la fisa postului, in ea intra si respectarea regulilor cadrilului: partenerii de discutie, mereu aceiasi, trec de la un jurnal la altul, de la un moderator la altul, figurile sunt fixe, gesturile si reverentele se succed dupa schema prestabilita, nu se admit miscari surprinzatoare, cel caruia ii vine randul sa-l ia de mana pe, sa zicem, Becali, il va ghida dupa ritualul monoton al intrebarilor cu raspuns cunoscut, ajutandu-l sa-si faca, netulburat, jocul. Dupa atatea si atatea repetari ale scenei, lumea stie dinainte cam la ce sa se astepte de la Cozmin Gusa, Monica Tatoi, George Pruteanu, Aurora Liiceanu, Madalin Voicu, Victor Ponta, dar tot ei si numai ei sunt invitati non stop, desi sunt departe de a fi singurii reprezentanti ai scolilor lor de dans. Prea adesea, cate unul dintre cei numiti (sau nenumiti) mai sus evolueaza simultan (si bineinteles, la fel) pe cate doua sau chiar trei posturi.
S-a fixat si un tipic al succesiunii secventelor. Dupa jurnale urmeaza invariabil, pe toate posturile, meteo si apoi sport. Trecerea se face si ea la fel: prezentatorul jurnalului se desparte de public abia dupa ce il cheama in fata pe prezentatorul sectiunii care urmeaza (eventual pe amandoi) pentru cate o intrebare de forma (si ea tipizata) despre ceea ce va avea de spus. La meteo – daca este de asteptat vreme buna sau proasta, la sport – daca o sa fie din nou vorba numai de fotbal sau au mai fost pregatite si alte subiecte. Emisiunile meteo au ajuns si ele tot p-o forma. Tara este strabatuta incepand din nord-vest si urmand invariabil sensul acelor de ceasornic, Bucurestiul fiind lasat de toti pentru la urma, succesiunea informatiilor nedepartandu-se de la schema prestabilita: azi in tara, maine in tara, etc.
Schema de organizare a televiziunilor s-a imbogatit cu un nou emploi posibil numai acolo unde discriminarile de orice fel sunt mofturi de care nu se impiedica nimeni: specialist in reificarea femeii. Sunt preferati realizatorii de ambe sexe care si-au dobandit calificarea la revistele deocheate, care schimba astfel statutul de nefrecventabili, fiind ridicati chiar la rangul de autoritate in materie de relatii sociale. Aflam de la ei care domnisoara trebuie sa primeasca un Porsche pentru a-si schimba iubitul si care are pretentii mai modeste, se pretaluiesc bijuteriile, ceasurile, toaletele si incaltarile – adevarata masura a valorii personale –, ca in anecdota rasuflata despre batranul bogatas care-si intreaba interlocutoarea daca, daruindu-i un milion de dolari, ar putea s-o induplece sa se marite cu el. Dupa ce ea ii raspunde ca s-ar simti onorata, o intreaba altceva: s-ar culca cu el contra sumei de o suta de dolari? „Ma luati drept o prostituata?“ exclama dansa, ofuscata. „Asta am stabilit deja, acum negociem tariful.“ La emisiunile de acest tip (si, din pacate, nu numai la ele), se discuta amanuntit, profesionist, despre carnuri si despre fasonarea lor, despre regulile de impodobire a obiectului numit femeie pentru a-l face cat mai vandabil. Obiectul insusi participa adesea cu entuziasm la operatiunea de inventariere a atu-urilor proprii: isi valorifica astfel sansele de a-si mari cotatia la bursa.